3,275 matches
-
sosinde întru sau plecânde dintru Vatican, foile i se agățau de buricele degetelor, veșnic lipicioase și dulci. Cardinalul se opri în fața lui Grigorie al XV-lea și tuși. Sticleții încetară cu cântatul. Sfântul părinte deschise ochii: — Ce este? — Sanctissime - spuse cardinalul - n-aș îndrăzni a tulbura binemeritata tihnă a sfințeniei voastre dacă părintele Pedro, de la poartă, n-ar fi venit în graba mare să mă înștiințeze că, spre adânca mea uimire, doi călugări pravoslavnici de la Danubiu vor a vedea fața luminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
uimire, doi călugări pravoslavnici de la Danubiu vor a vedea fața luminată la care cu bucurie mă uit și eu acum. — Mărețul Danubiu! - exclamă papa meditativ. Pravoslavnici, zici? — Pravoslavnici, sanctissime, însă vlahi - spuse Damiani. — O anomalie - spuse papa. — Cu siguranță, răspunse cardinalul. De altfel, cu excepția unei porțiuni neînsemnate din aval, fluviul e creștin. Mai mult, în amonte e catolic din mal în mal. — Să-mi faci o hartă și să-mi hașurezi porțiunile - sugeră papa. în ultimul timp am cam pierdut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
e catolic din mal în mal. — Să-mi faci o hartă și să-mi hașurezi porțiunile - sugeră papa. în ultimul timp am cam pierdut din vedere fluviul ăsta. Degeaba curge pentru noi, dacă se varsă la alții. — Am înțeles - răspunse cardinalul. Și cu vlahii ce fac? — îi primesc. Trimite-l pe Pedro încoace cu niște scaune și vezi, adă ceva, dulceață, miere, ceva ușor. — Miere - spuse Damiani. — Bine, miere - spuse papa, apoi fluieră scurt și sticleții zburară de pe umărul lui pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-n felul acesta îi înșală pe turci, niște copii, în fond, de ce să n-o spunem... Episodul 206 LUAREA îN TIMP Abia sfârși vorba Metodiu, că de după colțul imensei catedrale, o construcție grea, dar nu imposibil de egalat, se ivi cardinalul Damiani, purtând în mâini o tavă de argint pe care se găseau patru farfurioare cu faguri tăiați doi în cruce simplă, iar doi - ca o binevoitoare aluzie la cultul răsăritean al oaspeților - în formă de cruce dublă, grecească. Pe tavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care se găseau patru farfurioare cu faguri tăiați doi în cruce simplă, iar doi - ca o binevoitoare aluzie la cultul răsăritean al oaspeților - în formă de cruce dublă, grecească. Pe tavă mai abureau patru pahare cu apă rece limpede, laică. — Cardinalul Damiani, un suflet ales al micii noastre împărății - spuse Grigorie al XV-lea, făcând prezentările - și frații noștri de peste Danubiu, călugării Metodiu și Iovănuț. Sufletele alese fac mari micile împărății, sanctissime - spuse amabil Metodiu, înclinându-se în fața lui Damiani. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spuse Damiani, căruia-i sclipiră ochii de poftă de când văzu că-i revine un fagure dublu. Luară fiecare câte-o farfurioară și-o vreme se auzi numai clinchetul suav, cuviincios al lingurițelor. Dacă am înțeles bine, vă numiți Metodiu - spuse cardinalul Damiani, desprinzând cu dibăcie unul dintre brațele crucii duble și săltându-l în linguriță. — întocmai - răspunse Metodiu. — Este, dacă nu mă-nșel, și numele celui care alături de prietenul sau discipolul său, nu-mi amintesc exact, a inventat un alfabet nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-ți placă vinul și să bei vodcă... în adâncul sufletului său, omul din popor știe, sanctissime, că de la Râm se trage, dar trupul e bătut de crivățul de peste Nistru. îi sunt mai aproape dinții decât părinții. — Asta așa e - spuse cardinalul Damiani. — Și ce propunere are fratele Metodiu? - întrebă papa. — Sanctissime, aici în Cetatea lumii vin cu sârguință mințile tinere cele mai strălucite din toate locurile unde-a ajuns umbra crucii Sfântului Petru. Umbra aceasta n-a ajuns încă pe la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sfinția Voastră ca la răcoarea ei să intre cât de curând și câțiva dunăreni de-ai noștri. Socotiți numai ce lumină ar răspândi aceștia peste plaiurile noastre, după o ședere de un an-doi-trei aici. Bănuiesc că frumosului dumneavoastră gând - zise cardinalul Damiani - i se asociază și mica rugăminte ca scaunul papal să le ofere acestor tineri studioși și mijloacele materiale șederii aici. — încă o dată mă plec în fața adâncii dumneavoastră intuiții - răspunse Metodiu. Noi, chiar de-am vrea, n-am putea ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
