2,557 matches
-
el ajunse singur la ușa atelierului. Omul zăcea pe pardoseală, plin de sânge, lângă uneltele meseriei, rămase În ordine pe bancul de lucru. Din ce Își putea aminti Dante, nimic nu fusese atins. Lăzile și scrinurile nu fuseseră forțate, ca și când asasinul nu ar fi avut nici un interes privitor la conținutul lor. Cel care ucisese părea să nu fi luat nimic. - Unde este Amid, servitorul lui? Îl Întrebă pe bargello, care se oprise În dreptul ușii. - A fugit după ce și-a asasinat stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Alberto nu făcuse parte din complot, și totuși moartea sa era, cu siguranță, legată de urzeala misterioasă pe care cineva o țesea la Florența, ceva În legătură cu marele Împărat. Și, În mod cert, cu mecanismul pe care victima Îl reconstituise. Dar asasinul nu căutase nimic În laborator, semn că știa deja că mașinăria nu se mai afla acolo. Prin urmare, de ce ucisese? Exista un singur răspuns logic: nu voia să rămână În viață singurul om În stare să construiască unul la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acolo. Prin urmare, de ce ucisese? Exista un singur răspuns logic: nu voia să rămână În viață singurul om În stare să construiască unul la fel. Acesta era secretul pe care voise să Îl anihileze, mai mult decât viața lui Alberto. Asasinul? Dintr-o dată, privirea Îi căzu peste rănile meșterului, atât de asemănătoare cu cele de care pieriseră ceilalți. De ce un asasin? La toate cadavrele părea să se repete aceeași schemă, două lovituri aplicate aproape una de alta, dintre care numai una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să construiască unul la fel. Acesta era secretul pe care voise să Îl anihileze, mai mult decât viața lui Alberto. Asasinul? Dintr-o dată, privirea Îi căzu peste rănile meșterului, atât de asemănătoare cu cele de care pieriseră ceilalți. De ce un asasin? La toate cadavrele părea să se repete aceeași schemă, două lovituri aplicate aproape una de alta, dintre care numai una mortală. Dar dacă, de fapt, autorii acelei crime fuseseră doi? Doi oameni obișnuiți să lupte și să lovească Împreună, capabili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
descria otrăvirea Împăratului: „ucis de mâna omului neîntreg, care era”... Dante Întoarse pagina, sperând că textul va continua pe partea cealaltă. Însă fila era albă: ultima fâșie de pergament fusese smulsă cu grijă, pentru a Îndepărta ultimele rânduri, cu numele asasinului. Cine rupsese foaia? Și, mai ales, de ce? Dacă cineva voise să Îl protejeze pe cel care se făcea vinovat de aceste crime, de ce nu sustrăsese toată pagina, sau chiar toată lucrarea? De ce să se fi mărginit să ascundă numele asasinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
asasinului. Cine rupsese foaia? Și, mai ales, de ce? Dacă cineva voise să Îl protejeze pe cel care se făcea vinovat de aceste crime, de ce nu sustrăsese toată pagina, sau chiar toată lucrarea? De ce să se fi mărginit să ascundă numele asasinului, când s-ar fi putut șterge orice urmă a crimei Înseși? Ori fusese Bernardo Însuși, eventual pentru a rămâne singurul păzitor al unui secret atât de grozav? Însă, dacă se pregătea să Își facă publică lucrarea, de ce să fi distrus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Într-un clește. Pentru o clipă, crezuse că era aproape de dezlegarea misterului. Sau, cel puțin, de descoperirea vinovatului și a complicelui său ocult. Însă dispariția lui Bernardo dăduse o lovitură decisivă teoriei sale. Dacă omul era unul dintre cei doi asasini, cu siguranță acum trebuia să fie departe. Fu cuprins de nemulțumire. În afară de codice, În cameră nu existau obiecte de valoare, nici un lucru de care om aflat pe fugă să nu se fi putut descotorosi fără regrete. Dacă, Însă, teoria lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Totuși, În acele cuvinte exista ceva ce nu Îl convingea pe deplin. Un tremur ușor În glas, din când În când, ca și când un fir de disperare i-ar fi marcat cuvintele. Ceva trebuia să fi Împiedicat planul acela perfect. Mâna asasinului Începuse să lovească În pilaștrii viitorului edificiu, destrămând urzeala proiectului. Însă, dacă scopul asasinului era să curme visul imperialilor, atunci era cu adevărat foarte posibil ca Bonifaciu să se fi aflat Înapoia mâinii sale Însângerate. Un fior Îi străbătu șira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ușor În glas, din când În când, ca și când un fir de disperare i-ar fi marcat cuvintele. Ceva trebuia să fi Împiedicat planul acela perfect. Mâna asasinului Începuse să lovească În pilaștrii viitorului edificiu, destrămând urzeala proiectului. Însă, dacă scopul asasinului era să curme visul imperialilor, atunci era cu adevărat foarte posibil ca Bonifaciu să se fi aflat Înapoia mâinii sale Însângerate. Un fior Îi străbătu șira spinării. Apoi i se păru că aude niște pași În spate și Întoarse capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
