1,177 matches
-
el cam de seama mea, poate ceva mai mare, și un foarte bun vorbitor al limbii române. Am fost primit ca o rudă foarte apropiată, cu plată minimă pentru casă și masă. Casa era alcătuită din trei camere și o cămăruță, chilia din care savuram mișcarea de colivă din cimitir. Soția lui moș Ivan nu știa nici o boabă românească, ceea ce m-a obligat să învăț mai multă ucrainiană decât aș fi putut în alte condiții. Deadea Vanea era asemeni, un om
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
moș Ivan nu știa nici o boabă românească, ceea ce m-a obligat să învăț mai multă ucrainiană decât aș fi putut în alte condiții. Deadea Vanea era asemeni, un om de-a-ntregul, om. Cînd nu era obosit de muncă venea în cămăruța mea cu cofăielul de vin și cânta foarte frumos. De la el am învățat "To ne veter" (“Nu vântul bate”) pe care îl cântam pe două voci. Căminul cultural avea o activitate foarte frumoasă datorită harnicului învățător Munteanu Teofan. Conducea un
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
taifasului. Eu și Ilie, conform documentului fotografic, per verso, devenisem membrii fondatori ai Societății Pedagogice “Foamea”. Peste drum de casa gazdei locuia predicatorul unei secte ai cărei membri erau numiți molocani (de la moloko lapte, în rusește). Și iată-l în cămăruța noastră pe domnul predicator Lukov pentru o partidă de dezbateri bilblice cu Guțaga. Vorbă, vorbă dar gâtul? Trebuie ceva udătură și de aici pănă la paharul pus în mâna predicatorului nu era decât un pas. Să fie păcatul vostru, zice
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
capre coșciugul. Trebuia să ne luăm singuri scrisorile. Deschideam, spuneam: "Bună ziua, doamnă", ascultam elogiul defunctului, spre care portăreasa arăta cu mâna, apoi ne luam scrisorile. Nimic vesel în toate astea, nu-i așa? Totuși, întreaga casă s-a perindat prin cămăruța care duhnea a fenol. Și locatarii nu-și trimiteau servitorii, o nu, ci se grăbeau să profite ei înșiși de asemenea chilipir. Servitorii, de altfel, făceau același lucru, dar pe ascuns. In ziua înmormântării s-a văzut că sicriul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
Bine ai venit în bordeiul meu, fiule! Din această clipă, îți aparține. Poți să rămâi aici cât vrei - a sfârșit el vorba, făcându-mi semn să intru. Dar sfinția ta unde va dormi? am întrebat eu nedumerit. Am încă o cămăruță colea în curte. Chilia asta îi mai mult pentru oaspeți ca dumneata și ca mulți alții. Am să rămân doar în noaptea asta, părinte, dar mâine am să plec. Cum ți-i voia, fiule, dar nu-i nici o grabă și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
plece, l-a chemat și i-a mai dat o cutie învelită în staniol auriu, dar îngerașul nu a mai avut timp să mai întrebe sau să se mai uite să vadă ce este înăuntru. Zbură iute către pământ, spre cămăruța de spital unde dormea Fabian. Răsuflă ușurat că a reușit să ajungă înainte să răsară soarele. Puse toate darurile pe noptiera lui și îl privea cum dormea cufundat în lumea viselor. La un moment dat, băiețelul se văită. Zâmbetul dispăruse
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
Angelica află cu bucurie că se născuse Flavius, frățiorul ei, care semăna așa de bine cu ea. Când mama a revenit în familie, camera lui s-a umplut de lumină, de jucării, de zâmbete. Angelica radia! Știa că acum în cămăruța lor se află încă un înger. Vru să îl vadă și închise ochișorii. Atunci, în spatele pătuțului, zări un înger frumos așa cum sunt toți îngerii, plin de lumină, care îl ocrotea cu aripile lui pe micuțul ei frățior. Flavius creștea ca
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
ploaie cu pâne din cer, ca pe vremea lui Moisea. Nu lipsită de o dorință nevinovată, această ultimă declarație stârnea veselia tuturor. Unul câte unul trecătorii se adunau în jurul lui Neculai. Având șapca împinsă la ceafă, magazionerul ieșea dintr-o cămăruță și, cu gura la urechi, își înfigea pântecul rotund în mulțime. - Arde-o, Neculai ! Îngroșând grămada, alți curioși făceau roată în jurul oratorului. Câte unul înălța gâtul pentru ca apoi, dumerit, să plece. Neculai povestea Facerea lumii. Intona apoi un cânticel despre
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
