KorAP: Find »[drukola/base=căpetenie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...122 >

3,031 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

nume proprii localităților și râurilor, care s-au menținut și după asimilarea lor. Ca element cuceritor și stăpân al pământului, slavii au constituit, timp de secole, și elementul conducător clasa politică. Cnejii și voievozii (ambele sunt cuvinte slave) lor sunt căpeteniile diferitelor triburi slave, venite aici, ca și ale populației autohtone supuse, ei împart dreptatea pe timp de pace și conduc oastea în timp de război. Pe văile râurilor, unde locuiau românii, autohtonii, se încheagă cnezatele și voievodatele (termeni slavi, preluați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe bulgari și în Italia, aduși acolo de longobarzi. Sub împăratul Mauriciu, bulgarii năvălesc întâi în Tracia, și în același timp, o parte a lor ("9000") trec la bavarezi, conduși de regele Dagobert, dar aceștia sunt măcelăriți de franci. Kubrat, căpetenia hunogundurilor, este botezat de împăratul Heraclie, la începutul secolului al VII-lea, și vine la Constantinopol, unde este numit patriciu. Pentru a stăvili atacurile lor și pentru a-i folosi ca masă de manevră, bizantinii reușesc să atragă pe unul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
revoltă, iar altele trăiesc pașnic cu bulgarii dominatori. Treptat, elemente de frunte ale slavilor sunt atrase în conducerea statului bulgar. În sate trăiește acea lume romanică (traci romanizați), alături de slavi, sub patronatul hoardei turce (bulgari), rămasă în lagăr (ring), cu căpetenii care își păstrează numele tradiționale, împreună cu veșmântul stepei și orientările zărilor asiatice, ca și vechea religie a strămoșilor lor. Ca succesori ai avarilor, spunea istoricul Suidas, bulgarii cer tribut (subsidii) împăraților Justinian II și Constantin-veșminte bogate și lăzi cu aur

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
reședinței lor se mai văd și azi), iar o altă parte mai mică a bulgarilor s-a îndreptat din stepele nord-pontice spre apus, sub presiunea chazarilor. Dar, în a doua jumătate a secolului al VII-lea, pe la 670, Asparuch (Isperich), căpetenia bulgarilor apuseni sau a "cutrigurilor", după ce trece Niprul și Nistrul, se instalează cu oștenii, carele și familiile lor în regiunea cu bălți și lacuri sărate, aflată la nord de gurile Dunării.6 După vechea cronică a bulgarilor turanieni, căpetenia uniunii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Isperich), căpetenia bulgarilor apuseni sau a "cutrigurilor", după ce trece Niprul și Nistrul, se instalează cu oștenii, carele și familiile lor în regiunea cu bălți și lacuri sărate, aflată la nord de gurile Dunării.6 După vechea cronică a bulgarilor turanieni, căpetenia uniunii tribale, Asparuch, făcea parte dintr-o dinastie, Dulo, originară de pe Volga. Ceata (hoarda) bulgarilor, condusă de el, nu trecea de 30.000 de oameni, dar era de ajuns ca să înființeze un stat nou. Pornind de-aici, din "Onglu", în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
formată din pătura marilor proprietari, boili, și din aceea a proprietarilor mici, bogaini. Feudalizarea societății slavo-bulgare a fost sprijinită și grăbită de stat, de legislația din timpul primilor hani și de biserică, după creștinarea din secolul al IX-lea. Puterea căpeteniei politice, hanul (kanas), în ceea ce privește autoritatea și prerogativele-legiuitor și judecător suprem, comandant al armatei-era ereditară, ca succesiune la tron și, după creștinare, considerată de origine divină. Hanul își alegea sfatul, alcătuit din marii boieri, bulgari și slavi, după centralizarea administrației și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din nou cneazului Sviatopulk și au prădat teritoriile din Panonia aflate sub jurisdicția lui Arnulf. În timpul acestor expediții, ei s-au familiarizat cu regiunea Dunării mijlocii. Aflați în Atelkuz, victorioși în expedițiile lor, triburile ungare se unesc și aleg drept căpetenie a lor pe Arpad, despre care împăratul bizantin Constantin Porfirogenetul ne spune că era "cel mai demn de a-i conduce, înțelept la sfat și înțelegător, de o vitejie aparte și înzestrat pentru a conduce". Capacitățile militare ale ungurilor au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a românilor în Transilvania medievală, precizează Roesler, ca șerbi și oameni fără privilegii, îi arată ca noi veniți și de aceea ei nu se pot bucura de drepturile primilor ocupanți, unguri și sași, care găsiseră aici pământul liber. Ocupația de căpetenie a românilor sud-dunăreni, păstoritul, îi arată ca un popor nomad, ceea ce explică și venirea lor târzie din Balcani spre Carpați, susține Roesler.5 Argumentația lui Roesler era impresionantă, iar tonul său obiectiv în prezentarea împrejurărilor istorice au făcut o bună

