2,586 matches
-
nostalgie îndepărtată s-a născut o vitalitate debordantă, disperată și creativă cum este cea pe care a manifestat-o Pier Paolo Pasolini. În primul rând, este o problemă de deprinderi, de comportament. Personaj neobișnuit, indiferent la manifestările și la plăcerile burgheze, cu o tendință nativă de a se afla la limită sau, de multe ori, dincolo de ea; pe de altă parte, acela era felul său de a-și „arunca propriul corp în luptă”, fără calcule și fără nici un fel de prevedere
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
acestei civilizații. Totul părea să meargă spre bine, nu-i așa? Generația noastră trebuia să fie una de oameni integrați? Dar iată, de fapt, cum stau lucrurile. Destinului de executives noi îi opunem nebunia. Creăm noi valori religioase în entropia burgheză, chiar în momentul în care aceasta devenea perfect laică și hedonistă. Și o facem cu zgomot și cu violență revoluționară (o violență a celor non-violenți!), deoarece critica noastră la adresa societății este totală și intransigentă”. Nu cred că, dacă ar fi
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
să aprobe exigența liberală și cadrul formal democratic: lucruri pe care le admitea și le aproba doar cu condiția de a obține de la putere autorizația tacită pentru a le limita și suprima - autorizație pe care, pe de altă parte, puterea burgheză o acorda din toată inima. Într-adevăr, pactul său cu Biserica, în calitate de instrumentum regni, tocmai în aceasta consta: să-și mascheze propria lipsă substanțială de liberalism și de democrație, încredințând rolul neliberal și nedemocratic Bisericii, tolerată ca instituție religioasă superioară
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
anii ’30, acordul dintre Stat și Vatican 1 nu a fost considerat un sacrilegiu, așa cum este văzut astăzi, de vreme ce fascismul nici măcar nu a rănit Biserica, în timp ce astăzi capitalismul o distruge. Acceptarea fascismului a fost un episod cumplit: dar acceptarea civilizației burgheze capitaliste este un fapt definitiv, al cărui cinism nu reprezintă numai o pată, a nu știu câta pată în istoria Bisericii, ci de-a dreptul o eroare istorică, pe care probabil că o va plăti cu propriul declin. Și aceasta
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
nevoie să dețină puterea prin instrumente clasice; care nu mai vede utilitatea Bisericii, instituție ce a ajuns să aparțină acum, în ansamblu, acelei lumi umaniste din trecut care constituie un impediment în calea noii revoluții industriale. Într-adevăr, noua putere burgheză cere de la consumatori un spirit în întregime pragmatic și hedonist: universul tehnic și materialist este cel în care ciclul de producție și consum se poate desfășura conform naturii proprii. Nu mai este loc pentru religie și mai ales pentru Biserică
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ciclul de producție și consum se poate desfășura conform naturii proprii. Nu mai este loc pentru religie și mai ales pentru Biserică. Lupta represivă pe care noul capitalism o poartă încă prin intermediul Bisericii este o luptă întârziată, menită, în logica burgheză, să fie foarte curând câștigată, fapt ce ar duce la dizolvarea „naturală” a Bisericii. Pare nebunesc, repet, dar cazul jeanșilor „Jesus” este o dovadă a acestei stări de fapt. Cei care i-au produs și i-au lansat pe piață
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
brusc în fața conștiinței noastre, dar deja complet și definitiv, că noii industriași și noii tehnicieni sunt complet laici, dar de o laicitate care nu se mai măsoară în raport cu religia. O astfel de laicitate reprezintă o „nouă valoare” născută în entropia burgheză, conform căreia religia ca autoritate și ca formă de putere este pe cale de dispariție, ea supraviețuind doar ca produs natural la un macronivel de consum și ca formă de folclor ce încă mai poate fi exploatată. Dar scopul acestui slogan
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
datorită creștin-democraților aflați la guvern!) devenise din clerico-fascistă și conservatoare - așa cum fusese în mod constant, de la unificarea Italiei până la începutul anilor ’60 - una „consumistă”, după cum este ea definită eufemist și aproape cu umor. Prin urmare, toate „valorile” reale (populare și burgheze) pe care se bazaseră puterile statale anterioare s-au prăbușit, angrenând în căderea lor „falsele” valori ale acelor puteri. Noile valori consumiste prevăd laicismul (?), toleranța (?) și hedonismul cel mai sălbatic, ajungând să ridiculizeze economia, prevederea, respectabilitatea, pudoarea, reținerea; într-un
