1,594 matches
-
schimbări” nu au afectat cu nimic mecanismul de transferare de fonduri publice către capitalul privat autohton prin intermediul creditelor bancare. A doua dovadă de excepțională adaptabilitate a capitalului autohton la schimbarea mediului în care acționa a oferit-o chiar desființarea Bancorex. Capitaliștii autohtoni au făcut toate eforturile pentru a transforma ceea ce sigur reprezenta o pierdere - măcar de natură instituțională - într-o sursă de câștig. Oportunitatea care s-a ivit a fost aceea de a utiliza AVAB ca pe un mijloc de a
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
mai scăzut decât valoarea nominală a acestora, adică la un preț de piață, ba chiar de a-și mări capitalul. Cum piața era ca și inexistentă, căci nu exista capital dornic să investească în datorii neperformante, măcar pe termen scurt, capitaliștii autohtoni au putut domina piața, au putut stabili noile prețuri ale propriilor lor datorii, le-au putut răscumpăra la valori convenabile, ba chiar au putut achiziționa la prețuri foarte scăzute, o parte a capitalului de stat care intrase, prin intermediul datoriilor
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
o mai eficientă activitate industrială, ci exprimă doar un artificiu contabil. Creditele neperformante pur și simplu nu au mai fost contabilizate, începând cu 1999-2000, pentru simplul motiv că au fost transferate într-o instituție specială a administrației de stat. Iar capitaliștii români și-au găsit surse alternative de finanțare preferențială. O lovitură cu adevărat eficientă dată mecanismului de subvenționare a capitalului autohton a fost nu atât desființarea băncilor care îi deserveau, cât privatizarea sistemului bancar românesc și punerea lui sub controlul
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
obținut cel mult trecerea băncii sub managementul unor instituții financiare internaționale (IFC și BERD), care au avut nevoie de câțiva ani pentru a o putea pregăti în vederea unei privatizări autentice. Băncile de stat au reprezentat însă o continuă atracție pentru capitaliștii români. Ei nu dispuneau în nici un caz de capitalurile necesare pentru a le privatiza în folos propriu, dar au făcut mari eforturi pentru a prelua măcar parțial o parte a proprietății acestora. Mecanismul utilizat a fost cel al „capitalului mixt
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
făcut mari eforturi pentru a prelua măcar parțial o parte a proprietății acestora. Mecanismul utilizat a fost cel al „capitalului mixt”, care a dat și el bătaie de cap occidentalilor care au achiziționat, mai târziu, băncile de stat românești. Strategia capitaliștilor români nu presupunea, evident, obiectivul de a prelua pachetele majoritare ale marilor bănci de stat, ci doar de a ajunge să fie suficient de prezenți între acționari pentru a fi reprezentați în instituțiile de decizie ale băncilor și a întări
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
cât mai mulți clienți dintre marile întreprinderi de stat, pentru care să presteze serviciile bancare obișnuite - plăți, depozite etc. -, servicii aducătoare de venituri însemnate, în orice caz mai mari decât cele aduse de dobânzi. În al doilea rând, băncile deschideau capitaliștilor români accesul la profiturile relativ facile care puteau fi obținute de pe piața financiară, în condițiile unei inflații ridicate, a unei rate de schimb instabile și, periodic, cu evoluții imprevizibile, și ale unei datorii publice în continuă creștere. Pentru cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
și de la BNR. Cazul exemplar în acest domeniu îl reprezintă, probabil, Banca Columna. Banca a fost înființată de un grup de acționari privați și publici români, cu destinația precisă de a finanța un sector bine definit al noii clase a capitaliștilor români. Cel mai important capital al băncii era format din „capitalul social” al acestor acționari - și al managementului băncii -, iar „marea lovitură” pe care a dat-o banca a constat în a convinge cea mai bogată instituție din România - FPS
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
a lungul tranziției. În principiu, în economia capitalistă, o bancă are rolul de a colecta fonduri din toate sursele posibile - stat, sector privat, populație - și de a le direcționa către finanțarea activităților economice. Marea inovație pe care au introdus-o capitaliștii români în ascensiune a constat în a menține capacitatea băncilor de a atrage fonduri, dar de a-i modifica funcția finală. În loc să utilizeze băncile pentru finanțarea activităților economice, capitaliștii români pentru acumularea de capital. Iar cum sursa principală a veniturilor
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
către finanțarea activităților economice. Marea inovație pe care au introdus-o capitaliștii români în ascensiune a constat în a menține capacitatea băncilor de a atrage fonduri, dar de a-i modifica funcția finală. În loc să utilizeze băncile pentru finanțarea activităților economice, capitaliștii români pentru acumularea de capital. Iar cum sursa principală a veniturilor băncilor erau banii publici, capitaliștii români au utilizat băncile pe post de „aspiratoare” de bani publici, pentru acumularea primitivă a capitalului. Au făcut acest lucru pe toate căile posibile
