1,211 matches
-
Gurile rele bârfesc și eu te Întreb: ai unele relații de amiciție cu maiorul Huzum...? Mingoti triumfa. Totuși Își ascunse cu dibăcie bucuria, peștele se apropia de momeală. Se prefăcu surprins. „Deci, lucrurile se precipită. Vezi dacă nu mai ascultat...!” - bolborosi el, oferind impresia unei profunde meditații, ca după câteva secunde să precizeze. „Prietenul la nevoie se cunoaște. Hai, vino cu mine...!” Mingoti Îl conduse cu o amabilitate exagerată la mașina lui, iar primul popas Îl făcură la circa 7-a
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
acum când lucra la reglementarea gestionară a celui arestat. Îl dojeni totuși cu reproș. “Bine domnule Gică Popescu, ce gândești mata...? Te am respectat și te respect iar dacă nu mă Înșel, ți-ași putea fi copil...!!” Contabilul Șef, jenat, bolborosi ca pentru sine. “Ești frumoasă Atena. Imaginea chipului tău adeseori, Îmi dă un impuls metaforic În clipele mele de meditație...! Te rog scuzămă...! Hai spune, ce-i cu dosarul acesta...?” Atena păstrând discreție apsolută, incidentul trecu fără urmări neplăcute iar
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
felinar. Vorbesc uneori cu glas tare, pe când aprind focul în sobă, pe când pășesc de-a lungul marelui bufet, trăgând o linie cu degetul prin praful de pe luciul lui. Merg la baie, în cămăruța strimtă și înaltă în care bazinul closetului bolborosește stins, ca să mă privesc în oglindă. încremenită în straturi nesfârșite, transparente și înfoliate, imaginea bărbatului tânăr care, în amurgul luminos al iernii, se uită în propriii săi ochi în oglindă are ceva străvechi, legendar, ca de stampă veche. Stăm încremeniți
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
abia schițat, începeau să se desfacă, rupîndu-se, descleindu-se una de alta cu o voluptuoasă suferință. Din timp în timp zidul muzicii era spart și se anunțau premii și concursuri. Disc-jockey-ul apropia gura de microfon și, cu o pronunție americanizată, bolborosea ceva de neînțeles, acoperit imediat de hard-rockul care înlocuise langoarea beatlesiană 133 . Aveau să urmeze concursul "Miss Tabără" și parada măștilor de carnaval. Până atunci fusese destulă plictiseală: câțiva chitariști, vreo două recitări cărora nimeni nu le dădea vreo atenție
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
auzit pe băiatul de la poștă strigându-mă: - O telegramă de la București, a spus el, trăgându-și sufletul. Te-am căutat peste tot! Am citit repede pe bucata de hârtie: „Tata mort, vino acasă, mama“. Am fugit de-a lungul plajei, bolborosind: tata mort, tata mort! Nu știu cum am ajuns la vila noastră, m-am îmbrăcat și mi-am strâns lucrurile într-o valijoară, luând-o pe jos către aeroport. Nu știam dacă trebuie să mă duc la Mangalia sau la Constanța. Nunu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
sub centură. Își amintea acum din nou cum, acum câteva zile, barmanul refuzase să-l vadă ca pe un adevărat bărbat, umilindu-l cu multă cruzime. Dudu sărise de pe scaunul înalt, mut de uimire. Fără un cuvânt părăsise micul restaurant, bolborosind pentru sine: - Eu am urechi de pisică și gemenii Ninei la fel! Ce să însemne asta? Se pot procrea copii cu urechi de pisică numai iubind cu urechile o fată? Era ciudat, dar posibil. Nu toate felurile de a naște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mâinile nu-l mai ascultau. Pentru a suporta durerea ascuțită care-l fulgeră brusc în partea stângă a corpului, încercă să recheme în gând chipul Tuei și i se păru ciudat cât de mult semăna cu prima lui soție, Ania. Bolborosi ca să-și audă cuvintele și să uite de durere: - Ania era mult mai frumoasă decât pot eu să mi-o închipui. Nespus de frumoasă. Chipul trebuie să mai existe pe undeva în arhivele luminii, dar eu nu pot să mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
primele care au avut de suferit. — M-am întrebat adesea cum arată elefantiazisul, zise dr. Board. Mi se pare că Shelley avea o fobie față de boala asta. Dr. Cox avea cu certitudine o asemenea fobie. Stătea într-un colț și bolborosea repezit, iar directorul-adjunct îl îndemna să se adune. — O expresie bine aleasă, remarcă dr. Board, acoperind icnetele de oroare stârnite în timp ce Judy, care acum era în mod clar gravidă în luna a douăsprezecea, își continua transformarea. Minoic timpuriu, nu ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
