6,376 matches
-
de amânare. Și eu zic da, da, da. Mi-a mai spus-o pe-asta. Dom’ sergent se întinde peste fotoliul din mijloc și-și pune mâna zbârcită și pătată peste mâna mea. Dosul mâinii i-e acoperit de peri cenușii. Are degetele reci, de când a umblat cu pistolul. Dom’ sergent îmi strânge mâna și zice: — Mă mai iubești? Și eu îl întreb dacă am de ales. Capitolul 33 Mulțimea se bulucește în jurul nostru, femeile - îmbrăcate în maieuri fără spate, bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Jos, pe platformă, Mona vine alergând prin rumeguș până sub noi, fluturând din mâini. Sare în sus și țipă: — Uhuuuuu! Haide, Helen! Roata se smucește, pornind din nou. Scaunul se înclină, iar poșeta lui Helen alunecă, dar o prinde. Piatra cenușie e tot acolo. Darul de la Stridie. Îi alunecă în schimb agenda, care se deschide în aer și se rostogolește prin aer până jos, în rumeguș; Mona aleargă și o ridică. Mona lovește agenda de coapsă, ca să scuture rumegușul, apoi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
îmi țișnește în gând. Butoiul cu pulbere al tuturor porcăriilor pe care nu sunt în stare să le rezolv nu mă lasă niciodată la greu. Cenușiul se limpezește. Întins pe spate pe podeaua barului, mă uit la fumul gras și cenușiu care linge tavanul. Încă se mai aude cum se frige fața individului ăluia. Nash lasă cartonașul dintre degete să cadă pe masă. Ochii i se dau peste cap. Umerii i se ridică și fața îi cade în castronul de chili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
inox. Își lipește obrajii de dulăpior. Pantofii mei plesnesc și zdrobesc culorile de pe jos, și Helen se întoarce. Peste rujul roz este mânjită de sânge. Pe dulăpior e un sărut în roz și roșu. Acolo unde zace e un geam cenușiu de sticlă mată, dincolo de care e ceva mult prea desăvârșit și alb ca să fie viu. Patrick. Bruma de pe marginile geamului a început să se topească și pe dulăpior se scurge apa. Și Helen zice „Ai venit“, iar vocea îi este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
umple de sânge și așchii albe. Lângă trusa de cosmetice e o sticlă de sodă caustică, într-o băltoacă verzuie. Dinții-i sunt niște cioturi sparte și însângerate; în gură i se cască niște hăuri. Își lipește fața de geamul cenușiu. Răsuflarea ei aburește sticla, iar mâna plină de sânge i se oprește pe șoldul fustei. — N-am vrut să mă mai întorc de unde plecasem, zice, la viața de dinainte de a te cunoaște. Își sterge și-și tot șterge pe fustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
înapoi pe Patrick, n-ar vrea să-i distrugă viața împărtășindu-i descântecul. Chiar dacă asta ar însemna să fie singură din nou, nu ar vrea ca Patrick să aibă vreodată puterea aceasta. — Uită-te la el, zice, și atinge geamul cenușiu cu unghiile ei roz. E atât de desăvârșit! Înghite - sânge, diamante sparte și dinți - și-și încrețește fața cumplit. Mâna i se încleștează pe stomac și se proptește de dulăpiorul de oțel, de geamul cenușiu. Sângele și condensul curg pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
el, zice, și atinge geamul cenușiu cu unghiile ei roz. E atât de desăvârșit! Înghite - sânge, diamante sparte și dinți - și-și încrețește fața cumplit. Mâna i se încleștează pe stomac și se proptește de dulăpiorul de oțel, de geamul cenușiu. Sângele și condensul curg pe ferestruică. Cu mâna tremurândă, Helen își deschide poșeta și scoate un ruj. Își dă cu el pe buze și-l mânjește de sânge. Zice că a oprit unitatea criogenică. A deconectat alarma și bateriile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
talentului, inteligenței și frumuseții. Toate mizeriile decorative lăsate în urmă de împlinirea și succesul adevărat. Vrea să distrugă toți paraziții ăștia frumoși care le supraviețuiesc gazdelor lor umane. Poșeta îi cade dân mâini. Din poșetă se rostogolește pe jos piatra cenușie. Îmi vine în minte Stridie, nu știu de ce. Helen râgâie. Scoate un șervețel din poșetă, și-l ține la gură și scuipă în el sânge, fiere și smaralde sfărâmate. Safire rozalii și tăiose și berile portocalii, zdrobite, îi sclipesc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în manșeta taiorului. Praful s-a ales și de cercei, și de coliere, și de inele. Detaliile în legătură cu costumul ei ar fi că are o culoare. E un costum. E distrus. Ține-mă în brațe, te rog, zice. Dincolo de geamul cenușiu, bebelușul desăvârșit stă pe o pernă de plastic alb, ghemuit pe-o parte, cu degetul în gură. Desăvârșit și străveziu ca gheața albăstruie. O iau pe Helen în brațe, și ea tresaltă. Genunchii încep să i se moaie, și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
