1,902 matches
-
al școlii, scrie versuri înrâurite de muzicalitatea eminesciană în revista școlară „Spre lumină”, apoi debutează cu volumul de poezii Pagini intime (1905). Urmează studii de drept tot la Iași, obținând licența în 1910. Se înscrie în Barou, dar nu practică avocatura, atras fiind de viața politică și de publicistică. Gazetar pasionat, redactează, între 1914 și 1919, revista „Politica”, semnând cu pseudonimul Criton, este redactor la „Gândul liber” (1920), director al publicației electorale „Lumină!” (Vaslui, 1931-1933), redactor la „Acțiunea” (1940-1944). Colaborează la
RASCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289140_a_290469]
-
tradiționalismului (a combătut ortodoxismul) și față de modernismul extremist (nu a agreat avangarda propriu-zisă, dar i-a prețuit pe Mallarmé, Valéry, Ion Barbu). În 1931 demisionează din magistratură, părăsește Bucureștiul și se stabilește la Câmpulung pentru tot restul vieții. A profesat avocatura, absorbit fiind totuși, în primul rând, de creația literară, de meditație, ca și de preocupările cinegetice. Vânător, „specialist” în câini de vânătoare, iubitor al peisajului agrest și silvestru, al atmosferei târgului patriarhal, M. a fost în același timp un călător
MOSANDREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
1837-1839). În 1840, împreună cu Dimitrie Filipescu și J.A. Vaillant, pune bazele unei organizații revoluționare, din care au mai făcut parte N. Bălcescu, Cezar Bolliac ș.a. În urma arestării complotiștilor, la sugestia consulului rusesc, M. este expulzat în Banat, unde practică avocatura și în scurt timp devine purtătorul de cuvânt al revendicărilor naționale și sociale ale românilor. După o nouă detenție (1845-1848) pentru acțiuni revoluționare și propagarea ideii unirii Banatului cu Țara Românească, își reia activitatea politică: este ales deputat în Parlament
MURGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288319_a_289648]
-
Făgăraș, terminându-l la Blaj. Universitatea a urmat-o la Iași, unde a făcut Facultatea de Drept, apoi la Cluj, ca student al Facultății de Litere și Filosofie, absolvită magna cum laude (1942). Încearcă inițial să continue tradiția familiei, profesând avocatura la Sibiu. Ocupă ulterior postul de subdirector al Oficiului de Studii din Ministerul Economiei Naționale, iar după război își continuă activitatea ca profesor de limba română la școli din Mihalț, județul Alba (1953-1960), și Florești, județul Ilfov (1960-1967), de unde s-
NEAMTZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288389_a_289718]
-
Facultatea de Drept (1902). În timpul studiilor universitare fondează Societatea Studenților în Drept (al cărei vicepreședinte a fost), precum și publicația bilunară „Gazeta juridică” (1899-1901). Ocupă funcții în administrație (comisar de poliție, secretar general al Primăriei București), iar din 1905 intră în avocatură, devenind unul dintre juriștii de frunte ai vremii, atât ca practician care a pledat în procese de răsunet, cât și ca teoretician, autor a numeroase lucrări de specialitate, colaborator și conducător al unor reviste juridice. Ales vicepreședinte (1934) și președinte
PERIEŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288760_a_290089]
-
poet, eseist și traducător. Este fiul Salustiei (n. Șerban) și al lui Alexandru Gorșcovoz, șef de gară. După ce termină liceul la Baia Mare (1964), urmează Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1964-1971). Se înscrie în Baroul din Satu Mare, practicând avocatura. Între timp va absolvi, în sistemul învățământului fără frecvență, și Facultatea de Filosofie a Universității clujene (1977). Ca student, frecventează cenaclurile revistelor „Tribuna” și „Echinox” și debutează în 1967, la „Amfiteatru”. Mai colaborează la „Steaua”, „Familia”, „Transilvania”, „Contemporanul”, „Flacăra” ș.a.
PINTESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288822_a_290151]
-
Debutul propriu-zis se produce în timpul studenției la Facultatea de Drept din Cernăuți, când publică versuri în gazeta locală „Tribuna”. Se înscrie, concomitent, la Facultatea de Teologie, abandonând-o după un an. Își trece licența în drept în 1933 și practică avocatura la Hotin. După 1944 și-a continuat activitatea în București, ca avocat al Academiei Române, apoi ca liber profesionist. În 1933 îi apare prima plachetă de versuri, Frunză elegiacă. În 1941 înființează și conduce periodicul „Cetatea Hotinului”, unde semnează Toader Țarălungă
PLOP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288854_a_290183]
-
participă la primul război mondial și pe front se îmbolnăvește de tuberculoză. Urmează, în primii ani postbelici, Facultatea de Drept a Universității din Iași. După absolvire e magistrat (substitut de procuror, procuror), avocat (până în 1946, când i se interzice practicarea avocaturii în urma epurării politice a barourilor). A trăit la Dorohoi până în 1940, mutându-se apoi la București, unde frecventează ocazional cenaclul Sburătorul. O. era apreciat ca fermecător partener de conversație și cultiva cu talent „comerțul” epistolar, dar existența lui s-a
OJOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288516_a_289845]
-
III.1936, Bârlad), prozator. Este fiul Marcelei (n. Țepeș) și al lui Grigore Nedelcovici, ofițer. Va absolvi Liceul „I.L.Caragiale” din Ploiești (1953) și Facultatea de Științe Juridice a Universității din București (1958). În 1959, pentru o scurtă perioadă, profesează avocatura la Ploiești, dar este forțat să-și abandoneze profesia și să se reorienteze către meserii „sănătoase”, precum cea de muncitor la Întreprinderea de Construcții Hidroenergetice Bicaz (1959-1962) sau de merceolog la Brașov (1962-1965), deoarece tatăl său, fost membru al Partidului
NEDELCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
viziteze Parisul și Londra. Intră la Facultatea de Drept a Universității din București (1927-1930) și audiază totodată cursurile Facultății de Filosofie. Are ca profesori pe Mircea Djuvara și pe P. P. Negulescu. După efectuarea serviciului militar, în 1931 intră în avocatură, își deschide un birou propriu și lucrează pentru mai multe firme particulare (bănci etc.). Se înscrie în 1948 la doctorat, cu un subiect despre dreptul păcii, dar nu își va susține examenul final. După 1948 este înalt funcționar al unor
PAPAHAGI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288674_a_290003]
-
lui Nicolae Pătrășcanu, învățători. Urmează școala primară în comuna natală și își continuă studiile la București, unde va absolvi în 1941 Liceul „Gh. Șincai”, iar în 1945 Facultatea de Drept și Facultatea de Litere și Filosofie. Un timp a profesat avocatura în Baroul Ilfov, apoi a lucrat pe șantierul petrolifer Moinești-Bacău și multă vreme a fost economist într-o întreprindere de construcții. A frecventat cenaclul „Titu Maiorescu” (București), ai cărui membri erau mai cu seamă juriști. Debutului din 1939 în „Curentul
PATRASCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288713_a_290042]
-
la bunica dinspre tată, unde continuă școala și unde urmează, din 1922, Liceul „Andrei Șaguna” (aici îl are printre profesori pe publicistul comunist Ilie Cristea). Apoi se stabilește la București, unde urmează cursurile Facultății de Drept (fără să practice vreodată avocatura). Încă elev, scoate la Brașov revista „Pe drumuri noi” (1929) și colaborează, tot de pe acum, la diferite ziare și reviste, îndeosebi de orientare democratică și de stânga, precum „Viața literară”, „Bilete de papagal”, „Țara noastră”, „Credința”, „Adevărul”, „Dimineața”. Devenind prieten
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