O nouă ipoteză Îi Încolți În minte poetului: și dacă Arrigo nu se omorâse din pricina eșecului planurilor sale, ci de remușcarea unei crime de demult, o umbră care Îi urmase pașii vreme de cincizeci de ani? Putea să fie dânsul asasinul Împăratului, „omul neîntreg”? Citind paginile lui Mainardino, crezuse că metafora se referea la un neajuns fizic sau la o lacună morală. Însă dacă episcopul voise să definească drept „om neîntreg” pe cineva care, pe atunci, era doar un copil? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cutezat să ducă la buze cupa? Numai Împăratul se folosea de ea, numai el putea cădea În cursă. Așa fuseseră uciși Împăratul și omul care se credea fiul său. Sau care voia cu disperare să fie. Așa fusese otrăvit de asasin, care recursese la o repetare ironică a vechii crime... Privi În jur, neliniștit. Acum știa de ce asasinul smulsese doar ultimele rânduri din Cronica: voia ca el să citească În moartea moștenitorului dovada vinovăției lui Arrigo. Iar dacă nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cursă. Așa fuseseră uciși Împăratul și omul care se credea fiul său. Sau care voia cu disperare să fie. Așa fusese otrăvit de asasin, care recursese la o repetare ironică a vechii crime... Privi În jur, neliniștit. Acum știa de ce asasinul smulsese doar ultimele rânduri din Cronica: voia ca el să citească În moartea moștenitorului dovada vinovăției lui Arrigo. Iar dacă nu ar fi descoperit secretul cupei, ar fi căzut În capcană, crezând și el În sinuciderea unui fals pretendent, asasin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
asasinul smulsese doar ultimele rânduri din Cronica: voia ca el să citească În moartea moștenitorului dovada vinovăției lui Arrigo. Iar dacă nu ar fi descoperit secretul cupei, ar fi căzut În capcană, crezând și el În sinuciderea unui fals pretendent, asasin, Învins și disperat. O crimă rămasă ascunsă pentru o jumătate de veac i se dezvăluia În fața ochilor. Poate că era, Într-adevăr, ieșită din comun steaua care Îi marcase nașterea și care Îi cârmuia drumul. Poate că Marcello avea dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Întâmplare din traistă. În discuția agitată În care erau cufundați, nu Își dăduse seama că folosise reversul uneia dintre filele ce conțineau desenele lui Bigarelli, pe care le sustrăsese de la sculptor după moartea acestuia. Greutatea adevărului Îl covârși. El era asasinul. Dar pentru ce? Își strigă Întrebarea către pereții din piatră surdă, către trupul nemișcat al lui Arrigo. Apoi, Își Îndreptă din nou atenția asupra desenului pe care nu Îl lăsase din mână, tremurând de emoție. Se așeză la masa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
te chem după adevăratul dumitale nume, un nume celebru, de demult. Cuvintele sale nu stârniră nici o reacție din partea omului. - Guido, zise din nou Dante. Guido Bonatti. Astrolog al regilor și Împăraților. Magicianul. Un om care cunoaște calea stelelor... și un asasin. Bătrânul continua să nu răspundă. Se mărgini să Își ridice capul, ca și când ar fi căutat prin beznă stelele pe care le pomenise. - Forma sa e perfectă, murmură, arătând spre tamburul cupolei de deasupra sa. De o perfecțiune inutilă, ca Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zbăteau cu disperare. Sub apele purificatoare, mâinile sale nu izbuteau să se agațe de nimic, alunecând pe suprafața netedă a vechii marmure romane. Preț de câteva momente, Dante nu reacționă. Fixa nemișcat acea moarte lichidă, venită să Îl pedepsească pe asasin potrivit precisei sale premoniții. Poate că era drept să se Întâmple așa, Închizând cercul fatalității care luase naștere cu o jumătate de secol În urmă. Apoi, o tresărire de mânie Îl smulse din amorțeala ce pusese stăpânire pe el. Bonatti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care, dacă-mi lipeam urechea de el, puteam auzi loviturile copilului și-i puteam simți mișcările somnoroase. În ziua aceea eram, fără îndoială, cel mai fericit om de pe pământ, în mijlocul atâtor oameni care, nu departe, ucideau și mureau, aproape de un asasin fără chip care strangula copile de zece ani. Eram cel mai fericit om. Nu-mi făceam reproșuri în legătură cu asta. Ciudățenia anchetei e că a fost încredințată nimănui și tuturor. Mierck a făcut din ea o tocană. Primarul și-a băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
O viață. M-am gândit, de asemenea, la statura și la tăcerea sa, la misterul său, la acel amestec de gravitate și de distanță pe care-l emana întreaga lui persoană, și m-am întrebat dacă eram în fața mormântului unui asasin sau al unui nevinovat. XXIII Câțiva ani mai târziu, după înmormântarea lui Barbe, mi-am spus că era timpul să intru în Castel. Cheia pe care mi-o încredințase mă făcea seniorul unui domeniu fără stăpân. Am plecat într-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
