236,711 matches
-
Nicolae Manolescu În noiembrie 1988, mă aflam nu mai știu de ce la Bacău. Era un sfîrșit de săptămînă. Decisesem să revin la București luni. Sîmbătă seara, citeam în camera de la hotelul Trotuș, impersonală ca toate camerele de hotel de pe vremea aceea, cînd a sunat telefonul. Vocea de la celălalt capăt al firului era ultima la care m-aș fi așteptat. Aparținea șefului meu de catedră. Am fost atît de uimit, încît nu mi-a dat prin minte
Dar Papa? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12359_a_13684]
-
gelosul Golaud, nu sînt animale, ci mici jucării de lemn, prin care copilașul își explică lumea. Pe de altă parte, mai ales din punctul de vedere a lui Golaud, salonul întunecat și artificialitatea consecventă, inspiră o continuă lipsă de libertate. Camera cu ferestrele închise evocă spațiile claustrofobice ale tragediei clasice franceze, a lui Racine, comparate de Jean Giraudoux cu temnițe sau cuști de animale sălbatice. Cântăreții personifică acest spațiu ultrasugestiv, colorându-l cu roluri expresive. John Tomlinson îl cântă pe Golaud
Pelleas et Mélisande la festivalul din Glyndebourne by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/12413_a_13738]
-
instituții similare europene, primele concerte au fost încredințate nu oamenilor casei, ci unor dirijori invitați. Este posibil atunci când aceștia sunt - pe de-o parte, în cazul Orchestrei Naționale - dirijorul finlandez Leif Segerstam și - pe de alta, în cazul Orchestrei de Cameră - dirijorul de origine bulgară Milen Nachev. Exemplară s-a dovedit a fi alcătuirea primului program ce a inclus celebre pagini simfonice și concertante din literatura finlandeză, în particular lucrări semnate de Jan Sibelius, de asemenea, prima Suită în do major
În sălile bucureștene de concert by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/12410_a_13735]
-
al spectacolului se adaugă, nu se simplifică. Luate în sine, elementele de decor ale scenografului Andrei Both sau unele dintre costumele Doinei Levința sînt extraordinare, nasc imagini tari, ce se rețin. Vitraliul enorm, unul dintre pereții unui spațiu, fie el cameră, salon, teatru se luminează uneori emoționant, desenînd ipostaze ale iluziei florale a paradisului. Jocul cu transparențele și opacitățile, cu oglindirile, cu succesiunea de oglinzi care glisează la vedere și aduc sau iau personaje, povești, situații, care separă și definesc spații
De ce nu vorbeste Dorian Gray? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12433_a_13758]
-
la Iași de oamenii pentru care n-a făcut nimic, acum el speră să fie retrimis în Parlament la grămadă cu "piloșii" lui Iliescu! Păi, să nu te-apuce scârba? Ei și, dacă te-apucă, ce-ai rezolvat? Vin mahării Camerei Deputaților și decretează că prea s-a muncit mult, prea s-au spetit "aleșii neamului", așa că trebuie redus drastic programul de lucru: săptămâna parlamentară nu se mai încheie joi, ci miercuri. La câte idioțenii se fac și se spun, în
Democrația ca o mlaștină by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12440_a_13765]
-
afișează, nici creștinismul nu concepe că omul trist e frecventabil. Omul trist este o aberație și pentru doctorul Freud, cel care cu degete lungi de cuvinte căuta prin măruntaiele sufletului să extragă tumora melancoliei. Ce faci tu acolo singur în camera ta? " iată ce vrea să știe, zi și noapte, ochiul orwellian. Și de asemenea, ochiul inchiziției, ochiul științei, ochiul pedagogic al societății. Nu trebuie să fii singur, nu trebuie să fii trist, nu trebuie să te dai cu capul de
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]
-