din universitate. Își reia studiile la Bruxelles, obținând și diploma de doctor în drept. Împreună cu V.G. Morțun, transferă în 1883 redacția revistei „Dacia viitoare” de la Paris la Bruxelles. La întoarcerea în țară, în 1884, se stabilește la București și practică avocatura. Ziarist de stânga, M. se distinge printr-un radicalism ce-și are obârșia atât în temperament, cât și în formația sa în spiritul ideilor socialiste. Colaborează și este redactor la „Românul” lui C.A. Rosetti, contribuie la înființarea unui cerc
MILLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288143_a_289472]
-
prezentându-se la examene în 1920. Gazetăria îl atrage și, din 1919, devine redactor la „Țara nouă”. În 1921, la Cluj, împreună cu Cezar Petrescu, Adrian Maniu ș.a., întemeiază revista „Gândirea”. În 1923 își ia licența în drept. Scurtă vreme profesează avocatura la Chișinău. Între 1924 și 1929 deține o catedră la o școală de ucenici din Drăgășani. Cu doar câteva excepții, scrierile de până acum vor constitui materialul primelor volume de proză, La „Grandiflora” (1928) și Vedenia (1929). Mutat la București
MIHAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
care a absolvit-o în 1913. După ce a fost o vreme secretar al unchiului său Basile Missir, s-a înscris în Baroul botoșănean. Mobilizat, participă la campania din 1916-1917, urcând treptele ierarhiei militare până la gradul de căpitan. După război profesează avocatura, angrenându-se și în viața politică, în formațiunile conduse de N. Iorga. Ales ajutor de primar al Botoșanilor în 1919-1920, sprijină apariția ziarului „Crai nou”, unde semnează editoriale și articole pe temele zilei. A fost și primar în două rânduri
MISSIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288186_a_289515]
-
procesul de imoralitate care i se intentase. Continuă prelegerile la Universitate (unde predă și estetica), precum și activitatea de conducere a Școlii Normale, de la a cărei direcție va fi însă înlăturat, fără motiv, la 16 ianuarie 1868. M. profesează acum și avocatura (fusese admis în Baroul de Iași la 10 ianuarie 1866). Partizan convins al unității tânărului stat român, a desfășurat o intensă activitate politică, mai ales în paginile ziarului „Vocea națională” (1866), pentru a combate mișcarea separatistă, susținând în același timp
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
străinătate lui A. Lambrior, G. Panu, G. Dem. Teodorescu, Spiru Haret, C. Meissner). Reales în Adunarea Constituantă la 4 mai 1879, se distinge prin spiritul său de larg umanism, cu prilejul discutării regimului juridic al străinilor din România. Trăind din avocatură, M. nu neglijează preocupările literare, continuând să găzduiască în casa sa, așa cum o făcuse și la Iași, întrunirile Junimii. Deși în acest timp nu face parte din guvern, publică un articol în „Deutsche Revue” (1881) prin care susține necesitatea încheierii
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
în paralel, Conservatorul și Facultatea de Drept, la București, obținând licența în 1925. Își pregătește și susține doctoratul la Paris (1929), unde frecventează și cursurile de la Schola Cantorum (clasa de compoziție, condusă de Vincent d’Indy). Întors în țară, profesează avocatura. Scrie poezie, fără să publice. Debutase în 1919, în revista „Cuib spre răsărit”, cu poezia C-am fost pribegi, semnată Marcel A. Bresliska. Compune lieduri, apreciate în epocă. În 1934, prezentarea într-o reuniune literar-muzicală a unui fragment din Cântarea
BRESLASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
în egală măsură, publicist literar și cronicar de spectacol. Cu Iosif Nădejde și I. C. Frimu se va situa, în 1898, printre „radicali”, stăruind pentru prevenirea scindării PSDMR, în preajma Congresului al VI-lea. Ulterior, se stabilește la Galați, unde va profesa avocatura „cu știință și conștiință” (F. Aderca), dar fără să abandoneze scrisul și rămânând același redutabil gazetar. Încă legat de cercurile socialiste, colaborează, în 1902, la „România muncitoare”, participă la declanșarea grevei lucrătorilor din port. Pe urma „generoșilor”, aderă între timp
BUZDUGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285972_a_287301]
-
Drept, luându-și licența în 1899 cu lucrarea Divorțul în dreptul roman și român. Va fi, mai întâi, funcționar la Ministerul de Domenii și avocat al Statului; între anii 1905 și 1907, în timpul guvernării conservatoare, este prefect al județului Dâmbovița. Practică avocatura și își continuă activitatea politică, alăturându-se, în 1908, grupării conservator-democrate a lui Tache Ionescu (din care se va retrage în 1922). Ia parte la război, fiind ofițer de rezervă, iar după încheierea păcii reintră în barou ca avocat pledant
CAÏR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286010_a_287339]
-
, Dinu (29.V.1905, București - 6.I.1972, București), prozator, dramaturg și traducător. Avocat printre scriitori și scriitor printre colegii de avocatură, B., pledant în Baroul de Ilfov, își citește nuvelele la cenaclul Sburătorul. Cum avea șarm și dicțiune, lecturile lui au reținut atenția, făgăduind un traiect de prozator. Dar, aproape cvadragenar, va încerca să se afirme cu o dramă, Cântecul vieții
BONDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285813_a_287142]
-
București. A fost profesor de franceză la câteva licee din capitală, apoi ca titular până la pensionare la Liceul „Sf. Sava”, alcătuind și editând (împreună cu Jules Barbier) manuale de franceză pentru clasele I-VIII din școlile comerciale. În paralel, a profesat avocatura și a activat în politică, fiind deputat liberal. Este unul dintre membrii fondatori ai Societății Scriitorilor Români (1909). A debutat la „Sămănătorul” (1905) și a mai colaborat la „Ramuri”, „Neamul românesc”, „Universul literar” ș.a. Între 1907 și 1908, apoi pentru
BOTENI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285829_a_287158]
-
n. Caravia), provenea dintr-o familie de comercianți brăileni. B.-L. urmează Liceul „Andrei Șaguna” și Liceul german „Honterus” din Brașov, apoi face studii juridice la Budapesta și Cluj. Doi ani audiază cursuri de filosofie la Viena. Din 1911, practică avocatura în orașul natal. În 1908 debutase în literatură cu o poezie apărută în „Gazeta Transilvaniei”. Articolul Din inimă și cu minte, trimis din Viena și semnat Ioan Alexandru, deschide publicistica sa politică, desfășurată între 1912 și 1914 în „Gazeta Transilvaniei
BRAN-LEMENY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285858_a_287187]
-
la „Sămănătorul”. Oscilează între capitală și Iași, are ocupații diferite și nesigure, dar după 1918 se va stabili la București, lucrând ca funcționar, în principal la Societatea Română de Radiodifuziune, până în 1944, cu excepția anilor 1931-1934, când va încerca să profeseze avocatura la Iași. A debutat cu versuri la „Sămănătorul” (1904), apoi a mai fost redactor la „Prezentul” (1905), „Patriotul” (1906), „Evenimentul” (1907-1916), „Opinia” (1913-1914) și fondator al periodicelor „Sânziana” (1912-1913) și „Suflet moldovenesc” (1930-1931). A mai colaborat la multe alte publicații
BOUREANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285845_a_287174]
-
Aruncă peste umăr: — Îți doresc însănătoșire grabnică... Zâmbește: — Nu numai pentru tine, dar și pentru mine. Face câțiva pași și încremenește. O litieră înflorită cu pietre prețioase îi barează calea. Nu-l mai întreabă pe Athanas ce caută aici. Bănuiește. Avocatura este o ocupație neremunerată. De mai bine de două sute de ani, le este interzis avocaților să pri mească vreun onorariu pentru activitatea lor. Cu alte cuvinte, asistența juridică e gratuită. Dă roată litierei. O lege imperfectă de la bun început, deoa
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]