2,180 matches
-
cuvinte, dar nu fără sensuri. Ea vine numai atunci când ființa poate spune că a experimentat sentimentul acut al limitelor. Artistul este terminația unei conștiințe colective supusă unei neputințe tragice. Drama artei este substitutul compensativ al propriilor drame. Artistul contemporan este „burghez” prin pretențiile sale de originalitate. El vrea să spună ceva care nu are măsură comună cu limba. Frustrarea postmodernului și lipsa de sens a artei pornește azi din această incompatibilitate: sufletul vine cu un adevăr care se naște cumva împotriva
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și mai apoi cu regimul Antonescu 44. Moldovan a fost pensionat În mod forțat În 1947 și puțin după aceea a fost trimis la Închisoarea din Sighet, unde a fost deținut timp de șase ani pentru că fusese membru al guvernului „burghez”45. După eliberare, s-a Întors la Cluj, unde, cu ajutorul unora dintre colaboratorii săi mai tineri, a continuat să realizeze cercetări și să publice În domeniul epidemiologiei și al altor probleme legate de sănătate. În 1967, la puțin timp după
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
toate șansele pe care le crezuseră obținute. Moldovan a fost forțat să se pensioneze și la puțin timp trimis În Închisoarea de la Sighet, unde a fost deținut șase ani sub acuzația de a fi fost membru al Cabinetului unui guvern „burghez”111. Doar acei colaboratori ai săi care reușiseră deja să Își modifice discursul În sensul adoptării unei versiuni sovietice a eugeniei au reușit să traverseze cu succes tranziția către noul regim. Guvernul comunist a dirijat reorganizarea din temelii a instituțiilor
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
a personalităților evocate (de exemplu, opiniile lui Moldovan despre medicina socială preventivă) și aspectele negative ale vieților și carierelor acestora. Hugo Strauss, un istoric al medicinei din Cluj, critică incapacitatea lui Moldovan de a „depăși În Înțelegerea sa că statul burghez nu putea realiza obiectivele propuse și că o sănătate publică legată strâns de realitățile sanitare și de nevoile poporului va putea fi realizată numai Într-un stat socialist”29. Cu alte cuvinte, comunitatea științifică a regimului comunist nu contesta pretenția
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
teorii, În opinia criticilor din anii ’70 și ’80, era faptul că fuseseră afiliate unui regim politic pe care ideologia comunistă Îl respingea. O astfel de critică era cel puțin ironică, pentru că eugeniștii Înșiși fuseseră critici fervenți ai regimului liberal burghez din România, cu care comuniștii au hotărât mai târziu să Îi identifice. Este semnificativ faptul că Strauss nu Îl asociază pe Moldovan cu politica extremei drepte din România interbelică, o acuzație care Îi fusese adusă anterior de unul dintre colegii
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
fondului acoperit cu forme ale procesului de modernizare a societății românești a urmat, în concepția lui Zeletin, schema clasică a dezvoltării capitalismului în cele trei faze, mercantilism, liberalism, imperialism, formulată de Werner Sombart (1863-1941) în lucrările sale Capitalismul modern (1902), Burghezul - contribuție la istoria morală și intelectuală a omului modern (1913) și Evreii și viața economică (1911). Cele trei faze ale evoluției capitalismului, preciza Zeletin, constituie etapele sale fundamentale care ajung să creeze „și forme corespunzătoare de organizare socială” (Zeletin, 1991
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
cu visurile, nu se privează de plăcerea de a-i disprețui pe cei „practici”. De la grecii din vechime care aveau pentru îndeletnicirile utilitare termenul peiorativ de banausia, până la romanticii germani care-și băteau joc de „filistini” și până la sila față de „burghezi” și familiști a esteților fin de siècle, „idealiștii” și-au luat revanșa asupra celor al căror țel e „reușita în viață”, adică prosperitatea materială. Revanșă de altminteri tot „ideală”, constând în sentimentul, mai mult, ori mai puțin manifest, al superiorității
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
exprimă fizic și ontologic părul nostru. Prin apostolatul nostru, cunoașterea ce ne împlinește vă va aparține într-o zi și vouă. Deocamdată e o Noutate, o mare Noutate, ce creează în lumea scandalizată o așteptare ce nu va fi trădată. Burghezii fac bine că ne privesc cu ură și cu teroare, pentru că ceea ce exprimă lungimea părului nostru îi contestă în mod absolut. Dar să nu ne ia drept oameni needucați și sălbatici: noi suntem conștienți de responsabilitatea noastră. Noi vă privim
