1,124 matches
-
realitate și ficțiune Este interesant de urmărit modul în care criticul Mircea Tomuș tratează în studiul său (referirea se face la același studiu) raportul dintre reprezentarea realității și a ficțiunii în această comedie în particular și în întreaga operă dramaturgică caragialiană în general. Astfel, după cum însuși criticul afirmă, așezat pe acest piedestal al autorității, Jupân Dumitrache ar trebui să reprezinte un pol de realitate și să emane realism; de altfel, toți companionii lui îl înțeleg și-l acceptă ca atare, așteaptă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
căruia i se dăruiește cu frenezia așteptării de o viață. Dragostea ei pentru Chiriac este un autentic element de dramă în această comedie politică a lui Caragiale. Cine iubește cu adevărat comite cu ușurință imprudențe de tot felul. Șerban Cioculescu (Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003) remarcă finețea psihologică a autorului de a o face pe Veta să comită o seamă de imprudențe, care într-o dramă propriu-zisă i-ar fi fost fatale. Zița, sora mai tânără a Vetei, este copilul teribil
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
altceva decât o realitate pe care trebuie să o considerăm ca atare pentru a avea o imagine de ansamblu a comediei, dar și a întregii opere a lui Caragiale. 2.8. Rică Venturiano - cea dintâi figură de gazetar a literaturii caragialiene În opera lui Caragiale, Rică Venturiano este cea dintâi figură vie de gazetar dintr-o galerie de tipuri care va străluci mai puternic prin creația lui Nae Cațavencu; este redus, ca într-o caricatură, la câteva elemente: chintesența poziției și
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
care îl etalează ca teoretician politic încă de pe băncile facultății promite mai mult decât și-a imaginat însuși Caragiale. În studiul despre Numele proprii în opera comică a lui Caragiale, G. Ibrăileanu observă cu finețe puterea de sugestie a onomasticii caragialiene, relația dintre nume și caracter, ba chiar și unele întâmplări nelipsite de simțul realității. Criticul îi rezervă și lui Rică Venturiano câteva rânduri de substanțială analiză. Rică Venturiano evocă dezinvoltură (prin nume și prin pronume), juneță, parte aventuroasă (prin pronume
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Criticul îi rezervă și lui Rică Venturiano câteva rânduri de substanțială analiză. Rică Venturiano evocă dezinvoltură (prin nume și prin pronume), juneță, parte aventuroasă (prin pronume) și, prin sonoritatea numelui și a pronumelui, ca și prin combinația lor, e comic (Caragialiana, Șerban Cioculescu, Editura Albatros, București, 2003, p. 174). Rică este un diminutiv de la Andrei. Cel puțin așa reiese dintr-o schiță făcută de Caragiale la Berlin, când după 20-25 de ani decide să urmărească mai departe, în devenirea lor, personajele
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
s-ar părea că nu în van mă cheamă Venturianu... Este un martir al tempului său - spune autorul -, un monument al împregiurărilor politice și sociali în care a trăit, un caracter model, și un român de înalte simțăminte.“ (Cioculescu, Șerban, Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, pag. 175) Prin unirea numelor Rică și Venturiano, observă în continuare Ibrăileanu, Caragiale obține un efect comic. Întradevăr, alăturarea unui diminutiv mahalagesc cu un nume patronimic, cu un iz italienesc sau fanariot, stârnește comicitate prin contrastul
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
atenție ridicolul personajului principal, atunci când Jupân Dumitrache găsește cravata lui Chiriac pe patul Vetei. Unii critici din trecut, începând cu anonimul cronicar a cărui idei au fost publicate în „Binelui public“ la 24 ianuarie 1879, au susținut teza caducității tipurilor caragialiene, prin progresul moravurilor și al instituțiilor: „Biciuiește (comedia - n.n.) numai defecte trecătoare, ridicole efemere? Ea va fi înțeleasă, gustată, aplaudată, cât acele defecte și acele ridicole vor subsista... Ultimului fel de comedii aparține și acesta de care vorbim...“ (Caragialiana, Șerban
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
tipurilor caragialiene, prin progresul moravurilor și al instituțiilor: „Biciuiește (comedia - n.n.) numai defecte trecătoare, ridicole efemere? Ea va fi înțeleasă, gustată, aplaudată, cât acele defecte și acele ridicole vor subsista... Ultimului fel de comedii aparține și acesta de care vorbim...“ (Caragialiana, Șerban Cioculescu, Editura Albatros, București, 2003, p. 185-186) De aceeași părere sunt Pompiliu Eliade și Eugen Lovinescu. Cel dintâi, ca director al Teatrului Național, considerând bietele capodopere ale lui Caragiale cam obosite, îl sfătuiește pe autorul lor să le retragă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
