1,006 matches
-
de apă și mîl. Înainte de anul 1956, se știe că, tot la o spărtură, au fost îngropați de vii, sub valurile de pămînt, în dig, 63 de oameni. S-a făcut un simulacru de proces, 31 de ofițeri și 16 brigadieri au fost judecați nu pentru crimă, ci pentru neglijență în serviciu". Dr. Eusebiu Munteanu consideră drept genocid regimul de exterminare practicat în lagăr. Înfometarea era permanentă, pur și simplu te durea de foame, își amintește doctorul Eusebiu Munteanu. Vasile Nicolae
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
superiorul său. "Deținuții erau bătuți în așa hal, încît pierdeau carnea de pe ei", avea să declare mai tîrziu, în fața unei comisii de partid secrete, un înalt demnitar comunist, șef al Ministerului de Interne. Bătea comandantul, băteau ofițerii și subofițerii, băteau brigadierii, aleși de administrație dintre criminalii cei mai decăzuți. "S-a ajuns pînă acolo să i se dea deținutului să mănînce materii fecale și să i se urineze în gură", se descriau, în aceeași declarație, metodele folosite de bravii pedagogi ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Cei ce orchestraseră asasinatele la procesul ce a urmat s-a vorbit doar despre 63 de morți au fost acuzați nu de omor calificat, nu de crimă împotriva umanității, ci de neglijență în serviciu. Neglijenții, 21 de ofițeri și 14 brigadieri, judecați și condamnați la pedepse modice, au fost răspîndiți în diverse penitenciare, uneori în aceeași celulă cu supraviețuitorii vechii lor activități educative. Coabitarea călăului cu victima nu se putea să nu ducă la conflicte violente, astfel că, printr-o dispoziție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
funcționat și în acest caz. Un decret special, care a fost interzis publicării, i-a eliberat. Și i-a repus în drepturi, i-a ridicat în grade și le-a acordat reparații materiale și statut de eroi. Și ofițerilor, și brigadierilor". Sînt de un lirism tragic și deviant, la limita anormalității psihice și a grotescului dantesc, împrejurările lustrării deținuților în a doua zi a Crăciunului anului 1959: "Pe 26 decembrie 1959 a fost o zi ca de primăvară. Soarele încălzea plăcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Iordăchescu, unchiul mamei după bunica . Bunicii mei au murit de tineri și odihnesc în curtea bisericii vechi din Rădășeni. Mama a rămas orfană de copil și a fost nevoită să stea la mătușa noastră sora ei Amalia Stamati căsătorită cu brigadierul Alexandru Stamati din Găinești decedat subit în 1918. La ei a stat mama până s-a căsătorit cu diaconul profesor Leon Băncilă. Păcat că viața le-a fost atât de scurtă și n-au reușit să se bucure de ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
Între oamenii fără noroc și bătuți de soartă fără cruțare, a fost și dl. învățător Ghiță V.Onișoru din Boroaia, absolvent al Școlii Normale "Gh.Asachi "din Piatra Neamț. În toamna anului 1919 s-a însurat cu domnișoara Florica Grigoriu, fiica brigadierului silvic Vasile Grigoriu din satul Râșca, județul Suceava dar el era din satul Suharău, județul Dorohoi. Florica Grigoriu era vară dreaptă cu Eugenia, soția mea. Și Florica nu era frumoasă, ci era prea frumoasă, și fragedă ca floarea albă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
care Regimentele Preobrajenski, Semeonovski, Ingermanland și Astrakhan, cu 15 batalioane (15.000 de oameni), erau comandate de Petru I, având gradul de general-locotenent, de prințul Galițân, ca general-locotenent și de contele M. B. Șeremetev, fiul lui B. P. Șeremetev, ca brigadier; 15.000 de ostași, sub comanda generalului baron Karl Edward von Rönne. Deci, rămâneau 64.800, care apoi s-au redus la 37.515 oameni. Feldmareșal și președinte al Colegiului de război, cneazul Anikita Ivanovici Repnin (1668-1726) comanda o divizie
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
pe domnul Moldovei și în stânga pe contele Golovkin: miniștii baronul Șafirov și Sava (Sava din Raguza, zis Raguzinski, despre care amintește Ion Neculce, n.a.) erau la cele două colțuri ale mesei din spre M. S., apoi veneau generalii, generalii-locotenenți, generalii-maiori, brigadierii, coloneii”. Un alt prilej aniversar a fost la 29 iunie, când țarul a fost sărbătorit de ziua sa onomastică. Armatele otomane, sub comanda marelui vizir Baltadgi Mehmed-pașa, s-au pus în mișcare la 9 aprilie. De la Constantinopol s-au îndreaptat
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
