684 matches
-
buza umflată. Pe urmă o să-mi trebuie bani mai mulți... Domnul Bică se ținea dârz. - Mă Mielule, eu dau banii cu dobândă, mă, și ție nu-ți pot lua dobândă, așa că mai bine nu-ți mai împrumut. Mă, eu sânt cămătar, mă, că așa mă știe o lume întreagă. Bani fără dobândă de la mine din mână nu pleacă, mă, că nu mai mi-ar merge bine altfel, auzi tu? Și apoi e luni, mă, și cine dă lunea nu-i merge
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai ales această tăcere apăsătoare, stăpânirea cruntă din ochii oamenilor. Pe o masă aștepta coșciugul, acoperit cu un giulgiu alb. Era un sicriu de brad, ieftin și întocmit la iuțeală de doi meșteri din alt cartier, cărat noaptea la domiciliul cămătarului, ca să nu afle lumea că Bică-Jumate nu mai era. Dar lumea tot aflase, erau cu toții aici și așteptau. Mortul stătuse trei zile și, deși iarnă, începuse să miroasă și nu mai puteau întîrzia fără să-l fi dus la cimitir
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nici noaptea. O dată cu căderea întunericului, porțile cimitirelor se închid. 215 Fratele mortului tocmise o ceată de milogi, să-l bocească, dar cerșetorii, orbii și schilozii trebuiau să aștepte la capelă, tocmai pentru a nu băga nimeni de seamă că vestitul cămătar al Cuțaridei pleacă în lumea celor veșnici. Rudele, vreo două femei și vreo trei bărbați, așteptau încremeniți pe niște scaune. Își blestemau în gând soarta pentru că răsturnaseră casa cu susul în jos și nu găsiseră decât o ladă plină de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-și spună încă. Îi strânsese laolaltă vestea adusă de o femeie: - A murit Bică-Jumate, azi îl înmormîntează. Vor să-l scoată din casă pe furiș... Copiii rămăseseră acasă, și dacă se mai încumetase câte unul într-aici, spre locuința cămătarului, fusese pus pe goană, pentru că ceea ce avea să urmeze era o treabă serioasă, de oameni mari. Dricul sosi dinspre Filantropia, hurducăind prin gropile drumului nesigur, acoperit cu bălți înghețate. Pe capră stătea un cioclu îmbrăcat în haine negre. Pe cap
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mulțimea tăcută, parcă zidită cu picioarele în zăpada înghețată. Nu răspunse nimeni. Nici o perdea nu se clătină. Unde-i mortul, oameni buni? întrebă ajutorul, că aici ne-a dat adresa. Cineva, o muiere bătrână, făcu semn către poarta spurcată a cămătarului. Cioclii se apropiară și bătură tare cu pumnii în scândurile lustruite. - Hei, n-auziți? A venit dricul! În cele din urmă se deslușiră pași prin curte. Lanțul căzu cu zgomot și oamenii din uliță zăriră o clipă chipul verde al
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cine îl mai asculta? Se întuneca tot mai mult și goana nu conteni. Ceferiștii atunci ieșiți din schimb întrebau de pe trotuare: - Unde-alergați așa, măi oameni buni? Convoiul fără cruce, străbătând Grivița în galop, le stârnea curiozitatea: - A murit Bică-Jumate... - Aha, cămătarul... - Ăla de-a fost plutonier în armată și s-a pricopsit pe spinarea săracilor... - Ăla de nu bea, nu mânca... - Ei, uite-l că a luat-o și el din loc! - Nu -lar mai încăpea pământul, că pe mulți a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cădea o ninsoare rară, ostenită. La geamurile prăvăliilor se aprindeau primele lămpi, niște lumini triste, galbene, abia pâlpâind dincolo de sticla înghețată. Atunci mulțimea înțelese că, fără vestea adusă de femeia aceea în mahala, rudele lui Bică-Jumate -lar fi înmormîntat pe cămătar noaptea, pe neștiute, și nimeni nu -lar fi dus cu atâta alai la cimitir. Rândurile se îngroșaseră, pentru că de pe Grivița mai veneau oameni care-l cunoscuseră pe ticălosul de răposat. Până la cimitir mai era cam un kilometru. Atunci se întîmplă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o podișcă mișcătoare ce spmzura deasupra Colentinei. Râul avea o pojghiță subțire verde si părea nemișcat. Pe malurile albe de zăpadă rămăsese mulțimea mspaimintată parcă de judecata care avea să urmeze, privind fără milă la bărbații care îl duceau pe cămătar. Numai milogii cântau la nesfârșit, în speranța unei pomeni: " Primește-l, Doamne, în pământul tău..." Ajunși la mijlocul podului, oamenii se opriră, cătând înainte spre tocul unde cerul întunecat al zilei de iarnă se unea cu linia câmpiei Cerșetoru tăcură pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sub tutelă și Îi fixează o rentă lunară. Acum Îi scrie mamei cuvintele Încărcate de reproș și trufie, rămase celebre: „Când ai un fiu ca mine ș...ț nu te recăsătorești”. Culme a umilințelor, care nu se Încheie Însă aici: cămătarul Arondel Începe să-l hăituiască, sălbatica „Venus neagră”, iubita Jeanne Duval, Îl vede sărăcit, somațiile curg, portăreii mișună. Urmează Muntele de pietate, schimbatul locuințelor, Împrumuturile disperate, mizeria, vagabondajul, alcoolul, cafeaua, tutunul, hașișul, cânepa indiană. Totul trăit demn, refuzând compromisuri, onoruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