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu ziduri, cu șanțuri, cu zăplazuri, cu opreliști și îngrădituri...În afară de asta, populația rurală constituia pentru noii stăpâni, germanii (goții), o sursă prețioasă de venit și, de fapt, ea n-a muncit mai din greu pentru ei decât odinioară pentru căpeteniile romane... Aceștia nu aveau interes să se lipsească nici de meșteșugari care, așezați în târgușoare și mai ales în orașe, știau să prelucreze foarte bine bronzul, fierul, aurul și argintul."20 Rândurile acestea se referă la Alsacia romană, după plecarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cel puțin 80%! Același este raportul în limba vie, vorbită de popor și, în mai mică măsură, în cea scrisătehnică, științifică, filozofică. În concluzie, preponderența elementului latin, ca valoare circulatorie și frecvență, în scris și viu grai, reprezintă nota de căpetenie a latinității limbii române. Lexicul românesc se împarte în trei grupe: cuvinte latine, autohtone (traco-dace) și străine (de împrumut)slave, grecești, turcești, ungurești și neologisme. Elementul latin formează majoritatea cuvintelor pentru că noțiunile și lucrurile principale, abstracte și concrete, se numesc

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dacă erau autohtoni din regiunea gurilor Dunării sau erau recrutați din provinciile sud dunărene ale Imperiului. Dar încă înainte de aceasta, la 1114, Anna Comnena îi menționa pe vlahii care îi călăuzeau pe năvălitorii cumani la trecerea Dunării, ca și o căpetenie a lor, Pudilă sau Budilă, care dau de veste împăratului Alexie despre trecerea fluviului. Aceste "Vlahii" erau răspândite în diferite ținuturi din sudul Dunării, iar despre originea și patria lor există o tradiție istorică consemnată de Kekaumenos, scriitor bizantin din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de pământ (boieri), ale cărei privilegii feudale nu erau consemnate în scris, fiind bazate pe o situație de fapt, se poate identifica cu acea pătură suprapusă din sânul obștei de care a fost vorba mai sus. În momentul în care căpeteniile acestora au ajuns să fie întreținuții obștilor, ei și-au arogat drepturi ereditare și o poziție (funcții) și bunuri mai presus de ceilalți membri ai obștei. Acești fruntași privilegiați constituie pătura stăpânitoare a societății autohtone (românești). Membrii acestei nobilimi (aristocrații

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Suprafața acestor localități (fortificații): la Dăbâca era de 16 m2, dar la Mircea Vodă erau adevărate "palate", unde s-au aflat podoabe, bijuterii, monede, ceramică, arme. Prezența acestor obiecte indică faptul că fortificațiile, însoțite de locuințe bogate, aparțineau acelor fruntași (căpetenii de obști), unei categorii sociale suprapuse, față de care locuitorii satelor din jur se aflau în raporturi de dependență. Fortificația era un centru de convergență al unei întregi zone rurale-ea nu putea exista fără un hinterland de sate cu locuitori, care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în raporturi de dependență. Fortificația era un centru de convergență al unei întregi zone rurale-ea nu putea exista fără un hinterland de sate cu locuitori, care prestau munca pentru fruntașii ei. Aceste complexe teritoriale (fortificații și așezări) erau reședințe ale căpeteniilor unor formațiuni politice, centre ale organizării teritoriale. O dată cu secolul al X-lea, aceste realități politice erau menționate în scrieri de epocă, cronici, în care se face referire și la existența unor fortificații-reședințe în aria celor trei voievodate, de organizare militară

