1,419 matches
-
tânăr care semăna cu Severino, impostorul. Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, începuse să strige în italiană: - SEVERINO, TI VOGLIO BENE! Când bărbatul după care alergase se întorsese curios, Feifel rămăsese perplex: nu era Severino! Bineînțeles. Își ceruse scuze bâlbâindu-se, schimbând direcția, cu inima grea. Cum fusese posibil să alerge după „Severino“ când el abia se putea ține pe picioare. Și cum îi veniseră pe buze cuvintele intense „ SEVERINO, TE IUBESC“ ? Nu erau cuvintele lui, ci ale altuia, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
făcut Satan, încât pielea mi s-a zbârcit pe mațe. Pune-te pe treabă, chinuiește-l, fă-l să fiarbă de îndoieli. Fă-l să întâlnească alte femei. Pune-te pe treabă, halt! M-am pus în poziție de drepți, bâlbâind: - Dar cum o să fie pentru mine la ziua judecății? - Prostii! Nu va avea loc nici o zi a judecății. Toate zilele sunt întunecate pentru noi. - Atunci înseamnă că nu există nici Dumnezeu? l-am întrebat eu dezamăgit. - Există numai un număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
citea cu tatăl său din Haggada și primise o cutie plină de culori ca să deseneze ce-i trecea prin minte. Cu forța luată din această imagine îndrăznea acum să se adreseze femeilor din sinagogă fără să roșească, nici să se bâlbâie, femeile nu mai îndrăzneau să-i corecteze felul de a vorbi și greșelile de gramatică. Poate vedeau noua dragoste în el, cea de sub fața plină de lacrimi. Acasă se așeza la masă, căutând în memorie chipuri uitate, scriind cuvinte noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
aducere-aminte“. În după-amiaza aceleiași zile se dusese la sinagogă și-l întâlnise pe rabin cu câțiva cunoscuți. Ar fi vrut să-i strângă în brațe, să le povestească despre tot ce i se întâmplase. Dar în loc de asta începuse să se bâlbâie, spunând că era neam cu Rudi, din vechea țară Bucovina. Înainte de a termina ce avea de spus, toți izbucniseră în râs. - Rudi a fost un fustangiu! Chiar și rabinul râdea, povestind despre ghetele lui pe care nu și le mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fost mai cutremurătoare. Ne-am privit mult, cu oroare, fără să ne vorbim sau să ne atragem. Eram prea obosiți și năuciți ca să mai gândim. Ne-am îmbrăcat mașinal, încurcînd hainele, schimbîndu-ni-le de câteva ori. Gesturile ne șovăiau, mișcările se bâlbâiau, mâna rata apucarea. Ne priveam ca niște ființe din lumi diferite, bazate pe cu totul alte chimii, biologii, psihologii. Deodată, cel din fața mea se aruncă pe pat, cu fața în pernă, și începu să plângă violent, icnind și sughițând. Dădea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dinainte, dar nu Zina care mă privise atât de pătimaș acolo, în Strastnoe (cel puțin așa mi se păruse mie), ci fata din parc care se tot entuziasma „ce minune, ah, ce minune!“, am început să-i spun, stângaci și bâlbâindu-mă, că am în buzunar o sută de ruble, că aici n-au cum să mi le schimbe, că am nevoie de cincizeci de copeici pe care i le voi da înapoi neîntârziat, căă Dar Zinocika m-a întrerupt. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
teritoriile noastre istorice? - Nu se poate, există legi internaționale... - Dumneavoastră unde v-ați născut? - Cum unde? În Republica Moldova. Elena, dă-mi te rog cartea mea de identitate... În acel moment, președintele care se credea «lider regional», a început să se bâlbâie și chiar a vrut să mă poftească afară. M-am făcut că nu observ agitația lui și m-am uitat în buletin. Scria clar: născut în satul Copanca, Republica Moldova... "Guvernul Năstase a mizat totul pe integrarea în NATO" Domnule președinte
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
valid. Celălalt îi era atacat violent de albeață și era pe jumătate închis de pleoapă. - Ce faci, se răsti deodată Marina la moș Costache, nu-mi dai bani de cheltuială? Doar n-o să te hrănesc cu vînt! Moș Costache se bîlbîi: - Nu-nu-nu mai ai bani? - Că mulți mi-ai dat, îi rânji bătrâna. Această familiaritate miră pe Felix, care totuși observă că, cu tot halul în care se afla Marina, ea n-avea aerul să fie o slujnică. Anumite trăsături mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