astfel de societate fals tolerantă te obligă, de fapt, să începi să-ți cauți singurătatea. În noul sistem al "hipermodernității", cum îl denumește Gilles Lipovetsky, ochiul orwellian care te spiona odinioară este, de acum înainte, simbolicul ochi al milioanelor de camere de luat vederi, ce te spionează cu... indiferență. Totul a devenit "hiper", de la consum, la terorism, de la migrațiile turistice în masă, la viteza cu care se deplasează febra avicolă sau uraganele. Indiferența este și ea supradimensionată; de nu-i de
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]
-
România se construiesc, săptămînal, sute - dacă nu mii - de hectare de pereți care trebuie mobilați cu ceva. Dacă nu se umplu cu lucrări de artă, se găsesc alte substitute care să acopere marile suprafețe oarbe. Nu poți sta într-o cameră albă decît dacă vrei să faci experiențe yogine, să deliberezi asupra capacității tale psihice, asupra puterii de a face față provocării vidului. Pereții goi prefigurează cavoul. Or, fenomenul care se întîmplă în economia reală generează o dinamică extraordinaeră a actului
Iarăși despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12457_a_13782]
-
atentate (") ca și cum totul s-ar petrece lângă noi, la o atingere de mână, la o zvârlitură de băț. însă toate acestea nu ne îndeamnă să ieșim pe ulițele satului, fie el și mondial, ci ne îndeamnă să verificăm dacă ușa camerei noastre este bine închisă". Reluând o idee formulată la colocviul de anul trecut (tema: "Eu, celălalt"), António Lobo Antunes (Portugalia) a vorbit despre capacitatea abstracțiilor (umanitate, libertate etc.) de a mobiliza conștiințele și chiar de a trimite oamenii să moară
Singuri în satul global by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/12441_a_13766]
-
cheltuielilor de întreținere afișată în holul de la intrare: ,Citiți-o cu atenție și veți vedea cum, în doar cîteva minute îi știți pe toți cei care locuiesc acolo. Cum să nu-l știți pe Damian de la doi, patru persoane, trei camere, două milioane opt sute cincizeci și trei de mii pe luna martie, restanțe aproape șapte milioane, fond de rulment zero?! Îl aveți mereu în fața ochilor, orice bloc are un ŤDamian de la doiť. Cum să n-o recunoașteți pe doamna Sorescu de la parter, o persoană
Mesaje din România reală by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12443_a_13768]
-
și ceață), la noutăți video (Misterele fluviului) și la TV (Mansfield Park, difuzat de HBO). Primele două aparțin tipului III de adaptare și au multe elemente comune care țin de regie. La Clint Eastwood, regizorul Misterelor", te aștepți la o cameră care zăbovește la close-ups și la un ritm editorial molcom, cu cadre lungi și tăieturi nespectaculoase. La Vadim Perelman, veteran al reclamelor și videoclipurilor (al cărui debut regizoral e Casa"), te-ai aștepta la exact contrariul. Și totuși" Filmul lui
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
situațiile în care sunt puși sunt atât de greu de crezut încât e imposibil să crezi sau să te identifici cu drama interioară a personajelor. Romanul spune povestea pe două voci (Kathy și Behrani), aducând astfel cititorul în proximitatea lor. Camera, deși se mai rotește pe lângă personaje în planuri apropiate, păstrează cel mai adesea o distanță moderată și glacială. Filmarea pare naturalistă și clinică, contrastând nepotrivit cu coloana sonoră excesivă a lui Horner (vezi Titanic). Lungmetrajul merită văzut doar pentru jocul
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
care funcționează consubstanțial, pentru că intriga polițistă conferă veridicitate tragediei. Echilibrul e evident în final; filmul nu se termină cu aflarea/pedepsirea vinovatului, ci cu o paradă la care personajele supraviețuitoare se observă reciproc. Stilul cinematografic e sobru, clasic: puține artificii, camera, când nu stă aproape de personaj, adică arareori, se mulțumește cu imagini cu cartierul în care se petrece acțiunea, imagini care amintesc de filmul documentar. Iar violența - care odată exercitată, se moștenește și se perpetuează în acest lung-metraj - e minimă, vizual
