774 matches
-
grandoare și s-a exprimat că speră să tragă ceva foloase de pe urma ta. Cei din Liga galactică sunt neliniștiți. Nu-mi pot da seama dacă șahistul cosmic care te-a introdus în jocul acesta le este aliat sau nu. Fiecare bâjbâie în întuneric, întrebîndu-se ce-o să facă după aia. Fata tăcu. Ochii îi străluceau provocator. ― Amice ― zise ea ― poate se ivește o ocazie favorabilă și pentru tine în toată harababura asta. N-o pierde. Devenise dintr-odată serioasă. ― Folosește-o dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
iar răspunsul, respectiv perceperea celor ce se petrecea, era clară ― apoi oscilă, fremătă, vibră din toate moleculele, se tulbură ca o imagine reflectată de oglinda apei unui lac în care s-a aruncat o piatră. Capul începu să-l doară. Bâjbâi cu buricele degetelor în căutarea tubului, dar vederea aproape că 1 părăsise. Închise pentru c clipă ochii, dar fără rezultat. Tubul îi ardea degetele, în timp ce încerca să-l pună la loc. Deodată, fu cuprins, fără îndoială de amețeală, căci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
invenția, ce-o fi atât de ciudat? E noapte, o fi ora aia la care produc eu testosteron mai din abundență. Mda. Nu e bine. Trebuie să-mi revin, altfel povestea se duce de râpă. Mă reped până în casă și bâjbâi puțin pe întuneric, ca să găsesc bucătăria. Deschid congelatorul. Găsesc câteva cuburi de gheață și mi le bag în chiloți. Aaaaah. Gata. Cum a zis Pinocchio? Rezistă, tată. OK. Ce-ți pasă ție, Pinocchio? Tu ești de lemn, ție nu ți
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
că ai înțeles. în dreptul la autodistrugere voluntară și demnă, în locul unei supraviețuiri jalnice și penibile. Decât o tragedie fără sfârșit, mai bine... -... Mai bine un sfârșit tragic. Exact! Cosmosul are dreptul și șansa autodistrugerii și le va folosi fără să bâjbâie cu primul prilej... Și eu voi face la fel, termină Carol abia șoptit. Capitolul V CÂND FRIGUL IERNII ÎNGHEță SUFLUL fragil al lucrurilor, Carol inventă interminabile plimbări nocturne pe ulițele orașului. Pleca de cu seară, urmat bineînțeles de Filip, și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
scară. Părea că un vânt năprasnic ar fi bătut prin Încăpere și ar fi făcut vraiște tot ce a Întâlnit În cale. Inclusiv ar fi mișcat pereții sau, adunându-i ghemotoc, i-ar fi rostogolit În neant. În sfârșit, tot bâjbâind cu mâna, Ippolit dădu peste comutator. Era atât de bucuros, Încât scoase un sunet pe care probabil că l-a scos Cristofor Columb atunci când a descoperit America! Exagerez, desigur, dar aceasta a fost totuși senzația pe care a Încercat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
turui musafirul și se opri. Hopa, spuse el, unde am rămas? - Nu Înțeleg ce vreți să spuneți. - Am rămas la bec, exclamă musafirul. Am să Încerc să-ți spun povestea până la capăt și apoi plec. Nu mai e mult. Deci, bâjbâind cu mâinile prin Întuneric, Ippolit răsuci comutatorul. Luna aproape că-l orbi. Subotin Își Închise ochii și apoi Îi deschise, privind cu precauție În jur. Și atunci ce-i fu dat să vadă? În mijlocul Încăperii se Înălța o namilă cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cum era de așteptat, nu primi nici un răspuns. „Eu zic”, continuă el, „că nu ar fi rău să vă puneți asta sub cap, ca să nu vă treziți mâine cu gâtul Înțepenit și să fiți nevoită să apelați la frecții...” Și, bâjbâind cu mâinile prin așternut, doctorul dădu peste o pernuță, pe care o aruncă lângă pat. De jos nu se auzi nici un răspuns. Noimann rostise pe un ton destul de apăsat cuvântul frecții, conferindu-i un dublu Înțeles. Tăcerea continuă să domnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
iar tavanul reveni și el la locul lui. Noimann Întinse mâna și căută În dreapta sa o bucată de cearșaf curat cu care să-și șteargă murdăria de pe față și de pe abdomen. Dar pretutindeni degetele dădeau de o umezeală lipicioasă. Tot bâjbâind cu mâna, doctorul descoperi În dreapta lui, sub pernă, un locușor ce părea să nu fi fost afectat de borâtură. Degetele sale albe Începură să scormonească febril, răvășind salteaua, până ce dădură de ceva tare. Fără să deschidă ochii, Noimann Își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-i sugereze că stă În fața lor cu rușinea desfăcută. Oliver nu era naiv. El era conștient că, orice s-ar fi Întâmplat, ascunsă de frunzișul