1,541 matches
-
râdă. Și-a pus degetul la gură. —Sssh! Sssh! Secrete! Iritarea s-a ivit înlăuntrul meu ca un răspuns, dar a fost redusă la tăcere de o altă senzație. M-am uitat la Suki. O privea pe Belinda în timp ce ea chicotea, îndesată pe jumătate cu tranchilizante și Dumnezeu mai știe ce, și expresia de pe fața ei era de nedescifrat. Era ceva nesănătos în obsesia Belindei pentru propria persoană; n-ar fi o exagerare să o numesc narcisism. Mă întrebam dacă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
prin care nu se vedea foarte clar. Prin voaleta neagră care îi umbrea chipul, ochii albaștri ardeau ca flăcăra de gaz, iar privirea era vicleană și de om nebun. Cu degetul pe buze, îmi șoptea: „Secrete! Ssst! Secrete!“ și apoi chicotea. Chicotelile erau din ce în ce mai nebunești, cu ritmul regulat și tare, până când, în sfârșit, ochii mei s-au deschis brusc și am realizat că zgomotul venea de fapt de la alarma ceasului. Visul a fost ca un semn că soluția asupra căreia am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
bună ziua, domnișoară Jones, a ciripit Susie. Mă bucur că ați venit să mă salvați. Domnul Rattray este foarte nebunatic. James încuviință scurt din cap înspre mine și se aplecă peste birou, șoptindu-i ceva la ureche lui Susie. Ea a chicotit, obrajii ei luând o tentă de roz, și i-a spus aproape pe șoptite: N-aș putea spune... păi, poate... bine, rămâne vineri atunci. James a mai mormăit ceva, s-a uitat la ceas și s-a îndreptat către hol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
luând o tentă de roz, și i-a spus aproape pe șoptite: N-aș putea spune... păi, poate... bine, rămâne vineri atunci. James a mai mormăit ceva, s-a uitat la ceas și s-a îndreptat către hol. Susie a chicotit din nou și a continuat cu asta până i-am spus politicos: Poți, te rog, să suni la biroul lui Sir Richard Fine și să anunți că am sosit să las o factură? —Imediat. A ridicat receptorul și a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
s-au desprins de grupul de exhibiționiști și au început să meargă nesiguri de-a lungul punții. James ținea în mână un pahar mare plin pe jumătate și încerca să nu-l verse; Susie, agățată de cealaltă mână a lui, chicotea, ceea ce nu era deloc de ajutor. Dominic și Sebastian, care se aplecau peste balustradă, erau cât pe ce să fie aruncați peste bord de o încercare nesigură a lui James de a-și salva paharul. Din moment ce nu avea mâini libere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pe Susie, iar Belinda și Baby l-au prins pe James, repunându-i pe picioare. Nu știu nici măcar de ce ne-am obosit. Cred că din instinct. —Mulțumesc, fetelor, a spus neclar James. Drăguțe fete. Mulțumesc. Susie, spune mulțumesc. —Mulțumesc, a chicotit Susie. James și-a lăsat capul pe spate și a dus paharul la gură. — Ce miros ciudat, a spus, mormăind. Ah, pe gât cu el. A băut whisky-ul dintr-o înghițitură și s-a uitat împrejur, zâmbind. Apoi, paharul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
-mi că nu este adevărat, Bells. — Normal că este, a răspuns Belinda enervată. Numai cineva atât de prost ca tine nu și-ar fi dat seama. Doamne, nici măcar nu ai știut că luam droguri de atâția ani. Puteam veni jos, chicotind încontinuu, și tot ce ai fi făcut ar fi fost să mă întrebi dacă mă simt bine. Suki nu părea să poată accepta asta; se gândea la cu totul altceva. După un timp, i-a spus lui Dominic: De unde ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
la o astfel de mărturisire, așa, hodoronc-tronc? — C-așa a fost. De-acu’ aproape douăzeci de ani. Un cămin studențesc. Holul cu televizorul. Aleile cu băncuțele acelea metalice din fața blocului... — Și ce-i cu asta? — Nimic. Sticla e goală, am chicotit, văzând cum vaza de lângă calorifer îmi face semn că s-a prins despre ce discutam. Erați undeva, ca să folosesc metafora care v-a furnicat adineauri, în sticla aceea. — Tot nu înțeleg. — Nici eu nu am cum să vă explic. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nevăzută care ar fi trebuit să pogoare peste ele și să le scoată, una câte una, ducându-le pe pajiști primitoare, însingurate. Ester râdea îndeosebi când mă surprindea privind-o așa, pierdut, încercând să mă readucă lângă ea, fluturând mâinile, chicotind, trăgându-mă de obraji, „hei, domnu’, mai vino și p-acasă, printre noi, că ni-i un așa de dor...“. Privind acum femeia aceea revăzută aiurea, pe neașteptate, în casa prietenului meu, când nici nu mai știam că a existat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