situații și limbaj, marea valoare a creației dramatice sunt calitățile care au conferit acestei piese, până în zilele noastre, dreptul la actualitate. 3. Conu Leonida față cu reacțiunea - „o utopie politică“ 3.1. Gazeta și triunghiul conjugal: elemente obligatorii în dramaturgia caragialiană Conu Leonida față cu reacțiunea urmează șirul cronologic al comediilor lui Caragiale și este publicată în „Convorbirile literare“ din 1 februarie 1880. Subliniem de la început faptul că această comedie a lui Caragiale nu este întru nimic inferioară celor două creații
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
om cinstit“ sau, cum ar fi spus Caragiale, „un om onorabil“. Este dificil de spus întrucât, așa cum observă criticul, nu-i cunoaștem trecutul, nici nu suntem în măsură să știm ce cred despre el concetățenii săi, de ce „considerație“ se bucură. (Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p. 197-198) Referindu-se la conul Leonida, Sică Alexandrescu atrage atenția, în caietul său de regie, asupra faptului că dramaturgul... s-a decis să biciuiască un tip mai răspândit din fauna politică a vremii sale, mai
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
biciuiască un tip mai răspândit din fauna politică a vremii sale, mai actual, rezultat al noilor aspecte pe care le luase viața publică: micul burghez care se desprinde să îmbrace măruntele chiverniseli personale în sforăitoare și găunoase slogane pseudodemocratice, pseudopro-gresiste (Caragialiana, Șerban Cioculescu, Editura Albatros, București, 2003, p.199) De altă părere este același Șerban Cioculescu, care din afirmația lui Sică Alexandrescu desprinde ideea de „fustigație satirică“, considerând că, dimpotrivă, în piesa sa, Caragiale adoptă o metodă care presupune prezentarea pură
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
fără ca el, autorul, să pară a lua nici un fel de atitudine în fața modelului. Personajul se caracterizează prin dialog și în acțiune... Deznodământul, departe de a-l umili, îl confirmă în poziția de observator competent peste întregul câmp al vieții politic. (Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p.199-200) Mircea Tomuș (Teatrul lui Caragiale dincolo de mimesis, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 41) consideră că dramaturgul creează aici o adevărată utopie politică, girată de recunoașterea unui erou al contemporaneității ca Garibaldi care, la rândul
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
căsătorie, ca o bună soție „ideală“ „să consune“ cu tovarășul ei de viață, să-l respecte, să-l admire, să se lase condusă sau chiar să-și rezerve conducerea afectivă în gospodărie, lăsând soțului impresia confortabilă că el este capul.“ (Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p.198) Mai mult, Efimița este cea de-a doua soție a lui Leonida, și, ca și cea dintâi, este o soție docilă, o femeie care știe să se pună în umbra soțului. În timpul discursului politic
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
trece vreme cu vorba -, în timp ce Efimița dorește să mai întârzie sub fascinația iluziei - Ei! Cum le spui dumneata, să tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva. 3.4. Gazeta - cheia dramei Așa cum am mai afirmat, în teatrul caragialian ziarul ocupă locul cel mai înalt. În Conu Leonida față cu reacțiunea, gazeta deține cheia dramei: ea o deschide și tot ea o închide. Lectura gazetei îi dă pensionarului orgoliu savant: −Ei! Domnule, câte d-astea n-am citit eu
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
aceeași siguranță: Apoi bine, nu vezi dumneata că aici a fost chiar poliția în persoană... Astfel de fraze care circulă deja în afara pieselor și care au intrat în limbajul comun demonstrează că Leonida rămâne un suveran în universul teatrului comic caragialian. 4. O scrisoare pierdută - „teatrul lumii politice pe scena teatrului“ 4.1. Panorama piesei În piesele O noapte furtunoasă și Conu Leonida față cu reacțiunea, Caragiale se oprește asupra unor personaje din burghezia periferică, aflată oarecum în afara arenei politice, dar
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
voturile posibile și unde cetățeanul fără drept de vot - dacă votează, merge la pușcărie, onorabilul - are drept să voteze cu guvernul: Altă vorbă... Să voteze cu noi e ușor: are procesul cu epitropia bisericii, săptămâna viitoare. 4.6. Comicul microcosmului caragialian Latura socială a comicului apare în O scrisoare pierdută mai mult decât în orice altă piesă a lui Caragiale. Personajele sunt înfățișate sub multe aspecte individuale, precum nume proprii, ticuri verbale, stâlciri de cuvinte, costum, gestică. Structura lor grotească are
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
ei instrumente expresive ale comicului de limbaj. Dar efectele cele mai puternice sunt obținute în timpul ședinței pentru alegerea candidatului; aici Farfuridi și Cațavencu schimbă replici care reprezintă mostre de exprimare incoerentă și semidoctă a unor demagogi. Referindu-se la comicul caragialian, Ion Șerdeanu afirmă: „Comicul lui Caragiale - a acestui om care a râs printre lacrimi - molipsește pe toți spectatorii care se conving că se găsesc în fața unui genial dramaturg din familia lui Aristofan, Goldoni, Molière, Gogol.“ (Critica teatrală străină despre O
