KorAP: Find »[drukola/base=autoritarism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...29 >

713 matches

Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730

furnizate de anumite elite politice la problema (ipotetică sau reală) recunoașterii unui rol politic al claselor sociale inferioare. La aceste precizări se poate adăuga că modelele fundamentale ale regimului nedemocratic sunt în număr de trei: primul - menționat mai sus - este autoritarismul; al doilea, de asemenea important este totalitarismul; al treilea este regimul tradițional. Toate cele trei vor fi analizate pe parcursul acestui capitol, dar o mai mare atenție va fi acordată regimurilor mai relevante pentru domeniile la care ne referim. În acest

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
modifica treptat: actorii minoritari pot "ieși" la suprafață sau alți actori pot afirma dobândi în urma evenimentelor care marchează instaurarea sau reacții interne ale afacerilor externe. 3. Justificarea ideologică. Foarte important este gradul de elaborare a justificării ideologice a regimului. Anumite autoritarisme sunt marcate de faptul că legitimitatea lor se bazează pe "mentalități", după expresia sociologului german Geiger, adică pur și simplu pe anumite preferințe "mentale" sau "intelectuale", valori mai mult sau mai puțin articulate în mod explicit, acceptate mai ușor de către

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
2.1 prezintă articularea exemplicativă a celor patru dimensiuni principale și, mai ales, relaționarea lor. Este astfel posibil să pornim, în primă instanță, de la două modele nedemocratice polare cărora le corespund extremele fiecărei dimensiuni. Primul pol poate fi dat de autoritarismul perfect, caracterizat prin: pluralismul accentuat (cu actori importanți), absența ideologiei și a justificării regimului, absența mobilizării și, în consecință, a participării, "structurarea" scăzută a regimului. La polul opus se configurează totalitarismul: absența pluralismului sau a monismului (cu o prezență puternică

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
actori, de ideologie, de mobilizare); instituțiile sunt în mod special prezente și se manifestă prin existența combinațiilor mixte care, de exemplu, pentru alți actori importanți, reflectă lipsa ideologizării, mobilizarea scăzută, structurarea inexistentă. Având în vedere domeniul vast al variațiilor dintre autoritarismul perfect și totalitarism, este oportun a delimita anumite modele considerate importante, indicându-le mai bine caracteristicile. Această abordare lasă de-o parte regimurile tradiționale care vor fi luate în considerare ulterior, ca o categorie de sine stătătoare. Figura 2.1

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
a delimita anumite modele considerate importante, indicându-le mai bine caracteristicile. Această abordare lasă de-o parte regimurile tradiționale care vor fi luate în considerare ulterior, ca o categorie de sine stătătoare. Figura 2.1 Relațiile dintre alternativele nedemocratice 2. Autoritarisme Dincolo de diferitele încercări de a defini autoritarismul [cf. Bayart, 1976] de către autorii clasici (Marx propunea modelul bonapartismului, Gramsci al cezarismului; alții au folosit expresii similare, ca, de pildă, cea de neo-bismarkism [Hermet, 1975]). Definiția lui Linz (vezi mai sus) postulează

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-le mai bine caracteristicile. Această abordare lasă de-o parte regimurile tradiționale care vor fi luate în considerare ulterior, ca o categorie de sine stătătoare. Figura 2.1 Relațiile dintre alternativele nedemocratice 2. Autoritarisme Dincolo de diferitele încercări de a defini autoritarismul [cf. Bayart, 1976] de către autorii clasici (Marx propunea modelul bonapartismului, Gramsci al cezarismului; alții au folosit expresii similare, ca, de pildă, cea de neo-bismarkism [Hermet, 1975]). Definiția lui Linz (vezi mai sus) postulează un pluralism politic limitat și iresponsabil, prezența

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
cea pasivă, de la cea legală la cea fără de norme și ilegală. În acest tip de regim poate fi chiar mai convenabil să se tolereze un anumit grad de opoziție sau să se mențină o pseudo-opoziție care dă o culoare liberală autoritarismului. Față de celelalte două caracteristici, cea din urmă, adică cu "limite definite eronat în mod oficial" (dar destul de previzibile) în care guvernanți autoritari exercită propria putere cu o "certitudine a dreptului" (chiar și prescriptiv) și propriile structuri democratice. În acest caz

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
puterii în măsura în care pot fi prezente în structurile de top. În ansamblu, pentru a analiza principalele modele autoritare, este necesar să reluăm toate dimensiunile mai sus amintite, chiar dacă "limitele eronat definite" sunt mai puțin utile pentru a face distincția între diferite autoritarisme. Întorcându-ne la cele patru dimensiuni mai relevante, adică pluralismul politic, gradul și formele de mobilizare, justificarea ideologică a regimului și structurarea regimului, este necesar a fi făcută o precizare. În ce privește pluralismul, nu este relevant doar numărul de actori care