ruginiu de dedesubt, bărbația sa se afla la adăpost de orice ochi străin. Abia el, bâjbâind cu mâinile, se Întâmpla să dea destul de greu de ea. Ce rost aveau aceste vorbe aruncate-n vânt? Puteau să-i facă orice, să-i cânte din trompetă În urechi, să-i toarne apă rece sau apă fiartă În cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o mască pentru a-și mișca șoldurile și poșeta prin oraș!? Dacă, În loc de chip, femeile ar poseda sâni sau tocuri cui, ar fi totuna, medita el. Ba poate tocurile cui ne-ar fi mai de folos. La ce bun să bâjbâi sărutând pleoapele și gura odată ce ajungi cu buzele și degetele În același loc?! Un portmoneu sau o poșetă În loc de chip ar rezolva multe probleme. Portmoneul, desigur, ar fi mai folositor dacă ar fi doldora de bani. Banii pot rezolva multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
zodie. Erau trei, de fapt patru. Noimann-cinicul, Noimann-penitentul și cineva mereu ascuns În penumbra camerei. Și Încă unul, a cărui aură Întunecată fusese acoperită de numere. Unu-unu, cinci-cinci, șase-șase. Zero-zero. Nimic-nimic. Sus-jos. Jos-sus. Stânga, dreapta. Așa, așa... Mâna penitentului bâjbâia prin bezna umedă. Cifrele i se lipeau ca niște limacși de palme. Unde era numărul câștigător, numărul care urma să-i schimbe cursul sorții? Numărul care reprezenta eul său lăuntric? Golul ascuns Într-un alt gol, din care izvorau speranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
alții, clipind orbi, dar încrezători, în vreme ce vocea doamnei Clark ne conduce prin ușa de oțel. Momentul acela video: adevărul despre adevăr. — Simțul mirosului e foarte important, spune Mama Natură. Purtându-și cutia de carton, cu clopoțeii ei de aramă sunând, bâjbâind în întuneric, spune: O să râdeți, dar în aromaterapie te avertizează să nu aprinzi niciodată o lumânare de santal în apropierea esenței de mirt... Sub acoperire Un poem despre Mama Natură — Am încercat să mă călugăresc, spune Mama Natură, căutând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
unui camion de salubrizare. Mirosul de vomă de câine și carne veche. O pastă mestecată, înghițită, amestecată în stomac. Mirosul de cartofi vechi topindu-se într-o băltoacă neagră sub chiuvetă. Ținându-ne respirația, încercând să nu inspirăm, ieșim pe bâjbâite din camere și o luăm prin bezna holului, prin întuneric, înspre locul de unde se aud strigătele. Aici, noaptea și ziua sunt sub semnul întrebării. Până acum fuseserăm de acord să avem încredere în domnul Whittier. Fără el e incert dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în stare de funcționare. Plus douăzeci și două de rezervă”. Ultima noastră linie defensivă. Ultima noastră resursă împotriva gândului c-o să murim aici, singuri, părăsiți în întuneric cu toate becurile arse. Într-o lume fără un soare, supraviețuitori înfrigurați și bâjbâind în beznă. Cu tapetul încăperilor devenind alunecos din cauza mucegaiului. Nimeni nu vrea asta. Pe măsură ce piersicile coapte lăsate pe copac putrezesc și se sting, îți construiești din nou scara de mobile. Te cațări iar acolo sus. Îți vâri capul în coroana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
În afară de rugăciunea pe care‑o Îngâna Întruna În sinea sa, abia mișcându‑și buzele uscate, căci se temea că el Însuși s‑ar fi putut trezi din vraja lunatică, Încât toți s‑ar fi prăvălit În adâncurile neguroase pe deasupra cărora bâjbâiau acum purtătorii săi cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scânteieri vâscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i‑ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Sima ?“, l-am întrebat, „dacă nu pleci, intră măcar înapoi, vreau să închid“. „Aștept puțin, să-mi înghețe lacrimile“, mi-a răspuns el. După un timp, când peste ochi i s-a format iar crusta aceea de gheață, a plecat bâjbâind prin zăpadă, ca marii orbi; mi s-a părut că apucă o direcție cu totul greșită dar n-aveam de ce să mă amestec și am închis bine ușa în urma lui. 11. Au trecut, după aceea, zile și săptămâni, stăteam cu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
se lipeau ochii de somn și oboseală. După un timp, cerul s-a limpezit; tresăream din când în când și mă uitam în sus, stelele scăpărau și săreau parcă de colo colo, întreaga boltă se răsucea, tăcută, deasupra mea; am bâjbâit pe fundul gropii până ce am găsit, apoi am adormit. Când m-am trezit, se luminase de-a binelea. Am pornit înapoi, spre haltă. Câinii se liniștiseră. Am străbătut satul fără să văd țipenie de om, ai fi zis că muriseră