spunând: - Dar nu înțeleg. Ce spui? Ce-a făcut Enin? În timp ce Gosseyn stătea acolo lângă alcovul prin care-i condusese pe ceilalți, și de unde nu putea fi văzut, mărunțelul spuse cu o voce tremurătoare: - A dispărut. De sub ochii mei. Apoi bolborosi mai departe: - Știi cum e el când face lecții cu mine. O vreme stă liniștit. Apoi devine neastâmpărat. Îmi răspunde. Țopăie. Își mai ia câte ceva de băut. N-are nici un fel de maniere. Dar învață. De data asta, stătea pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
a dus..." Un bărbat îmbrăcat în cămașă și vestă. Aceasta era sursa vocii amenințătoare. Cercetările rapide pentru găsirea lui Enin îl duseră pe Gosseyn în jos, prin holul întunecat, la reședința paznicului. Și acolo îl găsi pe nefericit pe podea, bolborosind despre un băiat care - reieși în cele din urmă - îl "arsese" de câteva ori înainte să-i devină clar că numai o confesiune îl putea salva de însușirile speciale ale acestui pui de drac... Numele pe care reuși cu greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
era frati-su Lumpă de bicisnic: un smolit mucos și plângăreț, care orăcăia din te miri ce și de aceea i se zicea Simfonia în Do Major. Trebuie să fi avut vreo patru ani și era cam înapoiat mintal, abia bolborosea trei vorbe. Luci, care era de fapt numit Luciosu, așa cum mie mi se zicea Mirciosu, era cel mai bun prieten al meu. Umblam cu el de colo-colo ascultîndu-l cum povestea despre cai, numai despre cai, galopând în arene așternute cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cusururile astea erau compensate de frumusețea părului auriu-purpuriu care-i venea până la brâu, de privirea verde a ochilor ei înțelept-jucăuși. Ea desena complicatele șotroane în formă de melc, cu pătrățele faste și căsuțe periculoase, pe care, dând cu ciobul și bolborosind repede cuvinte ciudate: "înkara-nînkara-astarot-țefirah-sabaot-sabaot-sabaot", trebuia să le parcurgem sărind într-un picior. Vai de cea dintre noi care nimerea într-un pătrățel nefast: simțea atunci că o mistuie o flacără întețită sau că e prinsă într-o crustă de gheață
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
besitzen. Volkman avea această calitate că-ți puteai da seama dacă tușește sau râde numai dacă știai ce s-a întâmplat anterior. Observând că, după ce pronunță cele de mai sus, profesorul deschide gura larg și dă drumul unui torent clocotitor, bolborosind răgușit, văzând cum capetele roșcate ale mustăților lui se ridică de parcă le bate un vânt puternic și cum pe chelia lui purpurie se umflă o vână liliachie, groasă cam cât un creion, toată clasa a izbucnit într-un hohot sălbatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o lumânărică și începu să se roage pentru bunicul de la care moștenise darul de bijutier, pentru părinți, pentru copiii... Se trezi la un moment dat cu amintirea părintelui Gherasim de la Paris și cu spusele lui: "și roag-o să te ierte"! Bolborosi, în neștire, de câteva ori "Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă", își făcu cruce și ieși din biserică, simțind că nu mai are aer. Pentru viitorul "Cooperativei", Petre mai făcu, împreună cu inginerul Pavelescu, drumuri la București aveau nevoie de specialiști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
ca acolo să se oprească familia lui Gacel Sayah, cel mort înainte de vreme. Prin urmare, nu era de mirare că erau pe punctul să moară. Vulturii veneau acum în stoluri. Sângele se îngroșa în vene ca magma care se ridică bolborosind în craterul unui vulcan, dar care, pe măsură ce se scurge pe pantă la vale, își pierde culoarea și consistența, transformându-se într-o masă vâscoasă, neagră și greoaie ce se împrăștie formând ochiuri mari de lichid, care după câteva zile devin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că jigodiile astea n-or să apară nici morți. Încercăm sau așteptăm să se întunece? — Noaptea s-ar putea să fie și mai rău, și nu e vreme de pierdut. Armeanul șovăi câteva clipe, dar apoi ridică brațul și, în timp ce bolborosea ceva, făcu un semn hotărât, indicându-le să avanseze: — Ce-o vrea Dumnezeu! Apoi strigă din răsputeri: — Desfășurați-vă! Repetă ordinul prin radio, pentru ca al doilea grup, care aștepta pe partea cealaltă a muntelui, să se pună în mișcare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
năucise iminența (precum a unui infarct psihic) de-a deveni GÎNDACUL, formidabil!... de a-l urma orbește pe Kafka, ușurel, pe nesimțite, în infernala-i și mortala, în final, aventură. I-am spus cuiva apropiat: tu nu simți nimic? Ce?, bolborosi el... Păi, nu observi că eu, Doamne, iartă-mă!... am un aspect suspect... că miros a chitină... că-mi clefăie mandibulele... că am cam prea multe picioruțe când pornesc pe trotuare?! Că sunt GÎNDAC? |la, om citit și el, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