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ce i-a dat numeroase satisfacții demagogice în trecut și ce se dovedește atât de inutilă astăzi, în care funcția anticulturală a fost asumată de către mass-media (care însă se prefac că admiră și respectă cultura). Epigraful acestui capitol al istoriei burgheze l-a scris odată pentru totdeauna Goering: „Când aud că se vorbește despre cultură, îmi scot pistolul”. Poate că unii cititori vor considera banale lucrurile pe care le spun aici. Dar cine e scandalizat este întotdeauna banal. Iar eu, din
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
într-o ambianță cu adevărat antifascistă și într-un sincer, chiar dacă în parte deja retoric, respect pentru sistemul de valori al Rezistenței. Apoi, apariția noii forme de Putere reală (adică un fascism complet altul) a creat o nouă hegemonie culturală burgheză, pe care Creștin-democrația și-a însușit-o în mod obiectiv, fără să-și dea seama. Acum, Partidul Comunist, în noua situație istorică a crizei Creștin-democrației, coincidentă cu criza Puterii consumiste, ar putea, dacă ar vrea, să apuce din nou frâiele
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
tine. Consumismul constă într-un adevărat cataclism antropologic, iar eu trăiesc, esențial, acest cataclism care, cel puțin deocamdată, este o pură degradare; îl trăiesc în zilele mele, în formele existenței mele, în corpul meu. Dat fiind că viața mea socială burgheză se concentrează în întregime în muncă, ea depinde total de ceea ce este lumea. Nu întâmplător spun „lume”, vrând să spun ceea ce sunt societatea, poporul, masa în momentul în care, existențial (ori poate numai vizual), vin în contact cu mine. Prin
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
această experiență, dar în Italia ea este complet diferită, deoarece este vorba despre prima unificare „reală” care a avut loc aici, în timp ce în celelalte țări ea se suprapune, cu o anumită logică, unificării monarhice și unificării ulterioare înfăptuite de revoluția burgheză și industrială. Trauma italiană a contactului dintre „arhaismul” pluralist și nivelarea industrială are, poate, un singur precedent: Germania dinainte de Hitler. Și aici valorile diferitelor culturi regionale au fost distruse de omologarea violentă a industrializării, fapt ce a avut drept consecință
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și s-a hotărât să devină preot; căderea sa pe strada din Damasc a avut loc mulți ani după aceea, când era deja convertit și preot, în timpul experienței sale pastorale, iar transformarea sa reală a constat în redescoperirea lumii laice, burgheze, pe care o părăsise ca în vis și, ca urmare, redescoperirea necesității morale a organizării. La fel ca în cazul Sfântului Pavel - tocmai pentru că era un fost fariseu, și deci un fariseu pe viață -, o astfel de nevoie a ieșit
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
oricărei subtilități lingvistice neavocățești, nu l-au bănuit nici măcar pe departe); pe de altă parte, tehnicismul. Un asemenea tehnicism a fost luat nu atât din textele marxiste (care sunt științifice, nu tehnice), cât din textele sociologice. Sociologia este o știință burgheză. Modelele sale sunt anglo-saxone și franceze. De altfel, și retorica bazată pe „hiperbola simplistă” are trăsături admirabil de burgheze. Vezi, de exemplu, limbajul futurismului (fascist). Limbajul ziarului Lotta continua 1 și (la un nivel mult inferior) cel al publicației Potere
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
unor limbi autonome, pe care doar ei le cunoșteau în spirit și pe care erau capabili să le recreeze printr-o continuă regenerare a codului, fără a-l încălca. Viața lor se desfășura în cadrul acestor culturi care, dintr-o optică burgheză, erau niște ghetouri enorme (burghezul rău găsea acest lucru firesc, iar cel bun se întrista). În realitate, cine trăia în aceste „rezervații” era sărac, dar absolut liber. Ceea ce îl condiționa era sărăcia sa, mai precis ceva care sălășluia în interiorul său
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
industrie ori în marile întreprinderi private sau publice (respectivii săraci erau țărani, salahori, mici meșteșugari sau comercianți mărunți), nici măcar prin intermediul condiției „proletare” nu aveau contacte cu burghezia și cu spiritul acesteia. Spre deosebire de muncitori, lumpenproletarii au rămas perfect străini de istoria burgheză până, după cum spuneam, acum doi sau trei ani. Prin urmare, până acum doi sau trei ani, figura „neadaptatului” își găsea imediat un loc al ei: o asemenea figură era prevăzută de un ordin social vechi, precis, fatal și uman ca
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
tinereții, săraci „ca toți ceilalți”. Astăzi, emigrarea a rupt ca o aluviune digurile care închideau poporul săracilor în vechile rezervații. Prin acele diguri măturate de ape, o mare de tineri săraci au pornit să populeze alte lumi: lumi proletare sau burgheze. S-a creat un nou tip de „neadaptat”, care nu mai are modele proprii cărora să li se conformeze și în care să găsească astfel un fel de echilibru consfințit. În același timp, și dinspre centru a avut loc o
