3,500 matches
-
meu e Vasea. — îți mulțumim, frate Vasea, și venim cu drag la voi - spuse Metodiu, așezându-se la masa celor șase-șapte care așteptau respectuos în picioare - căci mult place cugetelor noastre a sta întru creștini. — Mare e Dumnezeu - spuse cu blândețe roșcovanul. Pe loc repaus. Episodul 105 SUFLETUL SLAV Se vedea cât colo că fețele preacuvioșilor Metodiu și Iovănuț inspiră bărboșilor lor comeseni o anume sfială. Stăteau toți cu privirile plecate, cu mâinile în poală, ba vreo doi-trei își trecură rușinați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai mare când vei afla că dânșii se află în casa noastră ca soli ai jupânului Macek, tatăl nespus de gingașei tale logodnice - adăugă doamna Potoțki. — Și în numele căruia, dați-mi voie să binecuvântez sfânta voastră apropiată unire - spuse Metodiu cu blândețe. Nimic mai simplu! - zise doamna Potoțki. Poftiți aici lângă mine. Zbignew și Malgorzata se așezară pe divan. Se lăsă câteva clipe liniștea. — Am auzit - spuse Zbignew, întorcându-se respectuos spre Metodiu - că anul acesta ați avut multe lăcuste. — Două valuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe prora în niște jilțuri de răchită, privind visători jocul leneș al valurilor. — La ce te gândești, spătare? - sparse tăcerea glasul cald al țigăncii. Spătarul Vulture se scărpină agale în barbă, părând că picotește. — Doar aparent picotesc - răspunse el cu blândețe. în adevăr însă, două lucruri simt cum mă tulbură: apropierea de țară și apropierea de tine. Vezi, spătare! - zise alintat Cosette. Și nu-ți vine greu să mi-o spui așa de la obraz? — Dacă țării nu pot să-i vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de bogat avea aceeași direcție cu privirea, adică paralel cu solul; coloane să fi fost în însorita Grecie și gambele ei n-ar fi putut sugera mai multă solemnitate. Neverosimila femeie se opri în fața celor doi. — Fratelli? întrebă ea cu blândețe. — Si, fratelli - răspunse intimidat Metodiu. — Da dove? — Da Sucevizza - zise Metodiu. — Mamma mia! - exclamă venețianca. Di Moldavia? — Si, di Moldavia - confirmă Metodiu. — Latini?! — Puramente latini! - întări Metodiu. — Santa Vergine! - se cruci femeia. Și ce faceți diseară? — Păi, am cam dormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
N-am încredere în iezuiți. Mă duc cu vorba și cu fapta. Ori de câte ori m-am mărturisit, canonul lor nu mi-a fost de nici un folos și necazul meu creștea. Metodiu se scarpină în barba-i colilie, se uită mai cu blândețe la cucernica femeie și se așeză într-un jilț. Iovănuț rămase în picioare. — Și care-i necazul tău, fata mea? - întrebă Metodiu. — Eu, venerabile părinte - zise Laura - l-am visat pe Domnul când eram mai mică. Era atâta de strălucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nimeni cum mă cheamă. — Bine, poftim: cum te cheamă? - zise căpitanul Tresoro. — Mă cheamă Toto - spuse bătrânelul și apoi se întoarse spre călugării noștri: pe dumneavoastră care-ați venit astăzi cum vă cheamă? — Pe mine mă cheamă Metodiu - răspunse cu blândețe preacuviosul Metodiu - iar pe tovarășul meu Iovănuț. — Și veniți de departe? — Din țările dunărene. — Interesant - spuse bătrânelul. Și cum e vremea pe acolo? — Schimbătoare - răspunse Metodiu. — Vedeți? - zise bătrânelul. Mai întreb eu, mai întrebați dumneavoastră, trece timpul și o dată ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Broanteș. — El trebuia să fie bibliotecarul - răspunse Barzovie-Vodă. în cheamă Broanteș, dar din păcate nu va putea vorbi cu domnia-ta, căci turcii, încercând să-mpiedice răspândirea Cuvântului, i-au tăiat limba. Ți-a rămas, nefericite copil, mâna - zise cu blândețe Radu Stoenescu-Balcâzu. Cuvântul e ca o albină: câtă vreme zboară, el numai bâzâie; când se-așază pe-o hârtie, abia atunci își lasă veninul sau dulceața. Scrie, copile, numai scrie: cu dreapta ține pana, cu stânga scutul. Și preafrumoasa domniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ani, Măria-Ta! - strigară învălmășit toți. — Și ce treburi v-aduc la mine, boieri, de-ați bătut atâta cale pe zăpușeala asta? - întrebă Barzovie-Vodă. Venerabilul Samoilă făcu un pas înainte și dădu să deschidă gura, dar atunci Vodă spuse cu blândețe: — Da’ de ce stați în picioare? Luați loc, vă rog. Stați în genunchi. Boierii se uitară neliniștiți unii la alții, apoi îngenuncheară. — V-ascult - spuse Barzovie-Vodă. — Măria-Ta - zise venerabilul Samoilă - mă știi că n-am vorbă lungă. Vremurile sunt grele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu știu cum, om bătrân, dacă să mă bucur că am avut o copilărie turcă și nu venețiană, franțuză, grecească ori, poftim, chiar moldavă. Copilăria la turci e grea, deși plină de satisfacții. — Dac-ați dori puțin să detailați... - spuse Metodiu cu blândețe. — Păi - zise turcul - mai întâi trebuie să te naști băiat, căci dacă te naști fată, destinul ți-e pecetluit. Noi privim femeia altfel decât voi europenii, o privim chiorâș. De mică. Căci dacă o privești chiorâș de mică, ea înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
