2,546 matches
-
o sprânceană-a lumii, Un râu de gânduri peste frunți, Ar face să-nflorească prunii. Coboară-ți vocea în viori, În inimile dezlipite; Obraz lovit de-atâtea flori Și sufletele ghemuite. Pe pasul tău să calc speranța În mii de cioburi neletale, S-o spargem, să-nclinăm balanța Unei iubiri accidentale. Mâna ta poartă numai lacrimi Și gânduri coapte în amurg, Din care mușc cu poftă patimi, Apoi în mine toate curg. Oprește ceasul nopții reci, Și mută acul drept în
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
Contur ca o sprânceană-a lumii,Un râu de gânduri peste frunți,Ar face să-nflorească prunii.Coboară-ți vocea în viori,În inimile dezlipite;Obraz lovit de-atâtea floriși sufletele ghemuite.Pe pasul tău să calc speranțaîn mii de cioburi neletale,S-o spargem, să-nclinăm balanțaUnei iubiri accidentale.Mâna ta poartă numai lacrimiși gânduri coapte în amurg,Din care mușc cu poftă patimi,Apoi în mine toate curg.Oprește ceasul nopții reci,Și mută acul drept în față.Putem
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
îmi sfârtecă sufletul, numai în această zi? Lasă-mă, Doamne, să plec și eu la cei dragi! Viața mea se irosește acum ca o lumânare care fumegă intens și nu mai văd nimic în față...Privi din nou pe fereastră ciobul de cer împuns de vârfurile ascuțite ale teiului. Gândi: dacă aș putea să mă urc pe crengile alea până în cer, măcar să-i văd ce fac ei acum...Însă amintirile urâte i s-au agățat de suflet ca niște ciulini: hei
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
îmi sfârtecă sufletul, numai în această zi? Lasă-mă, Doamne, să plec și eu la cei dragi! Viața mea se irosește acum ca o lumânare care fumegă intens și nu mai văd nimic în față...Privi din nou pe fereastră ciobul de cer împuns de vârfurile ascuțite ale teiului. Gândi: dacă aș putea să mă urc pe crengile alea până în cer, măcar să-i văd ce fac ei acum...Însă amintirile urâte i s-au agățat de suflet ca niște ciulini: hei
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
doi și la urmă unu singur, ăl mai ăla, scheunând de ceasu morții. Se scoală Mădălina, se piaptănă, își pune ea, cătrința și brâul ăl roșu, că nu ieșea oricum, chiar lup să fi fost, se uită oleacă într-un ciob, mai netezește ici, mai îndreaptă colo și până la urmă, încălțându-și botforii, iese. Afară, cine era, așa, cam la zece-douăzeci de pași? — Ursu! - mormăi Stejeran. — Dar ce urs, fraților, ce urs! Mădălina, ce-i drept, mai văzuse ea urși la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
galop de cai, apoi niște nechezaturi, ca și când caii ar fi fost frânați brusc. Hangiul încremeni, cu urechile ciulite, și deodată țâșni spre tejghea, o sări cu uimitoare ușurință, scoase rapid un șir de pahare mari de sticlă, se pieptănă în ciobul de oglindă ce-l avea în spatele stacanelor și, din câte băgară de seamă călugării, își dezveli de două-trei ori dinții mari, gălbui, făcând exerciții să surâdă. N-avu însă vreme să-și fixeze zâmbetul, căci ușa fu dată cu putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
loc. Mă mișcam încet, cu pas domol, prin șoapta zilei nocturne. Mângâiam Paradisul și am întâlnit un înger: Luna. Dădea din aripi și lăsa ca rămășițele să împodobească cerul. Privesc lumina lunii cum se sparge în mii și mii de cioburi care la rândul lor se sparg. Îmi doresc să merg acolo sus la ea, în casa ei, să pot admira izvorul infinit al luminii din care ies sulițe de lumină ce străpung mereu și mereu ochii mei. Atât de pură
Rătăcitor printre stele. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_660]
-
cînd nu ar fi fost niciodată plecate. Ies pe poarta din spate În amiaza Înaltă. VÎntul stîrnit brusc ridică trîmbe de praf pe maidanul cu cîteva leagăne rupte. Calc cu grijă pentru că pe jos, printre smocurile de iarbă uscată, sînt cioburi și bucăți de tablă și sîrme la fiecare pas. Am Învățat să fiu prudentă. Exteriorul Își amplifică agresivitatea de la o zi la alta. În fiecare clipă sîngele se simte amenințat, În fața mea se profilează containerele de gunoaie ca epavele unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am întors cu el în gang și am văzut pe cineva în oglinda lui, l-am scăpat pe jos. S-a spart în bucăți pe scândurile butucănoase. M-am aplecat deasupra lui și chipul meu se clătina în mulțimea de cioburi. Așadar, în dosul curții era un șir de șoproane. Acolo erau adunate relicvele războiului, ca amintire. Arătau precum cabinele dintr-o stațiune părăsită, dar nu am ajuns la această comparație decât mult mai târziu. Pe vremea aceea, nu aveam încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
