1,590 matches
-
incendiul e, cu siguranță, o stratagemă ca să îndepărteze oamenii de pe bastion, presupuse Vitalius, care strângea în mâna dreaptă trei javeline ușoare, în timp ce cu stânga termina de potrivit centura. Din nou, bagaudul negă: — Nu cred că e vorba doar de așa ceva. Bastionul de miazănoapte e prea bine apărat. Alanii sunt puternici acolo. E ciudat că hunii atacă chiar la ei. în schimb, incendiul a produs panică și atrage oameni din toate celelalte laturi ale zidului. Multe puncte or fi rămas la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi putut măcar să le impună tratative, să câștige ceva timp. Da, să câștige timp, deoarece Etius încă putea să sosească dintr-o clipă în alta și să răstoarne situația. Altă speranță nu mai era. Văzu însă în jur, grupați în spatele bastionul firav de care, câteva zeci de milițieni prost înarmați și livizi de spaimă. Unii își strângeau deja lângă ei soțiile și își îmbrățișau fiii printre lacrimi. Deși nu putea să verifice personal, își închipui că nici în alte puncte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și vedeți, vă zic! Convinși, oamenii, zeci de bărbați și femei se supuseră acelei vibrante chemări și se puseră în mișcare, rupând rândurile compacte ce formau mulțimea și apucând-o cu frenezie pe strada ce flanca episcopia și ducea până la bastionul indicat de Anianus. O clipă mai târziu, atenția lui Sebastianus fu atrasă de strigătele de alarmă ale unor soldați aflați alături de el și de un ropot amenințător de copite pe caldarâm. întoarse din nou privirea spre stradă și văzu înaintând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se abțină. Fug! Se duc! Vezi? Magister a sosit! Molipsit de euforia generală, Sebastianus îl îmbrățișă. — Da, băiatule. A sosit, iar Atila fuge. în sfârșit, necazurile noastre s-au terminat. 19 Lui Sebastianus nu-i fu ușor să ajungă la bastionul cu vedere spre sud-est. Laolaltă cu tovarășii săi, pierduți în mulțimea care îi târa cu ea ca un râu în viitură, găsi bastionul deja ticsit de o mulțime ce nu-l mai încăpea și care se înghesuia până și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în sfârșit, necazurile noastre s-au terminat. 19 Lui Sebastianus nu-i fu ușor să ajungă la bastionul cu vedere spre sud-est. Laolaltă cu tovarășii săi, pierduți în mulțimea care îi târa cu ea ca un râu în viitură, găsi bastionul deja ticsit de o mulțime ce nu-l mai încăpea și care se înghesuia până și pe scările de acces al traseului de rond. Erau mulți care, încercând să ajungă sus, se cățărau până și pe taluzul ce fusese ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un vacarm asurzitor, dând coate civililor și milițienilor în delir, cu grijă, însă, să nu strivească de zidul de piatră vreun copil. Cu toate acestea, când ieșiră în sfârșit la creneluri, găsiră suficient spațiu pentru a putea ajunge la marginea bastionului. în aerul limpede al acelei zile splendide de iunie, câmpia oferi ochilor lor un spectacol uluitor: o mare mulțime de armate, încă nedistinctă, ce venea de la miazăzi cu stindardele în vânt și trecea acum de cotul larg pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui, acolo unde o scară largă de piatră cu balustradă joasă permitea accesul la traseul de rond. Privind într-acolo, Sebastianus văzu înaintând, înconjurată de sute de capete în mișcare, tiara lui Anianus. Printre aclamațiile credincioșilor săi, prelatul urca pe bastion pentru a asista personal la împlinirea speranțelor sale și pentru a culege roadele eforturilor sale incredibile. Urca încet, iar mâna i se ridica să salute și să binecuvânteze, în vreme ce, la trecerea sa, oamenii cădeau în genunchi și îi sărutau haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
roadele eforturilor sale incredibile. Urca încet, iar mâna i se ridica să salute și să binecuvânteze, în vreme ce, la trecerea sa, oamenii cădeau în genunchi și îi sărutau haina. Alte strigăte însă îi atraseră romanului atenția către ceea ce se întâmpla dincolo de bastioane. Sub ochii extaziați ai apărătorilor Aurelianei, ajunși la capătul puterilor, cavaleria lui Etius înghițea câmpia. îi veneau împotrivă, dar evident în dezordine și mai degrabă într-o manevră improvizată, contingentele de cavalerie ale hunilor, care, între timp, se adunaseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Nicidecum. Tatăl meu era un centurion dintre auxiliarii sarmați, iar