661 matches
-
tot spectrul sentimentelor uma ne. Ură. Invidie. Revoltă. Tandrețe. Răzbunare. Gelozie. Odată, husky-ul a îndrăznit să fure o mângâiere stă pânei sale profitând de neatenția celuilalt. Asta l-a costat vârful urechii stângi. Dacă se întâmpla invers, am înțeles că ciobănescul ar fi rămas și fără celălalt ou. Se întoarce cu fața rânjită spre mine și-mi spune: Ai mei se întorc abia mâine-seară. Nu vrei să rămâi la mine? Ne uităm la un film. Facem brioșe. Mintea mea de pervers
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
central, o anchetă de proporții era În plină desfășurare. Inspectorul Insch triplase numărul de agenți pe care Logan Îi chemase să dea o mână de ajutor și acum peste patruzeci de polițiști În uniformă, plus patru dresori de câini cu tot cu ciobăneștii lor germani, erau afară În ploaia rece ca gheața, cercetând fiecare grădină, clădire publică, adăpost, tufiș sau șanț dintre casa lui Richard Erskine și magazinele de pe Victoria Road. Ofițerul de serviciu le spuse că Duncan Nicholson fusese vârât În cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de oameni masați În câmpie, unde Ștefan nu poate angaja lupta din cauza diferenței numerice. 28 august. Bătălii În munții Vrancei. Ne apropiem de zonele joase. Mesaje vin și pleacă. Cei doi voievozi pregătesc ceva. Pedestrimea s-a schimbat În straie ciobănești. Arcași travestiți au fost trimiși În avangardă. Mâine s-a ordonat... somn!!! Dacă nu mă Înșel, În 1462 Vlad a masacrat trupele lui Mahomed Într-un atac de noapte... 30 august. Seara. Copitele cailor sunt Învelite În cârpe. Vlad conduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
capitolul final al părții a doua din Ani de câine se punea problema să se sugereze un sens buncărului atât de central al Führerului, ca și luptei finale pentru Berlin, un sens care nu asculta decât de demență. Căutarea unui ciobănesc fugit, ce răspundea la numele de Prinz și care era considerat a fi câinele preferat al Führerului, s-a literaturizat lexical în asemenea măsură încât, dintr-o germană incandescent heideggeriană - „nimicul nimicește fără a fi expus ca atare“ - și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Dar de data asta i-a făcut-o cu vârf și îndesat! Ați aflat, nu-i așa? Comédie mare, fraților! Anchetă cu procurori... Se vorbește că Pantelimon, când a aflat de venirea aistui domn Cotescu la Oprișeni, și-a slobozit ciobăneștii în voie în toată ograda. Numai ce a pătruns în interior, că dulăii au și tăbărât asupra lui... și au măturat cu nepoftitul întreaga bătătură, timp în care i-au cercat și grumazul. Într-un târziu a apărut Pantelimon care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
marginea unei păduri, unde a poposit pentru a-și clăti ochii cu frumusețile naturii înconjurătoare. Bine i-au făcut! a ținut să intervină opoziția. Că a votat împotriva eutanasierii câinilor vagabonzi și recomandă în schimb ținerea sub control a numărului Ciobăneștilor de Bucovina. Rugăm onorata opoziție să nu deranjeze desfășurarea lucrărilor Comisiei că mai avem și alte chestiuni la ordinea zilei! a precizat șefu' după care a continuat cu prezentarea materialului. În urma nefericitului incident, colegul nostru s-a ales cu grave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
doctorilor, care scoteau, iarăși, cu o siringă lungă, lichide roșii, din pântecele Iustinianei. Păun dădea și de pomană, totdeauna, mai cu seamă miercurea și vinerea și în zilele luminate. Dădea din bostănăria îngrădită de spini și păzită de frica dulăilor ciobănești, cât voiau să ia văduvele din Goldana și invalizii de război, care veneau, pe malul Gegiei, în mantale ponosite, sprijinindu-se în cârje. Da' tot se cunoaște că e hapsân, fiindcă, de cumva, cineva, care era întreg și în putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
unul cu cinci, unul cu două. Aveam caiet și știam câte are fiecare. La 400 de oi mulgătoare ieșea 7-8 găleți de 10-15 kile. Umblam pe coclauri, pășteam oi, stăteam în băț de corn. Aveam câini cu noi. Aveam șapte ciobănești și doi care întorc oile, niște căței mici și dacă oile depășeau limita le aducea înapoi. Caprele depășeau limita, era pericol. În 96 a venit crima. De la niște chestii de la bani. Avea omul respectriv să-mi dea un milion jumate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
