1,013 matches
-
Noakes clătină din cap și oftă. — Ah, ar putea fi distrus cu ușurință, dacă ar fi o simplă mașinărie criminală. Dar, ca toate mașinăriile, aduce profit celor care o posedă, iar în zilele noastre multe secții sînt deținute de oameni blajini și lipsiți de putere care nu știu că sînt canibali și nu te-ar crede dacă le-ai spune-o. De asemenea, institutul este incredibil de tolerant cu cei pe care îi consideră și vindecă mai mulți oameni decît îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cap. Când ajunse la ușă, doctorul Eggert mai spuse: - Domnul Fander va fi aici peste vreo douăzeci de minute. După ce doctorul ieși, Kent se apropie încet de marginea patului și rămase acolo câteva clipe, apoi spuse, pe un ton aparent blajin: - Nu înțeleg ce urmărești. De ce nu ne împărtășești informațiile pe care le deții? - Ești cu adevărat surprins, domnule Kent? îl întrebă Grosvenor. Celălalt nu-i răspunse, iar Grosvenor avu impresia că interlocutorul său se stăpânea cu greu. În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
lui Paolo Veronese, pe care o văzuse reprodusă la Isfahan, în mărimea ei cât peretele, la un vânzător italian, în timpul războiului cu Irakul. Nu s-ar fi gândit s-o găsească acolo unde se aștepta mai puțin. Se-ntrebă dacă blajinul Godun știa ce pictase: secvența pompoasă și teatrală a îngenuncherii nevestei, mamei și fiicelor învinsului Darius, în fața lui Alexandru cel Mare. În Iran nu-l iubeau pe macedonul nebun care, într-un avânt de beție, le incendiase Persepolisul, dar, atunci
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
spuse că nu divorțase și că plănuia să trimită bani, oricât de puțini, pentru fiul lui. Că se încredea în noua lui țară și că avusese noroc de prieteni buni. Că visa la o benzinărie cu garaj și bistro, alături de blajinul Godun. Că îi plăcea câmpul și că locuia în mansardă. Că el era mazdeean, dar nu pe de-a- ntregul, fiindcă părinții lui, tată-său și bunicu-său, se convertiseră la „religia mare“. Povesti despre cum plecaseră din ținutul lor milenar spre
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de recunoștință, precum șireturile unui pantof. Când ajungea între cei din grup, Veterinara părea schimbată și totdeauna le semăna: era vicleană și cam sărată, la fel cu mezelurile lui Pablo, sfidătoare ca Max dentistul sau, uneori, ascunsă și mută, ca blajinul lor prieten, Godun. În zile ca astea, Omar se-ntrista și se mustra că ar fi putut să găsească o femeie mai blândă și mai bună ca ea. „E numai o iapă nestrunită de armăsar“, îi zicea cu mânie un
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mîngîere. 36 Puiculiță, puiculiță, Las să-ți pun mâna la țâță, Să mă joc cu-a tale țâțe Ca cu niște gutăițe. Să te strâng cu drag la sân Să-mi astâmpăr al meu chin, Și te rog să fii blajină Pentru-un rob, ce ți se - nchină. Tuturor li răsplătești Cu asupra de măsură, Numai mie-mi dăruiești 410 {EminescuOpVI 411} {EminescuOpVI 412} {EminescuOpVI 413} Ochii tăi cari mă fură. Luceafăr al dimineții Eu pre tine te numesc, Te iubesc
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ții, tremurând văzduhul, La piept să mă culci ca să-mi dau duhul. Unde sunt doi pomi și-ntre ei ceșmea Acolo eu aflu bucuria mea, Acolo mă duc, acolo să mor, Plâng întotdeuna de al meu amor. Știu că ești blajină la făptura toată, De-aceea, stăpână, și vie și moartă Eu am hotărât ca să te slăvesc Pre acest pământ și-n văsduh ceresc. No. 51 Gândesc să plec, să mă duc, Dar de un dor mă usuc Și mă cuprinde
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Patronul se duse spre băncile din față, unde țipetele deveniseră mai violente. Teama risipindu-se, copiii se întreceau cine țipă mai tare. Ignatius asculta chicotelile și zbieretele lor ascuțite și se distra copios în bârlogul lui întunecat. Cu câteva amenințări blajine, patronul liniști rândurile din fața și apoi privi spre locul unde trupul izolat al lui Ignatius se înălța ca o matahală deasupra capetelor mici. Dar nu-i văzu decât profilul umflat. Ochii ce străluceau sub cozorocul verde urmăreau eroina împreună cu elefantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