mersul la Lisa pentru vacanța de Crăciun. Locuiam, provizoriu (c'est le provisoire qui dure), pe strada Tufelor, cum se numea atunci. Coana Veta, originară din Lisa, îmi oferise posibilitatea să fiu al treilea chiriaș în singura ei odaie. O cămăruță în care abia încăpeau două paturi. Ea și bătrânul Moșuleț dormeau în antreu. Generoasă, coana Veta îmi dădea și câte o cină. La un moment dat, mi s-a făcut, însă, rușine și n-am găsit ceva mai bun de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
era o groapă, lată cât strada, în care se strângea apa ploilor. Trebuia să mă descalț când ajungeam pe marginea bălții, să-mi suflec pantalonii, iar după "traversare" să mă spăl pe picioare la o cișmea. Locuiam trei într-o cămăruță, principala odaie a casei, coana Veta și soțul ei, un bătrân pensionar, dormind în antreu. Ceilalți doi erau "Truman", cântăreț de biserică, refugiat din Basarabia, și Liviu, funcționar vremelnic pe la Regia tutunului. Nu exista lumină electrică, nu exista apă curentă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mă gândeam cum ar fi fost o noapte în brațele ei. Și... treceam mai de parte, până ieșeam din zona aceea carnavalescă și reintram în orașul protestant, sever, plin de cupo lele bisericilor îndepărtate. Ajungeam de fiecare dată acasă, în cămăruța mea, mulțumit că sunt sin gur și nu în brațele unui obiect sexual. În toată lunga mea ședere în Amsterdam, nu m-am gândit nici odată serios să am de-a face cu o prostituată. Nu vreau să par ipocrit
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
și am crezut că va fi pentru totdeauna. Aveam s-o revăd însă în împrejurări pe care pe-atunci nici nu mi le-aș fi putut imagina. La câ teva săptămâni după revoluție, stăteam cu amicii Nedelciu și Hanibal în cămăruța de la etajul doi al Uniunii Scriitorilor, unde îmi aveam „biroul“ de funcțio nar. Răspundeam de casele de creație, dar cum slujba mea a durat doar câteva luni, de toam na până primăvara, am șomat pur și simplu în tot acel
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
un amărât de funcționar, angajat de două luni acolo, că n-am nici o legătură cu nimeni din conducere. Era purul adevăr. N-a zis nimic. Am mai făcut câțiva pași și ne-am luat la revedere. M-am întors în cămăruța supraîncălzită. „Cine era tipa?“ m-a-ntrebat Mircea. „O tipă...“ Am plecat și de la Uniune și m-am dus la Caiete critice. M-am certat cu cei de-acolo și am intrat asistent la Litere. Timp de unsprezece ani, în care viața
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
nu vrea. Nu vrea nici măcar să-i spună soluția la întrebarea cu gemenele. Zice că s-o anunțe dacă-i vine vreo idee. Întrebarea e un căcat atât de absolut că-l ține treaz noaptea. Se gândește la ea, în cămăruța lui din Casa Schilozilor. Zace pur și simplu acolo, în patul pe care i l-au pregătit ei, gândindu-se la gemenele care pretind că nu-s gemene. Gândindu-se la Karin, pe unde ar putea fi, la adevărul despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se transformau în oglinzi. Se întâlni cu redactorul emisiunii, care-i prezentă notițele fotocopiate și printurile de pe internet. Recenzia din Harper’s ieșea din grămada de hârtii. Redactorul părea să discute despre o carte scrisă de altcineva. Weber stătu în cămăruța verde, înghesuită, privind într-un monitor minuscul cum invitatul de dinaintea lui se chinuia să pară natural. Apoi veni rândul lui. Îl conduseră pe un platou încadrat de aparatură, plin cu piese de mobilier lucioase de living. În jurul canapelei se învârtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și autoritar zicînd: O să ne distrăm de minune! Ca răspuns la o astfel de chemare, băiatul se ridicase de la masă, plecase din Încăperea plină de fum Împreună cu femeia și ieșise printr-o ușă lăturalnică Într-un coridor care ducea spre cămăruțele de lemn ale bordelului. Aici se vedea clar că n-aveau altceva de făcut decît să aștepte. Un șir de bărbați și de femei, lung cît culoarul, Își aștepta rîndul să intre pentru scurt timp În cămăruțele din capătul coridorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care ducea spre cămăruțele de lemn ale bordelului. Aici se vedea clar că n-aveau altceva de făcut decît să aștepte. Un șir de bărbați și de femei, lung cît culoarul, Își aștepta rîndul să intre pentru scurt timp În cămăruțele din capătul coridorului care acum, după cum se putea vedea și auzi limpede, erau ocupate. CÎnd intră pe culoar, femeia Însoțită de băiat se adresă unei alte femei din capătul celălalt al șirului. — Ascultă, May! N-ai văzut-o pe Grace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
