1,882 matches
-
ca smoala și neîndulcită, căreia Îi prinsese gustul de la căpitanii de remorchere și burlacii ușchiți care populau pensiunea unde crescuse. Când era la liceu și avea un metru cincizeci și cinci Înălțime, stătea cot la cot cu mecanicii auto la bufetul de pe colț, bându-și cafeaua Înainte să Înceapă orele. În timp ce ei se uitau peste programul curselor, Tessie Își termina temele la educație civică. Acum, În subsolul bisericii, Îi spuse Capitolului Unsprezece să fugă să se joace cu ceilalți copii, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Birmingham. Tatăl meu Îndepărtă obiecțiile cu un gest al mâinii. ― Poate că afacerea cu barurile nu-i așa de bună, spuse el. Asta pentru că sunt prea multe baruri pe-aici. Prea mare concurență. În cartierul ăsta e nevoie de un bufet ca lumea. Se poate spune că Hercules Hot Dogs, care În zilele sale de glorie avea să se laude cu șaizeci și șase de localuri În Michigan, Ohio și În sud-estul Floridei, fiecare restaurant putând fi identificat după tipicele „Coloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
a fost să dea jos obloanele părăginite de pe geamurile din față, ca să intre mai multă lumină. A zugrăvit interiorul În alb strălucitor. Cu un credit guvernamental pentru investiții În afaceri acordat foștilor militari, a făcut din bar o tejghea de bufet și și-a instalat o bucătărioară. Muncitorii au pus banchete roșii de vinilin, cu mese Între ele, pe peretele Îndepărtat și au retapițat scaunele vechi de la bar cu pielea de zebră a lui Zizmo. Într-o dimineață, o firmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
acută că e de prisos, trecu pe lângă farmacia Rubsamen - un spațiu cu geamuri murdare și cu o firmă de neon care pâlpâia până și ziua - și simți cum Îl Împung vechile ispite. În următoarea zi de luni Milton deschise noul bufet. Îl deschise la ora șase dimineața, cu un personal nou, format din doi angajați: Eleni Papanikolas, Îmbrăcată cu o uniformă de chelneriță pe care și-o cumpărase din banii proprii, și soțul ei, Jimmy, bucătarul pentru minuturi. ― Ține minte, Eleni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
se pedepsească pentru faptul că era Încă În viață. Dar În principal, jocurile de noroc Îi umpleau pur și simplu zilele goale. Numai eu, din cutia personală a oului meu primordial, vedeam ce se petrece. Milton era prea ocupat cu bufetul ca să observe ceva. Tessie era prea ocupată cu Capitolul Unsprezece ca să remarce. Sourmelina ar fi putut observa ceva, dar În anii aceia nu-și făcea deloc apariția pe la noi pe-acasă. În 1953, la o Întrunire a Societății Teozofice, mătușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și nu mai mult de douăzeci mie? Ca să răspund la astfel de Întrebări, trebuie să mă duc În spatele camerei de filmat, ca să văd lucrurile cu ochii tatălui meu. Motivul pentru care Milton dispărea de lângă noi: după zece ani, afacerea cu bufetul nu mai făcea profit. Prin geamul de la stradă (peste cutiile cu ulei de măsline Athena), tatăl meu privea zilnic schimbările de pe Strada Pingree. Familia de albi care locuia pe cealaltă parte a străzii, cândva clienți fideli, se mutaseră. Acum casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ulei de măsline Athena), tatăl meu privea zilnic schimbările de pe Strada Pingree. Familia de albi care locuia pe cealaltă parte a străzii, cândva clienți fideli, se mutaseră. Acum casa Îi aparținea unui bărbat de culoare pe nume Morrison. Venea la bufet ca să cumpere țigări. Comanda cafea, cerea să i se umple iar cana de un milion de ori și fuma. Nu comanda niciodată de mâncare. Nu părea să aibă slujbă. Câteodată se mutau și alți oameni În casa lui o tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
lui Morrison, și copiii ei. Apoi plecau și rămânea din nou doar Morrison. Pe acoperișul lui era o prelată fixată de cărămizi, care acoperea o gaură. Cu câteva case mai jos se deschisese un bar. Patronii lui urinau În ușa bufetului, În drum spre casă. Vagabonzii Începuseră să-și facă veacul pe Twelfth Street. Curățătoria aflată cu un cvartal mai Încolo fusese tâlhărită, iar proprietarul alb bătut zdravăn. A.A. Laurie, opticianul care avea magazinul de ochelari de alături, Își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și sportivii de pe pereți deveniră din ce În ce mai greu de recunoscut. Sâmbăta bunicul meu mă ducea adesea la o plimbare cu mașina. Mergeam pe Belle Isle ca să ne uităm după căprioare și apoi ne opream să luăm prânzul În restaurantul familiei. La bufet ne așezam Într-un separeu, iar Milton ne servea, prefăcându-se că eram clienți. Lua comanda lui Lefty și apoi făcea cu ochiul. ― Și soția dumneavoastră ce dorește? ― Nu sunt soția! ― Nu sunteți? Comandam, ca de obicei, un cheeseburger, milkshake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
