1,128 matches
-
din condiția de puritate primară În calitatea sa de „creație a lui Dumnezeu”. Efectele vinovăției, după K. Jaspers, sunt următoarele: crima este o vinovăție pedepsită; vinovăția politică atrage după sine răspunderea În fața statului și a istoriei; vinovăția morală duce la căință, remușcare și Închiderea dureroasă În sine; vinovăția metafizică are drept consecință o transformare a conștiinței pe care omul o are despre el Însuși În fața sa și În fața lui Dumnezeu; această transformare este un act interior, din care, printr-un proces
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
măsura actelor umane”. Care sunt căile restaurării morale și sufletești ale omului? În primul rând, conștientizarea vinovăției sau a păcatului. Mărturisirea sau confesiunea ca formă de „aducere În câmpul conștiinței” a acestora. Împăcarea prin stingerea conflictelor și iertarea celor vinovați. Căința ca o stare de autoreflectare asupra propriilor sale acte negative și regretul de a le fi comis. Dorința de a se reabilita sufletește și moral. Ori această dorință de reabilitare, de restaurare a omului, este o acțiune psihomorală care o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
oferă perspectiva reparatorie a speranței. Ne găsim În fața unei duble situații, atât din punct de vedere psihologic, cât și moral. Este vorba de sentimentele Eului raportate la timp. În sensul acesta, distingem sentimente psihomorale care se situează În raport cu trecutul - regretul, căința și remușcările - și sentimente psihomorale care se situează În raport cu viitorul: Încrederea În progres, speranța, teama (R. Le Senneă. Se poate vedea că, În multe privințe, aceste grupe de sentimente sunt complementare, echilibrându-se reciproc. Aceasta ne dovedește, o dată În plus
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
complementare, echilibrându-se reciproc. Aceasta ne dovedește, o dată În plus, că ele au o origine comună, pe care trebuie să o situăm În conștiința morală a persoanei. Ne vom referi În continuare la sentimentele psihomorale raportate la trecutul persoanei: regretul, căința și remușcările. 1. Regretul Orice regret este obiectiv. El se referă la o situație concretă, bine determinată și delimitată În timp. Prin aceasta, el are un caracter exterior În raport cu persoana, care adesea consideră că, deși a comis un act reprobabil
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
persoana, care adesea consideră că, deși a comis un act reprobabil, producerea acestuia a fost independentă de voința sa. Vinovăția legată de faptul comis este mai puțin, sau chiar deloc, resimțită interior către de persoană, ea rămânând În afara acesteia. 2. Căința Căința, ca de altfel și remușcarea, este resimțită interior de persoană, Întrucât aceasta nu mai este, ca În cazul regretului, un simplu spectator al evenimentului consumat, ci se recunoaște ca fiind un autor activ al producerii acestuia. Orice căință rezultă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care adesea consideră că, deși a comis un act reprobabil, producerea acestuia a fost independentă de voința sa. Vinovăția legată de faptul comis este mai puțin, sau chiar deloc, resimțită interior către de persoană, ea rămânând În afara acesteia. 2. Căința Căința, ca de altfel și remușcarea, este resimțită interior de persoană, Întrucât aceasta nu mai este, ca În cazul regretului, un simplu spectator al evenimentului consumat, ci se recunoaște ca fiind un autor activ al producerii acestuia. Orice căință rezultă din
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
2. Căința Căința, ca de altfel și remușcarea, este resimțită interior de persoană, Întrucât aceasta nu mai este, ca În cazul regretului, un simplu spectator al evenimentului consumat, ci se recunoaște ca fiind un autor activ al producerii acestuia. Orice căință rezultă din conștiința mea, care judecă faptele Eului meu. Ea nu este un simplu regret, ci, În același timp, și un efort de reparare a greșelilor comise. Conștiința mea morală, În cazul regretului, face apel la arhetipul suprem, la divinitate
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Eului meu. Ea nu este un simplu regret, ci, În același timp, și un efort de reparare a greșelilor comise. Conștiința mea morală, În cazul regretului, face apel la arhetipul suprem, la divinitate, care este chemată să judece actele mele. Căința este efortul de a mă putea prezenta În fața Judecătorului pentru a putea obține iertarea. Prin căință, eu doresc să mă desprind de vinovăție, să-mi anulez complexul de culpabilitate. Pentru M. Scheler, acest judecător, care este reprezentat prin conștiința morală
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