alămâi, cum le zicea bunica, dres cu frunze de mentă sau cu busuioc. Știu, a oftat ea. De când n-am mai mâncat așa ceva... Poți să dai sosul ăsta și la rasol de pește, sau chiar la legume fierte. Dietetic, a chicotit, ridicând din umeri. Cine mai știe de raci, în ziua de azi? Când ai mâncat așa ceva ultima dată? Ca să nu te-ntreb de când nu te-ai mai scufundat în... Să prinzi raci... Am ridicat din umeri. — Și cu ulei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o dorea, îi dăduse probabil târcoale, nu-l lăsase Ester să se apropie prea mult și acum crezuse că, lovită dintr-odată de tembelismul remușcărilor, venise la el să i se ofere. La pușcărie. Amuzat de idee, am început să chicotesc. „Chiar nu te înfioară grozăviile astea?“, s-a răsucit Ester spre mine. „Nu-ți dai seama ce oribil loc, au suferit oameni aici, au murit...“ Nu i-am răspuns. Nu voiam să amestec ceea ce simțeam eu, jucându-mă doar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Schimbăm profilul. Mai mișcat, mai... Zvânc! Muc și sfârc, ăsta-i comandamentu’ de-acu’. Ce s-o mai frecăm cu transformarea... Toți se transformă până la urmă, de scrii, de nu scrii. Hai, că-ți dau de-o bere.“ Donșoara Țapu chicotește, trăgând un scaun lângă ea. Mă opresc locului. Ezit iarăși. Știu ce va urma. Caraman mă va bea și de data asta, vom plăti nemțește doar consumația damicelelor, pe a lui o voi achita eu în contul celor doi poli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sprânceana dreaptă, cu privirea ușor încețoșată, ca și cum străbătea greu printre pleoapele abia întredeschise, fața ei de tătăroaică sau chinezoaică, zâmbetul persiflant. Mă concentram să mi-o amintesc, convins fiind că o mai întâlnisem undeva. — Poți să te holbezi cât vrei, chicoti ea. S-a terminat. Se dă pronunțarea și ce-o să mai scrii? — Scriam cu totul altceva, nu despre dumneata. — Serioooos? Nu despre mine? Da’ atunci despre cine, dacă e să mă exprim așa, mai insistent, ca la intelectuali, ca să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
țină de ocupat scaunu’, dacă se cocoțează altul decât ăla pe care îl știe el. Vrei să zici că nu te cunoaște? Sau te-au pus cumva pe liber și nu a aflat încă lumea? Amuzată de gând, prinse a chicoti din nou. Mă privea parcă și mai înduioșată. Mă mângâie chiar, încet, abia atins, pe mâna care încă acoperea carnețelul. — Hai, lasă, nu te mofluza. Am făcut și eu o poantă de glumă. Mă enervează așteptarea asta, până mâine. De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
conductă n-am... De mă mai luai și la tine în dimineața aia și se prindea Riki că nici nu ești aviator, acu’ mai erai tot la disperați în sanator la Bălăceanca și făceai ca elicopteru’. Elicopter de la o parașută. Chicoti amuzată de poantă. Ridică din umeri: Avea Riki chestii de-astea. De lua plasă de la vre-unul, stătea pe capul lui de-l toca până își lua ăla câmpii și blestema și ceasul în care se născuse. Sau mă cunoscuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care zice că le creează spontan. Cu câ de la kil se pronunță“, a precizat ea. Nu știam ce sunt acelea limerickuri, nici nu auzisem de așa ceva. Credeam că nu auzisem bine și am rugat-o să repete. A început să chicotească: „Crezi c-o mai nimeresc a doua oară? A ieșit că ai noroc. De obicei le zic limbericuri, ca să-l satisfac pe maestru“. Mațungă, într-adevăr, se dădea de maestru, după ce încercase să înființeze o societate a creatorilor de hai-kuuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nu atât prin ceea ce spunea, cât prin brusca dezvăluire a virulenței ei. O priveam și parcă atunci o vedeam pentru prima dată. A sfârșit. S-a așezat, oftând, cu vocea ei puțin răgușită: „Na, am spus-o!“. Am prins să chicotesc. — Ce-i de râs? a șoptit ea. Nu știam ce să-i răspund. Era un râs înăbușit. Din frică. Mă gândeam cât de ușor putea fi lovit un om. N-am mai fost atent la cele discutate. Mă contrariase Lia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a venit?“, m-a întrebat. „Te voiam.“ „Și-acum? Ți-a trecut?“ S-a tras înspre mine. Cu o mișcare bruscă s-a aplecat pe spate și și-a azvârlit piciorul pe umărul meu. Mi-a tras capul înspre ea. Chicotind, s-a săltat puțin și și-a dus piciorul celălalt peste celălalt umăr. Eram acum cu capul între coapsele ei. A zvâcnit din fund și i-am simțit perii pe frunte. Mă strângea, îndemnându-mă parcă să-i sărut locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