puțin atâtea cruciade. I-ar fi oare greu să facă fericiți câțiva flăcăi mintoși, arși de dorința de a-și potoli setea de credință pe malurile Tibrului? — Ei, ce zici, s-ar putea? - zise papa Grigorie al XV-lea către cardinalul Damiani. Tu știi ce bani avem. Damiani stătu câteva clipe tăcut, socotind în minte. Dacă am reduce garda elvețiană de la 57, câți sunt acum, la 51, cu lefurile celor plecați s-ar putea acoperi, cred, cheltuielile pe un an pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dar asta nu e treaba noastră. Câți ani ai? — XIX - zise Iovănuț. — Ehei, frumoasă vârstă! Suspină papa. La vârsta asta eu eram... ce eram eu, cardinale Damiani? — Erați novice la abația Camposanpierro. Erați un adevărat exemplu pentru noi toți - răspunse cardinalul atacând cu lingurița ultimul braț al crucii de miere. — Nu mi-a fost nici mie ușor - își aminti papa. împrejurimile abației nu ne predispuneau deloc la evlavie și reverie, fiind literalmente înconjurat de o mulțime neverosimilă de țărănci pietroase, tinere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pur, mă țineau cât timp mi se umplea ulciorul tot în măscări, de nu mai știam pe unde s-o apuc. „Iartă-le, Doamne, că nu știu ce fac”, îmi ziceam în gând bâjbâind după cărare. — Erați mândria noastră, a tuturor - zise cardinalul Damiani. Stâncă de-ați fi fost și tot v-ați fi muiat puțin. însă dumneavoastră nu și nu. Eu, dacă-mi permite-ți, de atunci știam c-o s-ajungeți unde-ați ajuns. — Ei, lasă... - făcu modest Grigorie al XV-lea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de seama mea, îmi plăceau mătăniile, penitența, tot ceea ce ținea de plecăciune, de slugire, de flagelare. Slujind tuturor, știam că de fapt slujeam Domnului. — Simțeați probabil instinctiv că, precum a spus învățătorul, cei din urmă vor fi cei dintâi - zise cardinalul Damiani. — Probabil, da, să fi fost și asta - răspunse Grigorie al XV-lea - deși nu cred că aceste minunate vorbe să le fi avut în minte atunci. Nu, cu siguranță că nu înduram tot felul de înjosiri cu gândul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
al ei. 6î Luiza Ionescu, București: - Vezi și tu răspunsul numărul 3. Episodul 212 îN CAMERA DE OASPEȚI Să intrăm și noi acum în odaia nici prea largă, nici prea scundă, nici prea luminoasă, nici prea sărăcăcioasă unde îi condusese cardinalul Damiani pe bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț. Lângă peretele opus geamului înalt, îngust, erau puse cap la cap două paturi solide, cu baldachin pe ale cărui mătăsoase perdele albastre erau cusute cu fir alb argintiu siluete de îngerași cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bărbați cu rasa dominicanilor, care urmăreau scena cu luare aminte. Mai cu seamă unul dintre cei doi Îi atrase atenția, cu figura lui scheletică și cu gura lui ca o rană de brici: Noffo Dei, șeful inchizitorilor din Florența, umbra cardinalului de Acquasparta reprezentantul papei În oraș. Auzi din zbor un râset și ceva rostit printre dinți de către doi oameni din fața lui care, judecând după veșminte, păreau să fie niște negustori bogați. I se părea că auzise cuvântul „Toulouse” În spusele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Să ne gândim mai degrabă când să stabilim următoare adunare a Consiliului, dacă tot am avut norocul să dăm peste messer Alighieri. - Spune-mi, Antonio, ce-i atât de urgent Încât să vă neliniștească mișcările mele? replică poetul cu ironie. - Cardinalul de Acquasparta... - Nunțiul pontifical? Ce vrea omul lui Bonifaciu? Îl Întrerupse Dante, alarmat dintr-o dată. De când trimisul papei ajunsese la Florența, În primăvară, și se stabilise lângă Santa Croce, era ca și cum gheara lui Bonifaciu Începuse să pătrundă În carnea vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
risipit. Așeză felinarul ușor la loc În dulăpior, Închizându-l. - Spune-mi ce părere ai despre vinul acesta, priorule. Nu crezi că e adevăratul nectar al zeilor? După-amiază, la Priorat Dante se pomeni că Îl aștepta un trimis cu livreaua cardinalului de Acquasparta. Probabil că omul era acolo de mult, căci, de cum Îl zări, se ridică brusc În picioare, cu o expresie de ușurare pe față. - Eminența sa dorește să primiți aceasta, zise pe un ton oficial, Înmânându-i un pergament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să mai spună și altceva. Pentru o clipă, Îi surâse ideea de a-l arunca În temniță și de a-l supune aceluiași tratament ca al bietului Fabio, ca să afle mai multe. Dar se Îndoia că un vulpoi cum era cardinalul și-ar fi dat În vileag vreunul din proiectele sale. Poate că era mai bine să accepte provocarea și să se ducă În bârlogul lupului. Clericul Îl Însoți prin sălile reședinței, deschise una după alta ca pentru a alcătui un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bărbat masiv, cu trăsăturile insolente ascunse Îndărătul unei măști de bonomie ipocrită. Ședea pe un jilț din lemn, purtând toate Însemnele funcției. Pălăria cu boruri largi, cu cordonul ei Împletit, Îi zăcea pe genunchi. - Așadar, ne revedem, messer Alighieri, murmură cardinalul cu glasul lui strident, schițând un surâs care Îi puse În mișcare bărbia dublă. Îi Întinse mâna Înmănușată, pe care se remarca un inel mare. Dante făcu un singur pas În față, oprindu-se În fața tronului. În loc să se Încline spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
