752 matches
-
au mai adus în diverse perioade și alte comunități etnice mai mici sau mai mari, stabilite în cursul secolelor pe teritoriul românesc, ca de pildă, în vechime cumanii, mai târziu romii, evreii, armenii etc., de asemenea reprezentanți repatriați ai ramurii aromâne a românilor. Cultura dacilor: Dacii foloseau alfabetul grec sau latin. Pe niște blocuri de piatră de la Sarmizegetusa s-au descoperit rudimente de scriere cu litere grecești. La curtea lui Decebal se folosea ca limbă diplomatică latina. Singurul text presupus dacic
Cultura României () [Corola-website/Science/304747_a_306076]
-
precreștine supraviețuiesc, într-o formă sau alta, si astăzi, păstrandu-și chiar vigoarea de altădată. Folclorul românesc reprezintă totalitatea creațiilor culturii spirituale românești. Sintagma se referă la producțiile etniilor vorbitoare de limba română în toate dialectele ei (majoritar dacoromân, dar și aromân, meglenoromân și istroromân), semnalate în interiorul granițelor românești. Urmărind firul istoriei, folclorul din Românilor include și creațiile atribuite etniilor premergătoare populației românești (traco-daci și presupușii proto-români, în situația în care nu există izvoare istorice care să ateste o populație la nord
Cultura României () [Corola-website/Science/304747_a_306076]
-
popula Transilvania până atunci deșartă. Lingviștii țărilor din vestul României sunt favorabili acestei ipoteze, deoarece ea se potrivește cu teoriile oficiale ale acestor țări, conform cărora nu existau populații romanice în Transilvania în momentul sosirii maghiarilor. În această teorie, limba aromână este cea mai apropiată de forma originală a limbii române. O caracteristică esențială a limbii dacoromâne este lipsa dialectelor. Pretutindeni la nord de Dunăre, graiurile din Banat, Ardeal, Maramureș, Moldova (atât regiunea din România, cât și Republica Moldova), Oltenia, Muntenia și
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
(n. 29 noiembrie 1836, Craiova - d. 10 februarie 1910, București) a fost un economist politic și scriitor român. Oltean din partea mamei (n. Slăvitescu), s-ar putea să aibă din partea tatălui unele rădăcini de origine aromâne sau grecești. Alături de C.A. Rosetti, Ion C. Brătianu și alți politicieni ai vremii, a pus bazele presei și economiei românești. Personalitatea sa este mai puțin cunoscută, aceasta nu datorită lipsei sale de importanță, ci dorinței sale de a rămâne
Eugeniu Carada () [Corola-website/Science/306443_a_307772]
-
oarecum impropriu, „traco”-romanică este considerată de lingviști o limbă unitară din care s-au desprins ulterior idiomurile considerate de unii lingviști limbile romanice de est actuale: româna, aromâna, meglenoromâna și istroromâna, sau, după alți lingviști, dialectele limbii române: dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân. Această limbă este reconstituită pe baza trăsăturilor comune limbilor actuale romanice (neolatine) orientale și pe baza toponimelor, deoarece singurele două documente care s-o ateste sunt cronicile lui Teofan Spovednicul și ale lui Teofilact din Simocatta. Protoromâna
Limba protoromână () [Corola-website/Science/305812_a_307141]
-
electorală nr. 42 București, fiind membru supleant al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Macedonia, țară de care este foarte atașat, mai ales că acolo trăiește o importantă comunitate aromână. În Parlament se remarcă prin conștiinciozitate, fiind unul dintre deputații cu cel mai ridicat grad de prezențe la lucrările Camerei. A avut, în mandatul 2000-2004, mai multe propuneri legislative care vizau regimul acordării burselor private, sprijinul acordat investitorilor pentru construirea
Costică Canacheu () [Corola-website/Science/305313_a_306642]
-