față decât era înainte, și-a făcut apariția în spatele lui Johnny. Ne mișcăm, Johnno? Cu siguranță, a izbucnit Johnny. Se pare că o așteptăm pe Hatty aici de față. —Nu trebuie să meargă dacă nu vrea, a spus Nat cu blândețe. îi sclipeau ochii. — Și tu cine dracu’ mai ești? a răbufnit Johnny, băgându-l pentru prima oară în seamă. —E prieten cu Sam, s-a repezit Harriet să răspundă. Capul lui Johnny era aplecat în față, ca la tauri, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Ce-mi pasă? Nat se apropia de mine încet. Pașii trimiteau ecou până în tavan, răsunând în toată camera. Am stat unde eram. A ajuns la mine. Aveam mâinile pe masă. Nu am încercat să le mișc. —Sam, a spus cu blândețe, Sam. Apoi a întins mâinile și le-a pus în jurul meu. Aș fi vrut să nu fie așa, mi-a șoptit în păr. Nu m-am încurcat cu tine pentru Clifford. Nu are legătură cu asta. Pur și simplu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Și ai să mă omori și pe mine? am spus cu vocea apăsată. Știu ce ți-a făcut Clifford când erai mic, așa cum au știut și ei. Ai să mă omori pentru asta? Am văzut cum de pe față îi dispare blândețea. Apoi degetele lui m-au apăsat pe umerii, iar ochii i s-au umplut de furie. Nu spune asta, și vocea lui a răsunat copilărească în furia lui nebună. Am să... S-a îndepărtat, cu pumnul în cealaltă palmă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bine insuccesele. Își amintise deodată cum, pe vremea Vechiului Testament, cei care atingeau sau vedeau Sfântul Chivot, prin care se denumea Emanuel, toți mureau de moarte năpraznică. Poate era și el pedepsit în același fel. Sigur, cu mult mai multă blândețe, pentru că vroia să scrie sfintele litere ale alfabetului ebraic, și prin asta îndrăznea să se compare cu partriarhul Moise. Parcă Cel de Sus, El însuși, îi încercase credința cu o anumită compasiune. După această întâmplare, Noah începu să scrie textele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în limbile suedeză și ebraică. Rabinul compara bâlbâielile cu scâncetele și gânguritul unui prunc. Dar Dumnezeu, la fel ca o mamă, putea înțelege foarte bine orice sunet ieșit din gura unui prunc. - Suntem cu toții copiii lui Dumnezeu, spunea rabinul cu blândețe. Dumnezeu înțelege fiecare gând pe care îl avem înainte de a fi pus în cuvinte - chiar dacă literele nu sunt clare, vorbirea nu e legată și pronunția e greșită. Important e mereu sentimentul cu care ne îndreptăm spre Dumnezeu și nu cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
grădinile raiului și de minunățiile raiului, de care el nu era vrednic, poate de aceea Domnul Îl purta pe aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă dulceața și desfătarea, să simtă mireasma tămîii și adierea narciselor, blîndețea rugăciunii, tocmai ca să-i cadă și mai greu chinurile iadului, cît Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cîntări, cît Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămîii și al făcliei, cît mai presimțea aievea lumina cerului. 10. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cariera literară pe urmele lui Victor Hugo. Apoi, după ce Îl trecu printr-o cîrpă spre a-i reda lustrul, Îl puse la loc pe tronul său de onoare. — Poate altă dată, bîigui tata. Ajunși Înapoi În stradă, Îmi spuse cu blîndețe În glas că nu ne puteam permite prețul acela. Librăria dădea cît era necesar pentru a ne Întreține și pentru a mă trimite la un colegiu bun. Stiloul Montblanc al augustului Victor Hugo trebuia să mai aștepte. Eu n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
