740 matches
-
strig „Bună ziua” până i-aș fi silit să răspundă, dar n-aveam curajul s-o fac. Îi priveam și tăceam și eu. O vreme am crezut că totul se lega de muțenia Profetului. Istoria era foarte veche și aproape la fel de cețoasă ca a Bătrânului; trecuseră mulți ani de când un căpitan de cursă lungă s-ar fi aciuit în cătun și, la o beție, Profetul, foarte tânăr pe vremea aceea, i-ar fi batjocorit iubita. În loc să sară la bătaie, căpitanul ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rămân în satul lor nu vor fi uciși. Ai aflat? - Am aflat, stăpâne. Tefnaht îi iscodi ochii: păreau să arate respect nemărginit, dar privirii preotului știutor de oameni nu-i scăpă o luminiță tăioasă ce se alegea din obișnuita lumină cețoasă pe care o vedea totdeauna în ochii acestui sclav, în sufletul căruia nu putea să pătrundă. Vrând să se arate încă o dată mărinimos, Tefnaht spuse: - Spune pentru ce ai venit? Te ascult. - Stăpâne, unul din robii cei mai ageri și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu aveam ce căuta, iar la miazăzi ne pândea primejdia mării care fierbe în clocote. Și nici în Atlantida nu mai puteam rămâne. Am plecat la noroc. - Și cum ați scăpat? - Ne-am gândit că vom ieși măcar spre țările cețoase de la miazănoapte, dar zărind la stânga Muntelui Vulturilor și la dreapta apă în loc de pământ, am cârmit la dreapta și am trecut spre răsărit. Stâlpii lui Melkart erau acoperiți de apă. Cât am trecut prin dreptul Muntelui de Foc, deși nu-l
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
petrec timpul cu tine, conștientă permanent că Îmi citești scrierile și emiți judecăți la adresa lor, ar fi de nesuportat. — Dar nu promit că n-am să te urmez la Florența, zise el. Doar sonoritatea cuvântului „Florența“ În Londra Întunecată și cețoasă mă face... mă face să tânjesc după zidurile scăldate În soare, după plimbările la umbră, prin Cascine. Desigur că am să mă bucur să te văd acolo. Dar ce-o să spună Alice? Zâmbi În timp ce Îi adresa Întrebarea, dar În privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pe cine știe ce alee sau podeț. Și atunci, de ce să nu le scufunde În laguna pe care o iubise atât, despre care scrisese atât de elocvent În ultimele pagini ale jurnalului? Căzură deci de acord și, Într-o seară (posomorâtă și cețoasă, nu amurgul splendid, auriu, ca dintr-un tablou de Turner, la care sperase), Henry luă o gondolă plină cu vârf de haine până În mijlocul lagunei și, sub privirile nedumerite și oarecum scandalizate ale lui Tito, credinciosul gondolier al lui Fenimore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
din drum, În josul dealului, până când Henry Îl rugă să se Întoarcă, motivând că, altfel, avea să Își vadă și el numele pe lista neagră a Emmei. Rămase neclintit pe trotuar, urmărindu-și amicul suind panta, până când acesta dispăru În bezna cețoasă. O siluetă fragilă, Încovoiată și cam tristă. N-ai fi ghicit că era unul dintre cei mai celebri scriitori din lume. Celebritatea lui Du Maurier crescu odată cu timpul. Henry reveni la Hampstead, de data aceasta Într-o duminică, și găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cea de-a patruzeci și doua. Bineînțeles, verdictul fu întors pe dos. Profesorul din fum fusese cât p-aici să învingă, însă pierduse. Omul devenise, din nou, spirit muritor. Din fotoliul său, cât grăuntele de nisip, Țaca îi șterse Universitarului cețos o privire. - Ai cacarisit-o, urîtanie. Ești și urât și schilod... Să văd îndrăzneală pe tine cu ce bani de jucărie o să-mi plătești!... Scămoșatule, l-ai câștigat pe pariu... Dar Ho diábolos nu murmură. Cu privirile lipite pe geamlâcul de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sânge, ochelari severi de baga. Și prin al cărui trup transparent, șiroind de ectoplasmă, reușeai să zărești desenul florilor argintii, verzi și violete, de pe materialul textil aflat în spatele său, îmbrăcînd speteaza fotoliului. Paradoxal, sub greutatea bărbatului, buretele fotoliului se curbă. Cețoasa apariție se aplecă spre servanta din stânga. Încărcă, în palmele-i de săpător, cele două difuzoare ale pick-up-ului. Umblă un minut și le potrivi: un difuzor pe genunchiul drept, celălalt difuzor pe genunchiul stâng. Tuși. Deschise de câteva ori gura fără
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