am așezat două cărămizi pe aripile desfăcute, să nu se miște. Gâtul și capul i s-au întins cuminți de-a lungul scândurii cu miros de vin. Nici eu nu prea știam ce o să se întâmple. Apoi am apucat un ciob de cărămidă, l-am înfipt printre pene și sângele mi-a țâșnit în față. Puiul a ridicat în pripă capul, și-a rotit gâtul, apoi a încremenit. I s-a mai zbătut o vreme pielița ochilor, apoi a încetat. Priveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
programului liber, coboram în bucătărie să spăl vase, pentru că omul poate să facă asta și singur. Cristalul de la Adél l-am pus pe pervaz, ca să răsfrângă lumina și să nu pățească ceva. Să se răsfrângă așa ca pe vremuri în cioburile globului de Crăciun, numai că acum în căușele lingurilor, după ce spălam grăsimea de pe ele. Mă vedeam pe mine de trei sute de ori, în timpul prograsmului liber. Așadar, dacă atunci aș fi lipit cioburile la loc, acum nu aș mai fi aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Să se răsfrângă așa ca pe vremuri în cioburile globului de Crăciun, numai că acum în căușele lingurilor, după ce spălam grăsimea de pe ele. Mă vedeam pe mine de trei sute de ori, în timpul prograsmului liber. Așadar, dacă atunci aș fi lipit cioburile la loc, acum nu aș mai fi aici, ci într-un glob de sticlă, ca o pojghiță pe pereții lui, ca o placentă în care nu e nimeni, doar chipul schimonosit în oglinda globului al celui ce ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mereu. M-am lăsat pe spate, mi-am făcut loc în mine și am pus pasărea să danseze pe muzica nouă, întunecată, bătăușă. E iar pui de găină, mi-am zis. Rudă cu cel pe care l-am strivit cu ciobul de cărămidă pe butoi. Și am să-l strivesc și pe ăsta. Tot de-aia. Ca să văd ce are pe dinăuntru. Credeam că nu se vede. — O să ai probleme din cauza lui, las’ că vezi dumneata. — De ce? l-am întrebat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
M-am dus și-am stins lumina. M-am așezat lângă Bogdan, care era deja învăluit complet în eternul fum al mereu ultimei țigări pe care-o fumează, acest prieten fidel al unui păr uriaș și strâmb, parcă decupat cu ciobul verde al sticlei de lapte. Țin minte că zâmbeam și, chiar dacă afară ploua torențial, lucru care înrăutățea și mai tare starea mea sufletească, chiar dacă părul lui Bogdan era verde, asta n-a fost un impediment. Începu, aproape distrus și zgâriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ambulanței direct în stradă, sperând că vreo mașină va avea bunăvoința de a-i lua viața, fie și întâmplător? N-ar fi ajuns la ușă, la cât de slăbit era. Să spargă geamul, apoi să aleagă cel mai mare dintre cioburi pentru a și-l introduce în aortă, oricare ar fi fost această venă? Prea nefericită moarte și deosebit de nedemnă pentru un om cu un destin asemeni celui pe care îl avusese el până la întâlnirea cu Elefterie Măceș. Acest gen de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
rostea ultimele cuvinte, Giordano se răsuci fulgerător, năpustindu-se cu o viteză incredibilă exact în direcția opusă. Trecu peste masă, apoi peste John Euripide, călcându-l pe cap, după care se aruncă prin geam, prăbușindu-se într-o mare de cioburi și bucăți ascuțite de lemn din ramele ferestrelor. Zgomotul de sticlă spartă era asurzitor și dură mai bine de un minut, atât de violent fusese impactul. Uriașele perdele mov, acum sfâșiate, se încolăciseră în jurul trupului lui Giordano și atârnau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
