2,123 matches
-
până în zorii decadenței de la începutul secolului XX (ibidem, § 2059)”. Istoria, cimitir al aristocrațiilor § 2053. Aristocrațiile nu durează. Oricare ar fi cauzele, este incontestabil că, după un anumit timp, ele dispar. Istoria este un cimitir al aristocrațiilor. Poporul atenian constituia o aristocrație în raport cu restul populației, venetici și sclavi. A dispărut însă fără a avea urmași. Diversele aristocrații romane au dispărut și ele. Aristocrațiile barbare au dispărut. Unde sunt, în Franța, urmașii francilor? Genealogiile lorzilor englezi sunt foarte exacte: mai subzistă foarte puține
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
nu durează. Oricare ar fi cauzele, este incontestabil că, după un anumit timp, ele dispar. Istoria este un cimitir al aristocrațiilor. Poporul atenian constituia o aristocrație în raport cu restul populației, venetici și sclavi. A dispărut însă fără a avea urmași. Diversele aristocrații romane au dispărut și ele. Aristocrațiile barbare au dispărut. Unde sunt, în Franța, urmașii francilor? Genealogiile lorzilor englezi sunt foarte exacte: mai subzistă foarte puține familii coborâtoare din gentilomii lui Wilhelm Cuceritorul, celelalte au dispărut. În Germania, aristocrația actuală este
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
este incontestabil că, după un anumit timp, ele dispar. Istoria este un cimitir al aristocrațiilor. Poporul atenian constituia o aristocrație în raport cu restul populației, venetici și sclavi. A dispărut însă fără a avea urmași. Diversele aristocrații romane au dispărut și ele. Aristocrațiile barbare au dispărut. Unde sunt, în Franța, urmașii francilor? Genealogiile lorzilor englezi sunt foarte exacte: mai subzistă foarte puține familii coborâtoare din gentilomii lui Wilhelm Cuceritorul, celelalte au dispărut. În Germania, aristocrația actuală este în mare parte constituită din descendenți
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
urmași. Diversele aristocrații romane au dispărut și ele. Aristocrațiile barbare au dispărut. Unde sunt, în Franța, urmașii francilor? Genealogiile lorzilor englezi sunt foarte exacte: mai subzistă foarte puține familii coborâtoare din gentilomii lui Wilhelm Cuceritorul, celelalte au dispărut. În Germania, aristocrația actuală este în mare parte constituită din descendenți ai vasalilor vechilor seniori. Populația statelor europene a crescut enorm în ultimele secole. Or, cert este că, proporțional, aristocrațiile n-au crescut deloc. Vilfredo Pareto, Traité de sociologie générale, traducere franceză, Oeuvres
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
puține familii coborâtoare din gentilomii lui Wilhelm Cuceritorul, celelalte au dispărut. În Germania, aristocrația actuală este în mare parte constituită din descendenți ai vasalilor vechilor seniori. Populația statelor europene a crescut enorm în ultimele secole. Or, cert este că, proporțional, aristocrațiile n-au crescut deloc. Vilfredo Pareto, Traité de sociologie générale, traducere franceză, Oeuvres complètes, t. XII, Droz, Geneva, 1968, (prima ediție italiană: 1916). Acest „decalaj” semnalat de Pareto amintește de diagnosticul lui Tocqueville în privința Revoluției franceze, chiar dacă termenii diferă. Într-
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
de aparența puterii, dar, în realitate, aceasta îi scăpase din pricina alianței monarhiei cu burghezia în ascensiune: În secolul al XVIII-lea existau încă mari seniori ce purtau titlul de guvernatori ai unor provincii”, însă partea reală aparținea intendentului. În ochii aristocrației, intendenții erau „reprezentanții unei puteri intruse, niște oameni noi, funcționari ajunși la guvernare din rândurile burgheziei și ai țăraniloră Și totuși, acești oameni guvernau Franța”. Astfel, Tocqueville ne descrie două elite concurente în confruntare, una câștigând progresiv teren fără a
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
idealiștii” și-au luat revanșa asupra celor al căror țel e „reușita în viață”, adică prosperitatea materială. Revanșă de altminteri tot „ideală”, constând în sentimentul, mai mult, ori mai puțin manifest, al superiorității și apartenenței la o elită, la o, „aristocrație a spiritului”. Sincer vorbind, această elită nu-mi inspiră nici simpatie, nici admirație. Vreau să spun că nu mi le inspiră ca tagmă, adică, mai bine zis, nu cred în realitatea unei atari aristocrații. Nu cred, cu toate că un Baudelaire sau
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
apartenenței la o elită, la o, „aristocrație a spiritului”. Sincer vorbind, această elită nu-mi inspiră nici simpatie, nici admirație. Vreau să spun că nu mi le inspiră ca tagmă, adică, mai bine zis, nu cred în realitatea unei atari aristocrații. Nu cred, cu toate că un Baudelaire sau un Nietzsche bunăoară (genii pentru oare am, bineînțeles, cea mai mare admirație și simpatie) își revendicau sfidător (și naiv, aș zice) apartenența la ea: găsesc că-i făceau astfel o cu totul necuvenită cinste