momentul teribil al dezastrului. Exista În gloria și poziția pe care le dobândise ceva aleatoriu, datorită căruia și una, și cealaltă aveau să se prăbușească. Ca toți jucătorii, s-a Încrâncenat Împotriva sorții și a fost Învins. A apelat la cămătari și s-a Înfundat În datorii. S-a spus chiar: „Cu binecunoscuta-i demnitate”; dar nimic nu s-a precizat În această privință. Poate s-ar fi putut certifica unele zvonuri, pentru că era Înzestrat cu o sumă de calități periculoase1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sunt convinși că har este rima perfectă la pahar. Când ești pe jar, se vor găsi oricând câțiva cunoscuți care să - ți întindă o mână de surcele. Ura ne devoră. Perseverent și perspicace. Ura - această broască râioasă a condiției umane. Cămătarii alungați de Iisus din templu au fondat mai târziu Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional. O femeie nonșuetistă poate constitui un semn de degradare a speciei. Bogăția e ca oțetul. De ce bei mai mult, de ce ți - e mai sete. Plăcerea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
jumătate. Știu că-i un tic al rasei lui, pe care se străduia să și-l reprime. Ea spuse cu blândețe: — Sunt o scroafă. Ai stat aicea toată noaptea. El ridică din umeri a nepăsare. Ar fi putut fi un cămătar ce subevaluează un ceas sau o vază. — De ce nu? N-am vrut să fii deranjată. Trebuia să-l văd pe conductor. Pot să intru? — Evident. Este compartimentul dumitale. El zâmbi și nu fu În stare să-și reprime un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
visat că te-am agățat și te-am luat la o plimbare cu mașina și, brusc, urma ca tu să... Făcu o pauză și evită subiectul. M-am simțit excitat de tine. Ea Începu să se sperie, ca atunci când un cămătar s-ar apleca peste tejghea și s-ar apropia foarte ușor și inexorabil de subiectul achitării datoriei. — În vis, spuse ea. Dar el nu-i dădu importanță. — Apoi a venit un Însoțitor și m-a trezit. Visul a fost foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spuse ea. Dar el nu-i dădu importanță. — Apoi a venit un Însoțitor și m-a trezit. Visul a fost foarte realist. Am fost atât de excitat, că ți-am cumpărat biletul. — Vrei să spui c-ai crezut... că voiai... Cămătarul ridică din umeri. Cămătarul se așeză la loc, În spatele tejghelei, și sună după un servitor care s-o conducă afară, până În stradă, Între străini, la libertatea de-a fi necunoscută. — Tocmai ți-am spus-o, zise el, așa că nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu-i dădu importanță. — Apoi a venit un Însoțitor și m-a trezit. Visul a fost foarte realist. Am fost atât de excitat, că ți-am cumpărat biletul. — Vrei să spui c-ai crezut... că voiai... Cămătarul ridică din umeri. Cămătarul se așeză la loc, În spatele tejghelei, și sună după un servitor care s-o conducă afară, până În stradă, Între străini, la libertatea de-a fi necunoscută. — Tocmai ți-am spus-o, zise el, așa că nu trebuie să simți că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
n-au găsit nici urmă de deșert sau vreun semn că o ființă omenească ar fi trecut, înaintea lor, pe-acolo. Într-o noapte, pe la începutul lui octombrie, "vîntul din sud" devine, brusc, șovăielnic, abia tîrîndu-se printre platanii de pe strada Cămătarilor, după care se oprește. Se așterne o liniște nefirească, atmosfera se limpezește și, curând, apar pe cer stelele, curate, strălucitoare, ca desenate cu mâna. De peste tot se aud, atunci, pocnete de obloane ridicate. Asybariții deschid larg ferestrele, ca să intre în
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
erudiție pestriță. De altfel, cum n-are pacienți (cînd are vreo suferință, soția lui, Nelly, trebuie să apeleze la alt medic, "eu sunt psihiatru", îi amintește, sec, doctorul Luca), își petrece după-amiezile, în afară de marți și vineri, prin anticariatele de pe strada Cămătarilor, interesîndu-se de limbile vorbite în Africa, de ritualurile budhiste sau de tainele chiromanției. La ce-i serveau toate acestea? s-a mirat sincer Julius. Răspunsul l-a surprins: "Am mers prin viață ca pe o stradă plină de câini, fără