senin și Îi Întinse mîna. Cerșetorul nu Îndrăznea să i-o strîngă, rușinat de aspectul său și de rapănul care Îi acoperea pielea. — Auziți, mai bine plec și vă las pe domniile voastre, bălmăji el. Tata Îl apucă de braț cu blîndețe. În nici un caz, pentru că fiul meu mi-a spus că dumneata vii să iei masa cu noi. Cerșetorul ne privi, uluit, Îngrozit. — De ce nu urcați În casă să faceți o baie bună, fierbinte? zise tata. Apoi, dacă poftiți, o să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cu brațele, o sărută, îi spuse tot felul de cuvinte mângâietoare și lacrimile îi apărură și lui pe obraji. Apoi ea se smulse din îmbrățișarea lui și se șterse la ochi. — Lasă-mă în pace! zise ea, dar cu oarecare blândețe. Iar apoi mi se adresă mie, încercând să zâmbească: Ce părere ți-ai făcut despre mine? Stroeve, privind-o perplex, șovăi. I se încruntase fruntea și gura roșie se bosumflase. Îmi amintea în mod ciudat de un cobai agitat. Va să zică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de felul în care acționase soția lui, căci vedeam în el doar rezultatul unei atracții fizice. Presupuneam că niciodată n-a ținut prea mult la soțul ei și ceea ce luasem eu drept dragoste nu era decât reacția feminină la mângâieri, blândețe și confort, întrucât în mintea majorității femeilor acestea trec drept dragoste. Este un sentiment adormit capabil să fie stârnit de orice obiect, așa cum vița sălbatică poate să crească pe orice copac. Iar înțelepciunea lumii îi recunoaște forța atunci când o îndeamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și Franța el era țărușul pătrat de băgat în gaura rotundă, dar aici găurile erau de toate formele și nici un fel de țăruș nu era întru totul nelalocul lui. Nu cred că el s-a purtat aici cu mai multă blândețe, cu mai puțin egoism sau mai puțină brutalitate, însă împrejurările îi erau mai favorabile. Dacă și-ar fi petrecut toată viața în aceste locuri, poate că nimeni nu l-ar fi socotit mai rău decât alții. Primea aici ceea ce nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dumneata ești mintea acestui Consiliu, după câte știm. - Se pare că umila mea persoană face obiectul unui studiu atent din partea servitorilor lui Bonifaciu, șuieră poetul. - Servitorii lui Bonifaciu sunt servitorii Bisericii. Păstorii poporului lui Dumnezeu. Și ca atare călăuzesc cu blândețe turma care se Încrede În ei, Întărită În certitudinea credinței, și alungă lupii care ar vrea să masacreze această turmă pentru a-și satisface lăcomia. Cât despre dumneata... continuă el, ridicându-și mâna cu inelul Într-un gest de amenințare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pentru a-i Înșela cu trucurile lui, murmură Dante, cu senzația că În acea Întâlnire exista ceva straniu. - Cu siguranță, Însă, nici unul dintre noi nu se află aici ca să interpreteze un rol atât de malefic, messer Alighieri, interveni Monerre cu blândețe. Poetul se pregătea să replice, dar se abținu. Omul privea din nou spre capătul celălalt al parapetului. Din poziția lui, putea observa acum ce anume le atrăsese atenția cu câteva momente Înainte: un fragment de statuie romană Încastrat În zidărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
te uiți la trei portrete ale aceluiași chip, surprins la vârste diferite și în epoci variate. Belle de jour, Clălis, Lysia erau parcă trei întrupări ale aceluiași suflet, un suflet ce dăduse trupurilor care-l înveșmântaseră un zâmbet identic, o blândețe și o strălucire fără pereche. Aceeași frumusețe, pierdută și regăsită, născută și distrusă, apărută și dispărută. Văzându-le astfel, una lângă alta, te lua amețeala. Treceai de la una la alta, dar o regăseai pe aceeași. Era în asta ceva pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
i-o zisese mamei în clasa a IV-a, când a spart vaza chinezească încercând să bage o pisică în ea, la bucățica de slănină pe care salivase cu atâta lăcomie în cămăruța din spatele MaxiBarului. Maica dădu din cap cu blândețe, ca și cum ar fi înțeles toate astea, își strânse scăunelul și ieși pe ușă. Horațiu rămase singur cu conștiința lui și cu un chițăit deprimant, care nu putea să fie al lui Jerry. * PASAJ RETRAS Dragă Roxănica, Cred că am întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
lui Rainer că o să încaseze o scatoalcă zdravănă dacă nu‑și dă mai mult silința atunci când joacă șah cu tata. Rainer spune că n‑are nici un sens să câștigi și primește palma promisă. Trăsăturile Annei au în ele o anumită blândețe pe care n‑o avuseseră azi‑dimineață. De unde i se trage oare? Șterge până și vasele. Mama încearcă să‑și uite eșecul ca mamă, refugiindu‑se în rolul de martiră și‑l roagă pe tata să nu mai folosească la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]