marea furioasă. Ultimul lucru pe care l-a auzit a fost un bubuit asurzitor... ca bătaia unor aripi atotputernice. Câteva secunde mai târziu a căzut printr-o gaură din Mediterana în cealaltă mare, nu-chiar-Mediterana, și a fost dus înspre plaja cețoasă la primele raze ale dimineții, în momentul în care domnul Virgil Jones se legăna în balansoar. Când Vultur-în-Zbor a ajuns pe insula Calf, trupul său avea treizeci și patru de ani, trei luni și patru zile. Trăise în total șapte sute șaptezeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pământul era și tare, și grunjos. Simțea o mâncărime pe piept. Se scărpină somnoros și se gândia, în timp ce se cufunda din nou în somn: Cicatrice nenorocită. Acea cicatrice nenorocită îi juca uneori feste. O altă dimineață a zilei lui Tyr. Cețoasă Virgil Jones se simți scuturat ușor, ca să se trezească. O văzu pe doamna O’Toole zâmbindu-i și spunând: — E timpul să te trezești, iubire. Se ridică. Luă metodic o geantă veche din cuierul de pe perete și o umplu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
orașului se afla cea mai înaltă clădire, singura cu două nivele văzută de Vultur-în-Zbor. Era într-o stare perfectă, ceea ce o distingea de restul. Pereții i se înălțau drepți și bine potriviți și străluceau albi în întunericul de un albastru cețos, ca o santinelă impecabilă, ca un paznic al orașului. Era un bordel. Casa Fiului Răsare a lui madame Iocasta, anunța discret o plăcuță de lemn de lângă ușă. Iar lângă plăcuță cineva scrijelise o frază de neînțeles. Mâine, fără îndoială, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
îi trase lui Vultur-în-Zbor un ghiont scurt în coaste, ținând unul din ochii violeți închis. — Nu, într-adevăr, spuse repede Vultur-în-Zbor. Elfrida Gribb intră în cameră. Nu părea deloc urâțită de nopțil de nesomn. Mai mult, împrejurimile casei și lumina cețoasă a zilei nu făceau decât să-i sporească drăgălășenia diafană. — Trebuie să-l ierți pe soțul meu, zise ea. I se pare extrem de palpitant că ești aici. Mi-e teamă că a devenit puțin prea agitat. Voi doi trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
tot ce au putut și când au ieșit, colecția secretă a lui Grimus zăcea țăndări în jurul piedestalelor - rămășițele unei Călătorii de-o viață. Cristalele au fost sparte sparte. Ochiul Ion călcat în picioare și zdrobit. Deodată, pe când ieșeau în lumina cețoasă a zorilor, vuietul a încetat. Brusc și fără veste. Pur și simplu nu se mai auzea. Flann O’Toole îl privea pe Grimus, așa că a văzut cum fața i se lungea, a văzut privirea plină de groază din ochii înnegriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu aproape trei ani În urmă), viața mea s-a schimbat radical (În rău). Am fost nevoit să mă adaptez unui alt mod de a fi, să lupt cu tristețea, cu lipsurile. Cu Durerea. S-a Întâmplat Într-o dimineață cețoasă de martie, când... a cântat cucuveaua la geamul meu. A fost o cumpănă? A fost mai mult de-atât - cine poate ști! Am fost la un pas să Închei contractul cu viața În aceeași manieră cu a părinților mei. Greșeala
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Nautico. CÎnd i-am Întins-o, am văzut că ilustrația reproducea o fotografie, făcută de un turist, cu ea și cu Frank În fața barului Florian’s din Piazza San Marco. Înfofoliți În haine groase ca să facă față unei ierni venețiene cețoase, zîmbeau larg ca niște Însurăței În luna de miere. Văzusem cartea asta poștală pe biroul lui Frank, dar abia dacă-i aruncasem o privire. — E a ta? am Întrebat-o, Întinzîndu-i-o. S-ar zice că vă distrați bine. Chiar ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Îngălbenită de lîngă piscina goală. Neocupată Încă de cînd fusese construită, casa avea un aer fantomatic În prospețimea ei care pălea treptat, bîntuită de ființele umane care nu-i locuiseră niciodată Încăperile, dar Își lăsaseră amprentele acolo ca niște pete cețoase pe un film foto expus la lumină. — E impunătoare, am remarcat În timp ce coboram din mașină. De ce nu s-a mutat nimeni aici? — Proprietarii au murit Înainte să plece din Anglia și pe urmă a avut loc o dispută de familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
întâmplare. Îmi pare rău. Chiar îmi pare. —Mă îndoiesc. — Unde mergem? Nu știu. Departe de ei, departe de Ierusalim. Ne întoarcem când n-o să mai fim în pericol. Maggie se uită pe fereastră, zărind primele licăriri ale unei lumini albastre, cețoase, la orizont. Ierusalimul abia se trezea. Nu văzuse până acum decât un cerșetor ciudat. Dar mesajul ăsta de la tatăl tău? — Nu mai știu. —Haide. A spus „Mergi spre vest, tinere, și găsește calea spre orașul model, aproape de Mishkan“, care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