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de vreme să fiu de partea lor, încadrându-i cel puțin printre elementele anarhice ale ideologiei mele. Limbajul acelor plete, chiar dacă o făcea în mod inefabil, exprima „chestiuni”1 de Stânga. Cel puțin legate de Noua Stângă, născută în interiorul universului burghez (într-o dialectică poate artificial creată de acea Minte ce reglează, dincolo de conștiința Puterilor particulare și istorice, destinul Burgheziei). A venit anul 1968. Pletoșii au fost absorbiți de Mișcarea Studențească; au fluturat steagurile roșii pe baricade. Limbajul lor exprima tot
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
asuma o funcție conservatoare și reacționară, punându-și automat instrumentele de putere în slujba Bisericii. Așadar, avem de-a face cu un dublu raport de asociere la înșelăciune între Biserică și Stat: în ceea ce-o privește, Biserica acceptă statul burghez - în locul celui monarhic sau feudal -, acordându-i consensul și susținerea sa fără de care, până astăzi, puterea statală n-ar fi putut să reziste. Pentru aceasta însă, Biserica trebuia să admită și să aprobe exigența liberală și cadrul formal democratic: lucruri
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în aceasta consta: să-și mascheze propria lipsă substanțială de liberalism și de democrație, încredințând rolul neliberal și nedemocratic Bisericii, tolerată ca instituție religioasă superioară, în scopul înșelăciunii. Altfel spus, Biserica a făcut un pact cu diavolul, adică cu statul burghez. Și, într-adevăr, nu există contradicție mai scandaloasă ca aceea dintre religie și burghezie, aceasta din urmă fiind chiar contrariul religiei. Mai puțin i se opun, poate, puterea monarhică sau cea feudală. De aceea, fascismul, ca perioadă de regres a
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
mai este neapărat un dat pozitiv; dimpotrivă, poate fi interpretată complet negativ. Prin analiza marxistă a societății, termenul părinte s-a modificat și mai mult: într-adevăr, „părinții” la care se referă cu candoare Croce sunt toți niște ireproșabili domni burghezi (asemenea lui), cu bărbi solemne și cu un venerabil păr grizonant, aflați în fața unor mese ticsite cu hârtii sau așezați cuviincios pe jilțuri aurite: într-un cuvânt, părinții privilegiului și ai puterii. Nu se face nici cea mai mică referire
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ani, lumpenproletarii respectau cultura și nu se rușinau de propria ignoranță. Dimpotrivă, erau chiar mândri de propriul model popular de analfabeți, însă în posesia misterului realității. Îi priveau cu un fel de dispreț îndrăzneț pe „copiii lui tata”, pe micii burghezi, de care se disociau chiar și atunci când erau constrânși să-i servească. Acum, dimpotrivă, ei încep să se rușineze de propria ignoranță: au abjurat de la propriul model cultural (cei mai tineri nici măcar nu și-l mai amintesc, l-au pierdut
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
mimesis). În același timp, tânărul mic-burghez, adecvându-se la modelul „televiziv” - pe care, fiind creat și promovat de însăși clasa din care el face parte, îl percepe drept natural -, devine în mod bizar grosolan și nefericit. Dacă lumpenproletarii s-au îmburghezit, burghezii s-au lumpenproletarizat. Cultura pe care ei o produc, având un caracter tehnologic și strict pragmatic, îl împiedică să se dezvolte pe vechiul „om” ce încă trăiește înăuntrul lor. În toată această stare de fapt, responsabilitatea televiziunii este enormă. Desigur
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ca de altfel și Ferrarotti, în Paese sera din 14.06.1974) mă acuză de estetism. Și cu aceasta tinde să mă excludă, să mă segregheze. Foarte bine, optica mea poate să fie cea a unui „artist”, adică, după părerea burghezului de bine, a unui nebun. Dar faptul că, de exemplu, doi reprezentanți ai vechii Puteri (care însă acum o servesc pe cea nouă, chiar dacă în mod saltuar) s-au șantajat reciproc referitor la finanțările partidelor și la cazul Montesi 1
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
pe golanii de la Borghese 2. Eu știu bine, dragă Calvino, cum se desfășoară viața unui intelectual. Știu pentru că, în parte, este și viața mea. Lecturi, singurătate de laborator; în general, cercuri restrânse de prieteni și mulți cunoscuți, toți intelectuali și burghezi. O viață de muncă și, în esență, o viață cuminte. Dar eu, asemenea doctorului Hyde, am o altă viață. Ca s-o pot trăi, trebuie să rup barierele naturale (și inocente) de clasă. Să sparg pereții țărișoarei și să intru
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
potențialitate inventivă. De exemplu, nici un tânăr din cartierele din Roma n-ar mai fi în stare să înțeleagă argoul romanelor mele de acum zece-cincisprezece ani și - ironia sorții! - ar fi obligat să consulte glosarul de la sfârșitul volumului, ca un bun burghez din Nord! Cu siguranță că această „viziune” a mea despre noua realitate culturală italiană este radicală: ea consideră fenomenul ca pe unul global, nu și excepțiile, rezistențele sau cazurile de supraviețuire. Când vorbesc despre omologarea tuturor tinerilor, conform căreia, judecând