mama mea era o libertă armeană. Atras de priveliștea spectaculoasă oferită de armata lui Magister militum, Sebastianus renunță să-i mai pună alte întrebări. Un vuiet de entuziasm izbucni sub bastion atunci când cineva anunță apariția unui ofițer, care, cu coiful ornat de un penaj des și roșu înainta rapid pe drum, înconjurat de o escortă compactă de buccellari splendid echipate. — Etius! Etius! striga mulțimea în delir. Nimeni nu l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luptă al acelei armate improvizate, a cărei dezordine se vădea într-un dureros contrast cu alinierea perfectă a unităților romane. Dubritius, însă, nu băgă de seamă, căci atenția sa fusese atrasă de o mișcare ce se contura în mulțimea de pe bastion, în spatele lui Sebastianus. — Episcopul! îl anunță, arătându-i-l. Vine încoace. Anianus înainta pe traseul de rond, sprijinindu-se cu o mână în cârja pastorală, iar cu cealaltă strângând mâinile ce i se întindeau sau binecuvântându-și turma, ori de câte ori putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sau, mai bine zis, se sprijini de el. — Vino, îi spuse, apropiindu-se de parapet, vreau să-l văd pe comandantul tău! Escortat de ai săi buccellari, Etius înainta spre poartă, între două aripi ale mulțimii ce-l ovaționa. De pe bastion, episcopul ridică ambele brațe în semn de salut, iar el, deși se găsea încă la o sută de pași de ziduri, îl recunoscu imediat. Răspunse prompt, în același mod și automat dădu ușor pinteni calului, arătându-i astfel dorința sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care le-a publicat înainte, apărute toate la Editura Piemme: Il legato romano, ale cărui drepturi au fost cedate peste hotare, La legione invincibile, L’onore di Roma îpremiul Selezione Bancarellaă și Il centurione di Augusto. Coperta 4 De la parapetul bastionului, Sebastianus putu cerceta, în sfârșit, tabăra dușmană. Ceea ce văzu în îngrozi. Până unde putea distinge cu ochiul, câmpia mișuna de oameni înarmați. Dinspre corturile câtă frunză și iarbă, dinspre hoardele în marș pe câmpie sau aflate în așteptare la locurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de soldații de geniu romani în loc de lorica, deoarece proteja bine spatele. Tubicines: cei ce sunau din trâmbiță. Ulna: unitate de măsură egală cu un braț. Valete: imperativul verbului valere. Îndemn adresat soldaților, să fie puternici, să dobândească onoare. Vallum: tranșee, bastion, apărare. Vespasianus: Titus Flavius Vespasianus, născut lângă Rieti în anul 9 d.Hr., într-o familie de țărani; tatăl său încasa birurile. Vespasianus a urmat cariera de soldat, a devenit tribun în Tracia, chestor în Creta și la Cyrene, legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
după aceea, avea s-o reîntîlnească pe zeci de fișe de Înregistrare și acte de deces pentru corpuri neînsuflețite care soseau nu se știe de unde și pe care nimeni nu izbutea să le identifice... Inspectorul Francisco Javier Fumero... — Fală și bastion al Comandamentului Superior al Poliției. Știi ce Înseamnă asta, Daniel? Că am tot dat lovituri În vînt de la bun Început. Barceló Își luă pălăria și bastonul și se Îndreptă spe ușă, negînd În șoaptă. Nu, că loviturile abia acum Încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bietului român, hulituri de oameni fără viață sufletească. Fenomenul legionar vindecă în spirit creștin toate rănile neamului provocate de demonii, viclenii cei fără de lege, înveșmântați în minciuni încântătoare. Prigoana neîntreruptă și ținerea noastră în afara legii înseamnă distrugerea resurselor viitoarelor împliniri, bastionul de viitor, flacăra luminii, îngeri păzitori și turn de veghe. Mulți legionari sunt gropniță ascunsă, fără cimitir, precum cea a Căpitanului, Nicadorilor și Decemvirilor și mulți alții, morți iubiți, vegheați de stele și lună, prohodiți de aroma frunzelor codrilor și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
El e un ziditor de noi veacuri, nu un profanator, un dărâmător. Îmi amintesc că după 23 august 1944, în toate ocaziile, în instituții, intreprinderi, școli, pe toate trotuarele și la toate sărbătorile inventate de comuniști, se striga: „U.R.S.S. bastionul păcii e, slavă lui Stalin cel Mare și poporului rus care libertate ne-a adus. Stalin! Stalin!” A trăit neamul nostru zile grele și amare de parcă viața românului a început la 23 august 1944, giuvaer dăruit nouă de I. V.