despre care vorbise În trecut? În acel trecut se mințise pe ea Însăși; acum mă mințea pe mine. Înainte de a pleca spre Basel și Berlin, s-a Întâmplat să mă plimb de-a lungul lacului În noaptea aceea rece și cețoasă. Undeva, o lumină singuratică dilua vag Întunericul și transforma ceața Într-o burniță vizibilă. „Il pleut toujours en Suisse“ - fusese una dintre remarcile Întâmplătoare care o făcuseră odinioară pe Mademoiselle să plângă. Dedesubt, o unduire amplă, aproape un val și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
15 1 Trec anii, se scurg, trec anii În goană - ca să folosesc o tonalitate horațiană răscolitoare. Anii trec, draga mea, și În curând nimeni nu va ști ceea ce știm tu și cu mine. Copilul nostru crește; trandafirii din Paestum, din cețosul Paestum nu mai sunt; niște idioți cu Înclinații mecanice fac cârpeli, corupând forțele naturii, precum se pare că au prevăzut unii matematicieni Îngăduitori, spre tainica lor surpriză; de aceea este poate momentul să examinăm vechi instantanee, grotele sertarelor cu trenulețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
neștiută până atunci. Am refuzat însă să-mi duc gândul mai departe. După cum refuz și acum, așteptând să-mi vină cărțile cerute, să scriu în continuare despre un astfel de dor - al grădinii noastre dela țară, în dimineți de toamnă cețoasă. Mi-s gândurile furate, acum, de cartea pe care am început s-o scriu. Pe Bulevard, un fel de povești despre mine - dar oare eu sunt? - sub troianul anilor adunați în spațiul bine definit dintre Universitate și Cișmigiu. Aș putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de poveri și purificându-te prin eliminări succesive. Totul mi se părea atât de simplu! Trebuia doar să găsesc nenorocitul acela de Birou de obiecte pierdute al I.T.B.-ului, să-mi recuperez geanta, să revin acasă și buimăceala acelei dimineți cețoase să dispară. Dar biroul nu apărea. N-aveam nici un ban la mine (mi se întâmpla frecvent). N-aveam nici măcar o fisă să dau un telefon la informații I.T.B., să întreb unde au pitit obiectele pierdute. Rătăceam orbecăind pe Bulevard, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
telefon la informații I.T.B., să întreb unde au pitit obiectele pierdute. Rătăceam orbecăind pe Bulevard, cu senzația că deja sunt un altul. Că timpul meu rămăsese în loc, undeva, într-un departe tot mai îndepărtat în urma mea, și eu, în dimineața cețoasă, mă pierdeam într-un timp virtual, imaginar. Nu știam cine mă imagina, dar simțeam cum acolo, în miez de noapte, acela care eram, care fusesem, rămăsese țintuit locului și doar mă privea. Poate mă închipuia. Am intrat, în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
frate? Ce să învăț, când și voi nu mai știți cum să-l lingeți pe Ceaușescu ăsta al vostru că v-a dat patriotismul și securiștii.“ Amețisem. De unde pornisem și unde ajunsesem. Se întunecase de-acum. Început de noiembrie. Înserare cețoasă. Probabil și plouase, nu de mult, cât timp stătuserăm noi în bodegă. I-am amintit că risca să nu mai găsească deschis la ambasadă. „Nu-i nimic“, a mormăit Matvei. „Chiar de-a închis, tot mă primește. Acu’ la șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
știu, să te-amuzi pe seama tricolorului. Înțelept și patriotic este să papi bani cu nemiluita și să privești, cu încântare, cum poporenii se cotonogesc pentru tradiționala sarma și nelipsita bericică de la finalul sărbătorii. 25tc "25" În jos, pe Bulevard. Dimineață cețoasă. Ultima zi a anului. Un vechi obicei, încă din anii studenției, de a ieși, în astfel de dimineți de sfârșit de an, în oraș. De a trece pe Bulevardele golite, de a zăbovi în fața unor vitrine pe care, altfel, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu lumânări, că puteam trece prin fața Miliției Capitalei spunându-ne cuvintele de adeverire ale Învierii. Acasă la Vichi a început dezastrul. Ne aștepta unchiul ei, Trombă. Stătea pe treptele de lângă lift, de la etajul ei. Părea beat. Ne privea cu ochi cețoși. Am tras de el până l-am vârât în odaie. Gemea întruna: „Unde ați fost? De ce m-ați lăsat singur? De ce m-ați părăsit și voi?“. Am dat să întindem masa de Paște, dar el ne zorea să ne strângem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]