atrăgătoare. Aceasta l-a privit fără să-l vadă. Asistenta, o tipă grasă și aproape de pensie, l-a trecut într-un registru, cu nume, vârstă, domiciliu și profesie. Când să-și decline ocupația, tata a ezitat, apoi a zis răspicat: „Brigadier“. La cuvântul brigadier, doctorița a tresărit, părând că, în sfârșit, îl observă pe tata. L-a pus să-și dezbrace pufoaica și apoi l-a invitat să se așeze pe scaunul acela special și să se uite la o planșă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a privit fără să-l vadă. Asistenta, o tipă grasă și aproape de pensie, l-a trecut într-un registru, cu nume, vârstă, domiciliu și profesie. Când să-și decline ocupația, tata a ezitat, apoi a zis răspicat: „Brigadier“. La cuvântul brigadier, doctorița a tresărit, părând că, în sfârșit, îl observă pe tata. L-a pus să-și dezbrace pufoaica și apoi l-a invitat să se așeze pe scaunul acela special și să se uite la o planșă, atârnată pe perete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
convenționale) cu doctorița și cu asistenta medicală, și se pregătea să plece, fiind programat să se întoarcă după ochelari într-o săptămână, când doctorița cea tânără i-a adresat o întrebare ce ieșea cumva din schemă: -Tovarășe, dumneata chiar ești brigadier? Tata, care deja își îmbrăcase pufoaica și se îndrepta spre ușă, s-a întors contrariat, descumpănit: n-avea idee ce să răspundă și nici cum să califice întrebarea aceasta. A ridicat privirea spre femeie și a fost frapat de fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de fața ei albă, cu trăsături perfect conturate și cu ochi aurii strălucitori. Rapid, ca și când și-ar fi reprimat un sentiment indecent care o clipă îi încolțise în inimă, a plecat privirea și a rostit cu glas stins: -Da, sunt brigadier în comuna Steagul Roșu. Acum sunt brigadier... Dar de ce? Doctorița, în loc să continue dialogul, a chicotit cristalin. În locul ei, a adus explicații asistenta medicală: -Doamna doctor se miră, fiindcă nu arătați a brigadier, de-aia!... Tata a surâs și el, amar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
conturate și cu ochi aurii strălucitori. Rapid, ca și când și-ar fi reprimat un sentiment indecent care o clipă îi încolțise în inimă, a plecat privirea și a rostit cu glas stins: -Da, sunt brigadier în comuna Steagul Roșu. Acum sunt brigadier... Dar de ce? Doctorița, în loc să continue dialogul, a chicotit cristalin. În locul ei, a adus explicații asistenta medicală: -Doamna doctor se miră, fiindcă nu arătați a brigadier, de-aia!... Tata a surâs și el, amar, a spus sărut mâna și a ieșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și a rostit cu glas stins: -Da, sunt brigadier în comuna Steagul Roșu. Acum sunt brigadier... Dar de ce? Doctorița, în loc să continue dialogul, a chicotit cristalin. În locul ei, a adus explicații asistenta medicală: -Doamna doctor se miră, fiindcă nu arătați a brigadier, de-aia!... Tata a surâs și el, amar, a spus sărut mâna și a ieșit. De la dispensar, s-a oprit în stația de autobuz. A rămas acolo pe o băncuță aproape o jumătate de oră, era singurul care aștepta, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
noua lui viață, o zi cu atâtea noutăți favorabile și o zi petrecută în afara coloniei, o zi petrecută în lumea care rămăsese cât de cât normală. La un moment dat, tata s-a auzit strigat de o voce feminină: -Tovarășe brigadier! A întors capul nedumerit: cine îl cunoștea pe el în orășelul acesta străin?, poate cineva din colonie îl strigase... Era doctorița de la cabinetul oftalmologic: cu un fulgarin alburiu strâns cu cordon și mulat pe ea, care-i sublinia corpul frumos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
picioare, arăta neverosimil de bine: un amestec de simplitate și sofisticare. Chipul ei îi apărea tatei acum, în razele soarelui, mult mai expresiv decât prima dată, când o privise la cabinet, îi apărea ciudat de expresiv și de atrăgător. -Tovarășe brigadier, nu mai aștepta autobuzul, a zis râzând, fiindcă nu mai circulă, s-a deființat traseul... Nu te-a avertizat și pe dumneata nimeni, nici un trecător?! -Nu, a spus tata ca un automat, de fapt încă mai era în transă, fermecat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ocolitoare: -Să mă înapoiez în localitatea unde am domiciliul... -Atunci înseamnă că avem drum comun, eu locuiesc în direcția aia... Am terminat programul la cabinet și merg spre casă. Cu ocazia asta, poate îmi istorisești și mie cum ai ajuns brigadier! a exclamat doctorița, râzând iarăși. Tata a constatat că ea râde aproape la fiecare replică, dar asta nu o făcea stupidă, cum se întâmplă cu majoritatea râzăreților, dimpotrivă, îi stătea bine. Iar curiozitatea ei de a afla amănuntele acestea întunecate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
