2,531 matches
-
troienite, apariția limuzinei, oribila coborâre publică din ea a Myrei și a lui, În fața a șaizeci de ochi mustrători, scuzele pe care și le va cere - de data asta reale. A oftat tare. — Ce-i? s-a interesat Myra. — Nimic. Căscam și eu. Sigur Îi prindem din urmă până nu ajung acolo? Nutrea speranța vagă că ar fi putut intra primii la clubul Minnehaha și i-ar Întâlni acolo pe ceilalți, ar fi găsit Într-o stare de izolare blazată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și aș face și alte chestii simple și firești. — Amory! a zis exasperat Kerry. Te Învârți În cerc și-atâta tot. Dacă vrei să fii remarcat, du-te În lume și fă ceva; dacă nu, las-o mai domol. A căscat puternic. Hai, să lăsăm fumul să plutească În voia lui. Să ieșim și să căscăm gura la antrenamentul fotbaliștilor. Treptat, Amory a acceptat punctul acesta de vedere, hotărându-se să-și inaugureze cariera abia toamna viitoare, și s-a abandonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Învârți În cerc și-atâta tot. Dacă vrei să fii remarcat, du-te În lume și fă ceva; dacă nu, las-o mai domol. A căscat puternic. Hai, să lăsăm fumul să plutească În voia lui. Să ieșim și să căscăm gura la antrenamentul fotbaliștilor. Treptat, Amory a acceptat punctul acesta de vedere, hotărându-se să-și inaugureze cariera abia toamna viitoare, și s-a abandonat plăcerii de a privi cum Kerry se distrează pe seama lui 12 Univee. Au umplut patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
eșec, chiar dacă acesta ar fi atras după sine, În mod arbitrar, excluderea sa din redacția de la Princetonian și distrugerea șanselor de a intra În consiliul studenților din anii mai mari. Dar se mai putea baza, ca de obicei, pe noroc. Căscând, și-a scris mottoul de onoare pe prima pagină a lucrării și a ieșit agale din sală. — Dacă nu iei examenul, a declarat abia-sositul Alec când ședeau pe pervazul din camera lui Amory și reflectau la un model de decorație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
te-ar face să te simți mult mai trainic ancorat, dar nu voi risca să pierd influența pe care o am asupra ta discutând cu tine În contradictoriu, chiar dacă În sinea mea sunt sigur că „hăul negru al Romanismului“ se cască sub picioarele tale. Scrie-mi repede. Cu multă dragoste, THAYER DARCY Până și lecturile lui Amory au pălit În această perioadă. El s-a cufundat și mai tare În labirintul străzilor neguroase, mărginașe, ale literaturii: Huysmans, Walter Pater, Théophile Gautier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Princeton, iar efectul era Întregit de șosetele dungate și batistele din buzunarele de la piept, În aceeași gamă de culori. Țineau legat cu un lanț zornăitor un motan uriaș, Înnebunit, vopsit ca un tigru. O jumătate bună din lumea de la gară căsca gura la ei, oscilând Între compasiune Îngrozită și veselie gălăgioasă, iar la apropierea lui Phyllis, căreia-i cam căzuse falca delicată, cei doi se frânseră din șale și emiseră uralele colegiului cu voci puternice, răzbătătoare, adăugând la sfârșit numele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și ce zi leneșă a fost, Când de finaluri fericite ne erau apărate Sufletele tinere și netulburate. Chipul atent, cu ochii mari, ți-l adoram, Zâmbind un repertoriu; piesa ce-o priveam Răzbea spre noi ca apele la țărm, epuizate. Căscând și hoinărind, să treacă seara cu bine, Privesc de unul singur... Pălăvrăgeala, sigur, Strică unica scenă ceva mai fermecată; Ai plâns puțin, mă Întristasem pentru tine Exact aici! Unde X apără divorțul, nesigur, Și Cum-o-Cheamă-i cade-n brațe, leșinată.“ CALM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
din cap că da.) CECELIA: Păi, Rosalind n-a Întâlnit Încă un bărbat pe care să nu-l domine. Pe cuvânt, Alec, se poartă foarte urât cu băieții. Îi terorizează, Îi taie de pe listă, le dă plase la Întâlniri, le cască În față - iar ei se Înghesuie să fie umiliți și mai mult. ALEC: Al naibii ce le place. CECELIA: Ba le displace profund. Ea este... e un soi de vampir, cred... Și pe fete le poate determina să joace cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