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
aidoma celei din roman, numai că în afară de aceasta, n-a mai rămas nimic din Jane Austen. Fanny Price e feministă și anticolonialistă avant-la-lettre; spiritele frivole ale eroinelor austeniene au fost înlocuite de cinism sarcastic, ba chiar Fanny, privind direct în cameră, își bate joc de viața acestui tip de eroine numind-o "o succesiune rapidă de fleacuri". Rozema accentuează voit artificialitatea romanului prin câteva artificii, ca de pildă comentariile ironice ale lui Fanny în voice-over sau încadrarea picturială a personajelor care
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
și a "pictat", puțin altfel decît uzual, formele, volumele, exterioarele, interioarele, lucrurile. Spațiul de la Teatrul Act se redefinește, benefic, prin metoda de construcție la vedere a locurilor și amplasamentelor de joc: muzeu, sală de așteptare, restaurant, parc, sală de conferințe, cameră. Se întîmplă ceva în fiecare dintre ele, le parcurgem pe rînd, pentru ca la sfîrșit să le trecem din nou în revistă, în viteză, ca pe o repovestire vizuală, prin rememorarea locurilor, a întregii piese de două ore. Tehnica este susținută
Un verronica dcronica dnisaj. Metamorfoze by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12455_a_13780]
-
să le trecem din nou în revistă, în viteză, ca pe o repovestire vizuală, prin rememorarea locurilor, a întregii piese de două ore. Tehnica este susținută de un laptop performant, de un sistem simplu de captare a imaginilor cu o cameră video și de un altul, de proiecție, un sistem elaborat pe calculator. Dintr-o dată, spațiul de joc de la Act se mărește, este folosit tot peretele din fundal, acolo se proiectează imaginile filmate sau imaginate pe computer. Scenograful este încă un
Un verronica dcronica dnisaj. Metamorfoze by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12455_a_13780]
-
și Leung) sunt nume de marcă ale cinematografiei hongkongheze, iar faptul că au mai lucrat împreună face ca ei să confere veridicitate variatelor relații în care se află (fapt esențial, fiindcă relațiile se schimbă în fiecare povestire). Nu atât mișcarile camerei te frapează, ci calitatea picturală a imaginii - Zhang Yimou era oricum faimos pentru acest element, dar îl asistă și operatorul de imagine Chris Doyle (O iubire imposibilă), considerat de mulți un caligraf al luminii. Eroul e un film care vrea
HollyKong? by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12475_a_13800]
-
mulți în scandal? m-am întrebat după aceea. Căci totuși, istorioara cu declarația prostituatei nu prea mi se părea verosimilă. Dar cazul începe să mă intereseze. Aflu de la un post de televiziune că frații Cămătaru aveau instalații de supraveghere în camerele hotelului lor în care roiau prostituate. Adică inventivii frați își înregistrau clienții în vederea unor posibile șantaje. Oricum, de pe urma descoperirii făcute la hotelul lor, Cămătarii s-au ales cu un nou dosar, de subminare a autorității statului. Dacă n-aș fi
Neverosimila noastră realitate by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12480_a_13805]
-
la sută. Și asta are repercusiuni asupra protagonistului, care e la fel de schematic ca un Făt-Frumos: nu te interesează ce spune - oricum, debitează doar clișee - ci ce face (pe cine urmărește, cu cine se bate, etc.). Efectele speciale CGI și kinetomania camerei nu reușesc să salveze filmul. Poate doar te fac să te abții de la căscat vreo cinci minute. Dacă vine vorba de căscat, mai găsiți pe ecrane Polițiști fără maniere; din nou, nici un adaos inovativ la figura detectivului, de data asta
Filmul polițist la interogatoriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12499_a_13824]
-
