714 matches
-
scrum, se lipi de fruntea albă a cinicului. Transferul fusese efectuat. Clepsidra fusese Întoarsă. Ceea ce se numea eu devenise el. Iar el se transformase-n eu. Configurația zodiilor se schimbase și ea. Vărsătorul luase locul Scorpionului și Scorpionul Vărsătorului. Fruntea cinicului fusese acoperită de cenușă. Acum el era penitentul. Și penitentul el. „Da, acum, În sfârșit, veți avea posibilitatea să Înțelegeți natura feminină și chiar propria dumneavoastră natură”, șuieră insidios penitentul, privind fără urmă de sfială În ochii cinicului, care, Înfruntându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Vărsătorului. Fruntea cinicului fusese acoperită de cenușă. Acum el era penitentul. Și penitentul el. „Da, acum, În sfârșit, veți avea posibilitatea să Înțelegeți natura feminină și chiar propria dumneavoastră natură”, șuieră insidios penitentul, privind fără urmă de sfială În ochii cinicului, care, Înfruntându-i privirea, se lăsa În genunchi În fața lui. Acum nu numai configurația zodiilor se schimbase, ci Însuși cinicul se schimbase, luând locul penitentului. Care era adevărata natură a lui Noimann? Precum nisipul clepsidrei, bărbatul se scurse În femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
posibilitatea să Înțelegeți natura feminină și chiar propria dumneavoastră natură”, șuieră insidios penitentul, privind fără urmă de sfială În ochii cinicului, care, Înfruntându-i privirea, se lăsa În genunchi În fața lui. Acum nu numai configurația zodiilor se schimbase, ci Însuși cinicul se schimbase, luând locul penitentului. Care era adevărata natură a lui Noimann? Precum nisipul clepsidrei, bărbatul se scurse În femeie și femeia În bărbat. Acolo se afla acum un amestec ciudat de brațe, de picioare și de sâni, alcătuind un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
locul palmelor Întinse, când mângâind formele goale, când implorând iertare. Trupul Mathildei creștea ca un aluat, frământat de mâinile lui Noimann, care plămădeau din el un alt trup, asemănător cu al său, În timp ce propriul lui trup fusese dat uitării... Cerbicia cinicului fusese În sfârșit Învinsă. Penitentul trăia un moment triumfător. Acum el era cel care Își bea liniștit păhărelul de coniac Alexandrion, ridicându-și de pe tâmple șuvița rebelă. Acum el era cel care Își stingea țigara de foi de fruntea celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
alte haine și schimbându-ne mereu Înfățișarea... Dar noi”, Își spuse Noimann, „suntem cu totul robiți propriei noastre piei În care, odată intrați, n-o părăsim decât o singură dată și pe totdeauna...” Gândurile se perindau cu repeziciune prin capul cinicului. Noimann stătea În fața oglinzii, privindu-și cu nedumerire chipul buhăit de alcool. Cum și-ar putea arăta o astfel de față În lume? Stomatologul Își mai umplu un păhărel și-l dădu În grabă pe gât. În dulap, costumele foșneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În lume? Stomatologul Își mai umplu un păhărel și-l dădu În grabă pe gât. În dulap, costumele foșneau neliniștit. Umerii li se Înghesuiau În jurul crăpăturii, cu scopul vădit de a surprinde cu ochiul lor măcar un fragment din supliciul cinicului. Pantofii lui Noimann țopăiau alături de pantofii Mathildei. Șireturile sale se Înnodau cu de la sine putere de tocurile ei cui. Ciorapii unuia se Încurcau cu ciorapii celuilalt. Cravata și eșarfa valsau pe hol după muzica lui Strauss. Întreaga garderobă se punea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
reverbera, risipindu-se, ecouri În trupul celuilalt Noimann, care, la rândul lui, stârnea neliniștea obiectelor din jur. Sus-jos. Stânga, dreapta. Așa, așa. Aici, aici. Loviturile cădeau cu nemiluita. Ritmul se Întețea. Noimann-penitentul părea căzut În transă, șfichiuind trupul păcătos al cinicului, umplându-l de răni suculente. În ciuda loviturilor primite, pe fața acestuia nu se citea Însă durere, ci o bucurie fără margini. Costumele ieșiră din dulap unul câte unul și țopăiau acum În fața lor. Buzunarele lor erau pline de cifre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
loviturilor primite, pe fața acestuia nu se citea Însă durere, ci o bucurie fără margini. Costumele ieșiră din dulap unul câte unul și țopăiau acum În fața lor. Buzunarele lor erau pline de cifre și de cărți de joc. Zarurile zornăiau... Cinicul gemea, penitentul scrâșnea din dinți. Stând picior peste picior pe un scaun, inginerul Satanovski Îi acompania bătând din palme... Așii și decarii pluteau În aer, rotindu-se peste capetele lor. Cifre mari, cu abdomen galben, roiau deasupra patului și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