reparare a greșelilor comise. Conștiința mea morală, În cazul regretului, face apel la arhetipul suprem, la divinitate, care este chemată să judece actele mele. Căința este efortul de a mă putea prezenta În fața Judecătorului pentru a putea obține iertarea. Prin căință, eu doresc să mă desprind de vinovăție, să-mi anulez complexul de culpabilitate. Pentru M. Scheler, acest judecător, care este reprezentat prin conștiința morală, incarnează o „ordine invizibilă și un subiect moral personal care prezidează această ordine”. Căința mă Întoarce
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
iertarea. Prin căință, eu doresc să mă desprind de vinovăție, să-mi anulez complexul de culpabilitate. Pentru M. Scheler, acest judecător, care este reprezentat prin conștiința morală, incarnează o „ordine invizibilă și un subiect moral personal care prezidează această ordine”. Căința mă Întoarce În trecut, la greșelile și faptele mele reprobabile. Căința refuză, respinge actele negative pe care eu le-am săvârșit și, prin aceasta, fac un prim pas, care mă eliberează de ele. În felul acesta, prin actul de căință
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
-mi anulez complexul de culpabilitate. Pentru M. Scheler, acest judecător, care este reprezentat prin conștiința morală, incarnează o „ordine invizibilă și un subiect moral personal care prezidează această ordine”. Căința mă Întoarce În trecut, la greșelile și faptele mele reprobabile. Căința refuză, respinge actele negative pe care eu le-am săvârșit și, prin aceasta, fac un prim pas, care mă eliberează de ele. În felul acesta, prin actul de căință, are loc, În sfera Eului meu personal, un act de desprindere
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Căința mă Întoarce În trecut, la greșelile și faptele mele reprobabile. Căința refuză, respinge actele negative pe care eu le-am săvârșit și, prin aceasta, fac un prim pas, care mă eliberează de ele. În felul acesta, prin actul de căință, are loc, În sfera Eului meu personal, un act de desprindere interioară, de separație, Între Eul actual, care se căiește, și Eul din trecut, care a greșit. Acestea sunt două Euri ale aceleiași persoane, pe care, prin vinovăție, conștiința morală
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
desprindere interioară, de separație, Între Eul actual, care se căiește, și Eul din trecut, care a greșit. Acestea sunt două Euri ale aceleiași persoane, pe care, prin vinovăție, conștiința morală le pune față-n față. Pentru Spinoza, Kant și Nietzsche, căința este un simptom de dizarmonie interioară, care Întoarce sufletul persoanei Împotriva unui eveniment trecut, dar asupra căruia aceasta nu mai poate acționa, În fapt. Astfel, se poate remarca faptul că orice act de căință este o intenție a unui catharsis
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
față. Pentru Spinoza, Kant și Nietzsche, căința este un simptom de dizarmonie interioară, care Întoarce sufletul persoanei Împotriva unui eveniment trecut, dar asupra căruia aceasta nu mai poate acționa, În fapt. Astfel, se poate remarca faptul că orice act de căință este o intenție a unui catharsis moral, prin care sufletul Încearcă să se vindece, recuperându-și forțele pierdute (M. Scheleră. Ea este ieșirea din Rău și reîntoarcerea la Bine. Prin căință, eu ies din trecutul meu negativ și intru Într-
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Astfel, se poate remarca faptul că orice act de căință este o intenție a unui catharsis moral, prin care sufletul Încearcă să se vindece, recuperându-și forțele pierdute (M. Scheleră. Ea este ieșirea din Rău și reîntoarcerea la Bine. Prin căință, eu ies din trecutul meu negativ și intru Într-un timp nou, cu un sens și o valoare morală pozitivă, mă desprind de greșeală, sau de păcat. În planul eticii creștine, P. Abélard vede trei modalități de Împăcare a omului
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
intru Într-un timp nou, cu un sens și o valoare morală pozitivă, mă desprind de greșeală, sau de păcat. În planul eticii creștine, P. Abélard vede trei modalități de Împăcare a omului cu propria sa conștiință, În fața lui Dumnezeu: căința, mărturisirea și dezvinovățirea. Esențială pentru el rămâne căința, care este „durerea spiritului În legătură cu ceea ce a greșit” (Înțelepciunea lui Solomon, V, 2-3Ă. Pentru R. Le Senne, căința se raportează În primul rând la intelect și voință. Ea are un caracter autoreflexiv
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și o valoare morală pozitivă, mă desprind de greșeală, sau de păcat. În planul eticii creștine, P. Abélard vede trei modalități de Împăcare a omului cu propria sa conștiință, În fața lui Dumnezeu: căința, mărturisirea și dezvinovățirea. Esențială pentru el rămâne căința, care este „durerea spiritului În legătură cu ceea ce a greșit” (Înțelepciunea lui Solomon, V, 2-3Ă. Pentru R. Le Senne, căința se raportează În primul rând la intelect și voință. Ea are un caracter autoreflexiv, prin care cel care a greșit reflectează asupra
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
