727 matches
-
să-l iau de la studioul din East Village. —Nu vin. Ți-am spus că detest dracu’ zilele de naștere. Nu mă mai hărțui! — Dar am pregătit ceva special, ca să nu le mai urăști. Să nu mai fii nefericit niciodată, am bâiguit șocată. —Nu pricepi? Îmi place să fiu dracu’ nefericit. Nu funcționez altfel. Cum vrei să-mi fac bine treaba dacă sunt al dracu’ de fericit tot timpul? Mi-a trântit telefonul în nas. Am încercat să-l sun de vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
te salută, am orăcăit. Vocea îmi pierise de-a binelea. Începusem să tremur, deși nu era frig. — Cum dracu’ știe că sunt aici? Nimeni nu-mi știe mișcările, zise Zach. Mă privi bănuitor. —Hmmm... cred că... trebuie să fi... am bâiguit eu. N-am apucat să-mi termin fraza. Zach mi-a smuls telefonul din mână și s-a uitat în mesagerie. Asta era o scăpare mult mai gravă decât descoperirea-cât-pe-ce a faptului că n-am un DVD player. —Frișcă? Futu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
mă forțez să vorbesc, cu atât nu mai știu ce să spun. Mă scrutează ca pe o ființă necunoscută, pe care nu o poate desluși și pe care încearcă în van să o priceapă. — Azi, în schimb, am stat acasă, bâigui. Mi-a fost lene de dimineață, am citit, am făcut niște exerciții la engleză, am mai vorbit cu Georgiana la telefon... Nimic deosebit... Dau din umeri, ca și cum nici nu mi-aș fi dat seama cum a trecut ziua. De fapt
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
a repezit să mă ridice și mi-a cules lucrurile îm prăștiate care-ncotro. M-a privit apoi cu îngrijorare. — Vai, Clara, ce m-ai speriat! Ești încă slăbită, nu? Iar eu îți mai dau vești din astea, tenebroase... Am bâiguit ceva de neînțeles chiar și pentru mine și m-am sprijinit de zid. — Ai dreptate, încă nu mi-am revenit! am rostit până la urmă, cu greutate. Mă întorc mai bine acasă! Te sun după-amiază! Am făcut valvârtej cale întoarsă și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
marginea bărcii, se uita către noi, în sus, cu ochi turbați, așa de răi, încât mi s-a făcut frică. Era însă prea beat, ca să reacționeze în vreun fel: mișca numai o mână a amenințare, scăpând-o în apă și bâiguind ceva nedeslușit. Am zărit, în capăt de alee, o patrulă de-a lor, apropiindu-se în trap. Puștii bucureșteni au zbughit-o, împrăștiindu-se care-ncotro, ca vrăbiile din obor. Eu, cu ochi rătăciți și disperați, l-am căutat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Străbat străzile în flăcări, croindu-și cu greutate drum prin marea de ruine. Din loc în loc, țâșnesc jeturi înalte de apă. Miroase a moloz încins și a latrină. Peste tot mișună oameni, pe jumătate dezbrăcați, mulți dintre ei încă șocați, bâiguind cuvinte fără rost. Unul dintre aceste spectre vii se apropie de Marius. Doar când ajunge lângă el își dă seama că este femeie. Poartă un sac murdar pus peste capul cu părul ars în întregime. Râde cu glas gros, dement
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
poporului nătăfleț, pentru care rîsul e forma supremă de apărare. Dintr-o vocație a senzaționalului, care nu ne este cîtuși de puțin străină, cum nu-i era nici "canaliei de uliți" de acum două secole, spectatorii l-ar vrea vorbind, bîiguind ceva despre cărți pe care nimeni nu le citește, într-o limbă pe care, nu peste multă vreme, nimeni n-o să o mai folosească (într-adevăr, la ce ne trebuie cuvintele, cînd avem onomatopeele?). Nu o face, preferînd să vegheze
Cărți pe apă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8344_a_9669]
-
stăruințele lui nu fuseseră zadarnice. Și noi, curioși ce-o să zică. Ei, ce-o să zică? Chipul salvatorului iradia de bucurie, căci bolnavul își holbase ochii spre el și numai la el se uita. Nu el îl salvase? Și reuși să bâiguie și avu un rictus care îi strâmbă buzele palide: du-te în p... mă-tii de jidan! Asta îi spuse și cu forța pe care o mai avu scrâșni și din dinți. Ne retraserăm imediat îngrețoșați și îl luarăm de-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
tu?“ „Dați-mi drumul imediat!“ „Vezi?“, a observat Mihnea, „Ți-am zis că o să-nceapă să se milogească.“ „O pățiți, credeți-mă pe cuvânt! Nu mai apucați să ieșiți de-aici!“ „Nu, zău? Poate ne spui și de ce?“ „Apocalipsa!“, a bâiguit scriitorul. Parcă intrase în transă. „Ăsta a luat-o pe-arătură...“, s-a mirat Mihnea. „Îi patinează biscuiții...“ „Nimic nu mai poate fi oprit...“ Tonul suna ciudat, vocea distorsionată: când milă, când frică, apoi iar furie și siguranță. Ceva nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