privească o fracțiune de secundă pe femeia care îl tulburase atâta pentru ca să-și dea seama că și pentru ea săptămâna aceea se scursese în același fel: într-o obsesivă așteptare, așteptându-l pe el, gândindu-se la el. -A, tovarășe brigadier, ați sosit! a exclamat doctorița Stănescu cu fața luminată subit. Ochelarii comandați sunt gata... Asistenta a mirosit că șefa ei îi arată un interes special tatei și atunci nu l-a mai tratat nici ea ca pe un pacient oarecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mai apoi Steagul Roșu, tata, pricopsit cu noul său nume, Vlăsie Valeriu, a părăsit colonia de muncă forțată. S-a petrecut pe neașteptate. Într-o seară târziu, tovarășul Gicu Petre, comandantul, l-a convocat pe tata în biroul său. -Toarășe brigadier, ai fost transferat la Manacu, pe șantierul marii hidrocentrale, l-a anunțat el morocănos, fără nici o introducere. Tata l-a privit atent pe mai-marele coloniei, încercând să înțeleagă ce se ascunde în spatele acestui anunț laconic. Gicu Petre arăta ca și cum nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
neapărat să aprindă câte o lumânare pentru ai săi. Măcar atât, să aprindă o lumânare: cu inima stăpânită de vinovăție. L-a rugat pe șoferul camionului, iar acesta, cumsecade, și-a asumat riscul și a acceptat să-l ducă pe brigadier până în Serenite. Tata i-a cerut să oprească în fața fostei noastre locuințe. A coborât în grabă, a privit poarta de lemn, s-a apropiat și a atins clanța, ușor, ca și când ar fi mângâiat-o: atât. Apoi, evitând să fie recunoscut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
aveai voie să privești în altă parte, dacă încălcai această dispozițiune erai imediat apostrofat: „Unde te uiți, banditule?” Wc - ul consta dintr-o groapă mare, sub cerul liber, cu traverse de scânduri groase... Altă dispoziție bizară: trebuia să te adresezi brigadierului numai în poziție de drepți - deși respectivul putea fi cel mai mare criminal! Camerele erau în continuu supravegheate prin vizetă, wc în colțul camerei, în văzul tuturor! Și... pentru ce acest regim, aceste pedepse?! Motive născocite, închipuite, căutate!... Acestea sau
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
izolări. Părintele Ioan Butnaru, fire unică, în felul său, cu prețul multor suferințe nimeni nu-l putea scoate din ritmul său. De pildă, într-o zi s-a oprit din lucru și s-a așezat pe marginea roabei. La apostrofarea brigadierului Zubrinschi (poate cel mai fioros dintre toți, „Il Capo” de la canal): „Ce faci acolo, Butnarule?”, spre mirarea tuturor a răspuns: „Domnule brigadier, mă găsesc la o intersecție de planuri și nu știu pe care s-o apuc!” Lucru de mirare
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
pildă, într-o zi s-a oprit din lucru și s-a așezat pe marginea roabei. La apostrofarea brigadierului Zubrinschi (poate cel mai fioros dintre toți, „Il Capo” de la canal): „Ce faci acolo, Butnarule?”, spre mirarea tuturor a răspuns: „Domnule brigadier, mă găsesc la o intersecție de planuri și nu știu pe care s-o apuc!” Lucru de mirare, conflictul s-a soldat doar cu atâta iar părintele Ionică, cum îi spuneam noi, s-a sculat și a mers mai departe
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
în colonie, eram puși să facem instrucție militară, cu alergări și culcări timp de o oră și chiar mai bine, mai înainte de a ni se servi frugalul și slabul prânz. Aici la Peninsulă, am fost bătut într-o noapte de Brigadierul Laitin, ca să-i spun ceea ce n-am declarat la ancheta Securității. N-am avut ce-i spune. De la Canal am fost dus la Sighetul Marmației, unde am fost în aceeași cameră - 6 preoți și 6 episcopi, timp de 3 ani
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
de spațiu. În primăvara anului 1951 am fost transportați cu vagonul dubă la canalul Dunăre - Marea Neagră. Aici am fost despărțiți, cei cu pedepse mai mici la Poarta Albă, cei cu pedepse mai mari la colonia Peninsula. Munca a fost istovitoare, brigadierii erau dintre deținuții de drept comun, mâncarea foarte slabă, iar atunci când nu se făcea „norma” urmau pedepse de tot felul. Aveam dreptul la o scrisoare dictată pe lună, și la vorbitor. Dar uneori veneau părinții de la Bacău la Poarta Albă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]