președinte devine în martie 2007 și președinte al Grupul parlamentar de prietenie cu Albania, vicepreședinte al Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Elenă și membru în Grupurile de prietenie cu Republica Macedonia și Bulgaria, toate țări cu o importantă comunitate aromână. Activitatea lui în Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională s-a materializat în proiectul de Lege pentru completarea art. 9 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, în Legea 233/2007 pentru modificarea anexelor
Costică Canacheu () [Corola-website/Science/305313_a_306642]
-
Ulan Bator, 2008 39. Arstider i Skeptikerens Himmel (aforisme), ediția în limba daneză. Prefață și traducere: Camelia Elias și Bent Sorensen. Editura Eye Corner Press, Roskilde, 2008 40. Țarstvoto na zvorot/Vâsiljeatsa - a zborlui (aforisme, volum bilingv în macedoneană și aromână). Traducere: Vanghea Mihanj-Steryu, Anita Steryu-Dragovich, Hristu Cândroveanu. Editura SSAAM, Skopje, 2009 41. Avsa min ramla (aforisme), ediție în limba siriacă. Postfață și traducere: Nu’il Bulus Jamil. Editura Maison Naaman de la Culture, Jounieh, 2009 42. Infinitul Brâncuși (teatru, volum trilingv
Valeriu Butulescu () [Corola-website/Science/305464_a_306793]
-
interbelică, localitatea a aparținut României Mari, constituind una dintre cele trei comune urbane sau orașe (împreună cu Silistra și Ostrov) ale județului Durostor. Turtucaia era reședința plășii omonime, ce includea 43 de sate. Majoritatea populației orașului era constituită din români (inclusiv aromâni). La recensământul din 1930, orașul avea o populație totală de 11.175 de locuitori, dintre care 6.871 români, 2.591 turci, 1.358 bulgari, alături de alte minorități. Turtucaia a fost oraș românesc timp de aproape trei decenii, până în anul
Turtucaia () [Corola-website/Science/301502_a_302831]
-
cariera pe tărâmul cercetării folclorului cu o amplă sinteză ("Cântecul epic tradițional al românilor"), pe parcursul căreia abordează "Miorița" din două perspective interesante. Capitolul „În căutarea epocii de comunitate culturală străromână” vizează geneza și circulația textelor mioritice (prin raportare la variantele aromâne), iar capitolul „Câteva capodopere în lumina eternității” debutează cu unele aprecieri despre Miorița - un rezumat tematic, reluarea tezei „morții tânărului nelumit” ca germene al textului, respectiv o teorie privind datarea. Mircea Eliade (1907-1986) publică, în 1970, la Paris, prima ediție
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
în care [d] a devenit [z], se păstrează în graiul oral, însă nu și în limba scrisă, consoana oclusivă din grupul [dz], de exemplu "dzece, dzeși, dzăși" (zece), Dumnedzău (Dumnezeu/Dumnezău), "vedz" (vezi), "verdz" (verzi) (fonetism împărtășit și de limba aromână și parțial de graiul maramureșean). În plus, în uzul colocvial se află, printre altele, și variantele vechi ale verbelor a intra și "a umbla": "a întra" (a intra), "a îmbla" (a umbla), existente și în graiurile ardelenești și bănățean, "cucoș
Graiul moldovenesc () [Corola-website/Science/297291_a_298620]
-
după Herodot, partea de nord a Tracilor și „cei mai viteji dintre Traci”) a avut loc pe ambele maluri ale Dunării, între frontiera de nord a Imperiului și Linia Jireček, indiferent de durata dominației romane. Separarea Daco-Românilor nord-dunăreni de Istro-Românii, Aromânii și Megleniții sud-dunăreni nu provine din migrații ale proto-românilor, ci din imigrația în zonă a Slavilor, care au izolat diferitele populații est-romanice unele de celelalte, ceea ce explică diferențele observate între cele patru limbi romanice orientale. Nicolae Iorga denumea bazinul Dunării
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