abdomen galben, roiau deasupra patului și a mesei, așezându-se Într-o ecuație necunoscută. Costumele se agitau alături, cuprinse de furnicături. Pantalonii se bâțâiau În aer, tremurând din toate Încheieturile. La mijloc, Învârtindu-se În cerc, se afla rochia Mathildei. Cinicul Își ținea mâinile Încleștate de poalele ei. Penitentul Îl biciuia cu cravașa peste coapse. Sus, jos. Jos, sus. Stânga, dreapta. Înainte, Înapoi. Fără auz, fără vedere. Asemenea unei cârtițe ce ar Înainta printr-o galerie lopătând nu pământ, ci carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
zodie necunoscută. La ce bună ieșirea În lumină dacă la capătul extazului mușuroiul clădit din sentimente și senzații se surpă sub pământ? Nisipul se scurgea din clepsidră, bărbatul În femeie și femeia În bărbat. Noimann se ridica deasupra celuilalt Noimann. Cinicul și penitentul se târau În genunchi, unul În fața celuilalt. Fusese aceasta doar o scurtă iluminare? Galeria oarbă palpita În urmă. Drumul ales fusese unul ce ducea În beznă. Oare mai exista și un altul, mai puțin bătătorit? Acum Între bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Rochia Mathildei se rotea În aer ca un carusel, Înghițind unul după altul mulțimea de costume ce se agățau de ea. Privindu-le cum dispar unul câte unul În abisul fără fund, Înconjurat de tufișuri de păr de culoare arămie, cinicul Își aduse aminte de o știre pe care o citise cu ani În urmă În Evenimentul serii, care relata următorul fapt: pe 13 iunie a.c., chiar de Ziua Națională a Franței, Otto Weisser, un german de origine austriacă, simpatizant al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
părea o invenție. Și totuși, Noimann descoperi În ea o morală ascunsă, legată de propria sa istorie... Un adevăr care În aceeași măsură Îl Întrista și-l amuza. Cameleonul era el și tot el propria sa femeie gonflabilă. Penitentul și cinicul se ascundeau În aceeași persoană. De ce Noimann voia să-l ducă cu zăhărelul pe sine Însuși și atunci când era beat, dar mai ales când era treaz? De ce Îi era teamă să privească adevărul În față? De ce, de fiecare dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pot duce până la capăt și vin la mine cu siguranță că nu-l pot duce până la capăt și vin la mine cu siguranță, că au început să mă cunoască și știe că totul durează puțin. Mulți ar spune că sunt cinic cu câtă dezinvoltură vorbesc de viață și moarte, dar eu spun că aceasta este pura realitate cel puțin în lumea în care trăiesc eu, cum legea este rigidă și nu lasă loc nici unui sentiment așa este sau ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Curioasă e revenirea Castelanului... Domeniul e o ruină, nelocuibil; a rămas întreg numai donjonul... Cred că, la mijloc, e tot mâna Magistratului. A adus pe cineva, un fel de uite-l-nu-e, încercând, astfel, să abată atenția oamenilor de la prigoana pe care - cinic - o numește carantină. „Molima de acolo se trage!” va zice și va îndemna gloata să atace Domeniul. Și babele se vor porni într-acolo, cunoaște el marfa!... În Stațiune, pregătirile pentru Carnaval sunt în toi. O săptămână și ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
loss leader. Nu există dezamăgire mai mare în viață, care să se poată compara măcar de departe, cu dezamăgirea provocată cuiva de propriul fiu. — Chiar așa? Am auzit spunându-se că, pe măsură ce îmbătrânești, copiii sunt o binecuvântare. — Știi, pentru un cinic, începi să vorbești cam ca un sentimental. Îmi dau seama că nu ai copii. Așa că dă-mi voie să îți clarific un lucru, Herr Gunther. Copiii sunt reflectarea bătrâneții. Sunt cel mai rapid mod de a îmbătrâni pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
campus, i-am mulțumit Celui care a trimis-o să îmi amintească asta. Acum câteva minute citeam varianta în engleză a cărții lui Cioran Lacrimi și sfinți în traducerea minunată a Ilincăi. E bine să crezi după ce ai frecventat iconoclaști, cinici, atei, agnostici sau pur și simplu filosofi, care, de bună seamă te ajută doar să te justifici, în nici un caz să crezi sau să nu crezi. Nu îmi va fi ușor la Bloomington. În afara Mariei, prietenii mei sunt atinși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
