2,868 matches
-
ne curățim fie „prin osteneli de voie, sau prin necazuri fără de voie<footnote Ibidem, suta a doua, cap. 9, p. 230 footnote>”, în cazul celor din urmă, atunci când nu cârtim înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu ne curățim prin osteneli de bunăvoie, vin cele fără de voie, acestea fiind absolut necesare pentru purificarea noastră. Pe măsura luptei noastre ne va ajuta și harul lui Dumnezeu, căci nu ajunge numai râvna noastră dacă nu suntem ajutați și de har, dar nici nu ne folosim
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
explicat În moduri foarte diferite; tot atât de diferite sunt și funcțiile și sensurile care i se atribuie. Așa cum Îl definește J. Huizinga În Homo ludens, jocul este o acțiune specifică, Încărcată de sensuri și tensiuni, Întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și În afara sferei utilității sau necesității materiale, Însoțită de simțăminte de Înălțare și de Încordare, de voioșie și destindere (1977, pp. 214-215). Sau, „jocul este manifestarea primară a atitudinii creative a copiilor față de ceea ce Îi Înconjoară. Jocul trezește imaginația, creează
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
sintaxa de valoare justă), IAS 40, Și IAS 41 în 2000, IFRS 5 în 2004 Și IFRS 6 în 2005. Valoarea justă este definită de IASB, astfel: „Suma la care poate fi tranzacționat un activ sau decontată o datorie, de bunăvoie, între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții în care prețul este determinat obiectiv”. Este vorba, deci, de o estimare Și nu de o constatare, ca în cazul valorii de piață. Valoarea justă reflectă, prin urmare, o tranzacție
Evaluarea în contabilitate: teorie și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
în mod necesar o perioadă substanțială de timp pentru a fi gata în vederea utilizării sale prestabilite sau pentru vânzare (art. 53, pct. (4), OMFP nr. 3055/2009). Valoare justă reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat obiectiv (art. 50, pct. (2), OMFP nr. 3055/2009). Valoarea justă a activelor se determină, în general, după datele de evidență de pe piață, printr-o evaluare efectuată
Evaluarea în contabilitate: teorie și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
decât costul. De multe ori valoarea realizabilă este asociată cu valoarea justă. În timp ce valoarea realizabilă reprezintă valoarea care poate fi obținută în prezent prin vânzarea normală a activelor, valoarea justă este valoarea la care un activ poate fi vândut de bunăvoie între părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții desfășurate în condiții obiective, deci în condiții care nu țin de politica entității privind vânzarea activelor respective. Prin urmare, valoarea de realizare este diferită de valoarea justă. 6.3. Valoarea
Evaluarea în contabilitate: teorie și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
restrânși ca număr. Pe de altă parte, deoarece chiar și dintre aceștia doar o mică parte fac de fapt sociologie. În fine, mulți dintre sociologii buni doresc atât de mult o recunoaștere rapidă, facilă sau avantaje, materiale, încât renunță de bunăvoie la normele profesiei de sociolog. Situația sociologiei educației în Româniatc " Situația sociologiei educației în România" Instituțiile care formulează recomandări sau iau decizii în domeniul educației, cum sunt Ministerul Educației și Cercetării sau Institutul pentru Științe ale Educației, par să accepte
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
și făcând în adunarea poporului orice pot. Cum de nu? Sunt totuși învinovățiți de către celălalt grup - chiar dacă nu doresc vreo revoluție - că uneltesc împotriva poporului și că sunt oligarhi. Ei bine? Până la urmă, după ce văd că poporul, chiar dacă nu de bunăvoie, ci în neștiință de cauză și amăgit de către calomniatori, caută să le facă rău, atunci, vrând-nevrând, devin cu adevărat oligarhici, nu de bunăvoie, ci bondarul acela naște acel rău, înțepându-i. Hotărât așa. Apar denunțuri, judecăți, procese ale unora împotriva
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
împotriva poporului și că sunt oligarhi. Ei bine? Până la urmă, după ce văd că poporul, chiar dacă nu de bunăvoie, ci în neștiință de cauză și amăgit de către calomniatori, caută să le facă rău, atunci, vrând-nevrând, devin cu adevărat oligarhici, nu de bunăvoie, ci bondarul acela naște acel rău, înțepându-i. Hotărât așa. Apar denunțuri, judecăți, procese ale unora împotriva altora. Firește. Dar nu obișnuiește poporul să încredințeze unui președinte deosebit de multă putere și să-l hrănească și să-l crească mare? Obișnuiește