(aromână: "Aminciu", neogreacă: Μέτσοβο, "Metsovo") este un oraș din nord-vestul Greciei (Munții Pindului) cu o populație majoritară aromână. Este un centru pastoral și fructifer prosper. Mai multe mânăstiri se ridică în împrejurimi. Este și unul din centrele culturale ale aromânilor. În anii 1941-1944, Aminciul a fost centrul „Principatului de la Pind și Meglen, Voivodie a Machedoniei”, un așa-zis
Mețovo () [Corola-website/Science/297367_a_298696]
-
și unul din centrele culturale ale aromânilor. În anii 1941-1944, Aminciul a fost centrul „Principatului de la Pind și Meglen, Voivodie a Machedoniei”, un așa-zis „stat” autoproclamat de Alcibiade Diamandis sub ocupația italiană și „moștenit” de baronul ungur de origine aromână Gyula Cseszneky când italienii au lăsat locul ocupanților germani. Populația locală nu a susținut această inițiativă, cum nu a susținut nici proiectul liderului comunist Dimitri Vlahov de a întemeia aici o „regiune autonomă aromânească” după modelul sovietic, în cazul unei
Mețovo () [Corola-website/Science/297367_a_298696]
-
său complet era Titu Liviu Maiorescu) s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840. Mama lui , n. Maria Popazu, este sora cărturarului episcop al Caransebeșului, Ioan Popazu. Familia Popazu era de la Vălenii de Munte și, se pare, de origine aromână. Tatăl său, Ioan Maiorescu, fiu de țăran transilvănean din Bucerdea Grânoasă, se numea de fapt "Trifu", dar își luase numele de "Maiorescu" pentru a sublinia înrudirea cu Petru Maior. Teolog prin formație (cu studii la Blaj, Pesta, Viena), Ioan Maiorescu
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
importanță și număr de vizitatori de băile de la Piešťany abia în anul 1903. Scriitorul maghiar Mór Jókai avea să supranumească stațiunea de la Trenčianske Teplice "Perla Carpaților". În anul 1835, băile au fost cumpărate de omul de afaceri vienez de origine aromână Gheorghe Sina, care le-a transformat și modernizat. Fiul său Simon a ridicat aici un hotel și a lărgit parcul stațiunii, iar în anul 1888 Ifigenia d'Harcourt (născută Sina), proprietara de atunci a stațiunii, a ridicat lângă palatul familiei
Trenčianske Teplice () [Corola-website/Science/297391_a_298720]
-
Sextil Iosif Pușcariu sau, mai scurt, (n. 4 ianuarie 1877, Brașov - d. 5 mai 1948, Bran) a fost un filolog și lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical și teatral, publicist și academician român de origine aromână (macedoromână) (vezi: Hristu Cândroveanu, "Un veac de poezie aromână"). Lingvistul a scris peste 400 de lucrări de o mare valoare științifică, a inițiat și a coordonat "Dicționarul limbii române" (Dicționarul tezaur al Academiei) și "Atlasul lingvistic român". A fondat și
Sextil Pușcariu () [Corola-website/Science/297576_a_298905]
-
mai scurt, (n. 4 ianuarie 1877, Brașov - d. 5 mai 1948, Bran) a fost un filolog și lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical și teatral, publicist și academician român de origine aromână (macedoromână) (vezi: Hristu Cândroveanu, "Un veac de poezie aromână"). Lingvistul a scris peste 400 de lucrări de o mare valoare științifică, a inițiat și a coordonat "Dicționarul limbii române" (Dicționarul tezaur al Academiei) și "Atlasul lingvistic român". A fondat și a condus revista "Dacoromania" și a întemeiat, în toamna
Sextil Pușcariu () [Corola-website/Science/297576_a_298905]
-
întinde podișul moesic care pe un soclu mezozoic prezintă sedimente cenozoice și neozoice. Conform datelor recensământului din 2002, cele două județe din partea românească a Dobrogei au o populație de 971.643 de locuitori. 883.620 (90,94%) sunt români (inclusiv aromâni). Alte grupuri semnificative sunt: 27.580 turci, 23.409 tătari, 21.623 lipoveni și restul greci, ucraineni și bulgari. Dobrogea își trage numele de la conducătorul bulgar Dobrotici, care a domnit la mijlocul anilor 1300, între 1347 și 1386. Așezată la răscrucea
Dobrogea () [Corola-website/Science/296624_a_297953]
-