îl speriase? Sau Laurence era, în ciuda bunătății și generozității pe care o arăta față de copiii altora, prea afectat de suferința îl măcina încă, oricare era aceea, spre a-și dori proprii săi copii? Ei bine, zise Sean McGee, tânărul stagiar blajin, dându-și toată silința să pară agresiv, cine mi-a furat curelușele de la bicicletă? — Auzi, șefa, nu vrei mai bine să scriu despre Masacrul de Sfântul Valentin? o întrebă Mike Wooley cel plin de fițe pe Stevie, imitând accentul tărăgănat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și el, Va primi o haină groasă De la sora ta geroasă. Doamna noastră directoare Ne privea-ntrebătoare: „Să primească toamna oare?” Măicuței mele Măicuță ești oglinda mea Când mă privesc îți întâlnesc privirea Te văd în fiecare dimineață În zâmbetul blajin ce-ncununează a mea față. În ochii mei albaștri te zăresc Te văd când plâng și când zâmbesc Orice faptă, orice gând al meu Reflectă dragostea și crezul tău Sunt cânt, iubire zbor de rândunele Mă pierd printre culori și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Marea e ancora mea! Mihnea Claudia-Denisa, clasa a V-a Școala Gimnazială Nr.1 „Nicolae Mantu” Galați profesor îndrumător Ciobanu Gabriela Povestea florii Pe un deal, în depărtare, Locuia un pom și-o floare, Pomul drept și neclintit, Floarea, trup blajin și mic. Pomul grijă îi purta Și de vânt o apăra, Dulce umbră îi ținea Și de soare-o proteja. Floarea drag îi mulțumea, Cu parfum îl răsplătea, Fluturi mii la ea veneau Și pe pom îl încântau. Păsări multe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mă îndreptam spre visare, spre reverie formând vraja acestei lumi feerice. Frumusețea ei amintind de zânele din poveștile românești armonizează cu tabloul tainic al naturii. Cu multă măiestrie, ea plutește între cer și pământ într-un joc copilăresc, în tăcerea blajină a nopții, așa o vedeam eu în anii copilăriei mele, când priveam prin geamurile albăstrii ale căsuței bunicilor, ca pe un joc. Atâtea dimineți! Atâtea dimineți copilărești! Și într-o clipă toți anii din urmă s-au acoperit de lanul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
dezgheață sufletele semenilor lui. Adolescent fiind nu înțelegi totuși că încă nu ai mintea unei persoane trecute prin viață. Acum, începe adevărata viață a acestui copil, noi drumuri i se deschid, noi oportunități i se ivesc. Dar tot aceeași privire blajină și angelică parcă că spune: “Vreau să fiu copil din nou!“ Oare acest adolescent poate să redevină copil? Îmi aduc aminte de un băiețel cu părul blond, cu ochi albaștri cristalini cu pantaloni scurți, ce alerga fericit prin grădina bunicilor
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
unui dolmen, Întorși spre larg, și despre care legenda spunea că atunci cînd luna e În creștere, Încă se mai Înroșeau de sîngele jefuitorilor de corăbii. Am privit monoliții unul cîte unul; soarele de iunie le dădea o aparență fals blajină, m-am oprit ceva mai mult asupra aceluia cu profil de bătrîn elefant, preferatul meu. Și mi-am pus mîna pe piatra caldă a dolmenului. Contactul m-a Înghețat. Noaptea viitoare luna va fi În creștere. SÎngele va curge. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de acuarelă. Era Paul Le Dantec, fratele actualului director al Locului, și făcea parte din nucleul inițial de fondatori. Cu tunica lui indiană, cu barba lungă, căruntă, și cu medalionul În formă de triskel la gât, evoca de minune o blajină preistorie baba. La cincizeci și cinci de ani trecuți, bătrâna epavă ducea acum o existență pașnică. Se trezea În zori, se plimba pe dealuri, observa păsările. Apoi se așeza În fața unei cești de cafea cu calvados, Își răsucea țigări, netulburat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
scaldă și se dezmiardă, cățeii se joacă și se zbenguie pe lângă ele. Sunt de toate culorile și toate rasele: caniși, foxterieri, grifoni bruxelezi, Shi-Tzu, King Charles, Yorkshire, West Highland și harrier beagle. Singurul câine mare este un labrador, Înțelept și blajin, care joacă rolul de sfătuitor al celorlalți. Singura urmă a existenței masculine e o casetă video cu apariții televizate ale lui Édouard Balladur; această casetă are un efect calmant asupra anumitor femei, ca și asupra majorității câinilor. Mai există o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