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
găsesc în fața unui genial dramaturg din familia lui Aristofan, Goldoni, Molière, Gogol.“ (Critica teatrală străină despre O scrisoare pierdută. În: „Tribuna“, VI, 1962, n. 6, 19 aprilie, p. 10) 5. Referințe critice la teatrul lui Caragiale 5.1. CIOCULESCU, ȘERBAN: „Caragialiana“, Editura Albatros, București, 2003, p. 340-341. Șerban Cioculescu dedică câteva pagini din studiul său lui Mihai Ralea, referindu-se în particular la eseul „Caragiale și Balzac“ (1926), din care extrage unele idei, și anume: „Eroii lui Caragiale sunt sănătoși sufletește
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
dintre scriitorii literaturii noastre clasice. N. Barbu își continuă studiul afirmând: „Criticii mai rafinați în descendența lui Maiorescu admiteau valoarea «comicului în sine», a pieselor lui Caragiale, tăgăduindu-i orice valoare practic-socială, orice eficiență artistică.“ Este subliniată ideea că opera caragialiană se impune ca o operă de comedie. N. Barbu trece la analiza comediilor lui Caragiale și începe cu O noapte furtunoasă. Personajele sunt văzute în procesul lor de devenire, de parvenire, în ascensiunea unei clase. Arhivar, „studinte în drept și
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
ideea de republică, ci degenerarea principiilor pașoptiste în epoca dominației monstruoasei coaliții. Caragiale evidențiază contrastul între ceea ce sunt exponenții epocii sale și ceea ce pretind că sunt. De aici se naște ridicolul cu care i-a imortalizat marele scriitor. Comicitatea eroilor caragialieni nu anulează ființa lor, fiindcă ei fac parte dintr-o epocă profund realistă, iar calitatea comică nu este decât un înveliș al lor. Ridicolul personajelor caragialiene subliniază elementul odios din ele. O scrisoare pierdută este apreciată de N. Barbu ca
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
De aici se naște ridicolul cu care i-a imortalizat marele scriitor. Comicitatea eroilor caragialieni nu anulează ființa lor, fiindcă ei fac parte dintr-o epocă profund realistă, iar calitatea comică nu este decât un înveliș al lor. Ridicolul personajelor caragialiene subliniază elementul odios din ele. O scrisoare pierdută este apreciată de N. Barbu ca sacră sistemă a oligarhiei burghezo moșierești, sinteza calităților odioase ale politicienilor vremii, relațiile dintre diferitele categorii sociale. Dramaturgul posedă arta tipizării: Fiecare din personajele lui rezumă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
noastre sunt pretexte în comediile lui Caragiale, căruia i se recunoaște calitatea de mare talent satiric. Odată expusă această digresiune, Gherea trece la analiza comediilor. Conul Leonida față cu reacțiunea este considerată de către critic un germen al marelui talent satiric caragialian. Comedia are umor, are spirit vesel, cu scene de adâncă pătrundere psihologică. Scena baricadării este de un comic mare și, mai important, e perfect tipică pentru Conu Leonida și coana Efimița. De la analiza acestei comedii, Gherea trece la O noapte
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
care Caragiale dezvoltă germenul din Conu Leonida față cu reacțiunea. Aici critica socială este mai adâncă, acțiunea comediei este vie, personajele se mișcă natural, tipurile sunt vii, intriga extrem de simplă. Totuși, criticul consideră că expresia cea mai înaltă a talentului caragialian se întâlnește în O scrisoare pierdută, o adevărată comedie de moravuri, o valoroasă satiră politicosocială. Analiza personajelor este făcută cu lux de amănunte. Gherea afirmă că Cetățeanul turmentat e unicul om adevărat cinstit din toată piesa, că polițaiul Ghiță Pristanda
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Gherea afirmă că Cetățeanul turmentat e unicul om adevărat cinstit din toată piesa, că polițaiul Ghiță Pristanda, servil, corupt de șefii lui, instrument docil al prefectului Tipătescu, este iarăși una dintre cele mai fericite creațiuni ale lui Caragiale. Eroii comediilor caragialiene sunt oameni nou-născuți, cu individualitate și caracter propriu. Sunt atât de vii, de bine tipizați, încât par mai adevărați decât în viața reală. Cu toate acestea, „analiza sufletească“ din piesă nu i se pare lui Gherea destul de adâncă. Această lipsă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
națională“. „O scrisoare pierdută“. Teatrul Național „I.L. Caragiale“. În: „Contemporanul“, 1958, n. 37, 19 septembrie, p. 4. În scurta sa cronică teatrală, Mihnea Gheorghiu se oprește asupra piesei O scrisoare pierdută, subliniind înscrierea acesteia în repertoriul mondial al teatrelor. Capodopera caragialiană reprezintă în dramaturgia națională zona superioară a realismului critic. Piesa are un caracter combativ, demascator și un umor popular: „Operă de pătrunzătoare viziune politică și artistică, O scrisoare pierdută îmbină luarea fermă de poziție a autorului, într-un moment istoric
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]