degetul în gură. Desăvârșit și străveziu ca gheața albăstruie. O iau pe Helen în brațe, și ea tresaltă. Genunchii încep să i se moaie, și o așez pe podea. Helen Hoover Boyle închide ochii. Zice: — Mulțumesc, domnule Streator. Cu piatra cenușie în pumn sparg geamul cenușiu. Cu mâna sângerând, îl ridic pe Patrick, rece și străveziu. Îl așez în brațele lui Helen, plin de sângele meu. O iau pe Helen în brațe. Sângele meu și sângele ei s-au amestecat. Zăcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
străveziu ca gheața albăstruie. O iau pe Helen în brațe, și ea tresaltă. Genunchii încep să i se moaie, și o așez pe podea. Helen Hoover Boyle închide ochii. Zice: — Mulțumesc, domnule Streator. Cu piatra cenușie în pumn sparg geamul cenușiu. Cu mâna sângerând, îl ridic pe Patrick, rece și străveziu. Îl așez în brațele lui Helen, plin de sângele meu. O iau pe Helen în brațe. Sângele meu și sângele ei s-au amestecat. Zăcând în brațele mele, Helen închide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
scurt. Și, încovrigată pe linoleumul rece, printre nestematele sparte și bucățile din Patrick, zice: — Carl? Își duce mâna la gură, pipăie pietrele incrustate acolo. Se răsucește și se uită la mine: — Carl? Carl, unde suntem? Vede dulăpiorul de inox, fereastra cenușie, spartă. Mai întâi vede brațul cel mititel și albăstrui. Apoi picioarele. Capul. Și zice „Nu“. — Nu! Nu! Nu! zice Helen, împroșcând cu sânge, și, târându-se printre așchiile ascuțite ale culorilor sparte, cu vocea groasă și încețoșată de la dinții fărâmați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nou. Si dom’ sergent zice: — Trebuie să ne grăbim. Se duce la dulăpiorul de oțel. Scrie ceva cu pixul pe un carnețel. Rupe foaia și mi-o dă mie. Mâna zbârcită i-e pătată de negi și acoperită de peri cenușii. Are unghii groase și galbene. „Vă rog să mă iertați că mi-am pus capăt zilelor“, zice hârtia. „Acum sunt cu fiul meu.“ Este scrisul lui Helen, același scris din agendă, din ceaslov. Este semnat „Helen Hoover Boyle“, cu scrisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
avut timp de discuție decît foarte puțin, spre regretul amîndurora; trenul intrase deja în Valea Brândușelor și-au început să se pregătească de coborîre. De atunci, după-amiaza, cînd sună telefonul și ghicește că-i Vlad, i se pare că aparatul cenușiu emană în jur o lumină albă, umplînd încăperea, iar sufletul ei se dilată, deschizîndu-și larg porțile pentru a întîmpina cuvintele frumoase. "Un puști obraznic își scuză întotdeauna plăcerea de-a-l asculta. Nici măcar nu m-a invitat vreodată să ne întîlnim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ai o excrescență îngrozitoare între coapsele tale fine?) - de o schimbare care îi afectă atât pe Carol, cât și pe Dan. Vestitorul acestei schimbări a fost Dave 2, iar factorul declanșator, chiar mama lui Dan. Dan se trezise în lumina cenușie a zorilor cu fața sprijinită de colțul acoperit de covoare al treptei celei mai de jos. Avea urme de vomă în păr și pe gulerul bluzonului de piele. Îi părea rău după cerealele Alpen pe care le vărsase. Colțurile gurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
potoli. Se potoli, privi în jur și îl văzu pe Dan cu o expresie de agonie în ochi, o privire de căprioară muribundă, de o stupizenie inocentă, și observă cum, din craniul lui zdrobit, se prelingeau bucăți sure, un terci cenușiu care păta fața de pernă înflorată. Carol se ridică de pe ceea ce mai rămăsese din Dan și căută cu ochii un prosop cu care să se șteargă. Era pe palier, legându-și cordonul de la halatul de baie, când auzi țârâitul soneriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
care înconjoară Centrul de Sănătate Grove. Într-una din casele aflate pe o stradă adiacentă, Naomi, soția lui Alan Margoulies, pregătea micul-dejun al bebelușului. „Pregătea“ înseamnă că turna apă fiartă și răcită din ceainicul electric în grămăjoara de pudră nutritivă cenușie din castronul de plastic. Însă, din cine știe ce motiv, acest gest banal îi vibra în minte ca sunetul metalic al disperării. Fetița era ancorată în scaunul ei înalt cu niște hamuri speciale, profesioniste, o aglomerație de agrafe metalice în formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