măturând cu un gest larg un flacon de seltzer, care și-a găsit sfârșitul zgomotos pe dușumea, dar Amory nu și-a Întrerupt tirada.) Ca’tă plăcerea unde-o găsești mâine mori. Asta-i filosofia mea de-acu’. Carling a căscat, dar Amory a continuat, strălucitor ca lustruit cu ceară: — Mă mirau unele lucruri - oamenii satisfăcuți de compromisuri, atitudinea juma’-juma’ față de viață. Acu’ nu mă mir, nu mă mir... A devenit atât de insistent În Încercarea de a-l convinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a fost absolut tipică. Se sculase la amiază, luase prânzul cu doamna Lawrence, după care se Întorsese acasă, dus pe gânduri, pe platforma unuia dintre autobuzele sale Îndrăgite. - Și de ce n-ai fi plictisit, mă rog? l-a Întrebat Tom, căscând. Nu-i asta predispoziția normală a unui tânăr de vârsta și condiția ta? - Ba da, a răspuns gânditor Amory. Dar sunt mai mult decât plictisit. Sunt plin de neastâmpăr. - De la dragoste și de la război ți se trage. - Păi, a chibzuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
voi găsi alta, mi-aș pierde și bruma de Încredere pe care o mai am În natura umană. Poate c-am să mai zburd, dar Rosalind a fost unica femeie din lumea asta În stare să mă priponească. - Bun, a căscat Tom. Am făcut pe confidentul tău o oră bună, pe ceas. Totuși mă bucur să constat că ai din nou păreri ferme În legătură cu ceva. - Am, a recunoscut În silă Amory. Totuși, când văd o familie fericită, Îmi vine rău de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
birou, cu fața către public. Acuma trebuie să știți că Marcel Anghelescu râdea din te miri ce, era o catastrofă. În plină discuție, destul de aprinsă, Beligan spune mormăit, așa cum îi era stilul: ― Să luăm de pizdă, hm, calul dumitale. Marcel cască ochii, trage aer, se sufocă, cască ochii și mai tare, Beligan se uită la el candid, n-a mâncat usturoi, Marcel simte că pământul e foarte mic, vine un val de râs tocmai din călcâie, ajunge în gât, în dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
trebuie să știți că Marcel Anghelescu râdea din te miri ce, era o catastrofă. În plină discuție, destul de aprinsă, Beligan spune mormăit, așa cum îi era stilul: ― Să luăm de pizdă, hm, calul dumitale. Marcel cască ochii, trage aer, se sufocă, cască ochii și mai tare, Beligan se uită la el candid, n-a mâncat usturoi, Marcel simte că pământul e foarte mic, vine un val de râs tocmai din călcâie, ajunge în gât, în dinți, fălcile i se umflă, nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
am luat marele premiu de interpretare la Festivalul de teatru experimental de la Cairo. Festivitatea avea loc chiar la poalele marii piramide, într-un decor fastuos, cu lumini multe și colorate care irizau fantastic înălțimea amețitoare a piramidei; în spatele ei, noaptea căsca un hău de nepătruns. Sus pe cer erau stelele, dar, din cauza iluminației, abia dacă se zăreau. Mă întorceam de la masa prezidiului cu diploma în brațe și din primul rând s-a ridicat un omuleț care m-a îmbrățișat și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
în personajele sale, care-l apărau de defectele și de necazurile lui, multe nedrepte, îl stimulau să trăiască și să se bucure de viață. Probabil că în ziua aceea nefericită personajele lui au ieșit un pic la plimbare, au întârziat căscând ochii la cine știe ce vitrină și, de dorul lor, Maestrul s-a topit ca o lumânare. Când s-au petrecut toate acestea? În ce lume, în ce veac? Oare s-au petrecut, sau totul nu este decât o născocire a unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
că a făcut și Gelu, Hudac s-a pitit sub scutul lui și, cât era de gras, nu se mai vedea de acolo, doar scutul ce se hurduca. Puiu s-a întors cu fața la fundal, ca să nu fie vorbe, Fotino a căscat gura fără de aer, Beligan, care altminteri era destul de rezistent, râdea greu, se stăpânea, a deschis gura, că-l prinsese chestia pe expirație și începuse să se sufoce, era dinamită în aer, mai ales că Gonța o ținea pe a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Ceva se petrece în sinea ei, numai că nu știe încă ce. Sper că nu se petrece nimic în sufletul Sophiei, gândește Rainer îngrozit. Hans, care cunoaște filmele cu adevărat palpitante, nu pe cele la care nu faci decât să caști de plictiseală, o trage pe Sophie la pieptul lui și o sărută, mânjindu‑se pe gură cu sângele