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de reținerile mele, s-a mărginit să mă bată ușor pe umăr și a plecat cu cartea mea sub braț. — L-ai impresionat, știi? a zis vocea din spatele meu. M-am Întors spre a descoperi surîsul ușor al nepoatei librarului, bîjbîind În gol. Avea glasul de cristal, transparent și atît de fragil, Încît mi s-a părut că vorbele ei aveau să se spargă dacă o Întrerupeam la jumătatea frazei. — Unchiul meu mi-a zis că ți-a oferit o sumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pînă cînd dădu peste chei. M-am prelins pe pardoseală, ținîndu-mă de stomac, scîncind de agonie sau de mînie. — Spuneți-i Clarei că... Mi-a trîntit ușa În nas, și am rămas În bezna cea mai desăvîrșită. Am căutat cartea bîjbîind prin Întuneric. Am găsit-o și m-am tîrÎt cu ea pe scări În jos, rezemîndu-mă de ziduri, gîfÎind. Am ieșit afară scuipînd sînge și respirînd pe gură cu bulbuci. Frigul și vîntul Îmi cuprinseră hainele umede, mușcîndu-mă. Tăietura de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
în urmă, spre a încerca să ieșim călare pe valurile care ne încătușaseră în nișa de năpastă Încât noi, cu mare greu și cu mare zăpăceală și spaimă, am început a cotrobăi prin undele oarbe, care mai de care înotând, bâjbâind, strigând, întrebând și plângând de groază, gândindu-ne la cealaltă pierdere, cu Ilarion Cărare, pe care șuvoiul nemilos l-a tras, l-a sorbit și l-a dus în necunoscutele adâncuri Unii eram goi, ca să nu ne udăm îmbrăcămintea, alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
se întindeau, unul lângă altul, câteva bărulețe ieftine, șubrede, care arătau ca niște cutii de chibrituri, desprinse dintr-o secvență de film. Nici unul nu era deschis la ora aceea din noapte. Femeile, care cunoșteau bine zona, nu au stat să bâjbâie pe care alee să o apuce. Ele și-au croit drum prin labirintul de alei luând-o ba la stânga, ba la dreapta, pe când lui Gaston toate cărările i se păreau la fel. S-au oprit, în cele din urmă, în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în Bahlui sau mai bine pe gheață, să nu cadă lumea să-și rupă, Doamne ferește, noada. *** Pășesc peste arătarea costelivă întinsă de-a curmezișul, bănuiesc că e un câine, deși după scheunat nu prea poți să-ți dai seama, și bâjbâi de-a lungul culoarului, pe lângă ușile peticite cu bucăți de placaj. „Tuuu româncăă, euu țigaaan, tuuu cuminteee, eu golaaan... părinții teiii nuuu măăă vooor, da’ io teee iubeeesc de mooor... aoleuuu”, mă întâmpină jeluirea șlagărului zonei. Te doboară mirosul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
era semiîntuneric, cu toate acestea l-am zărit Îngenunchiat pe podea, căutând ceva. „Ce cauți acolo?“ l-am Întrebat. „Praful de sidef, aur sau argint. Asta caut. Aici trebuie să fi căzut.“ Așezat În genunchi, cu mâinile sprijinite de podea bâjbâia prin Întuneric murmurând: „Ciudățenia naibii!“. „Maestre, nu e nicăieri nici un praf de sidef. E doar retina ochilor noștri de vină!“ Îmi venea să-i spun, dar nu puteam. Priveliștea Maestrului aplecat peste pardoseală, căutând ceva ce nu avea cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
șoc. Nu se auzea însă nici o mișcare. Strada părea perfect pustie. În afară de zgomotul vântului nu se auzea nimic. După câteva minute am îndrăznit să plec mai departe. Dealtfel, nu mai aveam mult de mers până acasă. Pășeam cu grijă, aproape bâjbâind, deoarece era una din acele nopți oarbe, fără lună, când stelele sporesc noaptea în loc s-o limiteze. Când am ajuns acasă, am răsuflat ușurată. Apoi am uitat de această întîmplare, m-am întors la gândurile obișnuite. În zilele următoare nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Dar în a patra sau a cincea zi s-a repetat aceeași poveste cu becurile într-o altă parte a orașului. O stradă nu prea lungă, dar centrală, a rămas cufundată în beznă, încît trecătorii, în primele clipe, se ciocneau, bâjbâind, speriindu-se unii de alții. Întâmplările astea nu erau chiar simple întîmplări. Ele au început să se îndesească. Din ce în ce mai multe becuri se spărgeau. Și culmea era că nimeni nu pricepea cum anume, din ce cauză. Pur și simplu becurile crăpau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]