date. Iar tu, din nefericire, nu te regăsești în nici un act.“ A urmat un moment de tăcere. Merita toți bani, toată viața, orice. Se-auzeau respirațiile, bătăile inimii, până și picăturile de sudoare alunecând sub sac. „Nu se poate...“, a bâiguit scriitorul. Vocea a început iar să-i tremure. „E-o confuzie...“ „Deloc.“, l-am asigurat. „Cel mai mare scriitor român în viață nu există.“ „Imposibil!“ „Nu există, nu știe nimeni nimic, nici măcar dacă e real. În librării nu-l găsești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fâstâci; voise, poate să întrebe: „Chiar sunteți prințul Mâșkin?“ — Da, mai adineaori am coborât din tren. Mi se pare mie sau ai vrut să mă întrebi dacă într-adevăr sunt prințul Mâșkin și n-ai făcut-o din politețe? — Hm... bâigui lacheul surprins. — Te încredințez că nu te-am mințit și că n-o să trebuiască să dai socoteală din cauza mea. Și dacă arăt cum arăt, dacă sunt cu bocceluța asta, nu-i nimic de-a mirării: în momentul de față circumstanțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
întâlnirea cu Rogojin și tot ce aflase de la acesta. — Grozave noutăți! exclamă generalul, care se alarmase iarăși după ce-l ascultase foarte atent pe prinț. Îl fixă pe Ganea cu o privire iscoditoare. Cred că nu-i decât neobrăzare la mijloc, bâigui Ganea, puțin derutat și el. Feciorașul de negustor își face de cap. Am mai auzit câte ceva despre el. — Și eu, frățioare, am auzit, continuă generalul. Chiar atunci, după tărășenia cu cerceii, Nastasia Filippovna mi-a povestit tot. Dar vezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dumitale domn... A! exclamă ea, văzându-l intrând pe Ganea. Uite că mai vine încă o alianță matrimonială. Bună ziua! răspunse ea, la plecăciunea lui Ganea, fără să-l invite să ia loc. Te căsătorești? Dacă mă căsătoresc?... Cum?... Care căsătorie?... bâigui, zguduit, Gavrila Ardalionovici. Era grozav de intimidat. Întreb dacă te însori; poate-ți place mai mult această expresie... — N-nu... eu... n-nu, minți Gavrila Ardalionovici și roșeața jenei îi inundă obrajii. Privi iute spre Aglaia, care ședea departe, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
În prima clipă, când îi deschisese ușa, era palid, însă acum sângele îi năvăli subit în obraji. — Ce-i cu idiotul ăsta? strigă furioasă Nastasia Filippovna, bătând din picior. Hei, unde te duci? Pe cine o să anunți? Pe Nastasia Filippovna, bâigui prințul. — Cum de mă cunoști? îl întrebă ea repede. Nu te-am văzut niciodată! Du-te și anunță... Ce-i cu țipetele astea? Se ceartă, îi răspunse prințul și porni spre salon. Intră într-un moment decisiv: Nina Alexandrovna era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Kolea roși și el și se apucă cu mâinile de cap; Ptițân se întoarse repede cu spatele. Singur Ferdâșcenko mai râdea cu hohote. Ce să mai zicem de Ganea? Stătea în picioare, îndurând un chin mut și insuportabil. Vă asigur, bâigui generalul, că și mie mi s-a întâmplat exact același lucru... — Tata a avut într-adevăr o neplăcere cu Mrs. Schmidt, guvernanta prințeselor Belokonski, strigă Kolea. Mi-aduc și eu aminte. — Cum? Exact la fel? Aceeași istorie să se petreacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
urâtă! Într-adevăr, Ganea rămase ca zdrobit. Kolea se repezi să-l îmbrățișeze și să-l sărute pe prinț; după el se îmbulziră Rogojin, Varia, Ptițân, Nina Alexandrovna, toți, chiar și bătrânul Ardalion Alexandrovici. — Nu-i nimic, nu-i nimic! bâiguia prințul în toate părțile, cu același zâmbet nepotrivit situației. — Și-o să se căiască! strigă Rogojin. O să-ți fie rușine, Ganka, că ai jignit o asemenea... oaie (nu fusese în stare să găsească alt cuvânt)! Prințe, suflețelule, lasă-i în plata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ganea se așeză pe canapea, dorind în mod clar să-și continue vizita. Dacă știți și singur, începu prințul destul de sfios, cum ați ales acest chin, știind că într-adevăr nu merită șaptezeci și cinci de mii? Nu la asta mă refer, bâigui Ganea. Apropo, ia spuneți-mi ce credeți, chiar vreau să vă aflu părerea: merită acest „chin“ șaptezeci și cinci de mii sau nu merită? — Cred că nu. — Bine, asta am aflat-o. Și e rușinos să mă însor așa? — Foarte rușinos. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