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
În privința mobilizării, cuantumul mobilizării "de sus" (și posibila sa instituționalizare) este aspectul cel mai important, fiind oportună relaționarea lui cu cele trei aspecte mai sus menționate. Reprezentarea liderilor și participarea vor fi controlate și limitate (cazul cel mai frecvent al autoritarismelor). În cele din urmă, vom individualiza instituțiile create de regim, dar și de partidul unic. Diferite subtipuri autoritare sunt prezentate în următoarele paragrafe. 2.1 Regimuri personale și regimuri militare Prin regimuri personale se înțeleg toate acele structuri autoritare în

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
a subliniat posibilitățile de stabilizare asigurate de existența și instituționalizarea partidului unic. 2.4 Regimuri de mobilizare Regimurile de "mobilizare" sunt acele regimuri în care caracteristica de mobilizare limitată, proprie regimurilor autoritariste, se atenuează, astfel încât ele devin un model-limită al autoritarismului, foarte apropiat totalitarismului [a se vedea mai departe]. Deși există diferențe enorme între modelele propuse și cazurile atribuite fiecărui model în parte, diferitele regimuri sunt unite (mai ales) de rolul conducător al partidului unic sau hegemonic, care poate astfel să

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
dar și clasa mijlocie [De Felice, 1972]. Prezența acestor actori - și mai ales a Bisericii Catolice - menține partidul în contextul unui pluralism relativ limitat, care, totuși, îl diferențiază clar de regimul totalitar. Pe scurt, acest model rămâne la granița dintre autoritarism și totalitarism, ca și precedentul. Regimul este instaurat, în esență, ca răspuns la un fenomen de mobilizare a claselor inferioare. Acest lucru explică motivele pentru care partidul e sprijinit și de alte grupuri, ideologia și succesul acestuia. Ideologia este una

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
care manifestă transformări interne, datorate, înainte de toate, fragmentării interne a clerului (odată dispărut liderul carismatic). Și, în acest mod, el se apropie din ce în ce mai mult de un regim autoritar civil, cu potențial de mobilizare. Figura 2.2 sintetizează diferite tipuri de autoritarism, incluzând pseudo-democrația examinată la finalul capitolului precedent. Figura 2.2 Autoritarisme 3. Totalitarisme Relevanța țărilor din această categorie (Germania nazistă și Uniunea Sovietică stalinistă) este analizată într-un număr mare de studii și cercetări, multe din acestea foarte importante. Ne

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
odată dispărut liderul carismatic). Și, în acest mod, el se apropie din ce în ce mai mult de un regim autoritar civil, cu potențial de mobilizare. Figura 2.2 sintetizează diferite tipuri de autoritarism, incluzând pseudo-democrația examinată la finalul capitolului precedent. Figura 2.2 Autoritarisme 3. Totalitarisme Relevanța țărilor din această categorie (Germania nazistă și Uniunea Sovietică stalinistă) este analizată într-un număr mare de studii și cercetări, multe din acestea foarte importante. Ne limităm aici în a relua dimensiunile specifice regimului autoritar și subcategoriilor

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
exemple de totalitarism Cuba, Vietnamul de Nord sau România. În mod eronat, și Italia fascistă a fost atribuită de unii acestei categorii, dar, pentru aceasta, ar trebui introdusă o categorie de regimuri care se situează la granița dintre totalitarism și autoritarism. 4. Regimuri tradiționale În anumite zone, de exemplu în Orientul Mijlociu, există situații (Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite), care se încadrează în acest model. Baza lor de legitimare se înțelege bine dacă ne gândim la patriotismul despre care vorbește Weber, la rolul unor

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
este posibil s-o punem (în mod deschis) sub semnul întrebării. Diferența față de regimurile personale sau de mobilizare este evidentă: aceste regimuri pretind în mod deschis o legitimitate proprie, dar nu una de tip democratic. Capitolul 3 De la democrație la autoritarism 1. Care tranziții? După delimitarea diverselor tipuri de regimuri prezentate în capitolele precedente, se pot aborda, detaliat, variile moduri de tranziție de la un regim nedemocratic la unul democratic. În general, se conturează șase posibilități: • democrație → regim personal • democrație → regim militar

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
pseudo-democrație Ipoteza reîntoarcerii la un sistem tradițional după o experiență democratică nu poate fi luată în considerare din cauza consecințelor pe care le are implicarea societății civile asupra perspectivelor de instaurare a unui regim care ar propune o anumită formă de autoritarism. Sunt excluse și transmutările din interiorul genus-ului nedemocratic. Dintre variantele mai sus indicate, penultima apare rareori. De altfel, în aceasta categorie, poate fi introdusă fără controverse doar trecerea Republicii Weimar la nazism 29. Dar și cea de a doua este

