1,059 matches
-
vară. O zi lungă, încărcată de impresii, cu câteva reprize de ploaie și o furtună. E ultima noapte petrecută în Vestul prosper înainte să intrăm pe drumul denivelat al Estului. Lumea de acasă îmi pare mult prea îndepărtată, minusculă, izolată, atemporală. Atât timp cât nu ieși din „țarc”, cât rămâi în universul tău strâmt, capeți dimensiunile umile ale lumii la care te raportezi. Când însă comunici cu alte spații, mai ambițioase, ești excedat, te extinzi pe dinăuntru, nu te mai poți întoarce în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
acest spațiu, al cărui labirintică istorie a fost creionată cât mai fidel cu putință, e astăzi reînvestit cu o aură metafizică de către destinul lui Eminescu. Țărâna Ipoteștilor a rodit adânc în creația sa, risipind polenul trăirii omului Eminescu în viața atemporală a operei. Acest raport complex dintre viață și creație este semnalat pertinent de către Amado Alonso atunci când scrie: relațiile dintre experiența trăită și experiența poetică, dintre fluxul subiectiv și ireversibil al trăirii și obiectivarea modelatoare prin actul poetic nu sunt deloc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
flori galbene ș-albe pintre pelinii deși// Pelinii suri c-argintul cu dulcile miroase/ Ce împlu-adormitoare tot aerul cel cald/ Și vișini cu crengi grele de boabe-ntunecoase/ Și lanțul ce se mișcă în valuri de smarald 73. Satul e atemporal spune Lucian Blaga el s-a păstrat în toată curățenia sa, iar copilul Mihai, purtându-și aceeași inocență naturală, a intrat cu el într-o consonanță veșnică: La sat copilăria e o vârstă autonomă, care înflorește pentru sine74, la fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vânt cumpăna de la fântână,/ Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână./ Și osteniți oameni cu coasa-n spinare/ Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,/ Clopotul vechi împle cu glasul lui sara14. Când Lucian Blaga spune că satul e atemporal 15 și că veșnicia s-a născut la sat16, el se revendică din Eminescu. La Blaga satul trăiește [...] într-un fel mai palpitant, ca experiență vie17, vizune identică celei eminesciene. Văzându-l de la distanță și de sus, satul apare în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
spirituale 207. Din această lume psihic-spirituală (Beula) este creat spațiul "necesar" împlinirii Destinului, numit Ulro, dar nici acest spațiu nu este cel fizic. Ulro este un spațiu-rădăcină din care vor izvorî spațiul fizic și timpul fizic. Ulro este un loc atemporal; aici există, tot în plan informal, toate amprentele destinelor individuale: karman hindus este situat la un nivel subspațial, de unde irupe că o necesitate de manifestare în spațiul fizic. În concepția hindusa, akasha este dimensiunea atemporala și aspațiala în care destinele
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
fizic. Ulro este un loc atemporal; aici există, tot în plan informal, toate amprentele destinelor individuale: karman hindus este situat la un nivel subspațial, de unde irupe că o necesitate de manifestare în spațiul fizic. În concepția hindusa, akasha este dimensiunea atemporala și aspațiala în care destinele împlinite și cele neîmplinite coexista simultan. Ulro este "Greșeală"208, "cea mai adîncă noapte"209, " Neant" (Vacuity)210, "Ținutul lui Satan"211, este un "somn îngrozitor"212, un tărîm al "chipurilor ireale"213, al viselor
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
pot fi concepute fulgurațiile (care sînt posibilități de manifestare, intelecțiuni ale Intelectului divin), care, ca fulgurații, rămîn nemanifestate, rămîn idei, în sens platonician substraturi arheomorfice germinale. Cînd vin în contact cu Prakriti, Materia Primă, fulgurațiile devin substanțiale. Iruperea lor din atemporal este creația, care este țesuta în spirele Vortexului Sferic Universal: Blake: "Enitharmon [...] în seve că de lapte curse [...]/ Mișcîndu-se în fibre ca niște rădăcini [...]"238. Creația este Creația Verbului în totală să expansiune în Vortexul Sferic Universal, adică realitatea integrală
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
germenele divin a pătruns în om doar prin cristalizarea corpului fizic 270. La Blake, spectrul fără trup nu poate exista, este moarte veșnică; spectrul este absența timpului, prin care lumea Temporalului-Los devine, prin polarizare, posibilă. Altfel, totul ar fi veșnicie atemporala, plinătatea ce nu poate fi decît plinătate. În sistemul lui Blake există prin urmare următoarea ecuație crucială: intrarea în temporal se face prin căderea în polarizarea: entitate căzută (+) și non-entitatea entității căzute (-) (Spectrul). Corespunde fragmentarii plinului în plin haotic (parțial
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