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
constat în a menține capacitatea băncilor de a atrage fonduri, dar de a-i modifica funcția finală. În loc să utilizeze băncile pentru finanțarea activităților economice, capitaliștii români pentru acumularea de capital. Iar cum sursa principală a veniturilor băncilor erau banii publici, capitaliștii români au utilizat băncile pe post de „aspiratoare” de bani publici, pentru acumularea primitivă a capitalului. Au făcut acest lucru pe toate căile posibile, utilizând deopotrivă „rețete” legale și „rețete” ilegale, de la prestarea de servicii bancare pentru instituțiile și companiile
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
și în defavoarea clienților lor, mai ales în defavoarea clienților ce utilizează fonduri publice, este un lucru banal în tranziția românească. În linii mari, ea ilustrează principalul mecanism de constituire a capitalului autohton și este responsabilă de geneza actualei clase sociale a capitaliștilor români. Este, de departe, cea mai semnificativă metodă de construcție a capitalului autohton, chiar dacă, după cum vom vedea, nu băncile au reprezentat principalul instrument în constituirea acestuia. La urma urmei, băncile (și cele de stat, și cele private) nu sunt responsabile
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
sistemului bancar exprimă însă opțiunea politică a întregii clase politice românești, puternic susținută de opțiunea politică a întregii clase a întreprinzătorilor români de a asigura un transfer rapid și eficient de resurse și capital dinspre stat către noua clasă a capitaliștilor autohtoni. Arieratele și firmele-căpușă Arieratele și firmele-căpușă sunt două dintre cele mai criticate - ideologic - realități ale tranziției postcomuniste. Au fost considerate manifestări pe scară largă a unor realități ale tranziției dintre cele mai nocive. Pe bună dreptate, de altfel, arieratele
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
economie de piață, fie că erau private sau se aflau în proprietatea statului. Firmele-căpușă sunt considerate responsabile de dezvoltarea uneia dintre cele mai criticate realități socio-economice și politice ale tranziției, cea a „baronilor locali”, identificabili în bună măsură cu clasa capitaliștilor autohtoni. Împreună, au reprezentat unul dintre cele mai importante mecanisme de transfer al avuției de stat în proprietate privată, utilizat cu precădere de către tehnocrația industrială pentru a evita controlul tehnocrației financiar-bancare asupra economiei. Ideea excepțională a arieratelor este simplă. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
le dețineau. Trebuie neapărat să subliniem aici că non-plata nu a devenit câtuși de puțin regula economiei tranziției. Într-o economie în care nimeni nu plătește și toată lumea are arierate, nimeni nu câștigă nimic. Mecanismul de care aveau nevoie noii capitaliști români nu era cel al unei piețe pe care nimeni nu plătește, ci acela al unei piețe în care numai unele plăți nu se fac. Iar acele non-plăți trebuie selectate cu grijă, astfel încât să asigure un transfer de resurse dinspre
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
plătește, ci acela al unei piețe în care numai unele plăți nu se fac. Iar acele non-plăți trebuie selectate cu grijă, astfel încât să asigure un transfer de resurse dinspre stat și economia fostă socialistă către noul sector privat și noii capitaliști români. Într-o perioadă în care majoritatea economiei era încă în proprietatea statului, firmele-căpușă au fost soluția ideală. Acestea erau firme ale întreprinzătorilor privați care aveau relații contractuale cu firmele de stat. Mecanismul pus în funcțiune de tehnocrația industrială consta
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
asigurată non-plata cel puțin a unei părți a datoriilor firmelor de stat către stat, și, pe de altă parte, non-plata datoriilor firmelor-căpușă către firmele de stat. Rezultatul era dublu. Pe de o parte, banii, deci capitalul, se acumula în firmele capitaliștilor autohtoni - firmele străine nu aveau acces la aceste mecanism, sau îl aveau extrem de limitat -, iar pe de altă parte, noii capitaliști români se „eliberau” de două subordonări: față de administrație, care putea controla sectorul de stat al economiei, dar nu și
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
firmelor-căpușă către firmele de stat. Rezultatul era dublu. Pe de o parte, banii, deci capitalul, se acumula în firmele capitaliștilor autohtoni - firmele străine nu aveau acces la aceste mecanism, sau îl aveau extrem de limitat -, iar pe de altă parte, noii capitaliști români se „eliberau” de două subordonări: față de administrație, care putea controla sectorul de stat al economiei, dar nu și cel privat; și față de tehnocrația financiar-bancară, care pierdea rolul de finanțator al economiei. Într-adevăr, pe tot parcursul tranziției economice, firmele
