1,246 matches
-
Dar nu țin să bagatelizez "amănuntul" că Bucureștiul a așteptat secolul al XlX-lea pentru a-și pune chestiunea cișmelelor! Mai ales că suntem (totuși) urmași ai unor vestiți constructori de apeducte. Civilizația romană a fost, prin excelență, o civilizație citadină. Istoria imperiului începe ab urbe condita și sfârșește sub tălpile barbarilor intrați în Roma. Noi n-am moștenit nici cultul "cetății", nici "tehnicitatea" primilor "făcători" de șosele tim Europa. Parcă nemții ar fi urmași ai romanilor, nu noi! Noi am
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
nu e totdeauna real, nu e scutit de unele regrese, mi-ar fi greu să trăiesc acum într-un sat. Mi-ar lipsi zgomotul și o mie de alte lucruri cu care m-am obișnuit în București. Am devenit un citadin. N-am văzut orașul ca monstru apocaliptic când, la unsprezece ani, "am descins" în București; cu atât mai puțin azi n-aș putea avea asemenea porniri. Dar, probabil, fiecare om are limitele sale de adaptare. Mie, orașele mai mari ca
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
fascinant, fabulos, în care nu te poți plictisi niciodată. N-am argumente cu care să-i contrazic. În mine, însă, acest delir de piatră, beton și sticlă deșteaptă, culmea, regrete bucolice. La Los Angeles, nu ezitam să mă consider un citadin convins. Aici, încep să am unele dubii. Nu mai sunt sigur nici că mi-am păstrat o privire lucidă asupra mizeriilor de la noi. Dovadă că mă surprind, uneori, fiindu-mi dor de bârfele de-acasă! Orașele noastre, cu mahalaua extinsă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
după care am pornit spre liceu. Nu cunoșteam orașul și cred că barbarii, la Roma, au fost mai degajați decât mine. Mă speriam de câte ori trebuia să trec strada și auzeam frânele vreunei mașini scrâșnind. Nu apucasem să-mi formez reflexe citadine, așa că alternam curiozitatea cu teama. La prânz, am făcut drumul invers. Am căscat gura în fața vitrinelor de pe Bulevardul Elisabeta, uimit mai mult de manechine decât de hainele expuse, m-am oprit să mă uit la pozele de la cinematografe, iar în dreptul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
neagră, cu bor mic, specifică portului din satele făgărășene, pantaloni albi, strâmți, de bumbac, cămașa, tot de bumbac și fără guler, lăsată peste pantaloni și încinsă cu o curea lată, plus o vestă de postav vânăt. Doar bocancii mei erau "citadini". Nu vroiam să intru în vorbă cu nimeni, deoarece remarcasem că accentul meu tărăgănat, cu inflexiuni curioase pentru urechea unui bucureștean, și cuvintele "exotice" pe care le foloseam stârneau zâmbete amuzate. Probabil, le păream noilor mei colegi din cale-afară de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
că m-am născut demodat. Prea sentimental pentru Lisa. Și prea conservator pentru București. Prea puțin suplu, ca să mă pot adapta, și prea susceptibil, ca asta să nu mă coste. Mi-a rămas și azi ceva de țăran sub lustrul citadin și, probabil, în adâncul melancoliilor mele am păstrat aroma ploilor din Lisa, rămasă ca umezeala în copacii bătrâni crescuți în locuri ferite de soare. Cu toate acestea, de câte ori vreau să mă întorc la identitatea mea, mă încearcă sentimentul tulbure că
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
departe. Pare cam încâlcit ce spun, mă rog, n-am să insist, am să spun doar că, după una din peregrinările mele deloc meditative, i-am declamat Zenobiei : „Eu, dragă, după câte știi, sunt ceea ce s-ar putea numi un citadin; m-am născut și am crescut pe străzile Bucureștiului, acolo mi am făcut, scuză-mă, studiile și mi-am satisfăcut acum un an serviciul militar, în grajdurile unui regiment de cavalerie; acolo am avut presentimentul întâlnirii noastre, chiar certitudinea, aș