oftat fata vecinului. Soră cu tata. Stătea singură pe Bulevard, pe la cinematografe. La etaj, peste cinematograful de lângă farmacie. N-avea cine s-o îngrijească și am luat-o la noi, când era pe terminate. Mi-a lăsat mie garsoniera, a chicotit fetișcana. Mă mut singură acolo. De Paște fac un party cu bairam de inaugurare. Asta-i viața, a mai oftat, deschizând ușa cămăruței cu toboganul. Am urmărit-o cum își deșartă găleata cu resturi. Cum se apleacă apoi și ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în pas de defilare, cu un larg ocol prin holul de la intrare, încercând să intru în debara, femeia aceea va veni după mine, mă va trage spre ea, mă va sprijini, mă va ajuta să găsesc drumul cel bun, va chicoti strângându-mă pe după umeri, „Nu îmi închipuiam că ai atâta energie, după cum arăți“, nu-i voi întoarce complimentul, voi intra în baie, voi privi nedumerit în jur, oglinda spartă, flacoanele de pe policioară, lenjerie multă la înmuiat în cada ruginită, teancul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Își dădu seama că intră Într-un joc alunecos, din care nu va ieși cu bine. Anumite intimități din alcov nu trebuiau să răzbată În afară. Ca și cum ar fi ghicit că bărbatul aflat În pat avea mustrări de conștiință, femeia chicoti subțire, acompaniindu-și râsul cu un clănțănit de dinți. „Iată unde te poate duce indiscreția”, Își spuse medicul, ștergându-și cu palma umedă transpirația de pe tâmple. De jos râsul se transformă Într-un scrâșnet ce imita scârțâitul cretei pe tabla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lui ca o meduză. Nu-i simțea atingerea, dar o adiere rece Îi Învăluia fața nădușită, mirosind puternic a alcool. „Te pomenești”, gândi medicul, „că stafiile au o anumită sensibilitate față de licorile lui Bachus...” Plutind deasupra sa, cămașa de noapte chicoti, cu un glas schimbat, pe cât de Îmbietor, pe atât de pervers... „Ehe”, Își spuse medicul, „se pare că avem de-a face cu o bucățică bună...” Noimann o Învălui cu răsuflarea sa. Cămașa se balansă În aer, fâlfâindu-și mânecile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și eu am fost bântuit de aceleași viziuni. Cineva, undeva, Învîrte manivela și noi umblăm prin cameră, ciripind ca niște papagali...”. „Papagalii nu ciripesc, acest lucru Îl fac doar vrăbiuțele”, răspundea stomatologul. „Vi-i gândul din nou la vrăbiuțe, ehei”, chicotea Satanovski, aprinzându-și un trabuc. „Alții latră sau croncănesc, fălfâindu-și mânecile În căutarea adevărului suprem...” „Lăsați-i pe alții În pace”, zicea Noimann și gândul Îi zbura la Bikinski și la Oliver, la care făcea acum aluzie inginerul Edward Satanovski
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nou pe masă. Toate celelalte obiecte Își reluară, Într-o clipită, locul În peisaj. „Și asta-i o iluzie, nu-i așa?” zise el, făcându-i din nou cu ochiul lui Bikinski. „Sigur că da”, Îl Înfruntă acesta. Lily Fundyfer chicoti din nou, aprinzându-și o țigară. Râsul nestăpânit al unei femei, În fond, de moravuri ușoare, care nu dădea doi bani pe tot ce Însemna parte masculină, i se păru lui Noimann de rău augur. El o privi cum râde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Mai puneți unul, ca să fie trei”, spuse pictorul. Mișcându-și bărbia voluminoasă, inginerul mai aruncă pe masă Încă un zar. „Acum cifra e completă”, zise pictorul, „măcar știm cu cine avem de-a face.” Aprinzându-și Încă o țigară, Lily chicoti cu subînțeles. Noimann observă că Bikinski se enervează și atunci, ca să-l salveze de la o ieșire fără rost, spuse: „Se pare că cifra șase-șase vă amuză...” „Un șase-nouă mă amuză și mai tare”, replică femeia, suflându-și fumul În direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]