creațional al lui Blake 272). Problemă se poate pune și invers: la limita extremă, spune Lovinescu, clipă devorează timpul și punctul devorează spațiul; atunci rămîne vizibil doar pămîntul invizibil, în cazul nostru Enion, care ar fi astfel din nou în Atemporal. În Urthona, nume trinitar (Ur-th-on-a; uri: ebr. lumină; Tharmas: apă; on: grec. ființă), Alfa și Omega "ard", dar nu se mistuie 273, începutul și sfîrșitul există împreună că un foc etern, luminos, creator, expansiv. Pe de altă parte, Enion, ca
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Ibid., IV, 170-173. 242 Prin Eno, fiica a lui Beula, care face ferestre înspre Răi (Eden) în fiecare an. Există o legătură organică între Veșnicie și Creație, ferestrele sînt "porțile strimte" despre care vorbește Lovinescu, sînt căile de acces spre atemporal, sînt punctele de vortex prin care, dacă se trece, devin circumferințe-lumi ce țin de alte (hiper)dimensiuni. 243 Vala, ÎI, 38. 244 Jakob Böhme, Aurora, p. 223. 245 Mircea Eliade, Ioan P. Culianu, Dicționar al religiilor, 1993, p. 220. 246
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
P., Izvorul negru. Revelații la porțile morții, Ed. Nemira, București, 1998 19. Dafinoiu I., Vargha J. L., Hipnoza clinică. Tehnici de inducție. Strategii terapeutice, Ed. Polirom, Iași, 2003 20. Sorge J. M., Reîncarnarea dintr-o nouă perspectivă. Călătorii în ținuturile atemporale și aspațiale ale sufletului, Ed. Vestala, București, 1994 PARTEA A DOUA. α și Ω. Om și Univers II.1. Argument Nu ne propunem să impunem o teorie; unii o vor crede, iar cât îi privește pe ceilalți, “ În mod firesc
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
nu prin reprezentare a timpului, ci prin utilitatea sa. Intervenția birocrației în construirea timpului istoriei naționale este privit de Verdery și ca o „remodelare [...] prin metode diverse” prin care „timpul era aplatizat”; pe scurt, Verdery afirmă că timpul/istoria devenise atemporal/ă, în care noțiuni diferite erau imuabile în orice împrejurare, iar câteva valori în jurul cărora se scria istoria nu aveau început și nici sfârșit: poporul român, partidul, revoluția, lupta pentru independență și unitate națională. La acestea, eu mai adaug contagiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
sacrului în cheie ceaușistă, care armonizează teoria marxist-leninistă a Weltanschauung-ului și enunțarea sacrului în scrierile valorilor naționale recuperate. Fără a căuta argumente mai sofisticate decât este necesar, vreau să afirm că integrarea acestor timpuri în marea epopee istorică națională atemporală în cele două extremități ale sale, trecut și viitor, și mai ales încurajarea unor asemenea maniere de a imagina trecutul național sunt procedee prin care „suspendarea gândirii” și acceptarea clișeelor, uneori motivate ideologic, au fost intens încurajate, procedee în care
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
discearnă mai detaliat între realitățile reformabile și cutumele de „cursă lungă” ale universului școlar. Este o problematică de actualitate internațională, cu diferențe sensibile mai ales la nivelul proporțiilor, al explicitării și al receptivității publice. Situată în abstract, reforma învățământului devine atemporală și nelocalizabilă, încurajând, de pildă, perseverența pedagogilor afirmați în anii ’70-’80, care își reiterează demersul “înnoitor” cu autoritatea specialistului problemei, indiferenți la faptul că problema de atunci se adresa societății socialiste, iar cea de acum, cel puțin declarativ, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cu structuri ce trimit spre diferențe de sus și în jos: - spațiul vertical - albastru; - cer - sus - albastru deschis, - cer - jos - albastru închis; - spațiul orizontal - mai deschis la răsărit, mai închis la apus; cu structuri ce trimit spre timp: timpul - negru; atemporalul - alb; întuneric - lumină; psihic: slăbiciune, forță, somn, veghe, conflicte; cu structuri ce trimit spre relații: - culori contrarii - alb-negru - forțe nocturne, negative, involutive - negru; - forțe diurne, pozitive și evolutive - alb; - origini, începuturi, impregnări, ocultări - negru, - apoi urmează strălucirea - albul. Albul este
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
Când spune lucrul acesta, Blaga are în vedere un concept cu totul diferit al metafizicii față de Immanuel Kant. Pentru Kant, metafizica este privită ca o știință, mai exact ca o încoronare a științelor, o cercetare a ceea ce este universal și atemporal 282. Pe scurt, idealul metafizic al filosofului german este "metafizica științifică"283. Din acest punct de vedere, el urmează o tradiție îndelungată, care vine de la Platon și Aristotel, aflându-și apogeul în filosofia lui Hegel 284. Nu aceeași este și
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
nici în repaus", "Soarele apune când e la zenit", " Dacă cineva pleacă astăzi la Zuech a ajuns ieri acolo" etc. Astfel de paradoxuri, spune Blaga, sunt rezultatul plasării filosofului chinez pe poziția transcendentului, a lui Tao, care e aspațial și atemporal, adică acategorial, de unde concretul apare de o așa natură că i se pot aplica fără probleme categorii antinomice. Explicația lui Blaga necesită o întregire, pe care mă grăbesc să o caut în comentariile la filosofia chineză. În interpretarea lui Anton
