662 matches
-
De la ieșirea de pe autostradă am mers, cu o dubiță de marfă, spre centrul orașului. Hasenbergsteige era adresa. Urcând o pantă, am început să caut, ascunsă după verdele brazilor, vila în care iubita mea, din frica transmisă prin cuvinte față de un cioplitor în piatră cu impulsuri asasine, își căutase refugiul și în care era captivă acum, fiindcă dăduse ascultare șoaptelor unei mame la fel de rele ca personajele din povești. Voiam să mă joc de-a prințul salvator? Eram mânat de răzbunare sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mai târziu, când ne-am împrietenit mai întâi prudent, apoi de nedespărțit, l-am numit Lud. Și, astfel prescurtat, dar și dezvoltat în Ludkowski, Ludström, în prelatul Ludewik și tovarășul de beție al acestuia, Ludrichkait, apoi în călăul Ladewik sau cioplitorul în lemn Ludwig Skriever și transformat de la un secol la altul, el a fost țesut în povestea istorisită și totodată copărtaș la romanul meu Calcanul, la care am trudit pe la mijlocul anilor ‘70. Unul dintre capitolele scurte al acestuia poartă titlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
talentată. Atmosfera din atelierul nostru, era mai degrabă sobră. Fără aere boeme, nimeni care să fi-ncercat să se umfle în pene și să facă pe geniul. Cel mai tânăr dintre studentți, Gerson Fehrenbach, se trăgea dintr-o familie de cioplitori în lemn din Pădurea Neagră. Doi sau trei veneau din Berlinul de Est și erau hrăniți cu cea mai ieftină mâncare de cantină pentru estici. Fehrenbach mi-a arătat de unde puteam, în apropiere, la Butter-Hoffmann, să cumpăr ieftin pâine, ouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
47, însă, aveam imagini consistente, care se sprijineau pe experiență: atunci, când cea mai aspră dintre toate iernile nu mai voia să se termine și când existau mai multe ferestre fără geamuri decât geamuri de cumpărat, am început, ca ucenic cioplitor în piatră, să-mi prelucrez cea dintâi marmură de Silezia cu șpițul, cu dalta dințată și cu fierul de crestat ca să fac din ea o piatră pentru un mormânt de copil și pe lângă asta scriam poezii, care nu erau decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
alături. Așa se obișnuia. Încă de când grupul s-a întrunit prima oară pentru ca, mai târziu, să-și ia numele după anul primei lor întâlniri, s-a citit și, imediat după aceea, s-a criticat. Tânărului poet, pe când era încă ucenic cioplitor în piatră, pater Stanislaus, care păzea biblioteca din căminul Caritas de pe Rather Broich, îi citise poezii de Georg Trakl, care erau foarte triste, foarte frumoase și lesne de imitat. Unul dintre criticii care apăreau în basmul ce nu voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
că într-una dintre poeziile ei, care se numea Explică-mi, dragoste, apărea un vers asemenea unui strigăt de ajutor, „O piatră chiar pe alta o înmoaie!“. Dar acel Kaiser, care în anul întemeierii Grupului avea, ca și ucenicul de cioplitor în piatră de atunci, douăzeci de ani, numai că apoi, pe când eu încă mai ciopleam calcar, învăța - ca student al lui Adorno la Frankfurt pe Main - să vorbească exact ca din carte și să analizeze totul, până și dialectica basmelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de sine în ipostasul ei de subiect, de ființă concretă și vie în care contingentul și substanțialul se vor una. Aforismul este instituția topos și etos cunoașterii de sine. Din carieră, scoasă, piatra se află pe traseul metabolic-creativ de sub dalta cioplitorului un traseu al cioplirii, astfel pulsul dălții conturează, în însăși tăcerea pietrei, ascultarea propice primirii revelației-adevărului de un proroc dispus, cu tot riscul, să ducă mesajul către cei dintre semenii săi cu inima împietrită, rătăcită de ea însăși chiar. Pas
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
de romane, de poezie și de istorie. Cu o zi Înainte să Împlinească treisprezece ani, anunță că voia să i se spună Robert Louis Stevenson, după toate aparențele un străin. Pălărierul Îl anunță că foarte cu greu avea să ajungă cioplitor În piatră. Avu atunci certitudinea că fiul său era, pur și simplu, nerod. Adesea, neizbutind să adoarmă, Antoni Fortuny se tot răsucea În pat de mînie și de frustrare. În adîncul inimii, Îl iubea pe băiatul acela, Își spunea el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să păzească ca cele vechi să nu se strice...După cum a hotărât vodă la 1 septembrie 1776, în fruntea acestor lucrători se află un căpitan de podari, care are sub ascultare: un ceauș (curier), 20 de teslari (dulgheri), 10 toporași (cioplitori), 10 petrari, 20 de salahori și 61 liude (lucrători necalificați). Toți „aceștia să fie scutiți de tot birul Visteriei, slujind pe rînd după rînduiala lor și la meremetul (repararea) podurilor să lucreze fără plată; iar cînd se va face pod