data aceasta Încet, aproape timid, și spuse calm: — Ce faci, puiule?... Să te ajut? Nu, n-am nimic, Fay, răspunse fata dinăuntru cu același glas obosit, sfîrșit. Ies acum. Intră, dragă! Femeia deschise ușa Încet și intră În Încăpere. În cămăruța primitivă, oribilă, Încinsă, se aflau, În afară de un scaun, un pat răvășit și răscolit și o masă de toaletă, pe care era o păpușă Împodobită cu o panglică soioasă de mătase legată Într-o fundă marc, fotografia unui marinar tînăr cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cât durau jocurile miilor de oameni care veneau periodic în speranța că, cunoștințele lor din Semantica Generală aveau să le câștige dreptul de a migra pe Venus. Fiecare individ susținându-și testul, singur, într-unul din cele o mie de cămăruțe confortabile, separate... Remarcase de la început ceva deosebit în atitudinea lui Lyttle, în felul în care-și ținea corpul, capul. Adevărul era că folosirea zilnică a cunoștințelor de Semantică Generală dădea o astfel de atitudine majorității oamenilor. Dar aici se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
numai o confesiune îl putea salva de însușirile speciale ale acestui pui de drac... Numele pe care reuși cu greu să-i distingă - Gorrold - se dovedi a fi un individ de pe lista lui Blayney, cu cei două sute de susținători din cămăruța din dos. Iar Gosseyn, care se dusese drept la biroul acestuia, stătea acum în picioare, ușor nedumerit, privind la trupul mătăhălos și figura insolentă a lui Gorrold. Pentru că nu era frumos să transferi dodecimal o persoană așa de subțire îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
cinci centimetri. Se așteptase să-i fie greu, dar nici chiar așa. Se gândea că. dacă reușea să demareze, scăpa de ce era mai greu. Mai încercă o dată, fără să se mai oprească. Dar mușchii începură să-l doară după ce traversă cămăruța. Făcu un prim popas la ușă. Făcu un al doilea popas, mai lung, la capătul micului coridor. Atunci când ajunse în mijlocul sălii, după douăzeci de minute, era ostenit și amețit. Determinase deja singurul loc din Templu unde putea să-și ascundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
-l uneori pieziș pe Ozenfant. Profesorul fixa călușul chitării cu atîta delicatețe și concentrare, că nu se cuvenea să-l deranjezi. Lanark se simți ușurat cînd ridică tapiseria, se aplecă și intră în tunelul cu boltă joasă. Se așeză în cămăruță, lipindu-și spatele de curba caldă a peretelui. Singurele mișcări erau ale creaturii argintii care-și încleșta și descleșta mîna, iar singurul sunet era un pufnet regulat și depărtat. Lanark își drese glasul și zise: — îmi cer scuze pentru întîrziere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu era deloc gospodină; cînd începea să locuiască împreună cu vreun bărbat, încerca să facă de mîncare și curățenie, dar efortul pălea curînd. Cred că prima casă pe care mi-o amintesc a fost cea mai plăcută, pentru că avea doar două cămăruțe, iar primul meu tată nu era o persoană dificilă. Cred că era mecanic la un garaj, pentru că lîngă patul meu era un motor de mașină și niște anvelope uriașe sub patul din alcovul din bucătărie. Pe măsură ce creșteam, mama era tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
îmi cînta încet în ureche: Micuța păsăruică, tra-la-la A făcut un ou la fereastă în pervazu’ la. Pervazu’ la a-nceput a se crăpa, Micuța păsăruică țipa și rîcîia Curînd am început să mîncăm cu toții împreună, iar eu dormeam în cămăruță de unul singur. Mama își petrecea mai tot timpul într-o cameră de la etaj, în care nu puteam intra, iar o bătrînă venea să se ocupe de gospodărie în fiecare zi. Cred că la început femeia a fost angajată temporar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fii? — O vrăjitoare. Dar cred c-o să mă rezum la ținuta de universitar. își puse toca. Nu ajunge, spuse Drummond. Du-te acolo. Dădu la o parte un manechin de croitorie și deschise o altă ușă. Thaw intră într-o cămăruță curată și ordonată în care, evident, locuia o femeie. Avea draperii înflorate, tapet în dungi și o pătură roz din satin matlasat. Mai erau o colivie aurită și ornată, o scrumieră în formă de craniu și mazăre înflorită într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]