făcut rău fără să-mi dau seama. Dumneata m-ai chemat. N-am să mai viu... -Ba eu te rog sa vii, domnule Felix, în definitiv, ce ne pasă nouă de lume, înclinațiile se nasc cu încetul. - Dar eu, se bâlbâi Felix, n-am nici o încli... n-am nici o vină! Și se strecură pe ușă afară, bolborosind câteva scuze confuze. - Otilio, ai avut dreptate, se mărturisi Felix, Aurica aînțeles greșit vizitele mele. Cum s-o fac sa mă lase în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
reacțiune. Costache, după ce așteptă în zadar ca cele două părți să se potolească, spre a-i cruța trebuința de a lua o atitudine, își dădu seama de tăria mâniei Otiliei, care aștepta inflexibilă. - Nu-nu-nu... trebuie... să-să-să... spuneți vorbe grele,se bâlbâi el către Aglae, la plural, spre a atenua prin echivoc reproșul. Aglae ieși, trântind ușa. Otilia merse către moș Costache, îl îmbrățișă tristă, dar fără să plângă, și, lăsîndu-și capul pe umărul lui, spuse alintîndu-se: - Papa, de ce lași tu să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Moș Costache, așa de supus prin firea lui, se cam supără: - Crezi c-am ajuns în dddoaga copilăriei? - De câtă vreme aveți această dificultate la vorbire? întrebădoctorul, privind cu înțeles spre Stănică. Iritat de îndrăzneala lui Vasiliad, moș Costache se bâlbâi și mai rău: G. Călinescu - Uuunde vvvezi dum... dumneata că am dificultăți? - Așa vorbește dumnealui totdeauna! asigură Stănică. Felix, deși la începutul studiilor, din scurta lui experiență prin contactul cu colegii, prin lectura din proprie inițiativă a unei patologii generale
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să dea câte o mică sumă la toate rudele îndepărtate, ca să nu fie nici o discuție. Mă rog, testamentul e în perfectă regulă. Eu te întreb: are, sau n-are dreptul un om să lase averea cui îi place? - Aaaare! se bâlbâi moș Costache cu viu interes. - Ei, iacă aici te-nșeli! Bunul-simț spune că are, darexperiența te contrazice. N-a apucat să moară bătrânul, și testamentul a fost atacat de o mulțime de indivizi care se dau drept rude de departe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Costache scoase capul din întredeschizătura ușii și dădu să plece. Ezită însă, și după câteva tărcoale îl vîrî din nou. - Nu-nu-nu ieși din odaie, nu-i așa? Pe jos e urât, fa-facniște reparații. - Nu ies! răspunse Felix. - Bi-bine faci! se bâlbâi moș Costache, vesel. Deși întrebările bătrânului erau cam fără rost, Felix nu le luă în seamă, dar rămase cu sugestia vremii frumoase. Într-adevăr, i-ar fi plăcut să se plimbe puțin la Șosea, să-și mai consolideze prin odihnă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Studiază?Olimpia făcu o strâmbătură, pe care Stănică o remarcă. - Studiază muzica, zise el, făcând totuși cu ochiul spregrupul din jurul generalului. - Așa? exclamă madam Iorgu, fără să intuiască jenacelorlalți. Trebuie să cheltuiești, domnule Costache, multe parale... cu întreținerea. Moș Costache bâlbâi ceva în paharul de vin pe care tocmai îl ducea la gură. Stănică, făcând iarăși cu ochiul, explică: - Are bursă. A remarcat-o un profesor, care a stăruit pentru specializare și a condus-o personal, notați bine, personal, la Paris
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
semne de plictiseală, încercă să reteze discuția: - Nu înțeleg de ce ne pierdem vremea cu astfel de nimicuri.Otilia nici nu ne este rudă, nu e fata lui moș Costache, e o... N-apucase să sfârșească. Moș Costache, înroșindu-se brusc, bâlbâi violent: - Să-să-să nu spui prostii, de-despre fa-fa-fata mea!Stănică își însuși indignarea bătrînului: - Vezi ce comedii faci, iubito? Cum poți să spui asemenea prăpăstii, când nu cunoști lucrurile? Așa e, o scuză Stănică față de ceilalți, când o fată e
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să dispară de la sine, dacă bolnavul ar fi avut liniște. Firește, un alt atac nu era exclus, cum totuși bătrânul era așa de solid, cu toată aparența lui de slăbiciune, el putea fi evitat, deocamdată. Doctorul știa că Costache se bâlbâie, deci nu dăduse nici o importanță acestui fapt, numai nu înțelegea ce voia să spună bătrânul cu atâta iritație. - Vezi dumneata ce vrea! invitase el pe Pascalopol. - Ce e, Costache, spune-mi mie, fără să faci sforțări, îlîntrebă acesta cu compătimire