atenție. Am observat cum Încuia Întotdeauna ușile de la mașină când treceam prin cartierul negrilor. L-am auzit În sufragerie duminica: ― N-au grijă de proprietățile lor. Lasă totul să se ducă dracului. Săptămâna următoare, când Lefty m-a dus la bufet, am conștientizat mai tare ca niciodată spinările late ale polițiștilor de la tejghea. I-am auzit cum glumeau cu tatăl meu. ― Auzi, Milt, ar fi cazul să pui În meniu niște hrană pentru suflet. ― Crezi tu? zise tatăl meu, jovial. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
așa, cu străinii! Ce-i cu tine? ― Nu-i străin. Îl cheamă Marius Wyxzewixard Challouehliczilczese Grimes. ― M-ai Înțeles? Să te ferești de oameni din ăștia. După aceea Milton i-a spus bunicului meu să nu mă mai aducă la bufet să iau prânzul. Dar aveam să vin din nou, peste doar câteva luni, prin propriile mele puteri. OPA! Întotdeauna li se pare că de vină e rutina mea de gentleman de modă veche. Încetineala progreselor mele. Ritmul lent al incursiunilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și confuzie. Pentru prima oară În viață, Milton Stephanides se lovea de o posibilitate la care nu se așteptase niciodată: eșecul. Ce putea face cu restaurantul? Să-l vândă pe o nimica toată? Și apoi? (Deocamdată se hotărî să Închidă bufetul lunea și marțea, pentru a reduce cheltuielile salariale.) Tata și mama nu discutau despre situația aceasta de față cu noi și o dădeau pe grecește când discutau cu bunicii. Capitolul Unsprezece și cu mine n-aveam Încotro și trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de zi. Noi așteptam În Întuneric În timp ce el orbecăia prin casă, ciocnindu-se de mobile. În cele din urmă se vedea o dâră de lumină undeva În depărtare și Milton striga voios: ― Gata! Reușea să păstreze aparențele. Spăla trotuarul din fața bufetului cu furtunul și ținea geamurile impecabil de curate. Continua să-și Întâmpine clienții inimos, Întrebând: ― Cum mai merge? sau spunând: ― Yahsou, patriote! Dar muzica swing și jucătorii de baseball de la Casa Zebrei de pe vremuri nu puteau ține timpul În loc. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
capul pe geam la ora asta din noapte, vedeai la lumina lunii - celălalt inel al jaluzelei, care mergea În sus - sute de puști lucind În noapte, Îndreptate spre străzile de jos, pe care Înaintau acum soldații. Singura lumină din interiorul bufetului venea de la strălucirea roșiatică a tonomatului. Stătea Într-o parte a ușii de la intrare un Disco-Matic din crom, plastic și sticlă colorată. Avea un geam micuț, prin care se vedea schimbarea automată a discurilor. Printr-un sistem circulator de pe marginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
lăsând doar niște pantofi ortopedici la preț redus și câțiva pantofi Florsheim. În magazinul de electrocasnice Dyer’s, din câte vedea Milton, nu mai rămăsese decât un raft cu saci pentru aspiratoare. Ce ar fi luat dacă ar fi jefuit bufetul? Ar fi luat oare vitraliul, pe care Milton Însuși Îl luase din altă parte? Ar fi fost interesați de fotografia cu Ty Cobb, care-și arăta colții, alunecând cu crampoanele Înainte În baza a doua? Poate că ar fi smuls
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Îmi dau seama că ambele localuri sunt În flăcări. Lăsând tancurile să se Îndepărteze, o iau pe o alee și mă opresc În spatele unui copac. Mă dau jos de pe bicicletă și arunc o privire pe cealaltă parte a străzii, spre bufet. Firma cu cap de zebră e Încă intactă. Restaurantul nu arde. În acel moment, totuși, silueta care se apropia de Casa Zebrei intră În câmpul meu vizual. De la treizeci de metri, Îl văd cum ridică o sticlă pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