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
măsură prin arierate decât prin împrumuturi bancare sau prin aport de capital. Acest mecanism esențial alcătuit dintr-o triadă formată din arierate, firme-căpușă și capitaliști-politicieni a mai avut o consecință importantă. A definit spațiul de formare a noii clase de capitaliști români. Invers decât era de așteptat după primele reforme politice ale postcomunismului, noua clasă de capitaliști autohtoni nu urma să se constituie din rândurile conducătorilor finanțelor țării, ci din rândul conducătorilor industriei. Chiar dacă într-o primă etapă tehnocrația financiar-bancară a
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
dintr-o triadă formată din arierate, firme-căpușă și capitaliști-politicieni a mai avut o consecință importantă. A definit spațiul de formare a noii clase de capitaliști români. Invers decât era de așteptat după primele reforme politice ale postcomunismului, noua clasă de capitaliști autohtoni nu urma să se constituie din rândurile conducătorilor finanțelor țării, ci din rândul conducătorilor industriei. Chiar dacă într-o primă etapă tehnocrația financiar-bancară a câștigat confruntarea cu tehnocrația industrială atât politic, cât și economic, victoria pe care au obținut-o
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
cele din mass-media -, i-a asigurat o legătură solidă cu elitele occidentale de toate tipurile, de la cele politice la cele financiare, dar a fost insuficientă pentru câștigarea confruntării cu tehnocrația industrială și grupurile ei de sprijin. Iar noua clasă a capitaliștilor români nu s-a născut din dezvoltarea tehnocrației financiare, care nu a produs mai mult decât simpli funcționari, chiar dacă foarte bine plătiți, pentru instituțiile financiar-bancare ale capitalului străin din România, ci din clientela „de afaceri” a tehnocrației industriale. Controlul capitalului
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
Brașov, Craiova, Călărași, Reșița, Hunedoara etc. Unele dintre ele au fost finanțate să renască, după distrugere, dar sub controlul capitalului străin, cum a fost cazul „Comtim”, cel mai mare combinat de creștere industrială a porcilor din Europa de Est. La rândul său, capitaliștii industriali s-au străduit din răsputeri să opună sistemului bancar dominat de combinația dintre politică și finanțele socialiste un sistem bancar propriu. Cea mai mare parte a micilor bănci private care și-au făcut apariția după liberalizarea (parțială) a pieței
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
răsputeri să opună sistemului bancar dominat de combinația dintre politică și finanțele socialiste un sistem bancar propriu. Cea mai mare parte a micilor bănci private care și-au făcut apariția după liberalizarea (parțială) a pieței bancare au fost inițiate de capitaliștii industriali pentru a-și gestiona singuri puținii bani lichizi de care dispuneau. Credit Bank, Dacia Felix, Bankcoop, Columna, Albina, Libra, Banca Românească etc. au fost bănci înființate în acest scop. Toate au dat faliment sau au fost cumpărate ulterior de
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
specializate în deservirea unor ramuri industriale exact în momentul în care principalele industrii din România, mai ales industria petrolului și a energiei, în care circulația financiară era masivă și aducătoare de mari profituri, se pregătea să le înființeze. Inițiativele unor capitaliști români de a controla, prin relații interpersonale și achiziționarea unor participări minoritare a acțiunilor marilor bănci de stat, capitalul financiar-bancar românesc au fost contracarate politic prin decizia strategică a desființării Bancorex și a privatizării băncilor de stat doar către capitalul
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
cele mai mari întreprinderi de stat - de la Dacia Pitești la Sidex Galați - să fie privatizate tot în favoarea capitalului străin. Or, tocmai aceste regii autonome și mari firme de stat erau principalele „robinete” ale transferului de capital dinspre stat către clasa capitaliștilor autohtoni, prin intermediul mecanismului format din arierate și firme-căpușă. Până la urmă, conflictul dintre cele două tehnocrații a fost ținut în frâu și, după scurte perioade de criză, relația dintre capitalul financiar și cel industrial a ajuns la un echilibru. Această situație
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
capitalul financiar-bancar, pe de altă parte. În final, cei care au clacat în fața ofensivei provinciei, comunităților locale, a producției și a cetățenilor au fost politicienii. Ei au fost nevoiți să susțină politic capitalul industrial, cu atât mai mult cu cât capitaliștii - de stat, mai întâi, și privați, după aceea - au intrat masiv și la vârf în politică. Și chiar dacă, după cum vom vedea în continuare, capitaliștii autohtoni au fost, până la urmă, masiv contracarați de capitalul financiar în forma capitalului străin, procesul de
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]