pene, dar nu fac rău. - Câinele consumă carne? - Da, de ce întrebi?Tu nu vezi, cum se plimbă curcanii în jurul câinelui? Și mănâncă din castronul lui, iar câinele îi tolerează. - Îți explic eu despre ce este vorba. Mai de mult câinele ciobănesc a fost vagabond, dar această familie l-a adoptat și l-a denumit Bob. La început cățelul nu asculta de stăpânul său și a înhățat o găină, pentru care a fost pedepsit. De atunci Bob nu se mai atinge de
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
erau absorbite de jocul cu păpușile, însă Viviana se cam plictisise; fiind mai mare, curiozitățile ei asupra vieții erau de altă natură. Cu ochi ageri, pândi un moment de neatenție al bunicii și se furișă spre cușca lui Ursu, câinele ciobănesc, paznicul curții. Cum o văzu că se apropie îi ieși în întâmpinare. Pe cât era de rău și de neîndurător cu străinii care intrau în curte, pe atât de blând și îngăduitor era cu fetița. Viviana se aruncă voinicește în spinarea
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
în căpușorul ei plin de curiozități. Cam de mult se întreba ea cum o fi în căsuța lui Ursu și, fără a mai sta pe gânduri, se furișă iute în cușcă, lângă el. Însă, încăpătoare și confortabilă pentru un dulău ciobănesc, cușca se dovedi a fi prea mică pentru două suflete. Incomodat și puțin alertat de îndrăzneala copilei, dulăul voi să iasă din cușcă însă, deodată cu el făcu și Viviana aceeași încercare, dezamăgită probabil de interiorul căminului câinesc. Neavând loc
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
deplasa către un nou loc, timp În care era atent ca Vizanti să nu se abată de la reguli. De data aceasta, Vizanti era un câine mare și docil care purta același nume, dat de Victor cel iubitor de istorie, un ciobănesc care Își asculta destul de bine stăpânul. Avea timp să se gândească la viitoarele capturi, la oala de vin pus la rece, la oalele sale din lut, la fiul său care se mutase cu serviciul la Vaslui. Trecuse de șaizeci și
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
de afară, auzea glasurile cristaline ale băieților, care se pregăteau să meargă cu uratul. Năucă, se îndreptă spre casa cumnatului Vasile, care tocmai închisese cârciuma, pregătinduse să primească urătorii. Ce ai cumnată? o întrebă cumnatul, în timp ce căuta să lege câinele ciobănesc. Ia, păcatele mele, bade Vasile, reuși să îngaime femeia, prăbușindu se la picioarele bărbatului. Fimeie, nu fi nebună, se sperie, bărbatul, încercând să o sprijine. Ileană, strigă la nevastă-sa, care trebăluia pe la cuptor, acrind borșul de porc, adu o
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
obraznic cu fire de nisip lipite, strângea ghioci. Pe plaja din Vamă, dacă ți-aduci aminte, „granița“ era marcată doar de niște pietroaie puse în picioare, care puteau să treacă foarte bine neobservate. Seara, devorând clătitele generoase cu nume ușchite, Ciobănești, Văcărești, Îndopate, Dânsa-ntr-Însa ș.cl., nu pot opri să nu iasă la suprafață, din straturi abisale, amintirea clătitelor de-acasă. Am rămas cu o slăbiciune pentru clătite, deși printr-un fel de asociere proustiană ele ar fi trebuit să-mi evoce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
obișnuit. La un moment dat, stăpâna casei l-a chemat pe Dondică să dea o mână de ajutor la legat un taur care scăpase și făcea ravagii prin curte, printre păsări. Acestea cotcodăceau de mama focului iar cei doi căini ciobănești pe care-i avea gospodăria nici că reușeau să liniștească taurul liber, plus că cei din grajd făceau mare tămbălău. Dondică, cu încă un vecin, ajutați de cei doi câini se munceau de zor să prindă taurul slobod. Dondonel, speriat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ar fi trecut cuiva prin cap să le secționeze. Păreau sintetice, plastifiate. Rămăsese la ei timp de patru nopți. Prima Seară: Carol gătise chilli con carne și băuseră o sticlă de Matéus Rosé. A Doua Seară: Carol făcuse o plăcintă ciobănească din carnea tocată rămasă și băuseră câteva cutii dubioase de Mackesons, pe care Dan „le găsise“ prin frigider. A Treia Seară: Carol pregătise cotlet de miel și băuseră o sticlă de Valpolicella. De fapt, era o sticlă de doi litri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