speriat cu nimicuța, ce nimicire cu poveștile ei, despre ce vorbea doamna mea? Cățeaua latră ușor, mârâie ciudat, e tot la picioarele Loredanei, culcat!, comandă iarăși, taci din gură, Tara!, amândouă, femeie și cățel, formează un tablou care își așteaptă asasinul, adică pictorul, că după ce le treci dincolo, pe pânză, toate obiectele mor, ele nu mai sunt ele. Din cotețul așezat în spate, dincolo de solar, foarte departe de lume, se aud cotcodăcelile prelungi ale unor găini închise cu grijă, pe sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o Lege a Lustrației (lege care, din 1990 a tot eșuat), după modelul denazificării practicate în Germania la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, când atacurile teroriste din Londra au omorât atâția oameni, când în Irack mor oameni, când asasinii moderni au avioane, mașini-capcană, aruncătoare de rachete, când oamenii sunt asasinați în direct, pe rețelele de Internet... el e în căutare de noi cuvântătoare... * — Ne-am întors de la mare cam repede, Frumoasă Neli, dar aveam repetiții la Regele Lear, știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
secolul I î. Hr. decât pe discipolul grec din secolul al III-lea î.Hr. Filosofia materialistă și hedonistă găsește adepți și la vârful ierarhiei statale: anturajul lui Cicero, Cezar însuși, precum și unii ofițeri din garda lui - dar și Cassius, unul dintre asasinii săi; la o anumită distanță, de asemenea, poeții elegiaci; în păturile de jos, oameni de rând, neînsemnați. Epicurismul a pătruns în toate mediile. -4- Elogiul vieții filosofice. Nimic din ceea ce intră în alcătuirea acestei case filosofice nu se sustrage proiectului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
După toate aparențele, pentru a salva materialismul de pericolul fatalist care îl pândește în caz contrar. Reducerea lumii la o pură și simplă cauzalitate mecanică ne obligă să facem din ceea ce se întâmplă - edificarea unei lumi, dar și gestul unui asasin - simplul produs al unei mecanici pentru care - și contra căreia - nu putem face nimic. Fără libertate, lumea devine o putere oarbă în care ceea ce este există fără vreo altă posibilitate ontologică. Sade va face portretul acestei lumi materialiste radicale, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Internetul-celest. Văd întreaga Europa cum se zbate că o himera între Orient și Occident, între un trecut fantomatic și un alt trecut fantezist. Nici o întâlnire între pământuri, nici un popor ales, nici un sistem care să reziste. Peste tot numai tâlhari, sfinți, asasini, internetisti și trădători care predică doctrina nihilista, revoltă și abolirea ființei umane. Nu se poate construi o lume materială fără că aceasta să fie subordonată culturii, fie ea națională sau universală, pentru ași regăsi bunăstarea , armonia și adevăratul sens al
CULTURA IN SUBORDINEA LUMII MATERIALE de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 233 din 21 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361546_a_362875]
-
în plină stradă, sau la locuința sa, de amenințare cu suprimarea vieții etc. Toate acestea sunt și o consecință a modului în care s-a implicat în apărarea marelui poet Grigore Vieru, în combaterea detractorilor și calomniatorilor, în final a asasinilor săi. În calitate de cel mai bun prieten și colaborator al poetului patriot, Grigore Vieru, Nicolae Dabija a transformat gazeta sa „Literatura și Arta” într-o tribună de apărare a celui mai valoros poet basarabean din perioada postbelică. Posteritatea va trebui să
NICOALE DABIJA, UN EXPONENT DE MARE PRESTIGIU AL LITERATURII ROMÂNE DIN BASARABIA de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 919 din 07 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363924_a_365253]
-
intitulată O mârșavă și repetată calomnie, a întreprins recent, reputatul scriitor și publicist craiovean Tudor Nedelcea, în revista „Flacăra lui Adrian Păunescu” (21-27 iunie 2013). Meritul autorului constă, înainte de toate, în dezavuarea calomniilor, denigrărilor la adresa Acad. Nicolae Dabija, emise de asasini morali, de calomniatori de profesie, care fac jocul, servesc interesele unor forțe oculte, antiromânești, antinaționale. Replica, argumentarea distinsului, valorosului scriitor craiovean este imbatabilă, incontestabilă. Nicolae Dabija este atacat de către unii pseudoziariști, sub pretextul că ar fi fost un colaborator al
NICOALE DABIJA, UN EXPONENT DE MARE PRESTIGIU AL LITERATURII ROMÂNE DIN BASARABIA de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 919 din 07 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363924_a_365253]