etnogeneză a poporului român, arie locuită de o altă populație românească numeroasă în evul mediu, care nu a fost asimilată complet nici până în prezent și care a populat diverse regiuni situate mult mai la nord decât cele locuite de populațiile aromână și meglenită. Cele mai cunoscute regiuni cu populație românească (vorbitoare a dialectului dacoromân) sunt ""Tribalia"" din nordul Bulgariei, "valea Timocului" și "Banatul sârbesc" (acestea două din urmă aflându-se pe teritoriul "daciilor ripensis" și "mediterranea" din antichitatea daco-moeso-romană). Istoriografii care
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
data nașterii este considerată a fi 17 ianuarie 1871 (deși pe certificatul de naștere este trecut 6 iunie). Tatăl său, Nicu Iorga (avocat) și mama Zulnia (născută Arghiropol) erau ortodocși. Strămoșii lui Nicolae Iorga se pare că erau de origine aromână, veniți din zona Pindului, deși istoricul nu s-a identificat niciodată explicit și fără echivoc cu această etnie. Probabil din cauza luptelor balcanice nesfârșite de a revendica acest popor și istoria lui, istoricul a manifestat o reținere în a-și însuși
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
regiunile, și este românul căruia i s-au trimis cele mai multe scrisori în istoria Poștei Române În timpul unei călătorii în jurul României, a mai scris 30 de cărți, printre care "Histoire des roumains de la Peninsule des Balcans" („Istoria românilor din Peninsula Balcanică”: aromânii, istroromânii și meglenoromânii), "Istoria poporului francez", "Pentru sufletele celor ce muncesc" și "Istoria lui Mihai Viteazul". I-a fost acordat titlul de doctor "honoris causa" de către Universitatea din Strasbourg, iar scrierile sale despre Albania, strânse de poetul Lasgush Poradeci, au
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
socotit o singură limbă, denumită „română”, în care caz limba română este denumită „dialectul dacoromân”). Toți însă împărtășesc, precum Matilda Caragiu Marioțeanu, opinia generală potrivit căreia aromâna provine din protoromână (limba est-romanică comună veche). Există de asemenea discuții printre intelectualii aromâni asupra denumirii limbii, legate de discuțiile politice asupra statutului vorbitorilor, între „integraționiști” și „naționaliști”. Primii se vor, în țările unde trăiesc, membri ai națiunilor respective, dar de limbă aromână, definindu-se ca aromâni albanezi, aromâni bulgari, aromâni greci, aromâni macedoneni
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
protoromână (limba est-romanică comună veche). Există de asemenea discuții printre intelectualii aromâni asupra denumirii limbii, legate de discuțiile politice asupra statutului vorbitorilor, între „integraționiști” și „naționaliști”. Primii se vor, în țările unde trăiesc, membri ai națiunilor respective, dar de limbă aromână, definindu-se ca aromâni albanezi, aromâni bulgari, aromâni greci, aromâni macedoneni sau aromâni români; ceilalți vor să fie recunoscuți oficial ca minoritate etnică, definindu-se ca macedoromâni, macedoni sau machedoni de limbă "macedoromână". Aceștia din urmă folosesc ca stindard „Soarele
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
veche). Există de asemenea discuții printre intelectualii aromâni asupra denumirii limbii, legate de discuțiile politice asupra statutului vorbitorilor, între „integraționiști” și „naționaliști”. Primii se vor, în țările unde trăiesc, membri ai națiunilor respective, dar de limbă aromână, definindu-se ca aromâni albanezi, aromâni bulgari, aromâni greci, aromâni macedoneni sau aromâni români; ceilalți vor să fie recunoscuți oficial ca minoritate etnică, definindu-se ca macedoromâni, macedoni sau machedoni de limbă "macedoromână". Aceștia din urmă folosesc ca stindard „Soarele de la Vergina” (un simbol
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]