să ajungă la tine, îi răspunse Carol, încercând din răsputeri să-și strecoare în voce o undă de șoc. Amândouă stăteau și se uitau la Wiggins; acesta se chinuia să se ridice în genunchi, scuturând din cap ca un câine ciobănesc. Privirile celor două Carol se încrucișară deasupra spinării lui încovoiate, iar în ochii lor se citea o complicitate vădită - ceea ce însemna că versiunea lui Carol fusese acceptată și nici una dintre părți nu avea să o pună la îndoială. Cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Mnu. Lasă-lasă. Am treabă. Cu o ultimă privire aruncată cu coada ochiului în timp ce își întoarce definitiv capul spre ecranul calculatorului, Ionel observă, de două ori mai supărat, apariția din spatele lui Titi a încă două personaje. Este vorba despre Muza, 3, ciobănesc scoțian, blană groasă, ochi verzi, și a pisicii, Ventuza, 8, birmaneză, blană mișto gri cu alb. Cele două animăluțe sunt peste măsură de vesele și dau din cozi, chemându-l pe Ionel la joacă. Din privirea aprigă a acestuia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
am luat și eu o înghițitură, era o pălincă iute de prune, atât de tare, că m-a apucat tusea, iar când am lăsat sticla jos, am văzut că se deschide ușa barăcii și, unul după altul, ies trei câini ciobănești uriași, fiecare era cam cât un Saint-Bernard, aveau capete mari și rotunde ca de urs, s-au oprit dinaintea noastră, nici nu lătrau, nici nu mârâiau, ne priveau numai, dar și-atât era de-ajuns, pentru c-am simțit cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
povestit că într-un cătun apropiat cineva împușcase un lup alb. Un animal neobișnuit de mare, îl văzuseră; lat în ceafă și în spate, cu labe puternice. Părea un câine uriaș, de stână. Dar nu, era un lup alb! Câinii ciobănești erau lățoși, cu boturile mai groase și, mai toți, cu cozile retezate. Era, poate, un animal răzleț. Perechea lupoaicei răpuse de Vânător. Înainte să se crape de ziuă, de undeva, din depărtare, s-a auzit un urlet prelung. Înfundat, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
fâșii dintr-un material gelatinos negru, demarcând discul înnoroiat al pneului alb. Am atins reziduurile gumate cu degetele. Carcasa roții prezenta o adâncitură pronunțată, aceeași deformare suferită de propria mea mașină în urmă cu aproximativ doi ani când lovisem un ciobănesc german care traversase orbește strada în fugă. Mă oprisem atunci la o sută de metri mai încolo și mersesem pe jos înapoi, unde găsisem două școlărițe care vomitau în căușul palmelor la vederea câinelui mort. Am arătat spre urmele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
-i: printre fluierăturile mierle-i uitată. miresme de pepene galben adumbresc sălașele somnului. deja ninge în dormitorul copiilor? luna mirată trage cu ochiul: aș merge și eu la zbenguială, mă zgârâie cam tare acest tradafir din fereastră. un câine mare ciobănesc doarme pe cojocul din mijlocul stânei. iarna va fi blândă? iarna va fi hâdă? numai flăcările din felinare mai joacă o horă. din ceașca cu ceai, aburii întorc amintirile acasă. balansoarul scârțâie, leagănă frunzele moarte. pe prag, doar pipa bunicului
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
desprimăvăreze, neastâmpărul din iarnă parcă îl mai lăsase puțin, dar în schimb copilul refuzase să mai doarmă în casă cu toți ceilalți și se strămutase cu tot calabalâcul în fânar, unde dormea învelit cu cojoace vechi și cu o tohoarcă ciobănească pe deasupra cojoacelor... Zadarnice fuseseră rugămințile și amenințările. Din fânar nu se mai lăsase drăcuciul dat jos, rânduindu-și viața așa cum îl ducea pe el mintea... Se scula de cum se crăpa de ziuă și se apuca să scârțâie a jale cântece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
din mine. Am făcut un pact. Așa. Ăsta trebuie să fie mersul lucrurilor. Îngerul avea dreptate! Din nou îngerul. Darea de seamă Am ajuns seara cu ultima cursă regională. La intrarea în sat, m-a întâmpinat îngerul. Purta o șubă ciobănească și cizme foarte mici, negre, de cauciuc, de copil, în care-și ascundea picioarele de capră. L-am recunoscut dintr-o privire. De altfel, nu mai era nimeni pe stradă decât el. L-am abordat fără nicio introducere, deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pusă În slujba unei judecăți sumare și a unei condamnări fără apel. Din splendida rachetă de croazieră nu mai rămăsese decât un fuselaj de cenușă, cum tot din cenușă părea și trupul Violetei pe care el Îl scormonea ca un ciobănesc german În căutarea drogurilor. Dintotdeauna, de altfel, Violeta i se Înfățișa ca un depozit clandestin de stupefiante din care lua mai Întâi ea Însăși, Înainte de a le oferi și altora. 7. Se Întâlniră În modul cel mai banal cu putință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]