din ochi, ca și când n-ar fi înțeles întrebarea, mișcă buzele, dar nu răspunse nimic. - Eu sunt Felix, adăugă tânărul, uimit de această primire,nepotul dumnealui. Omul spân păru tot așa de plictisit de întrebare, clipi de câteva ori din ochi, bolborosi ceva, apoi cu un glas neașteptat de răgușit, aproape șoptit, duhnind a tutun, răspunse repede: - Nu-nu-nu știu... nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc... Buimăcit, tânărul stătu locului nemișcat, așteptând o revenire asupra tăgadei. Dar bătrânul, după ce-l privi clipind, cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fotoliului bătrânului, jucîndu-și ca o pendulă piciorul, în vreme ce cu mâna stângă îmbrățișase capul vădit mulțumit al aceluia. - Așa?! se miră Aglae. N-am știut: faci azil de orfani. - Dar Felix are venitul lui, protestă Otilia, nu-i așa, papa? - A-a-are! bolborosi moș Costache, privind ca un protejatîn ochii Otiliei, care îi scutura un fulg de pe haină. - Atuncea faceți pensiune, continuă implacabil Aglae. Osă aibă Otilia cu cine se distra, ce zici, Pascalopol? Pascalopol își mușcă puțin buza de sus, cam schimbat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de satin, că dibuie pe masă, și-n cele din urmă spuse speriată: - Comedie! dar nu mai am nici un ban. Costache, n-ai tu câțiva franci, să nu mai mă duc până acasă? Costache se arătă înspăimîntat și se apără bolborosind: - N-n-n-n-am! Pascalopol puse în evidență un gros portmoneu de marochin roșu, din care luă patru piese mari de argint de câte cinci lei. - Cocoană Aglae, îmi pare rău! Aglae păru a fi muncită de o scurtă repulsie, apoi se dădu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
eu te rog sa vii, domnule Felix, în definitiv, ce ne pasă nouă de lume, înclinațiile se nasc cu încetul. - Dar eu, se bâlbâi Felix, n-am nici o încli... n-am nici o vină! Și se strecură pe ușă afară, bolborosind câteva scuze confuze. - Otilio, ai avut dreptate, se mărturisi Felix, Aurica aînțeles greșit vizitele mele. Cum s-o fac sa mă lase în pace? - Aurica nu se lasă cu una, cu două, spuse Otilia; în totcazul, cum nu cred că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-ți vrea binele" Dacă cineva ar fi pălmuit pe moș Costache, el n-ar fi fost mai zguduit decât de această banală anonimă. Se îngălbeni, și fruntea i se acoperi de sudori reci. Începu să se plimbe pierdut prin odaie, bolborosind vorbe fără înțeles. Aruncă scrisoarea, o ridică din nou și o citi iar, întorcînd-o pe toate părțile. Făcu gestul de a ieși din odaie, apoi se întoarse iarăși și începu să-și crispeze obrazul ca un chinuit de o durere
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
însuți și pre robul tău..." - Cum te cheamă, găinușo? întrebă popa Țuică, plecîndu-șiochii pe sub epitrafil. - Aurelia! -,,...și pe roaba ta Aurelia, care se căiește de păcatele ce a făcut, primește-o cu obișnuită iubirea Ta de oameni..." G. Călinescu Părintele bolborosi mai departe vorbe ininteligibile, apoi tuși îngrozitor, blestemă toți dracii din infern și întrebă pe Aurica: - Știi tablele legii, porumbița taichii? că așa zice la carte, ca să te-ntreb. - Știu, părinte, că le-am învățat la școală. - Ei, atunci e
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în care ne-am obișnuit noi să le citim nu înseamnă că ele nu sunt încă, sau nu au fost, altfel decât cele recente și clasificate pe zone istorice. Ce știm noi despre felul în care oamenii aceia, fără istorie, bolboroseau sunetele, fricile de care erau înspăimântați, felul în care ghioaga zvâcnea în brațul lor? Sau, despre sentimentul matern al giganticelor șopârle, din care au rămas câteva vestigii „iraționale“ doar vag și imperceptibil, în basme? Nu există timp, epocă, ciclu fără
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
rămâi o simplă victimă. Mai e nevoie, probabil, și de gândul lui Isus pe cruce: Doamne, de ce m-ai părăsit. Mai e nevoie și de gestul lui Eminescu, nebun, frângându-și mâinile în timp ce bate cu pași repetați podeaua camerei înguste, bolborosind „Doamne, Dumnezeule...“. Mai e nevoie, mereu mai e nevoie de ceva... Poate chiar de nevoia de a mai avea nevoie, de gândul că ești la capăt și că nu poți totuși ajunge la capăt. Este nevoie, poate, ca dincolo de sfâșierea
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]