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
mireasmă plăcută s-a înălțat către cer. Scaunul judecății, gol. Pendulul ceasului bătea ora două. 64. De pe muntele Bârgău, mânăstirea lumina ca o horă de foc. Flăcări roșii, verzi, albastre, prinse de mână, învârteau cercul. Roata Carului Mare mima intențiile cioplitorului de spițe. Schijele de lumină sfâșiau noaptea. O hemoragie galbenă inunda valea până spre culmi. În mijlocul cercului, în mijlocul bisericii, Petru dănțuia Isaia. Biserica destrăma cusuturile nopții, fâșii negre pansau rănile sfinților; din inima horei, limbi de foc până sub tălpile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cerul e o cupolă a lumii, vedem curb, da, cu siguranță rotunjimile sunt făcute pentru a nu răni palmele zării, ale vântului, altfel nu ar mai curge apele și chiar scrisul pe pagini ar fi colțuros, iar Autorul un maestru cioplitor de hieroglife ilizibile. Miorița, în brațe, stă lipită de mine și plânge pentru că eu merg pe stradă și ea numără pașii, 1, 2, 3, 4, gata, unghiul de 90 de grade și iar 1, 2, 3, 4, sunt liberă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
marelui preot și goleau lada. Apoi o luau și o puneau iarăși la loc. Așa făceau în fiecare zi, și au strîns mult argint. 12. Împăratul și Iehoiada îl dădeau meșterilor însărcinați cu facerea lucrării în Casa Domnului, care tocmeau cioplitori de piatră și tîmplari, ca să dreagă Casa Domnului, precum și lucrători în fier și aramă, ca să dreagă Casa Domnului. 13. Lucrătorii s-au apucat de lucru, și au isprăvit ce era de dres; au pus casa lui Dumnezeu iarăși în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
și strîngeau și numărau argintul care se afla în Casa Domnului. 11. Încredințau argintul cîntărit în mîinile celor însărcinați cu facerea lucrărilor în Casa Domnului. Și dădeau argintul acesta teslarilor și lucrătorilor care lucrau la Casa Domnului, 12. zidarilor și cioplitorilor de pietre, pentru cumpărarea lemnelor și pietrelor cioplite, trebuitoare la dregerea stricăciunilor Casei Domnului, și pentru toate cheltuielile privitoare la stricăciunile casei. 13. Dar cu argintul care se aducea în Casa Domnului, n-au făcut pentru Casa Domnului nici lighene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
întărituri de jur împrejur, în afară și înăuntrul lui Milo (Cetățuie). 10. David ajungea tot mai mare, și Domnul, Dumnezeul oștirilor, era cu el. 11. Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli lui David, și lemn de cedru și tîmplari și cioplitori de piatră, care au zidit o casă lui David. 12. David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel, și că-i ridica împărăția din pricina poporului Său Israel. 13. David și-a mai luat țiitoare și neveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
la nesfârșit astfel. Într-o zi m-aș fi pomenit cu pereții goi și tot ar fi trebuit să găsesc o soluție. Cum nu știam să fac altceva decât să cioplesc piatra, m-am dus și i-am oferit unui cioplitor de cruci să devin ajutorul lui. Locuia pe aceeași stradă cu mine, lângă un maidan. De câte ori mă duceam să cumpăr ceva în oraș, treceam prin dreptul curții lui, străjuită de o poartă grea de fier, vopsită în negru, dincolo de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dacă mai continuam astfel era nevoit să renunțe la ajutorul meu. Cum în ziua aceea eram destul de bine amețit, l-am înfruntat. I-am spus că trebuia să se considere onorat de prezența mea acolo; nu se puteau lăuda mulți cioplitori de cruci că aveau în serviciul lor un sculptor. Și tot el era nemulțumit? Meșterul mi-a aruncat o căutătură piezișă. Vroia să vadă dacă nu glumeam. Nu glumeam. Apoi s-a hotărât să mă lase în plata Domnului. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca să devin un impostor oarecare. Mi-am amintit fraza chicotită de Emilia: „Nu-i nimic, ai să faci tu o sculptură mare, dacă o să ai energia necesară”. Nu, nu aveam această energie. M-am dus să-l rog pe meșterul cioplitor de cruci să mă primească înapoi. Am rămas mirat găsind poarta încuiată; meșterul n-o încuia niciodată, ca să nu-și alunge clienții grăbiți. Am bătut până a venit o femeie în vârstă care șchiopăta foarte tare. O mai văzusem pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu marea ca o flacără și, totdeauna la amiază, dunele mă impresionau prin grandoarea lor sălbatecă. Adevărul e că m-au atras ca un destin cimitirele. De câte ori am avut timp și exista un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte. E plăcut să întâlnești atâtea nume de oameni față de care tu ai o superioritate indiscutabilă: trăiești. Orice ar fi făcut ei, oricât de mari ar fi fost calitățile lor, mediocritatea ta valorează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
atâta discreție. Cutreierând printre scaieți, uitându-mă la stâncile care străluceau în lumină, eram hotărât să-mi dau toată silința la cimitirul cel nou, să acopăr prin râvnă lipsa mea de talent. Mă obișnuisem și cu ideea că profesia de cioplitor de cruci nu era atât de jenantă cum mi se păruse altădată; la urma urmei, totul se termină sub o piatră funerară, mi-am zis. Când m-am întors, l-am descoperit în același loc. Se juca rupând flori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o chestie de modă”), că făceam o meserie care-mi plăcea și, pe deasupra, mă lepădam ușor de păcate. Azi îmi vine să râd amar amintindu-mi de aceste argumente. Meseria mea? Ce meserie? N-am fost niciodată altceva decât un cioplitor oarecare de cruci; un sculptor prost, ratat. Sănătos? Cât de sănătos am fost? Dragostea am trădat-o. Lepădarea de păcate? Iov credea că Dumnezeu îl va auzi până la urmă și-l va ajuta să câștige procesul său împotriva lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acum mă stăpânea numai emoția că din moment în moment putea să apară Bătrânul, în rest eram copleșit de o stare care semăna cu fericirea. Ieșisem dintr-un tunel umed, friguros și murdar, într-o sală strălucitoare în care vechiul cioplitor de cruci se simțea răzbunat. M-am așezat pe fotoliul mai scund, rezervat oaspetelui, mi-am înfipt coatele în masa de răchită și am început să mă privesc cu o plăcere nesfârșită. Cum spusese Victor? Că va veni ea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spui „tu” și cui să spui „dumneavoastră”, să știi când să închizi ochii la o injurie și când să te revolți din nimic. Or, mie mi se tociseră tocmai reflexele de adaptare. Pe vremea când nu eram decât un simplu cioplitor de cruci, mă arătasem atent la reacțiile celor care-mi puteau pricinui neplăceri. Acum îmi pierdusem această deprindere. Mai mult, eram convins că-mi puteam permite absolut orice și nu mai aveam nici o măsură. Dovadă și ce i-am replicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
minciună și ajungi să fii stăpânit de ea; nu te mai poți descurca altfel decât mințind și cerând să fii mințit. „Or, încheie Laura, eu prefer să știu că pe mine mă cheamă Laura și că tu ești un simplu cioplitor de cruci”. M-am sculat și i-am zis rece: „Hai să mergem”. Ea m-a întrebat dacă mă supărasem și fiindcă tăceam a adăugat, ridicându-se din fotoliu și încercând să treacă peste jena care se așezase între noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
supărasem și fiindcă tăceam a adăugat, ridicându-se din fotoliu și încercând să treacă peste jena care se așezase între noi: “în definitiv, fă cum vrei”. Mă simțeam groaznic. Acum știam ce credea despre mine; eram pentru ea un simplu cioplitor de cruci. Artist? Palatul Șeherezadei? Nopțile dintre oglinzi? Realitatea prelungită în vis sau visul prelungit în realitate? Nu, domnule Daniel. Să-ți intre bine în cap că n-ai fost nici o clipă altceva decât un simplu cioplitot de cruci! În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai puteam suferi. Nu-mi făcuse nimic, dar îmi amintea un lucru iritant, de câte ori îl zăream de la fereastră sau în rarele prilejuri când, vrând nevrând, ieșeam din cameră. Nu el ne amenințase cu era rațiunii? Care însemna pentru mine ce? Cioplitor de cruci, fără geniu, fără auditoriu, fără oglinzi, fără vise, asta îmi rezerva faimoasa lui eră a rațiunii. Ei bine, nu, să și-o țină Victor pentru el, îmi ziceam. Nu eram dispus să mă întorc în praful drumului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]