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de existență deja foarte răvășită, în timp ce înainte deveneau, ca să spunem astfel, „modelele modelelor”, creativ populare, azi devin „modelele modelelor” unei crize în care poporul cel mai sărac - lumpenproletariatul care nu mai e lumpenproletariat - vine în contact cu cultura (adică subcultura) burgheză. Ce fac copiii care cândva erau considerați, fără atâtea tragedii, niște „neadaptați”? Fac tot ceea ce fac, după părerea lor, copiii bogaților, studenții. Aceștia le oferă modelele vii de urmat. Și deoarece acei copii, „cei mai săraci dintre săraci”, sunt efectiv
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
echipa sa sunt, firește, de partea „tinerilor devianți” și împotriva societății, care înainte îi creează și apoi îi condamnă. Dar simpatia lor este apriorică și nediscriminată. Și de aceea este subversivă. De exemplu, par să aprobe necondiționat comportamentul tinerelor modele burgheze - pe care acești neînsemnați mic-burghezi și lumpenproletari îl adoptă - în toate manifestările sale. Dacă semnele dominante ale unui asemenea comportament sunt „ironia și disprețul”, nu mi se pare corect ca acest lucru să fie aprobat sau justificat; el trebuie supus
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și mai norocos (și mai puțin genial) trece strălucit prin botezul focului și prin experiența războiului, se întoarce, se însoară cu iubita sa necunoscută (care apoi se va dovedi diferită de îngerul care părea să fie, iar trăsăturile sale - trăsături burgheze, întrucât se arătau ostile dezinteresului sublim al artei - vor ieși fără milă la iveală); celălalt, mai sărac (fiul nelegitim al unei servitoare), dar mai genial, va sfârși prin a cădea prizonier; la întoarcere, va avea surpriza de a afla că
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
a aplica marxismul revoluționar și pentru a realiza o societate comunistă. Industria și industrializarea totală nu le-au inventat nici Marx, nici Lenin: le-a inventat burghezia. A industrializa o țară comunistă țărănească înseamnă a intra în competiție cu țările burgheze deja industrializate. Este ceea ce, în speță, a făcut Stalin. Și, de altfel, nici nu avea de ales. Prin urmare: Dreapta vrea „dezvoltare” (din simplul motiv că o face); Stânga vrea „progres”. Dar în cazul în care Stânga câștigă lupta pentru
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în care Stânga câștigă lupta pentru putere, iată că și ea vrea „dezvoltare” - pentru a putea cu adevărat să progreseze social și politic. O „dezvoltare”, însă, a cărei imagine s-a format deja și s-a fixat în contextul industrializării burgheze. În orice caz, aici, în Italia, lucrurile stau altfel din punct de vedere istoric. N-a fost câștigată nici o revoluție. Aici, Stânga care vrea „progresul” - în cazul în care acceptă „dezvoltarea” - trebuie să accepte tocmai această „dezvoltare”: dezvoltarea expansiunii economice
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
caz, aici, în Italia, lucrurile stau altfel din punct de vedere istoric. N-a fost câștigată nici o revoluție. Aici, Stânga care vrea „progresul” - în cazul în care acceptă „dezvoltarea” - trebuie să accepte tocmai această „dezvoltare”: dezvoltarea expansiunii economice și tehnologice burgheze. Este oare o contradicție? Este o alegere care pune o problemă de conștiință? Probabil că da. Dar este vorba, cel puțin, despre o problemă care trebuie pusă clar: adică fără a confunda niciodată, nici măcar pentru o clipă, ideea de „progres
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
prin urmare, printre celelalte valori ale sale, trăiește în conștiința sa ideea de „progres”; în același timp, el trăiește, în existență, ideologia consumistă și, prin urmare, a fortiori, valorile „dezvoltării”. Muncitorul este deci disociat. Dar nu este singurul. Și puterea burgheză clasică este în acest moment complet disociată: pentru noi, italienii, o astfel de putere burgheză clasică (adică practic fascistă) este Democrația Creștină. Odată ajunși aici, vreau să abandonez însă terminologia pe care eu (un artist!) o folosesc oarecum improvizând și
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
același timp, el trăiește, în existență, ideologia consumistă și, prin urmare, a fortiori, valorile „dezvoltării”. Muncitorul este deci disociat. Dar nu este singurul. Și puterea burgheză clasică este în acest moment complet disociată: pentru noi, italienii, o astfel de putere burgheză clasică (adică practic fascistă) este Democrația Creștină. Odată ajunși aici, vreau să abandonez însă terminologia pe care eu (un artist!) o folosesc oarecum improvizând și să fac o exemplificare exagerată. Disocierea care împarte de-acum în două vechea putere clerico-fascistă
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]