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lui Platon, ale căror urme ar putea fi găsite și în alte texte. Socrate, folosind mai multe exemple analogice, îi argumentează lui Hippias superioritatea lui Ulise: de pildă, între arcașul care își atinge întâmplător ținta și cel care greșește de bunăvoie, fiind oricând capabil să o atingă, ultimul este superior. Ar rezulta însă de aici, implicit, că omul care face „lucruri rușinoase și nedrepte în mod voit” este cel superior, ceea ce îl face pe Socrate să păstreze tăcerea asupra unei superiorități
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
o apuce, el trece să desfacă ce mai înainte era pecetluit; și-a regăsit suflarea, împunsăturile și tot ceea ce era durere au dispărut, și-acum el nu culege decât rodul celei mai dulci plăceri. Cum s-ar putea desface de bunăvoie de aici, de vreme ce nimeni nu poate sta mai presus de această întruchipare a frumuseții... Și nu-i ajunge să-l venereze pe stăpânul frumuseții, ci în acesta, și în nimeni altul, el l-a găsit pe cel care să-l
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pe tronul sacru. Zărită deci cu ochiul minții, priveliștea aceasta îl sperie și, cuprins de venerație, se trage îndărăt; totodată, el e nevoit să smucească de frâuri cu atâta putere încât caii se lasă pe picioarele de dindărăt, unul de bunăvoie, celălalt cu multă silă”. Mult are de furcă vizitiul cu nărăvașul cal care se potolește doar după ce e dat pradă durerii și, după ce pățește de mai multe ori lucrul acesta, „urmează gândul chibzuit al celui care mână carul și, de câte ori
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pedepsele extreme”. Dar conducerea justă nu se rezumă la respectul legii. În acest punct Platon este cât se poate de tranșant. „Arta regală” nu se confundă cu „arta tiranului”, căci nu este vorba de o constrângere, ci de „conducerea de bunăvoie a viețuitoarelor bipede trăitoare în turme - conducere pe care o acceptă și ele...”. În aceste condiții, nu doar legea este important să fie bună, temeinică, ci mai cu seamă, conducătorul să fie filosof: „Într-adevăr este, într-un anume fel
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cetățeni care să asigure legătura între cele două clase extreme, între oamenii care duc o viață confortabilă, închinată gândirii și cei care trăiesc din munca lor și pentru producție; o clasă alcătuită din oameni puternici și curajoși, care acceptând de bunăvoie autoritatea celor dintâi, îi obligă pe ceilalți la supunere: această clasă de războinici formează pivotul cetății viitoare”; Platon, op.cit. Ed Teora, București, 1996 , p. 159-160. Giovanni Reale, Platone, ed. a II-a. Ed. BUR Saggi, Milano, 2005, p. 197: „Ebbene
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
jocurile clientelismului politic 56. Discuția autorului Într-o secțiune ulterioară despre aplicarea legii reflectă această speranță că tehnocrații aveau o șansă mai bună de a administra cu mai mult succes aplicarea legilor și de a convinge populația să coopereze de bunăvoie. Cei mai mulți adepți ai ideilor eugeniste nu păreau să fie Înclinați către folosirea coerciției pentru a impune noua ordine eugenică. Încrederea În puterea persuasiunii și a educației este cea care ordonează viziunea despre reorganizarea Ministerului Afacerilor Interne. O posibilă sursă a
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
-i pun la loc dar nu mai pot, Că parcă scorbura între timp a mai crescut” (Puii din scorburi) Dar altă dată se roagă de „băiatul curajos” să nu vină s-o scape din stăpânirea zmeului: „Eu am venit de bunăvoie aici, Am șters vatra-mpăienjenită, Am frământat de două ori pământul Și am umplut cuptoarele cu pită Apoi am rupt-o țărănește pe ștergar Să iasă aburi calzi și i-a simțit din depărtări Și-n locul buzduganului vuia ca uraganul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
cel mai firesc, un cavaler de legendă poate fi același cu un băiat de pe la noi: „Sunt ondină și m-am născut într-un râu din Carpați Numele celui pe care-l iubesc e Hans, pe românește Ion Și vin de bunăvoie să mă judecați.” (Ondina) Ca în Strigoii iui Eminescu sau ca în Edgar Poe, este în poezia Ilenei Mălăncioiu o indicibilă și dureroasă fascinație față de frumusețea pe care moartea o așterne pe chipuri: „Ca ochiul moartei tale e cerul azi
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și-a încheiat propria ucenicie Don Milani. Și a vulgarizat într-un stil puțin dulceag (spre folosința unei mame inteligente de care este totuși foarte apropiat) chiar și temele dramatice sau supreme ale acesteia: „Când îți faci cadou libertatea de bunăvoie, ești mai liber decât cineva care este constrâns să și-o păstreze”. Aceasta este esența. Dar acestea sunt cuvinte, deoarece se bazează pe un sofism sau pe un fapt pur subiectiv: libertatea resimțită ca o constrângere este o contradicție în