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
fi încântător. Cu aceste cuvinte, aruncă scara de frânghie și coboară. Charlie o urmărește prin cătarea puștii, luptându-se cu niște impulsuri nu tocmai englezești. În jurul și dedesubtul ei, vânătoarea continuă, dar scopul nu mai există. Charlie se simte ultimul bastion al ordinii în acest loc, o insuliță în marea haosului, o stâncă singuratică izbită de valuri, acoperită de steagul britanic zdrențuit. În cele din urmă, fotograful slăbește pasul, iar Pran aude mugetul vițeilor speriați. Au ajuns în la locul vânătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
agățau de pietrele zidului, se părea că nimic n-ar fi putut ține piept furiei lor. Dar apărătorii castelului nu erau câtuși de puțin inferiori, în propriul lor efort unit, disperat. Cei care acceptau provocarea și se puteau zări deasupra bastioanelor de argilă și al acoperișului pereților de pământ bătătorit, dădeau iluzia că fortăreața era umplută numai cu robuștii războinici din Kai. Dar dacă forțele asediatoare ar fi putut vedea activitățile dinăuntru, ar fi știut că întregul castel era implicat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
afară. Alergând înnebuniți, năvăliră în galop în mijlocul forțelor clanului Akechi, în timp ce alți cai nechezau tot mai violent, văzând flăcările. Samuraii de la grajduri își părăsiră posturile, alergând să apere treptele curții unde fusese văzut ultima oară Nobunaga. Stabilindu-și acolo ultimul bastion, cu toții fură loviți și căzură împreună. Până și grăjdarii, care ar fi putut să scape, rămaseră pe loc, pentru a lupta până la moarte. Acei oameni erau complet anonimi, dar, în acea zi, au demonstrat tacit, cu jertfa propriei lor vieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Echizen. În timp ce cutreierea satele alpine și podișurile, care încă erau îngropate sub un strat gros de zăpadă, Hideyoshi arăta cu un băț de bambus locurile strategice și dădea ordine din mers: — Ăla nu-i Muntele Tenjin? Construiți și acolo niște bastioane. Și înălțați unele chiar și pe muntele de-acolo. În ziua a șaptea din Luna a Doua, Hideyoshi trimise din Kyoto o scrisoare adresată clanului Uesugi, prin care propunea o alianță. Motivul nu era greu de ghicit. Clanurile Shibata și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
comandamentul său și le spuse ce avea să facă: întrucât inamicul se pregătea pentru ostilități prelungite, forțele lui Hideyoshi aveau să construiască și ele un număr de fortificații și să se pregătească pentru ciocniri de lungă durată. Construirea lanțului de bastioane începu. Era un proiect pe scară amplă - gândit pentru a încuraja moralul. Decizia lui Hideyoshi de a începe să clădească drept în fața inamicului, într-un moment când părea iminentă o bătălie decisivă, putea fi socotită fie inconștientă fie curajoasă. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu-i așa? — Când privești din interior formațiunea de luptă a lui Hideyoshi, observi o deschizătură foarte largă, replică Shogen. Gândiți-vă doar. Cele două fortărețe inamice de la Iwasaki și Oiwa sunt departe de tabăra dumneavoastră, dar totuși le considerați bastioane centrale. De fapt, ambele fortărețe sunt construite mult mai șubred și mai rudimentar decât oricare altele. Pe lângă asta, se adaugă faptul că atât comandanții, cât și soldații care le apără trăiesc cu impresia că inamicul nu-i va ataca niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
răspândeau către zona cazărmilor. Apărătorii opuneau o rezistență mai furioasă decât prevăzuseră atacanții. La amiază, zidul exterior căzu. Atacatorii năvăliră în fortăreața principală, pe toate porțile. Katsuie și vasalii săi superiori se retrăseseră în fort pentru a rezista pe ultimul bastion. Puternica fortăreață era o clădire cu opt etaje, uși de fier și coloane de piatră. După două ore de lupte în fort, soldații atacatori pierduseră mai mulți oameni decât de-a lungul întregii dimineți. Curtea și turnul erau o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca a unei broaște țestoase. Totul se întâmpla exact așa cum prevăzuse. Hideyoshi fusese întotdeauna iute la pornire, iar faptul că de data asta nu-și mai manifesta obișnuita repeziciune îi pricinuise lui Ieyasu alte temeri. Oare urma să-și stabilească bastionul în Ise sau să iasă pe Câmpia Nobi, la răsărit? Atâta vreme cât încă se mai afla la Gifu, Hideyoshi putea porni în oricare direcție. Ieyasu așteptă următorul raport care, când sosi, îl anunță că Hideyoshi construise un pod peste Râul Kiso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îmi voi aduna tot clanul și voi ataca Okazaki. Odată ce lovim provincia de baștină a clanului Tokugawa la Okazaki, iar Ieyasu va auzi că e călcată sub copitele cailor noștri, nu va mai conta cât de bine îi sunt pregătite bastioanele de pe Muntele Komaki, nici ce mare geniu militar o fi fiind. Se va surpa din interior, fără ca noi să-l atacăm măcar. Am să mă gândesc, spuse Hideyoshi, evitând un răspuns grăbit. Dar mai gândește-te și tu o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]