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de care e mult mai grevat decât cel de „retorică”. „Ceea ce putem afirma însă fără teamă este faptul că perioada de constituire a retoricii ca disciplină riguroasă coincide cu perioada caracterizată de modificarea structurală a polis-urilor cauzată de prăbușirea aristocrației gentilice. Această transformare radicală a dat naștere la noi concepții despre lume, om și educație, și exponenții lor au fost sofiștii. Oricâte contradicții s-ar putea identifica în mișcarea sofistică, este imposibilă separarea ei de ascensiunea demos-ului pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
impresie ar fi greșită. Fiecare act de măsurare era marcat de jocul relațiilor de putere. După cum demonstrează Kula, pentru a Înțelege practicile de măsurare din modernitatea europeană timpurie, trebuie să le vedem prin prisma intereselor divergente ale principalelor stări sociale: aristocrația, clerul, neguțătorii, meșteșugarii și șerbii. O bună parte a politicii unităților de măsură era determinată de ceea ce economiștii contemporani ar numi „constanța” rentelor feudale. Nobililor și clericilor le era greu să mărească În mod direct obligațiile feudale, iar nivelul stabilit
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
căror drepturi erau amenințate, introducerea unor unități de măsură standardizate și controlabile a fost primită la nivel politic Încă și mai refractar. Puterea de a impune unități de măsură locale era un prerogativ feudal important, la ale cărui avantaje materiale aristocrația și clerul nu ar fi renunțat de bună voie. Lunga serie de inițiative eșuate ale monarhilor absolutiști de a introduce o oarecare uniformitate stă mărturie a capacității acestor clase de a rezista standardizării. Particularitățile practicilor feudale locale și faptul că
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
singură privire. Miniaturizarea era utilă fiindcă funcționa ca un aide-mémoire atunci când proprietatea era alcătuită din multe parcele mici sau când proprietarul nu era foarte bine familiarizat cu terenul. În 1607, un tehnician cadastral englez, John Norden, și-a vândut serviciile aristocrației pornind de la premisa că harta era un Înlocuitor al inspecțiilor pe teren: „Un lot corect desenat, după informații corecte, descrie atât de bine imaginea domeniului, cu fiecare creangă și crenguță, Încât stăpânul poate vedea, stând În fotoliul său, ce are
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
ca pe un pretext pentru a crea un nou impozit local. Jean-Baptiste Colbert, marele „artizan al centralizării” din perioada absolutistă, a propus efectuarea unei cartografieri cadastrale naționale În Franța, Însă, În 1679, aceasta a fost respinsă de opoziția formată din aristocrație și cler. După Revoluție, mai bine de un secol mai târziu, François Noël Babeuf, om politic de orientare radicală, În al său „Projet de cadastre perpétuel” visa la o reformă funciară perfect egalitară În cadrul căreia fiecare ar fi urmat să
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
dezvoltarea militarismului în Anglia, fie la dependența să de trupe autohtone, din diversele regiuni ale imperiului; pune în funcțiune forțe care sunt contrare reformei sociale și economice, si care submineaz) guvern)mântul reprezentativ; încurajeaz) și m)rește num)rul unei aristocrații decadente, dependent) de tributul luat Asiei și Africii, si poate, în ultim) instant), s)-i transforme pe vest-europenii într-un popor parazitar (1902, pp. 51, 130-152, 314-315). Acestea, în opinia lui Hobson, definesc o parte major) a pierderilor suferite de
Teoria politicii internaționale by Kenneth N. Waltz () [Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
-lea - care își spunea „imperator și autocrator al bulgarilor și bizantinilor“7 a fost împiedicat să obțină tronul de la Constantinopol prin zădărnicirea căsătoriei tânărului împărat latin - încă minor - Baudouin al II-lea cu prințesa Elena, o ortodoxă. Astfel, în 1231 aristocrația occidentală de la Constantinopol a respins uniunea dinastică, preferând să îl invite să devină regent al imperiului pe fostul rege al Ierusalimului, Jacques de Brienne (1231-1237). „Furios, Asan al II-lea a căutat din acel moment orice mijloc să distrugă imperiul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
drept comunitate intactă de la origini până în vremea sa. Formulând asemenea idei, Simon de Kézai continua să exprime în spiritul gestelor din perioada anterioară, dar într-o formă mai accentuată, nemulțumirea nobilimii ungare în legătură cu transferul de bunuri și de demnități către aristocrația sosită din afara țării și năzuința autohtonilor de a-și elimina adversarii „venetici“ și de a se impune, în exclusivitate, la guvernare. Autorul cronicii determina apartenența la națiunea ungară de comunitatea de origine și de identitatea lingvistică și conferea prin aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
era țelul pe care și-l hotărâse Diamandy: încurajarea elementelor democratice, ca Vazsony, Nagyatadi, Varjassy, care doreau nu atât o unire, cât stabilirea unui regim, care să trăiască în bună înțelegere cu România și să înlăture tendințele de reacțiune ale aristocrației, atât de puternice acum, după prăbușirea regimului comunist. Ideile de unire par a fi fost răspândite de Ioan Erdely, care reprezenta la comandamentul armatei din Budapesta Consiliul Dirigent din Sibiu, fără o legătură directă cu guvernul din București. De altfel