ei. Are un gust dulce. Dulce mai e și Sophie asta! Parcă ar fi spălată cu un detergent special pentru lucruri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Chiar dacă mai simte și vreun altul bucurie, asta nu înseamnă că poate să și scrie despre ea fără greșeală. Căci ăla nu vorbește limba culturii înalte, ci pe cea a propriei culturi, care nu este însă recunoscută. În Austria se cască o prăpastie adâncă între aceste două paliere lingvistice, prăpastie ce provine din inegalitatea dintre oameni, ceea ce va exista întotdeauna - inegalitatea, nu oamenii. E de‑ajuns ca unul să vorbească la imperfect, că ceilalți nu‑l mai înțeleg. Așa i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
unica menire a artei. Petele de culoare cu capetele purtătoarelor lor deasupra apar ca niște pete imense de culoare - drept altceva nu poți să le iei - pe fundalul de cristal, iar bijuteriile sclipesc la suprafață, ca spuma pe valuri. Rainer cască gura din locul în care se află și care, firește, nu e strada, ci parcul. De fapt, chiar locul ăsta e destul de nefiresc, pentru că acest om stă de regulă în casă, bine păzit de stradă și de agitația ei. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de bere sau chiar de o bășină, de care Rainer se teme cel mai mult. A luat‑o pe străzi lăturalnice și conduce vehiculul spre lacul de acumulare, deja s‑a apropiat periculos de mult de natură, care și‑a căscat gâtlejul nesătul ca să‑l înghită. Verdele devine țipător și periculos, atâta verde. Ca o groapă uriașă de spanac. Mâna tatei lucrează în continuare cu sârg, nasturele de sus fusese descheiat deja la cârciumă, acum urmează și alți nasturi. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mașina, avertismentele lor șoptite amuțesc. Undeva latră un câine de curte, care n‑are libertate, dar nici nu știe ce‑i aia, fiindcă a fost dintotdeauna în lanț. Nu aspiră spre necunoscut. O țărancă cu hrană pentru păsări în șorț cască gura. Iarba începe să‑și lase sucul, fiindcă simte apropierea verii. Malul apei năvălește spre ei dând să‑i salute, ia te uită, tocmai astăzi când credeam că nu se mai întâmplă nimic. Vietăți zburătoare o șterg în zbor razant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
din sufletul ei să nu mai meargă prea curând la bazinul de înot, fiindcă nu apa e elementul ei, ci mai degrabă undele tonurilor muzicale care vin și pleacă vuind, însă nu se compară cu vuietul apei de la duș. Anna cască gura, dar nu se aude nimic, nici un cuvânt, nici un ton muzical. Tăcere. Apa n‑o primește, o respinge. Băgătorul de seamă al bazinului de înot fluieră strident fiindcă unul a sărit, de afurisit ce e, în mijlocul unui grup care stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Iar medicul îi dăduse voie. De asemenea, multe prietene și mulți prieteni de‑ai mei și de‑ai tatălui tău au fost condamnați de tribunalul provincial de primă instanță și executați prin decapitare. Mă gândesc tot timpul la ei. Hans cască ostentativ, a mai auzit chestiile astea de nenumărate ori și crede că vremurile s‑au schimbat, iar odată cu ele s‑au schimbat și oamenii, care au acum alte griji. Mai ales cei tineri, cărora le aparține viitorul, pe care și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ore nemaipomenit de plictisitoare. Sunt conducătorul vostru și sper că acțiunea de ieri v‑a plăcut, totuși mai trebuie să îmbunătățim unele lucruri, despre care vom discuta acum. Mai ales încadrarea în timp. Voi explica acum mai pe larg. Sophie cască și Hans spune că e de aceeași părere cu Sophie. (Anna). Gândiți‑vă ce de‑a bani am capturat și ce avem de gând să facem acum cu atâția. Putem să ne cumpărăm multe lucruri frumoase cu ei, care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
tremure și Încercă să scape de acest freamăt care o cuprindea. Însă Îi era cu neputință să se elibereze de el. Freamătul, pe care-l resimțea ca pe un zgomot de pași, nu făcea decât să sporească vidul ce se căsca În adâncul său. Cuvântul „vânător“ și imaginea pe care o crea acesta În mintea ei Începeau să se suprapună cu imaginea unui falus. — Dar, În momentul cel mai important, vânătorul e capabil să renunțe la tot, la imaginea despre sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]