povară? — Mi se pare că situația este foarte frecventă; există mulți bărbați care se însoară pentru bani, iar soțiile nu lasă banii să le scape din mână. — Nu, nu, cu noi nu se va întâmpla așa... Aici... aici există circumstanțe... bâigui Ganea într-o îngândurare alarmantă. Cât despre răspunsul ei, nu mai am nici o îndoială, adăugă el repede. De unde ați tras concluzia că mă va refuza? — Nu știu decât ceea ce am văzut; și Varvara Ardalionovna tocmai v-a spus... — E! Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
un bilet. Era de la general, împăturit și pus într-un plic închis. Fața îl trăda pe băiat ce greu îi era să i-l transmită. Prințul îl citi, se ridică și își luă pălăria. — E la doi pași de aici, bâigui Kolea rușinat. Stă acolo cu o sticlă în față. Nu pricep cum de a făcut să i se dea pe datorie. Prințe, dragul meu, vă rog să nu le spuneți mai târziu alor mei că v-am adus biletul! De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chiar prieten... Aici, la căpităneasă, renasc sufletește și tot aici îmi aduc amărăciunile vieții și ale familiei... Și, întrucât astăzi am o mare povară morală, aș... — Mi se pare că și-așa am făcut o mare prostie deranjându-vă adineaori, bâigui prințul. Pe deasupra, acum sunteți... La revedere! — Dar nu pot, nu pot să vă las să plecați de lângă mine, tinere prieten! exclamă generalul. Văduva, mama familiei, e cea care extrage din inima ei acele coarde care vibrează în toată ființa mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
așteaptă bani. De ce i-ai promis bani? Mereu faci așa! Acum descurcă-te. La etajul al treilea se opriră în dreptul unei uși scunde. Era clar că generalul își cam pierduse curajul și îl împingea pe prinț înainte. — Eu rămân aici, bâiguia el, vreau să-i fac o surpriză... Kolea intră primul. O doamnă pudrată și rujată din belșug, în pantofi și cațaveică, cu părul împletit în cosițe, de vreo patruzeci de ani, își scoase capul pe ușă și surpriza pregătită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Filippovna! spuse generalul cu voce convingătoare, dar alarmantă. Toți ceilalți începură să se agite îngrijorați. Ce s-a întâmplat, domnilor? continuă ea, privindu-și oaspeții parcă mirată. De ce v-ați alarmat? Și ce figuri aveți! — Dar... amintiți-vă, Nastasia Filippovna, bâigui Toțki, poticnindu-se în cuvinte, mi-ați promis... cât se poate de benevol și, cel puțin, ați putea să mă cruțați... Mă aflu în dificultate și... desigur, sunt surprins, dar... Într-un cuvânt, acum, în acest moment și în... în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
consimțământul, dar a spus „nu“ și am refuzat. În privința aceasta, toată viața mea a atârnat de un fir de păr; ce vreți mai serios decât atât? — Dar prințul, ce amestec are aici prințul? Și cine-i prințul, la urma urmei? bâigui generalul care aproape nu-și mai putea stăpâni furia față de autoritatea chiar jignitoare a prințului. — Prințul, pentru mine, e primul om din viața mea pe care l-am simțit că mi-e sincer devotat. El a avut încredere în mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
față ca varul și tremura, nefiind în stare să-și ia ochii de la pachetul care începuse să ardă. — Nu-i nebună? Nu-i așa că-i nebună? se repezi generalul la Toțki. — V-am spus doar că e o femeie pitorească, bâigui Afanasi Ivanovici, care pălise și el puțin. — Dar, totuși, sunt o sută de mii! — Doamne, Doamne! se auzea din toate părțile. Toți se îngrămădiseră împrejurul căminului, toți voiau să vadă, toți exclamau... Unii chiar urcară în picioare pe scaune, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pentru ea? Prințe, acum patru zile, pentru prima oară în viața mea, am citit biografia ei într-un lexicon. Știi tu ce a fost ea, contesa Du Barry? Spune, știi sau nu? — Las-o baltă, crezi că numai tu știi? bâigui ironic tânărul, dar în silă. — A fost o contesă care, din dezonoare ridicându-se, a ținut frâul în locul reginei și pe care o mare împărăteasă, scriindu-i cu mâna ei, a numit-o „ma cousine“*. Cardinalul, nunțiul papal, la lever
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]