glasul Întretăiat, ne-a explicat că domnul Romero de Torres se Încuiase În cameră pe dinăuntru, țipa ca un nebun, lovind pereții și jurîndu-se că, dacă va intra cineva, el se va omorî pe loc, tăindu-și beregata cu un ciob de sticlă. — Nu chemați poliția, vă rog. Venim chiar acum. Am ieșit În goană În strada Joaquín Costa. Era o noapte rece, cu un vînt tăios și cu un cer de smoală. Am trecut În fugă pe dinaintea Casei Mizericordiei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-o și i-am făcut semn să intre. — Vai, cum ați crescut! zise ea din prag. Mai să nu vă recunosc... Acuma sînteți un bărbat! Mă Îmbrățișă, storcînd cîteva lacrimi și mîngîindu-mă pe creștet, ca să vadă dacă nu mă făcusem cioburi În lipsa ei. — Vi se duce dorul În casă, domnișorule, spuse ea coborîndu-și privirea. — Și eu ți-am dus dorul ție, Bernarda. Haide, dă-mi o sărutare. M-a sărutat timid, iar eu i-am lipit o pereche de sărutări sonore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
în țăndări, mese și scaune au fost aruncate la pământ, unii oameni țipau și gemeau, câțiva erau răniți, alții năuciți de șoc, alții tremurau de spaimă. Primarul sângera dintr-o tăietură pe care-o avea pe față, provocată de un ciob de sticlă. Era evident că fuseseră atinși de unda de șoc a exploziei. Trebuie să fi fost în stația de metrou, spuse printre suspine o femeie care încerca să se ridice. Apăsând un șervețel pe rană, primarul alergă în stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de sticlă. Era evident că fuseseră atinși de unda de șoc a exploziei. Trebuie să fi fost în stația de metrou, spuse printre suspine o femeie care încerca să se ridice. Apăsând un șervețel pe rană, primarul alergă în stradă. Cioburile de sticlă îi trosneau sub picioare, în față se înălța o coloană densă de fum negru, i se păru chiar că vede licărirea unui incendiu, S-a întâmplat, e în stație, se gândi el. Aruncase șervețelul când își dăduse seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
erau niște fragmente de sticlă, acoperite de o umbră Întunecată. Dante culese puțin din acea substanță cu vârfurile degetelor. - Ulei de lampă, Îi spuse lui bargello, care se apropiase. - Limpede ca lumina zilei, exclamă acesta adulmecând la rându-i un ciob de sticlă. Omul a dat foc la ulei ca să declanșeze incendiul. Dar pesemne că și-a greșit socoteala. Ceva n-a mers cum trebuie și s-a pomenit victima propriului sale ticluiri. Dumnezeu cel drept le vede pe toate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Anita mea, am văzut bine asta, la sânișori, mai ales. În toate, fiică-mea seamănă cu mine (mândră). Privirile lui impertinente m-au enervat la culme și-am plecat repede, nervoasă... În starea aia, acasă, m-am tăiat într-un ciob de la un pahar care mi s-a spart în mână. Pac!!!, și gata. (Emma face gestul cu paharul.) La mâna stângă, mai sus de încheietură, pe antebraț. Stânga, de la inimă. M-am tăiat rău, era noaptea târziu și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Căpitanul Bătătură, care se lipise cumva iarăși de grup, a spus că, după părerea sa, oamenii sunt irezistibil atrași de sinucidere când au o sănătate precară. Propunerea lui Amory a fost să comande fiecare câte un cocteil Bronx, să amestece cioburi de sticlă În băutură și s-o dea de dușcă. Spre ușurarea sa, nimeni n-a aplaudat ideea, așa că, terminându-și highball-ul, și-a proptit bărbia În palmă și cotul pe masă - o poziție de dormit foarte delicată, greu observabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
rămas câteva minute față În față, urându-se reciproc cu tristețe amară. Dar de vreme ce Amory se iubise pe el Însuși În Eleanor, ceea ce ura acum nu era decât o oglindă. Ipostazele lor prefăcute se risipeau În aurora palidă ca niște cioburi de sticlă. Stelele se șterseseră de mult de pe cer și nu mai rămăseseră decât micile răbufniri suspinate ale vântului și tăcerile dintre ele... Dar sufletele dezgolite sunt Întotdeauna sărace și el s-a Îndreptat curând spre casă, lăsând lumini noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mă-sa, adică bunica lui Mișu, era costumieră. Da sticla e importantă. Sticla e originală. - Mișuuu! E whisky-ul? - Nu, e portretul lu Zelea! - Aha. În mod normal ar fi trebuit să sar de după tejghea și, tăindu-mi mâinile cu cioburile, să strig cât mă ține gura: „E ziua deșteptării, înainte/ La luptă Legiunea ne-a chemat/ Să apăram cu piepturile noastre/ Pământul ce de mici ne-a legănat”. Așa a făcut socru-miu, fie iertat, înainte să-l ducă. Tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]