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în limba slavă, menționează pe jupan Dimitrie, iar inscripția de la Basarabi-Murfatlar, pe jupan Gheorghe, sfârșitul secolului al X-lea, conducătorii unor organisme politice teritoriale. La fel, pe teritoriul Moldovei, se aflau fortificațiile de la Fundu Herții, Dersca ș.a., reședințe ale unor căpetenii de obști necunoscute nouă. În Banat, organizațiile plitice erau conduse de Voilă și Vataul, jupani amintiți pe un vas din tezaurul de la Sânnicolau Mare, datat secolul al X-lea. Cronicarii bizantini Skylitzes și Kedrenos aduc mărturii despre existența în stânga Dunării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de Voilă și Vataul, jupani amintiți pe un vas din tezaurul de la Sânnicolau Mare, datat secolul al X-lea. Cronicarii bizantini Skylitzes și Kedrenos aduc mărturii despre existența în stânga Dunării, în secolul al X-lea, a unor fortificații-reședințe ale unor căpetenii politice românești și alogene (slave).17 Formațiuni politice românești În etapă nouă din jurul Anului 1000, asistăm la o maturizare a procesului de organizare politică a societății medievale de la Dunăre și Carpați. Perioada aceasta începe cu menționarea în izvoarele scrise a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și-a pierdut viața pe valea Căpușului. Locuitorii țării sale, români și slavi, aflați într-o situație fără ieșire, s-au supus și au ajuns la o înțelegere cu ungurii la Așchileu (Esculau), apoi l-au ales pe Tuhutum drept căpetenie a voievodatului transilvan, care și-a păstrat vechea organizare. În afară confruntărilor menționate, s-au mai dat și alte lupte, la cetățile de la Dăbâca, Cluj-Mănăștur și Morești s-au constatat, în urma investigațiilor arheologice, distrugeri, cauzate de atacurile repetate ale ungurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Țării Făgărașului, iar spre est până la Carpați. După pătrunderea lor inițială, la începutul secolului al X-lea, ungurii s-au retras în cea mai mare parte, iar cei rămași, puțini, au fost asimilați de majoritatea româno-slavă din teritoriile cucerite. Unele căpetenii și ungurii de rând rămași aici au conviețuit cu populația autohtonă-conducătorii triburilor maghiare au pierdut roadele victoriei militare asupra voievozilor locali. Izvoarele bizantine susțin că voievodatul transilvan avea independență politică și militară, dar era sub protecția Imperiului și avea o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vorbesc și ele despre existența în spațiul românesc a unor structuri politice-teritoriale, din secolele X-XI. Astfel, scriitorul bizantin Kedrenos dă mărturie despre existența, în secolul al X-lea, în stânga (nordul) Dunării, pe teritoriul Munteniei și Olteniei, a unor fortificații-reședințe ale căpeteniilor (fruntașilor) formațiunilor politice, supuși împăratului bizantin. În secolele XI-XII, informațiile se înmulțesc, iar asemenea formațiuni politice vor fi existat și la est de Carpați, în Moldova și Basarabia. Cercetările arheologice ne oferă date despre fortificațiile-reședințele ale conducătorilor formațiunilor politice și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alcătuită din români (vlahi), pecenegi și bulgari.25 Expedițiile ungare de la începutul secolului al X-lea, în Transilvania, nu aveau un caracter permanent, sistematic, erau doar incursiuni de pradă și cucerire, apoi cea mai mare parte a maghiarilor și a căpeteniilor lor s-au retras în Panonia, numărul lor fiind redus pentru a putea stăpâni teritoriile cucerite. Cei care au rămas în aceste teritorii transilvane au conviețuit (vezi mai sus) cu populația autohtonă, majoritară și s-au integrat în societatea locală

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-au retras în Panonia, numărul lor fiind redus pentru a putea stăpâni teritoriile cucerite. Cei care au rămas în aceste teritorii transilvane au conviețuit (vezi mai sus) cu populația autohtonă, majoritară și s-au integrat în societatea locală, iar căpeteniile de triburi maghiare au apărat interesele lumii (societății) autohtone din Transilvania și s-au opus cuceririi regelui Ștefan cel Sfânt, de la începutul secolului al XI-lea. Urme ale prezenței maghiare de la începutul secolului al X-lea, în Transilvania, s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Mureșul mijlociu, și avea reședința la Bălgrad-Alba Iulia, un oraș-cetate. În aceste țări-voievodate, existau mai multe cetăți, centre militare, dar și economice: Cluj, Țeligrad (Blandiana), Bălgrad (Alba Iulia), Morești, Moigrad, Morisena (Cenad), Orșova. Cetățile adăposteau garnizoane însemnate, sprijinul și forța căpeteniilor politice, se aflau aici slujitori care încasau dările de la locuitori (populație) și judecau neînțelegerile dintre supușii lor. Armele folosite de cetele militare, în secolele X-XI, erau: coifuri de piele sau metal, scuturi sau paveze, cămăși de zale sau veste de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
era mult.26 Organizarea bisericească în secolele X-XIII Existența acesteia susținea stratificarea social-politică, conturată în secolul al X-lea. În preajma Anului 1000, biserica era o instituție ce sprijinea pătura conducătoare a formațiunilor politice. Înzestrată cu pământ și alte bunuri de căpeteniile politice, biserica, ca instituție, se feudalizează, devine un factor în aservirea obștilor sătești. Localități, ca Alba Iulia, Dăbâca, Cenad erau centre ale organizării politice, dar și reședințe bisericești, sedii ale unor episcopate. În Banat, în vremea lui Ahtum, secolul al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolului, ei luptau în Sicilia. Rolul lor militar deosebit se manifesta încă sub Vasile II, apoi sub Alexie Comnenul, împăratul recurgea la "păstorii de acasă" și, în felul acesta, avem ceata muntenilor (vlahii din munți), care coborau în văi cu căpeteniile lor. La începutul secolului al XI-lea, thema Paristrion (Paradunavon) a avut parte, timp de un sfert de veac, de o existență pașnică și prosperă, poate cea mai înfloritoare din istoria acestei provincii. Situația privilegiată a provinciei dobrogene se datorează

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Tzitzikios, fiul patriciului care, în 1017, într-o scrisoare către bazileu îl înștiința despre pregătirea unui atac al bulgaro-pecenegilor împotriva Imperiului, conform cronicii lui Skylitzes. Lui i-a urmat la conducerea themei dobrogene Simeon, cel care îl înștiința pe toparhul (căpetenia locală) de la Dinogetia-Garvăn. La Capidava și Dinogetia, la începutul secolului al XI-lea, erau, cf. descoperirilor arheologice, locuințe numeroase, ceramică și obiecte de podoabă, ceea ce arată că cele două orașe de frontieră aveau o mare importanță economică, militară și administrativă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]