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
Înainte de toate, cea de-a doua, mai puțin gravă și aproape întotdeauna recuperabilă, se poate sfârși într-o situație identică cu prima variantă. La rândul său, prima poate conduce la colapsul - (sau căderea) regimului democratic, cu o direcționare ulterioară spre autoritarism, dar, cel puțin ipotetic, ea poate evolua și într-o direcție (încă) democratică. În consecință, colapsul are loc atunci când caracteristici fundamentale ale regimului sunt anulate și se instaurează un alt tip de democrație sau un regim autoritar. 3. Criză și

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
a capacității represive a regimului sau într-un cost mai mare al deciziilor ce țin de represiune. Fenomenul apare atunci când există o mobilizare simultană a grupurilor sociale pro-regim sau când se manifestă o creștere a activității opoziției. Pornind de la definiția autoritarismului, criza se concretizează prin "rupturi". Pluralismul nu este limitat și, în anumite momente nu se anticipează colapsul sau transformarea continuă și profundă (pactada). Regimul nu mai este capabil să controleze mobilizarea și afirmarea ideologiilor anti-autoritare. În acest moment se impun

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
graduală și nu una clar marcată (de exemplu o lovitura de stat), atunci ea e mai dificil de observat, putând fi confundată cu o simplă rotație a elitelor sau cu o alternare a acelorași elite de la putere. Capitolul 4 De la autoritarism la democrație 1. Prima instaurare Dinamica unui regim democratic cuprinde patru procese: tranziția, instaurarea, consolidarea, criza. Ultimul proces a fost prezentat în capitolul precedent. Despre consolidare și rezultatele acesteia, persistența sau stabilitatea democratică, se va discuta în capitolul următor. În

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
fost, în mod clar, prea amplă și prea profundă ca să nu fie luată în considerare. Unii autori [de exemplu, Offe 1991] au prezentat trei tipuri de tranziții în țări din Europa de Est, la finele anilor '80 și începutul anilor nouăzeci (de la autoritarism la democrație; de la economia de stat la cea în care piața își asumă o poziție centrală; în unele cazuri - Slovacia, Republica Cehă, fosta Germanie de Est -, tranziția se deplasează dintr-un anumit teritoriu către populația unui alt teritoriu). Vorbim astfel

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
în activitatea altor organizații colective care caracterizează democrațiile de masă. O evaluare exactă a unei astfel de politizări nu poate fi separată de două variabile: durata și tipul de experiență autoritară. Timpul scurs de la experiența democratică anterioară și tipul de autoritarism instaurat în acest interval fac mai mult sau mai puțin puternică influența moștenirii acelei experiențe de politică de masă. Aceasta va fi cu atât mai importantă pentru noul regim cu cât perioada autoritară a fost mai scurtă, iar regimul autoritar

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
democrație, dar sunt relevante și pentru rolul actorilor protagoniști ai tranziției și ai instaurării, adică pentru componența coaliției fondatoare a regimului. Intervenția externă (o înfrângere militară sau chiar o simplă imitație a țărilor vecine influente) poate explica diferite crize ale autoritarismului, influențând următoarea fază a instaurării. Pridham [1994], Whitehead [1996], Bonanate [2000] și alții au pus accent pe aspectele internaționale. De exemplu, Whitehead [1996: 3-26] conceptualizează importanța acestui factor, referindu-se la "contaminare", la "controlul" și la "consensul" formelor principale de

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
terifiante ale puterii regimurilor civil-militare, aceștia au fost victime ale politicii. Se pot identifica trei factori, specifici fazei autoritare, care afectează calitatea democrației: 1) durata regimului autoritar; 2) inovarea produsă de acest regim; 3) modalitatea de realizare a tranziției de la autoritarism la democrație. Durata este perioada de timp în care regimul autoritar s-a menținut la putere. În cazul în care un regim este "inovator", atunci intervalul de timp este mai puțin relevant. Dacă, în schimb, regimul nu este inovator, atunci

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
a guvernului, în schimb, e (de multe ori) rezultatul unor momente de criză a democrației, cu elemente lacunare în cea ce privește calitatea (de exemplu, democrațiile occidentale după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial sau la sfârșitul tranziției de la autoritarism). În al doilea rând: pentru mulți autori, continuând linia argumentativă din capitolul precedent, un aspect destul de important (poate cel mai important) al calității democratice este statul de drept. A considera epuizată analiza acestei dimensiuni complexe folosind doar o singură referință

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
democrație de calitate? Iată o întrebare la care nu se poate răspunde decât pe termen mediu. Cu toate acestea, pe baza analizei efectuate, va apărea un anumit contrast între o parte a lumii (bogată, dezvoltată, democrată) și alta, dominată de autoritarism, de democrații "limitate", de sărăcie, boli și de înapoiere economică. O situație care trebuie să fie înfruntată cu curaj și cu speranța (conform angajamentului de atâția ani), dar, și cu convingerea că ea nu poate deveni chiar un real succes

[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]