se Întoarce În ordinea firească a lucrurilor. El fuge din necunoscut În viața obișnuită; se resoarbe din fabulos Într-un anonimat care-l va lăsa să se odihnească; vrea să nu se mai teamă și să nu mai stea Încordat. Cinicul Ulise crede, În sfîrșit, În ceva. A rătăcit pentru a Învăța să iubească stabilitatea. Cea mai importantă descoperire a aventurii lui e că nu poate trăi decît În ceea ce o contestă. Și vorbește iarăși despre insula lui ca despre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
poți pipăi mirosi vedea mototoli, bucăți bucățele, să rupi totul, așa, totul, scrâșnind, țopăind, fericit, să dai foc: cenușă, praf, aer, țircus. Ca și cum ar fiadevărat, oho, dacă toți toate totul chiar ar exista, dacă dacă dacă. scamatorul, paiața, masca, mimul. Cinicul, glumețul arogant, înghițitorul de săbii și dezastre, impasibil, cu marele lui cap ras, de consul roman. Dacă ar exista, dacă dacă dacă, dacă el și ei ar exista, acum, când îi vede, îi revede, îi visează, fără chef, ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
naltele servicii, Ca balcanic procedeu. La cîștig și la onoare Eu, eu, eu, ceilalți apoi; Și să nu aud rumoare, Am mai mari nevoi ca voi. Vrem, nu vrem, noi ciocli tainici Suntem zilnic, ceas de ceas, Cu pornirile de cinici, Mai ales în lung taifas. Ciocli suntem toată viața Pentru alții, pentru noi - Stârvuri seara, dimineața, Drept la groapa de gunoi. 25 februarie 2004 CUVINTE DE SFAT La muc de candelă-n amurg, Atâta cât mai este, Cuvintele încă mai
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
toată lumea. Cuvintele sunt niște curve, iubito, și curva cea mai bătrână e cuvântul IUBIRE! Ai văzut vreodată cum îi atârnă șuncile, ce gură scofâlcită, adunată ca un cur de găină, cât machiaj întins pe fața ei, ce privire obosită? Ești cinic, iubirea există. Pe dracu’, iubirea, doamna mea, e pentru căței! Dar cățeii sunt fideli. Cățeii sunt fideli oamenilor, nu sunt fideli cățeilor, nu suport fidelitatea, tu ai văzut ce face o cățea pe care o mângâi pe burtă?, se întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pot repara nimic. ĂMâna lui Antoniu se grăbește să strecoare În același buzunar, Încă o bancnotăă. E târziu. Am pierdut ani buni din viață, judecând pe alții ca un idiot, și nu mi-am dat seama, că eu Însumi, un cinic fără pereche, am trăit numai și numai pentru...a nu face nimic. ,,Mâna Întinsă,, a devenit conceptul existenței mele de cerșetor. M-a atras mocirla și nu mi-a fost nici frică și nici rușine de ea,, O voce ,,Antoniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
noastre? Cine mai știe... Vom afla poate după 2012. Până atunci vorba cârmaciului nostru de azi „Descurcați-vă naibii, fiecare cum puteți”... Păzea Domnilor, că mușc! De o vreme începusem să mă suspectez că devin pe zi ce trece un cinic. De abia de ieri am descoperit că nu este vorba doar de un simplu cinism, ci transformarea mea este cu mult mai gravă. Mă dezumanizez! Da, un om născut și crescut pe cele mai mirifice locuri pe care le are
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
gură, altfel te calcă În picioare - și o să sufere după aia și muierea, și copiii, și rudele, de o să ajungi să ceri de pomană la „Brațele de muncă“. Gândurile Îl purtau iarăși, fără să vrea, către o tinerețe de veleitar cinic, când credea că le rupe gura alor lui, țărani cu bun-simț, dacă se duce la școala de partid, unde nu aveai voie să fii nici inteligent, nici prost, trebuia doar să știi să arăți că ești viclean, adică În spiritul
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
Respectând ordinele, ofițerul însărcinat cu executarea lui Macro ceru să fie anunțat și, în picioare în mijlocul acelor comori strălucitoare, raportă: Macro alesese să se sinucidă, ca un militar; fusese rapid, fără zgomot. Lăsase un mesaj, și ofițerul îl reproduse scurt, cinic: „Alți dușmani rămâneau în viață“. În încheiere, spuse că Ennia, soția lui Macro, alesese să moară împreună cu el. Împăratul îi făcu semn să plece, fără să-i răspundă. Căzu pe gânduri imediat ce se închise ușa. Pe masă se afla o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
informală/catalitică a lui Bogdan-Pitești cu cea exercitată asupra tinerei generații din anii ’30 de către Nae Ionescu, și el un „geniu oral”, produs controversat al culturii Decadenței, risipit în gazetărie și rutinat în combinații oculte. Figură de boier cabotin și cinic, libertin prematur consumat de excese (luxură, apoi pederastie și narcomanie), amoralist cu nostalgia moralei, conviv seducător și cult, cu o conversație pitorească și licențioasă (stilul Mateiu Caragiale din corespondența cu N.A. Boicescu), „estet al viciului și vicios al artelor”, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]