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în locul râsului este un mod bărbătesc de a înfrunta viața. În realitate, sunt niște vampiri fericiți să vadă că și victimele lor inocente au devenit vampiri. Seriozitatea și demnitatea sunt groaznicele îndatoriri pe care și le impune burghezia; iar micii burghezi sunt fericiți, prin urmare, când îi văd și pe băieții din popor „serioși și respectabili”. Nici măcar nu le trece prin cap că aceasta e adevărata degradare, că băieții din popor sunt triști pentru că au achiziționat conștiința propriei inferiorități sociale, dat
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
doar ei le cunoșteau în spirit și pe care erau capabili să le recreeze printr-o continuă regenerare a codului, fără a-l încălca. Viața lor se desfășura în cadrul acestor culturi care, dintr-o optică burgheză, erau niște ghetouri enorme (burghezul rău găsea acest lucru firesc, iar cel bun se întrista). În realitate, cine trăia în aceste „rezervații” era sărac, dar absolut liber. Ceea ce îl condiționa era sărăcia sa, mai precis ceva care sălășluia în interiorul său, care făcea parte din lumea
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
lucrurile de care ei trebuie să se ocupe. Întâlnirea dintre un grup de tineri „neadaptați”, lumpenproletari - nevrotici, incapabili să se bucure, devorați de toxicomania asumată ca formă de comportament, afazici sau care imită limbajele altora - și un grup de tineri burghezi aflați în polemică violentă cu propria clasă - nevrotici și ei, incapabili să se bucure și ei și, dacă nu afazici sau imitându-i jalnic pe alții, folosind totuși o limbă parcă învățată pe de rost, capabilă să transforme totul într-
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
s-au reunit pentru a dezbate colectiv problemele care erau esențiale pentru primii și culturale pentru cei din urmă. De aici s-a născut această „cercetare” (după cum se autodefinește). Tinerii „neadaptați” și-au povestit experiențele, cerând implicit ajutor, tinerii intelectuali burghezi i-au ascultat și au încercat să le dea o mână de ajutor. Dacă această cercetare ar fi fost un roman, nu s-ar ști cum se termină. Probabil prost. Nu este suficient să crezi că „neadaptații” - inclusiv în cazurile
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
punct de vedere expresiv) nu lasă nici o speranță. Poetul dialectal și popular (în sensul dat de Gramsci) adună sentimentele săracilor, „ranchiuna” lor, mânia, explozia lor de ură: se face, pe scurt, interpretul și mediatorul lor; dar el, poetul, este un burghez. Un burghez care se bucură de starea sa privilegiată; care vrea să aibă pace în casă pentru a uita războiul din casele altora; care e din același aluat cu dușmanii poporului. Nu-i lipsește nimic, nu vrea nimic; doar un
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
vedere expresiv) nu lasă nici o speranță. Poetul dialectal și popular (în sensul dat de Gramsci) adună sentimentele săracilor, „ranchiuna” lor, mânia, explozia lor de ură: se face, pe scurt, interpretul și mediatorul lor; dar el, poetul, este un burghez. Un burghez care se bucură de starea sa privilegiată; care vrea să aibă pace în casă pentru a uita războiul din casele altora; care e din același aluat cu dușmanii poporului. Nu-i lipsește nimic, nu vrea nimic; doar un șir de
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ale unui suprem „manifest” formalist, metrul, ce copiază structura vorbirii orale de pe podiumurile cu steaguri și exprimă, în schimb, trăsăturile analitice ale unei figuri a poporului din tablourile realismului socialist. Iată de ce poetul - înainte de a cere să fie executat ca burghez - predică în realitate trăsăturile pe care el le predică poporului. Buttitta nu poate, de fapt, să nu știe că poporul, și în special poporul sicilian (a cărui capacitate de revoltă și mânie nu este deloc negată aici), nu a semănat
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
napolitan a vândut niște „hârțoage vechi” unui cumpărător cult. Vânzătorii ambulanți care vin de la Napoli la Porta Portese aparțin încă, în limitele posibilului, vechii culturi populare: în mintea lor, conexiunea gândurilor, judecăților, evaluărilor, relațiilor sociale se supune unor reguli cărora burghezul le cunoaște doar litera și, firește, contingentul cultural impus de clasa lui, cel puțin începând din secolul al XVII-lea și îndeosebi în ultimele decenii. În orice caz, relația dintre vânzătorul ambulant de la Porta Portese și cumpărătorul cult se arată
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]