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și magnaților, și burgheziei, și păturii de jos“. Mai toți oamenii politici maghiari cu care s-a întâlnit i-au solicitat sprijinul românilor pentru înlăturarea cabinetului Friedrich și înlocuirea acestuia cu un guvern de coaliție, rezultat în urma unui compromis între aristocrația maghiară, pe de o parte, și „elementele burgheze democratice“ și socialiști, pe de altă parte. Dintre personalitățile politice ungare cu care s-a întâlnit Comnen la Budapesta, singura care s-a pronunțat explicit în favoarea unei uniuni românomaghiare a fost Vilmos
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Casei Hohenzollern-ilor. În contra acestei soluțiuni sunt însă țăranii transilvăneni, care formează Partidul Național, boierii și cei mai de vază politicieni liberali. Boierii se tem de pierderea influenței lor în afacerile statului în cazul în care se va încuiba la curte aristocrația ungară, cu aptitudinile ei politice, dacă se va face unirea. Țăranii transilvăneni se văd amenințați în privința pământurilor lor, în caz că marii proprietari se vor reactiva ca politicieni transilvăneni. Iar liberalii văd în anexarea Ungariei un pericol național în privința menținerii teritoriilor dezlipite
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Sovietică: „Octombrie a fost o adevărată revoluție de masă pornită de jos“. Poziția revizioniștilor mai este șubrezită de diminuarea autorității istoricilor marxiști în Franța înclinați să vadă Revoluția din 1789 „ca o luptă de clasă între burghezia în ascensiune și aristocrația în declin“. Tot marxiștii francezi vedeau în Octombrie 1917 „victoria maselor proletare asupra burgheziei“. Deschiderea arhivelor rusești va forța pe „revizioniști“ să-și... nuanțeze părerile; vor fi validate cele înscrise într-o serie care se deschide cu Roza Luxemburg și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
generozitate socială, Marx nu aducea nimic nou. Exagera doar tendințe existente deja în dezbaterile vremii. Pentru că nu mizeria sporea la mijlocul secolului XIX, ci sensibilitatea față de ea. Din preocuparea de a se diferenția față de burghezul „hrăpăreț“, exploatator al celor mulți, vechea aristocrație reinventa atunci mila creștină sub numele de filantropie. Iar Marx nu făcea decât să amplifice această strategie de discredit simbolic. În realitate, chiar dezvoltarea capitalistă făcea posibilă discuțiile despre sărăcie și, în consecință, unele comparații între niveluri de trai discrepante
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
al Societății Literare, societate care a patronat revista. În 1892 și 1893 figurează ca director, alături de Macedonski, și mai mult onorific, principesa Maria D. Ghica, poetă de limba franceză, care susținea materialicește publicația și prin persoana căreia L. primea girul aristocrației, măgulitor pentru orgoliosul ei inițiator. Redactor și administrator al primei serii a fost Th. M. Stoenescu. În 1890 redactori sunt Mircea Demetriade, Al. Obedenaru, Carol Scrob, I. S. Spartali. În 1892 și 1893 prim-redactor este Cincinat Pavelescu, iar în
LITERATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
dintre primele și cele mai cunoscute cărți de acest tip începe cu următoarea afirmație: „În prezent, există în Statele Unite un cult puternic și periculos - cultul serviciilor de informații”. Publicitatea este o armă vitală în lupta împotriva „acestei tagme secrete din aristocrația politică americană”: „Obiectivul acestei lucrări este să le ofere cetățenilor americani informațiile interne de care au nevoie - și la care au dreptul, fără îndoială - ca să înțeleagă semnificația și importanța acestei probleme”. Victor Marchetti și John D. Marks, The CIA and
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
și un centru înfloritor de cultură religioasă. Așadar, vedem că monahismul din această localitate era în mod fundamental unul cu caracter cult care își găsea expresia în producția literară a celor ce se stabiliseră acolo; asceții erau persoane provenite din aristocrația din Galia care tocmai în acea perioadă, în regiune, pe marile sale domenii de tip latifundiar, ducea o viață retrasă și separată de orașe, rămânând departe de cele mai importante întâmplări petrecute în lume, adesea atât de furtunoase. O aristocrație
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
aristocrația din Galia care tocmai în acea perioadă, în regiune, pe marile sale domenii de tip latifundiar, ducea o viață retrasă și separată de orașe, rămânând departe de cele mai importante întâmplări petrecute în lume, adesea atât de furtunoase. O aristocrație care, la fel ca păturile mai sărace, trebuie să fi îndurat cu siguranță samavolniciile și cruzimile invadatorilor barbari, despre ale căror efecte ne informează mai ales poeții galici din acea epocă. Așadar, schitul reprezintă în primul rând, în mijlocul acestor tulburări
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]