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și din perioada comunistă. Noțiunea de indivizi ca victime lipsite de putere, asuprite de un totalitarism abstract, trebuie revizuită. Deși unii au suferit și au fost lipsiți de ajutor, alții, chiar dintre cei neafiliați nici unui partid politic, au participat de bunăvoie la persecutarea unor indivizi sau a unor grupuri, În timp ce alții au tolerat astfel de nedreptăți, unii dintre ei profitînd considerabil În urma oprimării semenilor lor. În fapt, experiența comunistă, așa cum a fost ea percepută la nivel individual și societal, a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
episcop” (un Leonțiu, episcop de Ancyra este atestat în 404; se știe că Ancyra era un centru monastic); într-o scrisoare (I, 257) este menționat Apolinarie din Laodiceea, mort în 390, ca un contemporan al destinatarului; tratatul Despre sărăcia de bunăvoie este dedicat unei diaconese din Ancyra, Magna, menționată și de Palladius (Istoria Lausiană 67) care scrie în 419-420. Însă mai cu seamă multe din scrisorile considerate autentice atestă că Nilus se bucura de stima și chiar de prietenia lui Ioan
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a inteligibilelor. Mai ales aceste ultime teme sunt o dovadă a notabilei influențe a lui Evagrie Ponticul. Discursul despre asceză are multe puncte în comun cu scrisorile și pare, așadar, că și autorii sunt identici. Începutul tratatului Despre sărăcia de bunăvoie trimite la Discursul despre asceză, constituind, evident, continuarea acestuia. Nilus discută aici cele trei tipuri de sărăcie. Primul corespunde stării naturale a omului în virtutea căreia acesta nu era nevoit să-și facă griji legate de viața materială și se dăruia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Leonțiu, episcop de Ancira, este atestat în 404; se știe, de asemenea, că Ancira era un centru monastic); într-o scrisoare (I, 257) este menționat Apolinarie din Laodiceea, mort în 390, ca fiind contemporan cu destinatarul; tratatul Despre sărăcia de bunăvoie este dedicat unei diaconițe din Ancira, Magna, menționată și de Palladius (Istoria Lausiacă 67), care scrie în 419-420. însă, mai cu seamă, multe dintre scrisorile considerate autentice atestă că Nilus se bucura de stima și chiar de prietenia lui Ioan
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
contemplare a inteligibilelor. Mai ales aceste ultime teme sînt o dovadă a notabilei influențe a lui Evagrie Ponticul. Discursul despre asceză are multe elemente comune cu scrisorile și pare, așadar, că trebuie atribuit aceluiași autor. începutul tratatului Despre sărăcia de bunăvoie trimite la Discursul despre asceză, constituind, evident, continuarea acestuia. Nilus discută aici cele trei tipuri de sărăcie. Primul corespunde stării naturale a omului, cînd acesta nu era nevoit să-și facă griji legate de viața materială și se dăruia în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Măriuca se împrieteni cu toate fetele din cameră: Cu Viorica cea cu glas frumos, cu Aurelia cea ambițioasă, cu Stela, colega ei de bancă, cu Leana, cu Lili, cu Virginica. Vorbeau vrute și nevrute, iar Leana era bufonul lor, rol acceptat de bunăvoie, simțind ea că era șansa ei la simpatia celorlalte: -Leana, cum face Bulbuca? (asta era porecla unei profesoare de geografie cam doctă și înțepată, altfel foarte deșteaptă). Și se plimba Leana, cu ochelari de împrumut așezați confortabil în șaua nasului
CHAGRIN D AMOUR de STELUȚA CRĂCIUN în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381245_a_382574]
-
23 mai 1729): „[...] ca fiind vornic mare eu, Radul Popescu, în cinstea și în dragostea măriei sale [ Nicolae Mavrocordat - nota mea, D.H.M.], și viind la vreme dă bătrânețe, și dă slăbiciune, socotind că și ale lumii sânt toate dășarte, singur din bunăvoie am cerut voie de la măriia-sa și am mers de m-am călugărit la mănăstire la Radul-vodă”. Barbu Craiovescu (chipul lui poate fi văzut într-o icoană a Sfântului Procopie, copiată în secolul al XVIII-lea) s-a călugărit (când a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
aceste mai sus zise sate și țigani au fost drepte ale lui Stan pârcălab. Apoi, el au rămas dator doamnei Dospinei aspri 6000. Iar nepotul lui Stan pârcălab, anume Stan, el s-au așăzat cu doamna Dospina de a să bunăvoie și le-au dat moșiile ce s-au mai zis mai sus și țiganii...”. Și Alexandru Vodă Iliaș evoca o fostă soție de Voievod, pe Doamna Marinca (Marica, Mirica - un hrisov îi zice și „domnișoara”, soră cu Nastasia Ciolpâneasa, cu
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]