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de secetă și înroșite de flori puternic mirositoare. În biblioteca Monseniorului, Julius n-a găsit nici o carte în care să se vorbească despre asemenea excepții. Și nici prin anticariate, în ciuda faptului că s-a dus de multe ori pe strada Cămătarilor, special în acest scop. Ceva vag a auzit de la bătrânul custode, dar pe atunci nu-l interesa problema. Avea cu totul alte preocupări și nu apucase să stea de vorbă cu doctorul Luca pentru a căpăta gustul curiozității. 27. M-
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ai intrat, e aproape imposibil să mai ieși", l-a avertizat doctorul Luca pe Julius, explicîndu-i că nucleul feminin organizat de consoarta sa "are ceva de sectă însetată de adepți". Una din aceste femei singure e o văduvă de pe strada Cămătarilor. A fost frumoasă, probabil, în tinerețe, dar acum are un fund uriaș, ca Venerele din epoca de piatră. Alta a fost măritată cu un comerciant de dulciuri care a părăsit-o. Ca specialistă în mineralogie, a făcut parte din numeroase
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
La început, copiii din Asybaris s-au bucurat să vadă stoluri de pescăruși instalîn-du-se ca o tabără militară în marginea de nord a orașului. Veneau, încîntați, să se joace cu ei. Prindeau din brațul râului, ce trece prin apropierea străzii Cămătarilor, peștișori pe care îi ofereau ca pradă și scoteau țipete isterice de câte ori pescărușii coborau să-i înhațe din palmele lor. Spectacolul și veselia au încetat, însă, în ziua când un pescăruș și-a înfipt pe neașteptate ciocul în ochiul unui
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
dezvăluiau clienților viitorul, iar oamenii de ordine umblă, doi câte doi, înarmați și pregătiți să se folosească de arme dacă e cazul, căci pescărușii au ajuns să fie din ce în ce mai obraznici și mai agresivi. Acum pot fi văzuți și pe strada Cămătarilor unde cele mai multe magazine au închis, din lipsă de clienți. Anticariatele, îndeosebi, au fost lăsate de izbeliște, deoarece nimeni nu se mai interesează de vremurile vechi. Julius s-a numărat printre ultimii mușterii. A colindat anticariatele vrând să cumpere toate cărțile
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
fuga să-l aplaude, iar apoi se trezesc că soldații le jefuiesc casele și le siluiesc femeile. Ați auzit câți oameni sunt omorâți din porunca lui? înterbă Lucilius înfiorându-se. Îi omoară, apoi le ia averile. I-a judecat pe cămătarii, creditorii și funcționarii care îi cereau să-și plătească datoriile. Unuia i-a dat drumul, și pe când omul pleca fericit, impresionat de clemența împăratului, Vitellius și-a pus gărzile să-l aducă înapoi și să-l ucidă pe loc. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
180 lei pe lu nă, iar alții de la foarfeca vreounei modeste meserii, au strâns aver i fabuloase pe care și le trimit acum la băncile sigure din stră inătate...”; „Cum piețele orașelor au fost prefăcute în „târguri de mezat”, unde cămătarii, pe care nici trecerea pri n pușcărie nu i a mai domolit, își adjudecă pe prețuri de nim ic, pânʹ și cele din urmă obiecte casnice...”; „Cum financiari improvizați peste noapte își afișează obrăznicia neroadă și agasantă în „limuzine cu
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
hectarele? Muntele, marea, lanțul ?... Hectare de drum, un munte de suferinți, un lac cât o mare de lacrimi, un lanț de minciuni ! Și importul ? Dar ce, Ludmila, blonda care îmi calcă inima pe ștaif, îți închipui că-i marfă autohtonă ?!? CĂMĂTARII Dați-mi voie să vă reamintesc un text cenzurat și ca atare încă neapărut în manualele școlare dar de care, în perspectivă, spânzură viitorul nației. Citat. “Aflat pe patul de moarte, propriu-zis într-un fotoliu în descompunere deoarece patul fusese
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
mai multe gazete, lecturând rubrica “diverse” am înțeles de ce, adică din ce cauză, manuscrisele mele nu prezentau interes. Nu ținusem cont de apariția pe scena publică a economiei în tranziție a unui nou personaj, mult mai bancher decât bancherul: zaraful, cămătarul. Sub ploaia decretelor, hotărârilor și ordonanțelor guvernamentale, a taxelor și suprataxelor de tot soiul, calm și zâmbitor își deschide umbrela financiară întrepridul neofinanciar. Cât de curând experiența acumulată de acesta va oferi statului soluția extirpării șomajului, creșterii în progresie geometrică
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]