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
se găsește o "neliniște în sine" care o face să aibă o "activitate în repaos". Așadar, Tao este nedeterminatul absolut, nemișcatul absolut, care totuși se mișcă, provocând devenirea lumii, fără ca el să devină, să se altereze. El este acategorial, aspațial, atemporal și totuși naște din el determinatul, categorialul, spațialul și temporalul, prin cele două principii duale, yin și yang. Lucrurile sensibile sunt rezultatul împletirii acestor două principii. Jocul lor susține întreaga devenire a lumii. Omul este prins și el în manifestarea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
din Orestia lui Eschil, sau în alte volume. O anumită gravitate - chiar și în regim ludic - a stabilirii într-o zonă supraempirică, a conceptualului, o stăpânire sigură și subtilă a mecanismelor de sugestie simbolică (adesea amorsate în subtext), un aer atemporal lăsat peste o scenă poetică unde coexistă bucolicul și ermeticul modernist - acestea ar putea fi ecouri sau influențe ale frecventării Antichității. Chiar și Adevărata întoarcere depășește stângăciile debutului. Tonul de un clasicism aparent (impresie datorată interferențelor elegiacului, limbajului abstract sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288168_a_289497]
-
eternitate. Timpul este o aparență prin care putem intui eternitatea. Dacă Eu sunt, înseamnă și că voi fi și că am fost, în principiu, adică întotdeauna. Prezentul nostru este în clipă, în Ființă, imuabil, este "prezentul durabil" al stoicilor, este atemporal, ca întreaga existență, este și aspațial, dincolo de orice geometrie. Astfel, glumind, vom spune că va fi doar ceea ce este și a fost. Timpul nemișcat este și spațiu infinit, spațiul mișcat devine timp, dar existența e dincolo de ele. Deci eu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
ca întreaga existență, este și aspațial, dincolo de orice geometrie. Astfel, glumind, vom spune că va fi doar ceea ce este și a fost. Timpul nemișcat este și spațiu infinit, spațiul mișcat devine timp, dar existența e dincolo de ele. Deci eu sunt atemporal și aspațial, în măsura în care mă identific cu întregul din care fac parte. Existența mea este un scop în sine, ca și a întregii Creații. Contribui și eu la umplerea oceanului, la rezistența Universului, ca și tine, mereu necesar. Existența este lipsită
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
fi concizia și brevitatea. Dar asemănările dintre cele două creații populare nu rezidă doar în aceste lucruri, ci în însăși tema abordată: resemnarea în fața morții. Dacă balada finlandeză începe printr-o situare temporal-spațială a acțiunii, în balada Miorița, începutul este atemporal. Ambii protagoniști sunt preveniți că urmează să moară, acest lucru realizându-se în balada finlandeză de către sluga lui Henric, pe când în Miorița ciobanul este prevenit de mioara năzdrăvană. În ambele poeme domină sentimentul de iertare. Ce apare în plus în
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
din Mana, satul copilăriei scriitorului. Roman liric, în care amintirile copilului se ancorează în istorie prin apelul la memoria adulților, Din calidor (cu o primă versiune publicată în limba franceză, în 1987) aduce în spațiul scriiturii imaginea unei Basarabii idilice, atemporale, la care autorul va reveni fără încetare, re-construind-o metodic, ca utopie socială și economică, în pagini răzlețe de jurnal. Acest ținut paradisiac, dominat de imaginile prepeleacurilor strălucind în soare și ale copiilor alergând goi prin vie, este asediat însă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
în vedere lumea veche a moților și bihorenilor, proiectată tot printr-un destin aparte, atribuit unui personaj, Sabin. Drept fundal sunt introduse elemente reale, efigii ale vieții de la țară în prima jumătate a secolului al XX-lea, dar de fapt atemporale: calul, căruța, câinele. În toate aceste proze există un simț deosebit al fantasticului, congener cu lumea mitică și cu aura legendară a locurilor descrise. Unii comentatori consideră mai importantă activitatea de eseist și estetician a lui P. Oricum, aceasta este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288797_a_290126]
-
eu pe internet”. Și titlurile volumelor sunt simptomatice pentru baladistul boem, nonconformist, câteodată și subtil, sensibil, sentimental: Tandrețe maximă, Poeme pricinoase (1983), Excursie cu liftul (1988), Angel radios (1994). Oscilând între periferia caragialescă a Bucureștilor și un spațiu ficțional generic, atemporal, S. îl aduce pe Urmuz în prezent (poemul Bărăgan în Bărăgan devine simbolic prin repetițiile sale). Se vrea un poet ludic diferit cumva de colegii săi de generație, „melanholia” fiind starea de „gr(e)ație” a versurilor sale, care merg
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289858_a_291187]