simțit obligat să‑i citesc unele cărți. Trebuia s‑o fac ca să pot Înțelege despre ce vorbea Abe. Uneori Îl Întâlneam pe Davarr pe stradă, și‑mi venea greu să cred că omulețul acela, triplu abstractizat și distrat, cu ochelari blajini care‑i camuflau ideile arzătoare, era demonul eretic urât de universitarii din America și de aiurea. Ca unul dintre reprezentanții de frunte ai gândirii lui Davarr, Ravelstein era și el urât. Numai că el nu se Împotrivea deloc să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Herbst, inima se poticnise pe la cincizeci de ani, dar transplantul o să‑i mențină ritmul până după optzeci de ani. O dată pe an se interna În spital pentru verificări. Dar În rest, viața lui se desfășura ca Înainte. Avea o Înfățișare blajină, tolerantă, deschisă. Fața lui binevoitoare, ca un cadran tăcut de ceasornic, Încadrată de barba albă, ondulată, arăta calmă și sănătoasă. Se uita atent la femei, le măsura siluetele, sânii, picioarele, coafurile. Era unul dintre bărbații care știu să aprecieze, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
s‑au oferit să mă ajute. Anume să mă transporte cu mașina la spitalul din orașul M., la patruzeci de kilometri depărtare. Știam că drumul e spectaculos, dar aglomerat de vehicule de fermă hodorogite și de guaguas (autobuze). Doctorul era blajin, „moderat”, cum spunem noi, adică neînclinat spre diagnosticuri melodramatice. Așa Încât am decis să‑mi accept frigurile tropicale fără prea mare zarvă și să beau amestecul de chinină pe care mi l‑a descris. Rosamund și cu mine am citit Împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mângâierile ei îi trăgeau pe spate pielea capului și a feței, descoperindu-i albul hidos al ochilor. Am încercat să zâmbesc. — Cum te cheamă cu adevărat? A evitat răspunsul. Nu știu de ce Jerry e atât de nervos. De obicei e blajin. Câinii simt răutatea din om, poate din cauza asta. — Eu nu sunt un om rău, poți să mă crezi. Ești uituc. Da, și-mi pare cu atât mai rău. Dacă ai știi ce curat am făcut în apartament... Credeai că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
meditativ Odette. Ora când nu știi dacă să mai dormi, dacă să te trezești... Eu m-am trezit, îi declară Victor. Amândoi stăteau unul lângă altul pe canapea, îmbrățișați, aproape contopiți, ca o barieră împotriva frigului. Odette, o ființă mică, blajină și firavă, asemeni unei căprioare în brațele ursului; clipea palid, zâmbea palid, dar într-însa pulsa frenetic inima unei tinere fete. Fața osoasă a lui Victor se îneca în valurile părului ei, doar ochii strident de albaștri distingându-se o
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
am făcut... O!... păstor de suflete... O închise și continuă cu ochii închiși: Ce ți-am făcut... O! Păstor de suflete... Ce ți-am făcut... ce ți-am făcut... ” Pe holuri, o lume pestriță, bărbați și femei bătrâni cu chipuri blajine, resemnate... într-o foială molcomă, unii în scaune cu rotile, alții târând un picior sprijiniți în baston, umblă tăcuți, tăcuți ca pământul. Ochii lor blânzi te privesc în tăcere, și prin ei te primesc în universul sufletului lor. Era o
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
se întâmplă să descoperi în figura ta trăsături și particularități neobservate încă de tine, ca și cum ar fi împrumutate. Așa i se întâmplă și lui. Era aproape o surpriză să observe că acelaș chip cuminte din oglindă, ce dezvălui o figură blajină, pe care puzderia de gânduri își puseseră deja pecetea lor, era a lui. Dar, cum i s-a încrețit pielea de pe frunte și pe sub ochi... și acele două crestături adânci pe amândoi obrajii!... Riduri adânci îi brăzdau obrajii! Anii trecură
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Șiruri, șiruri, bărbați și femei, copii și bătrâni, se îndreptau tăcuți spre Biserică. Iorgu sări din pat, și se pregăti să meargă și el la Biserică. Luna palida, plutea printre scame de neguri, ca un talger de argint. O tăcere blajină stăpânea întreaga Fire. Stelele sclipeau pe cer ca niște felinare. Clopotele mari de la Mitropolie sparseră tăcerea nopții, ca un fior, ca o chemare și tânguire înălțată peste ziduri, plutind peste oraș, sus în noaptea albastră, dincolo de văzduhuri... ... Si de la Barnovschi
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
parcă încremenise păstrându-și umbra neștirbită. Un motan cenușiu, vargat, cu crăpături la ochii galbeni, se chiora la soare. Stătea pe prispă nemișcat ca un sfinx, privind departe peste sat. Întreaga bătătură a casei bătrânei Zotoaia, zăcea într-o tăcere blajină, păstrând o mărturie, parcă, dintr-o poveste de la începutul lumii. Iorgu împinse ușor ușa de stejar, mâncată de vreme, și păși în tindă, cu simțământul că pășește în altă lume. În partea dreapta, o ușă deschisă dădea într-o cămăruță
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]