știe ea. Sutura spectatorului e realizată de Campion cu o rară subtilitate: în loc să ofere unghiuri subiective pentru a facilita identificarea cu personajul, regizoarea preferă filmările cu soft focus, imaginea fiind aproape neclară, eliminând astfel diferența dintre ochiul "obiectiv", clarvăzător, al camerei și perspectiva protagonistei. Mișcările torpide ale camerei se justifică și prin atenția pe care Campion o dă detaliilor decorurilor: orașul New York respiră pericol și urâțenie (da, există estetica urâtului și în cinematografie), gunoaiele sunt omniprezente, iar asfaltul oprimant. Nimic mai
Filmul polițist la interogatoriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12499_a_13824]
-
Campion cu o rară subtilitate: în loc să ofere unghiuri subiective pentru a facilita identificarea cu personajul, regizoarea preferă filmările cu soft focus, imaginea fiind aproape neclară, eliminând astfel diferența dintre ochiul "obiectiv", clarvăzător, al camerei și perspectiva protagonistei. Mișcările torpide ale camerei se justifică și prin atenția pe care Campion o dă detaliilor decorurilor: orașul New York respiră pericol și urâțenie (da, există estetica urâtului și în cinematografie), gunoaiele sunt omniprezente, iar asfaltul oprimant. Nimic mai firesc ca detectivul - cu numele - să se
Filmul polițist la interogatoriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12499_a_13824]
-
cutia de tinichea. Nu e de mirare, regizorul debutant Yann Samuell a fost inițial ilustrator/ artist grafic; acum și francezii au un Terry Gilliam al lor. Dar experiența profesională de până acum a cineastului nu poate explica mișcările experte ale camerei; la Samuell, filmarea frontală apare destul de rar. În schimb, camera nu are un moment de odihnă, sunt explorate cele mai variate tehnici, reîncadrarea și schimbarea unghiului se fac frecvent în timpul aceleiași mișcări a macaralei. Ca să nu uităm o secvență antologică
Un pariu pe două vieți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12515_a_13840]
-
Samuell a fost inițial ilustrator/ artist grafic; acum și francezii au un Terry Gilliam al lor. Dar experiența profesională de până acum a cineastului nu poate explica mișcările experte ale camerei; la Samuell, filmarea frontală apare destul de rar. În schimb, camera nu are un moment de odihnă, sunt explorate cele mai variate tehnici, reîncadrarea și schimbarea unghiului se fac frecvent în timpul aceleiași mișcări a macaralei. Ca să nu uităm o secvență antologică, în care camera se deplasează circular în jurul cuplului îngropat în
Un pariu pe două vieți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12515_a_13840]
-
filmarea frontală apare destul de rar. În schimb, camera nu are un moment de odihnă, sunt explorate cele mai variate tehnici, reîncadrarea și schimbarea unghiului se fac frecvent în timpul aceleiași mișcări a macaralei. Ca să nu uităm o secvență antologică, în care camera se deplasează circular în jurul cuplului îngropat în ciment, făcut să arate la fel de fluid și transparent ca apa dintr-un acvariu. Multe din aceste detalii duc cu gândul la Amelie. Deși măgulit de comparație, Yann Samuell declară că scenariul, complet cu
Un pariu pe două vieți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12515_a_13840]
-
Nicolae Ceaușescu, în care viața devenise un coșmar pentru milioane de români. Iată, spre exemplificare, "romantismul" unei scene de amor dintr-o vreme pe care, din fericire, am început să o uităm: Se uită atent la Clavdia care intră în cameră, așteptînd să zărească aburi înălțîndu-se din trupul ei de parcă ar fi fost plămădit din țărînă și iarbă cosită, uscate la soare, apoi răcorite cu stropii norilor. Și totuși efluviile de Rexona îi pătrunseră în nări, destrămînd farmecul clipei de reverie
Hans Castrop în România comunistă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12484_a_13809]