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-ți dau o rețetă, dar să știi că totul depinde în primul rând de regim. De altfel, de acum încolo evită supărările, distrează-te calm, fără iritații. Ai vreo avere? - A-a-am ceva... puțin... cât îmi trebuie am! se bâlbâi moșCostache, punând instinctiv mâna în buzunarul pantalonilor. - Cu atât mai bine!- Și... și n-am nimic? mai întrebă moș Costache. - Nimic, domnul meu, zise blând doctorul, decât unorganism care trebuie menajat. Eu însumi, dacă aș comite o imprudență, aș fi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se auzi un zornăit grozav de monede, rostogolite pe dușumea. Moș Costache îngălbeni, se ridică repede de pe scaun și se pipăi, în culmea agitației, în jurul curelei. I se rupsese fundul săculețului, în care ținea banii de metal. - Banii! Ba-ba-banii! se bâlbâi el și se repezi sub masă.Stănică, Aglae, Aurica se aplecară și ei, cu capul pe jos, începînd să caute cu febrilitate. Numai Pascalopol rămase nemișcat la locul lui și-și aprinse o țigară, fericit c-a scăpat de interogator
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de dincoace. S-a spus și s-a și condamnat faptul că filozofia duce spre tautologie, de tipul: este ceea ce este; gândul gândește, sensul are sens, viața viețuiește, adevărul adeverește; adică toate cuvintele de bază nu fac altceva decât să bâlbâie faptul că ele se repetă pe sine și că esența și aparența lor se ascund necontenit una în spatele celeilalte. S a putut face astfel caricatura idealismului ca o gâscă al cărei ficat este așa de mare, încât nu mai știm
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
linia elementară a succesiunii vorbelor și lucrurilor: în măsura în care, prin rațiune, ne opunem ei cu propriile ei instrumente. Ceea ce înseamnă că natura rațiunii conține în ea, ca pe un fel de element de control, umorul, capacitatea de a face să se bâlbâie, din când în când, discursul prea triumfal și sigur de sine al rațiunii. Coerența ei, uneori prea facilă, trebuie pusă din când în când în genunchi de râs. Căpitanul Troacă era un țigan destul de înalt, deloc urât. Avea funcția de
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
N-am intrat și probabil n-am să intru niciodată, deși vocea îngroșată a Moapsei, ce s-a și repezit să-mi aducă o dulceață, mă invită, ca totdeauna : — Da, intră ! Intră, te rog ! Intră... Nu intru... Mă scuz, mă bâlbâi, îmi contorsionez corpul, zâmbesc silit, explic că tocmai astăzi... (Chiar treci cam prea rar ! mi se răspunde, cu un zâmbet care nu îndulcește reproșul.) Explic că am venit doar puțin, doar să stau puțin cu mătușa Vica și, cu ochii
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ușii, cu un teanc de reviste vechi În mînă, se află Jack Harper. Ochii lui ne cîntăresc fără grabă, Întîi expresia mînioasă a lui Connor, mîna lui În sutienul meu, chipul meu În agonie. Domnule Harper, Începe Connor să se bîlbîie. Îmi pare foarte, foarte rău. Dar vă asigur că nu... că nu am... Își drege glasul. Nu am cuvinte să vă spun cît sînt de jenat... cît sîntem de jenați amîndoi... — SÎnt convins, spune Jack. Chipul Îi e total lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Încolăciți În cea mai ciudată poziție pe care am văzut-o vreodată, În viața mea... ea stă cu picioarele În aer, picioarele lui sînt răsucite În jurul ei și amîndoi sînt roșii ca racul și gîfÎie din greu. — Scuzați-mă ! mă bîlbîi. Doamne, vă rog să mă scuzați. — Emma, stai ! o aud pe Lissy că strigă și fug ca speriată de bombe În camera mea, trîntesc ușa și mă arunc pe pat. Îmi bate inima să-mi spargă pieptul. Mi-e pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Flăcău, eu Îți voi pune Întrebări și tu vei răspunde. Dacă sînt mulțumit cu răspunsurile tale, sergentul Wendell White va rămîne În scaunul lui. Așadar de ce te ascunzi de serviciul de Eliberări Condiționate din aprilie 1953? Hinton Începu să se bîlbîie. Bud Îi administră niște dosuri de palmă, cu ochii la perete, ca să nu fie nevoit să vadă. Stînga, dreapta, stînga, dreapta, stînga, dreapta. Dot Îi făcu semn să oprească. Încetarea ostilităților. Dudley: — Un mic avertisment, ca să vezi de ce e capabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
scheunat, nici un smiorcăit. Dudley rîse: — Flăcău, ai un prag al durerii ridicat. Te rog să comentezi următoarele: Pierce Patchett, Duke Cathcart și pornografia. Fii concis, altfel sergentul White Îți va pune la Încercare acel prag. Hinton, fără să se mai bîlbîie: — Să ți-o trag, muist irlandez ce ești! Ho, ho, ho! — Flăcău, ești un adevărat Jack Benny. Wendell, te rog să-i arăți acestui membru al crimei organizate ce părere avem noi despre numerele comice nesolicitate. Bud luă bastonul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]