vede trei modalități de Împăcare a omului cu propria sa conștiință, În fața lui Dumnezeu: căința, mărturisirea și dezvinovățirea. Esențială pentru el rămâne căința, care este „durerea spiritului În legătură cu ceea ce a greșit” (Înțelepciunea lui Solomon, V, 2-3Ă. Pentru R. Le Senne, căința se raportează În primul rând la intelect și voință. Ea are un caracter autoreflexiv, prin care cel care a greșit reflectează asupra greșelii comise și vrea să Întreprindă un act de reparație. 3. Remușcarea Remușcarea este forma cea mai profundă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În limitele propriei sale vinovății. Persoana se va identifica cu vinovăția comisă, pierzându-și semnificația umană. În această situație, sentimentul sufletesc și moral al remușcării va duce la dezvoltarea unei depresii grave, dureroase și penibile, care invadează sufletul individului. Spre deosebire de căință, remușcarea are un caracter profund afectiv, care poate duce la o dezorganizare importantă a vieții sufletești a individului. Limitele extreme la care pot ajunge remușcările sunt reprezentate prin disperare. Disperarea Închide persoana, Îi răpește libertatea interioară și autonomia. Individul nu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
suicidului, ca gest simbolic. Pe de o parte, persoana, autoculpabilizându-se, plătește prin propria sa moarte; pe de altă parte, suicidul este gestul simbolic prin care persoana vinovată se desprinde de vinovăția sa, trecând Într-un alt registru al existenței. Regretul, căința și remușcarea, deși sunt forme speciale de Întoarcere În trecut ale persoanei, raportate la actele sale negative, au ca intenție interioară, ultimă, nevoia de reparație. Astfel, ele sunt forme prin care spiritul, Întorcându-se către sine și recunoscându-se vinovat
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
din acest punct de vedere, ca niște conflicte ale conștiinței morale care au violat natura persoanei, pervertind-o prin alteralitate; ieșirea din constrângerile conștiinței morale, ca act de eliberare, catharsis, moral, cu efect reparator pentru individ, se va face prin căință și remușcare. Din cele de mai sus, se pot desprinde următoarele concluzii: dincolo de imaginea de sine, și exclusiv psihologică, există și o valoare de sine, și exclusiv morală, care o dublează pe prima și care este actualizată de către conștiința morală
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
devine de nerecunoscut: dă un spectacol lamentabil în fața familiei reunite cu ocazia unui botez, își lovește soțul și sparge, spumegând de furie, niște frumoase vitralii. „Știu - justifică ea în stilul eroilor dostoievskieni - eu am în mine și ceva grosolan”, însă căința e scurtă și, după oarecare timp, violența și grosolănia pun din nou stăpânire pe ea. Femeia intratabilă îl iubise însă pe Petrini doi ani (cât durase despărțirea de Petrică Nicolau), fusese extraordinară, și Petrini, bărbatul îndrăgostit, nu înțelege ce s-
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
spune că mai curând se mântuiește va‐ meșul pentru că este smerit și știe să ierte. Să învățăm și noi să iertăm și să fim smeriți în fața lui Dumnezeu și El ne va ierta de toate păcatele, dacă le mărturisim, cu căință la Spovedanie și ne hotărâm să nu mai facem altele. Dar și această iertare are o limită. Această limită este judecata particulară de la trec erea în cealaltă lume. Avem tot timpul cât trăim pe lumea aceasta să ne mărturisim păcatele
INVATATURI NECESARE UNUI BUN CRESTIN by Stefan MAXIM () [Corola-publishinghouse/Science/538_a_853]
-
începutul istoriei”. În ultimul rând, păcatul este discontinuu. El are caracterul de ruptură, de intervenție bruscă, subită, de noutate, de surpriză, de salt; este o intervenție abruptă în existența persoanei. Orice păcat, ca vinovăție, implică fenomene de ambiguitate: neliniștea, angoasa, căința, regretul. Toate au un scop reparator: suprimarea păcatului, a culpabilității. Păcatul nu trebuie considerat ca o trecere de la bine la rău, ci ca pe o trecere de la starea de inocență - în care nu sunt cunoscute nici binele - nici răul, la
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
satului global”... 14.5. De la „curriculumul caricaturizat” la „curriculumul înnobilat”tc "14.5. De la „curriculumul caricaturizat” la „curriculumul înnobilat”" „Păcatul ascuns” al pedagogiei moderne și al curriculumului modernist - caracterul ireconciliabil al teoriilor și modelelor - a fost dezvăluit, fără reținere și căințe, în 1971, de către Elliot Eisner. Acesta era un estetician nemulțumit de abordarea „cvasilogicistă” a problematicii curriculumului, care eluda nu numai dimensiunea afectivă a formării personalității umane, ci și facultățile prospective, precum imaginația, ce ar fi trebuit să fie puternic implicată
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]