remarca un inel mare. Dante făcu un singur pas În față, oprindu-se În fața tronului. În loc să se Încline spre mâna Întinsă, Își Încrucișă brațele. - Am aflat că voiai să mă vezi. De ce pe mine, singur, În loc să ceri audiență Întregului Consiliu? Cardinalul Își retrase mâna, aparent fără să dea vreo importanță purtării priorului. Doar o rapidă strângere a buzelor cărnoase și o scânteiere În privire Îi dezvăluiră pentru o clipă adevăratele sentimente. Dar imediat Își reluă atitudinea curială, cu fața dominată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În alb și negru pe care le văzuse la abație, scrutând ca niște șerpi tot ceea ce se petrecea. Era sigur că Noffo, șeful inchizitorilor, se afla pe aproape, poate ascuns În camera alăturată. - Așadar, spune-mi ce vrei. Pe chipul cardinalului se lăți o expresie satisfăcută. - Să aflu de la dumneata care Îți sunt sentimentele politice. - Ce interes pot avea ele pentru voi? În loc de răspuns, prelatul Întinse o mână spre perna de lângă jilț, apucând un fascicul de foi. Aruncă o privire peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
instinctiv În defensivă. - Fiindcă nu se explică. Iar tot ceea ce nu se explică e sursă de incertitudine. Iar incertitudinea e sămânța lipsei de Încredere. Iar lipsa de Încredere e dușmana credinței, poarta prin care Satan se strecoară În casele oamenilor. Cardinalul se Întrerupse, continuând să cântărească hârtiile și scuturându-și capul masiv, pe urmă continuă: - Se pare că În domnia ta există două persoane diferite, messer Alighieri. Mai Întâi tânărul iubitor al vieții vesele, poetul cu purtări plăcute, lasciv și luminos, scufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care te-a Întors pe dos e o anume... să vedem... Răsfoi câteva pagini. - Iată, Bice dei Portinari, o sărăcuță măritată cu bătrânul Bardi. Niște versuri cu adevărat emoționante, un model pentru toate spiritele Îndrăgostite. Și Într-adevăr... Dante fremătă. Cardinalul se oprise din nou, iar acum răsfoia fascicolul ca și când ar fi căutat ceva. - Și Într-adevăr, Își reluă el zisele, versurile acelea devin de Îndată o modă și mulți tineri entuziaști Îți imită stilul, cântându-și iubirile atât de asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a dat semnalul de pornire al unor masacre civile, prin sfaturile sale rele, și care pe deasupra mai era și sodomit, Încă unul. Se pare că soiul acesta rău Îți stârnește dumitale simpatiile. Dante se aprinse și se apropie amenințător de cardinal. Dar acesta nu părea să ia În seamă furia care Îi clocotea În piept. Din nou, Îi flutură raportul dinaintea ochilor. - Știi, messer Alighieri? Oamenii din secretariatul meu care s-au ocupat de cazul dumitale au o teorie. Închipuie-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
asigure, cât a fost În viață, acea existență strălucitoare și costisitoare pe care dumneata ai Îmbogățit-o cu cânturile dumitale. Dar care, odată chemat la lumina Domnului, te-a pus În situația de a-ți câștiga pâinea altundeva. Cu greu, cardinalul se ridică, pufnind pentru a-și elibera trupul masiv dintre brațele jilțului. Apoi se duse la fereastră, invitându-și oaspetele să privească afară odată cu el. - Vezi cu câtă fervoare se construiește În orașul vostru? Câte edificii noi, câte străzi, câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sau În Republica filosofilor dumitale, ci cel puțin de argint, asta da... Știu că ai fost administrator la străzi. - E adevărat. Și ce-i cu asta? - Te-ai ocupat de deschiderea unei străzi noi către câmpiile de la Santa Croce, continuă cardinalul, arătând din nou spre hârtii. Își ținea ochii mijiți, ca și când n-ar fi avut nici o nevoie să citească. - Era o lucrare necesară, În măsură să Înlesnească tranzitul În cartierele răsăritene. - Oh, e foarte adevărat. Dar Întâmplarea face că tocmai acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]