o sticlă pe care o ține În mână. Dă foc la cârpa care atârnă din gura sticlei și, cu un gest nu din cale-afară de priceput, azvârle cocteilul Molotov prin geamul de la stradă al Casei Zebrei. Când flăcările erup În interiorul bufetului, incendiatorul strigă cu un glas extaziat: ― Opa, În pizda mă-tii! L-am văzut numai din spate. Încă nu se luminase de-a binelea. Din clădirile Învecinate, care ardeau, se Înălța fumul. Totuși, la lumina flăcărilor mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de-a binelea. Din clădirile Învecinate, care ardeau, se Înălța fumul. Totuși, la lumina flăcărilor mi s-a părut că recunosc bereta neagră a prietenului meu Marius Wyxzewixard Challouehliczilczese Grimes Înainte ca silueta să o ia la fugă. ― Opa! Înăuntrul bufetului, tatăl meu auzi strigătul bine cunoscut al chelnerilor greci și, Înainte să-și dea seama ce se Întâmplă, tot localul se aprinse ca un aperitiv flambat. Casa Zebrei devenise un saganaki! Când se aprinseră și banchetele, Milton se repezi În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
elaborate ca să-l satisfacă, spunându-i că bucătăria noastră era Casa Zebrei și plângându-se de cât de prost mergea afacerea. Câteodată invita acasă doamne de la biserică și acestea Își jucau și ele rolul, comandând cafea și lăsând bani pe bufetul de la bucătărie. În mintea lui, Lefty Stephanides devenea din ce În ce mai tânăr, când În realitate el continua să Îmbătrânească, așa că adesea Încerca să ridice lucruri pe care nu mai avea puterea să le ridice sau aborda scări pe care n-avea puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de la Casa Zebrei. Unde erau bibelourile, tonomatul, raftul strălucitor cu plăcinte, banchetele cu spătar, maroniu Închis? Unde erau specialitățile casei? Nu Înțelegeam cum se putea ca aceste standuri cu crenvurști să facă atât de mulți bani, față de cât făcuse vreodată bufetul. Dar chiar asta făceau: bani. După primul an de tatonări, lanțul de localuri cu crenvurști al tatălui meu Începu să-i asigure confortul material. În afară de asigurarea unui vad bun, mai exista o cheie a succesului tatălui meu. O șmecherie sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să-i scoată un dinte lui Sheba. O s-o aduc Înapoi acasă, apoi plec să iau prânzul. Au spus c-o să fie amețită. Ah, și tot astăzi vin oamenii cu draperiile! Să-i primești și să le dai cecul de pe bufet. Bună, fetelor! Nu v-am văzut. Cred că exerciți o influență bună, Callie. E nouă și jumătate și asta deja s-a trezit? Îi ciufuli părul Obiectului. ― O să stai astăzi toată ziua la Micul Club, scumpete? Foarte bine. Eu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
încât chiar ar putea trece drept Armani. Ben Williams este prezent în fanteziile oricărei femei de la Kilburn Herald, fără s-o mai pomenesc pe cea de la magazinul de la care își cumpără el ziarul în fiecare dimineață, sau pe cea de la bufet, care îl urmărește cu privirea plină de dorință când el trece pe acolo la prânz. Da, să nu credeți că n-am observat. Nu încape nici o îndoială că Ben Williams e superb. Părul lui șaten-deschis e moale, perfect aranjat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
și, din obișnuință, mai pun în cana mea și două lingurițe cu vârf de zaharină pudră. Ce fată bună, îmi spun, ce fată bună sunt eu, de vreme ce mă pot abține de la zahăr, care se adăpostește liniștit și totuși amenințător în bufetul de deasupra ibricului. Aduc ceaiul în sufragerie, iar Sophie și Lisa își strigă mulțumirile, dar ca niște vaci leneșe ce sunt, nu se mișcă din canapele, nu-mi fac loc să stau și eu. Deci nu-mi rămâne altceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
aduci de la cantină, împreună cu o ceașcă de ceai și trei pastile de zaharină. După aceea, te întorci la cantină pentru prânz în fiecare zi la 1. Iei o salată de fiecare dată, numai că salatele pe care le alegi de la bufet îngrașă la fel de mult ca o prăjitură cu cremă. Salată de varză, salată de orez, de paste, bucăți de cașcaval și salată de cartofi înotând în maioneză - pe toate le aduni în farfurie și-ți spui că mănânci sănătos. Un rulou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cea mai bună cale de a păstra lăptucile proaspete (pune-le într-un bol cu apă rece ca gheața, cu o felie de lămâie și bagă-le în frigider) și cea mai bună cale de a depozita alimentele conservate în bufet (cumpărând niște rafturi de plastic, de 5,99 lire). Jemima s-a plictisit. E plictisită, grasă și nefericită. Cred că suntem cu toții de acord că nu e o combinație prea bună. Așa că sunetul telefonului cu un apel de interior este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]