în imensa piață Tian'anmen. Intrarea principală a Marii Săli a Poporului se află orientată spre piața Tian'anmen. Deasupra intrării principale este încrustată o uriașă stemă a statului. În fața intrării sunt 12 coloane înalte de 25 m din marmură cenușie. După intrare este holul principal. Urmează o sală de ședință lungă de 76 m și lată de 60 m, cu 10.000 de locuri. La nord de sala de reuniuni se află cea de recepție care poate cuprinde, în același
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
A trebuit ca știriștii să revină de urgență la niscai cadavre ca să nu dea faliment. Deci: de ce sunt românii fascinați de imaginile morții? Mai întâi pentru că sunt săraci. Jumătate din populația României trăiește de pe o zi pe alta - o viață cenușie, mizeră, lipsită de perspectivă atât pentru sine, cât și pentru urmași. Acești încă oameni au pierdut de mult speranța într-un mai bine, singura lor rază de lumină este „bine că nu e mai rău”. Or, ce mai rămâne să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
presei nu sunt, de multe ori, nici morale, nici frumoase, dar ele conduc, mai devreme sau mai târziu, la realitate. Căci, e bine să știți, stimați cititori: astăzi, realitatea o naște presa, altfel n-am trăi decât un șir subțire, cenușiu și inform de fapte și vorbe. Este un mecanism implacabil, metasocial, dincolo de ce vrem și ce suntem noi, jurnaliștii. Istoria arată că el poate fi oprit într-un singur fel: prin instalarea dictaturii. Nu prin telefoanele agitate, „de sus”, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
că literatură nu poate fi decât în cărți sau că nu are importanță pe ce e scrisă literatura. Arta poate lua naștere oriunde în spațiu și timp. O pungă de plastic, albă, dansând cu vântul toamnei, pe fundalul unui zid cenușiu de beton (American Beautyă, poate să-mi stârnească aceeași emoție ca o mare balerină în Lacul lebedelor. Arta a început pe pereții peșterilor, la primele sunete articulate scoase în jurul focului, și va ajunge la imense holograme proiectate pe vârfurile munților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
cu care am ascultat deodată zgomotul valurilor, târziu, în noapte, în vreme ce citeam acea imagine pe care n-aș putea s-o uit, a Pământului peste un milion de ani, sub un soare de sânge, în ninsoare, pe țărmul unui ocean cenușiu... Eloii și morlocii născuți în mintea mea de cuvintele lui Wells nu semănau deloc cu cei din Mașina timpului digitală, dolby, Hollywood multiplex, unde m-am dus cu copiii... Creierul meu e un mușuroi de imagini, dar ele sunt născute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Marlon Brando, Vivien Leigh, Karl Malden, Kim Hunter, care chiar joacă formidabil cu toții sub ochiul lui Elia Kazan! Să simtă natura aceea umană primitivă, murdară, educată la școala străzii, că niște actori ca urâtul cu nasul pătlăgică, Karl Malden, sau cenușia Kim Hunter sunt excepționali în rolurile lor secundare! - prin gura lui vorbea bucățica de Dumnezeu din el... Să trezești un om din greul somn animalic în care poate trăi o viață întreagă, să faci grăuntele divin din mâlul de pe fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
avion, măcar într-un autocar și să te oprești la Paris fără să te întrebe nimeni nimic. Și totuși, în locul zidurilor care au căzut, expresionista Ruxandra și impresionista Domnica scot la vedere din creiere altele, nu mai puțin umede și cenușii. De aici nu se poate pleca, spun ele în plin exod al celor de vârsta lor. Țara fetelor, pe care o contura Maria Banuș cu zeci de ani în urmă, nu arată astăzi foarte plăcut pentru mine, părintele. Dar poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
felului în care trata dl Mutu, profesor de matematică (cel care, mai târziu, trebuie să-i fi insuflat băiatului patima pentru poezie și filosofie), mișcările copilului din burta dnei Mutu (cea care-a uluit Londra cu preparatele ei culinare, apoi cenușiul oraș Torino), dar știu precis cum tratam eu mișcările copilului din burta maică-mii, fiindcă, cu rușine vă spun, dormeam cu ea încă, profitând de faptul că tata tot lucra pe șantiere și dădea din an în paște pe-acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]