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o fată oarbă din Ottawa și o bătrână de 73 de ani din Thunder Bay, Ontario. 9. Am coborât de pe dig, spre partea câmpiei, printre grămezi de buruieni și flori de câmp, vorbeam cu ele. Poate din cauza aerului meu încă citadin, îmi puneau piedică, mă trânteau. De câteva ori m-au zgâriat pe mâini și pe față. O pasăre albastră mi-a cerut ceva, am scos din buzunar bucata de pâine și i-am întins-o pe palmă. A luat-o
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
poate, cu înțelepciune. Gândul i se sfârși. Simți schimbarea. Era în toiul unui viscol orbitor. Se clătină pe picioare din pricina suflului puternic, neașteptat al vântului aceluia neîmblânzit. Apoi, încordându-se, se luptă să-și regăsească liniștea mintală și fizică. Atmosfera citadină a nopții strălucitoare, de basm, dispăruse. Dispăruse chiar și drumul frumos luminat. Toate se prefăcuseră într-o lume pustie, a morții. Se strădui să străpungă vârtejul viscolului. Se făcuse ziuă și totuși abia distingea umbrele nedeslușite ale copacilor care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
dispăruseră. CAPITOLUL VII CAMERA SECRETĂ Un tânăr înalt îmbrăcat într-un balonzaid alburiu trecu pe lângă ei. Păru să-și amintească brusc de ceva și se întoarse luînd-o în direcție opusă. Cristescu îl urmări cu privirea și surâse. Ploua subțire, ploaie citadină, cu bulevarde murdare și pustii, cu câte un câine ud care trece strada pe stop, cu vitrine largi unde manechinele zâmbesc profesional. ― Mi s-a părut o clipă, doar pentru o clipă... ― Știu, făcu placid Azimioară. Semăna cu Doru Matei
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
unei cruci de piatră din secolul IV cu totul aparte, întrucât poartă o inscripție grecească referitoare la un oarecare episcop numit Ștefan. Inscripția ne vorbește despre existența unei episcopii la acea dată la Callatis, fapt ce presupune o organizare bisericească citadină ori prezența unui puternic centru creștin a cărui activitate s-a prelungit și asupra populației din împrejurimi. Dovezile creștine ale necropolei și cele ale orașului susțin această mărturie. 5. Capidava (Topalu, jud. Constanța) Situat pe malul drept al Dunării, la
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
Și au Început să râdă Împreună, apoi s-au sărutat și s-au Îmbrățișat. Afară, pe trotuar erau câteva mese răzlețe. Un cuplu mohorât s-a așezat la una din ele, apoi un altul și Încă unul cu niște fețe citadine, serioase și stresate. Armanoush le urmărea curioasă gesturile, asemuindu-i cu niște persoanje din romanele lui Fitzgerald. — Avem oarecum tendința să asociem tatuajele cu originalitatea, inventivitatea și chiar cu modernismul. De fapt, a-ți face tatuaje În jurul buricului e una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe care viața Îi umple de amărăciune, bunica are și ea povestea ei. Crescuse Într-un orășel de pe coasta egeeană unde viața era idilică, dar plină de privațiuni; se măritase cu un Kazanci, o familie mult mai bogată, mult mai citadină decât a ei, Însă cu siguranță mult mai lipsită de noroc; stinghereala de a fi tânăra nevastă de la țară a unicului fiu al unei familii Înclinate spre plăceri și dezastre; povara de a i se fi Încredințat sarcina de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Întreaga sală la tăcere. Vrajă, gîndește Wakefield, recunoscător pentru anonimatul satisfăcător pe care ți-l poate da o sală plină de străini (de și mai mare ajutor dacă sînt goi). Pace, născută din resturi, floare de mlaștină născută din mal citadin. La sfîrșitul numărului, Caddy o aduce pe Claudette să-i cunoască și ea pe bărbați, iar Wakefield comandă alte cocktailuri cu șampanie. — Enchanté, spune Claudette, care a fost cîndva Claude. — O distribui În toate filmele mele, se laudă Caddy. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o privire deasă și complicată ca un nod de corabie”. În „mitul” „Absint anonim“, evadarea onirică din realitate e provocată de magia absintului, viața e cînd vis, cînd film (analogia dintre cinema și visul modern...), iar decorul este un „Cosmopolis” citadin, cu jazz, baruri luminate electric și lupanare de lux. Refuzul „anecdotei” (al epicii) și al figurativismului tradițional, permutarea și mixarea abracadabrantă a realului cu imaginația dezlănțuită sînt însoțite de persiflarea urmuziană a oricărei „morale” de final: „Singurul lucru stabil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt, așadar, Chaplin, Fairbanks și Malec: „trei clowni de cinema: Charlie Chaplin, Buster Keaton-Malec și Harrold Lloyd - Ei - au creiat măști permanente pentru epoca de acum. Aceiaș mască pentru indivizi diferiți. Ei reprezintă caracterul acrobatic al epocei. În clownada lor citadină circulă fatalitatea, cum circulă în vechile mistere. Charlot, inventivitatea însăși, se împleticește mereu de obstacole, care îl arată pururi impostor - impostor tragic. Malec, mască aspră, e aventura deslănțuită, aventura fără voie. Harrold Lloyd - băiat de ispravă, e omul trucului surprinzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
inconștientului, activitatea onirică”. Urmuz, între „realism” și „fantastic” Deși pornește, ca și Sașa Pană sau Ion Biberi, de la asemănarea între Urmuz și Kafka, Ov.S. Crohmălniceanu îl consideră pe Urmuz un realist á rébours, ale cărui „materiale” de lucru sînt débris-urile citadine. Oricum, nu un „oniric”, un „abstracționist” (cum îl vedeau mai tinerii critici ai epocii, în contra realismului socialist), ci un (para)realist: „Nu e greu de văzut că universul lui Urmuz se încheagă din datele unei realități cotidiene puternic localizate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tinerii critici ai epocii, în contra realismului socialist), ci un (para)realist: „Nu e greu de văzut că universul lui Urmuz se încheagă din datele unei realități cotidiene puternic localizate și foarte prozaice. Obiectele care o compun sînt surogatele civilizației noastre citadine”. Încadrîndu-l, pe urmele lui G. Călinescu, în categoria „marilor sensibili schimonosiți” a căror realitate „ne arată o față însuflețită de trăsături comice și oribile”, Crohmălniceanu îl plasează pe Urmuz și în vecinătatea expresionismului. Interpretarea „realistă” rămîne însă mai curînd izolată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
am pomenit vorbindu‑i deschis despre ciudățeniile mele. Vă pot oferi o mostră de conversație: - Recunosc că‑i un loc frumos și liniștit, mi‑a spus Ravelstein. Dar ai putea să‑mi explici ce Înseamnă natura pentru tine - tipul evreului citadin? Doar nu ești un transcendentalist modern. - Nu. Nu‑mi stă În fire. - Și pentru vecinii tăi de la țară ești una din lighioanele care ar fi trebuit să se Înece În potopul lui Noe. - Da, categoric. Dar nu‑mi dau osteneala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
asemenea spectacol. Și ce gălăgie fac! - Mă rog, pe aici nu erau Înainte decât șobolani, șoareci și veverițe cenușii - acum găsești prin alei ratoni și chiar oposumi - o nouă ecologie generată de gunoaiele marilor orașe... - Vrei să spui că jungla citadină a Încetat să mai fie o metaforă? Îmi râcâie nervii păsările astea verzi, gălăgioase, de la tropice. Zăpada nu le dă gata? - Se pare că nu. Nimic nu le dădea gata. Păsările verzi, zgomotoase, care scărmănau frunzele și se ciorovăiau, Înfulecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și a clătinat din cap fără prea multă convingere. În realitate, Amanda știa foarte bine, el nu era deloc încântat să fie acolo. Se opusese cu ferocitate ideii ei de a părăsi Londra și de a se muta la țară. Citadin până în măduva oaselor, Hugo era terifiat de noțiunea de spațiu pierdut la mama naibii, cu nopți întunecate și tăceri îngrozitoare. Dar, odată ce rămăsese însărcinată, Amanda insistase că viața ei citadină se încheiase. Soluția de compromis o reprezentase Bath-ul. Pe lângă faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a părăsi Londra și de a se muta la țară. Citadin până în măduva oaselor, Hugo era terifiat de noțiunea de spațiu pierdut la mama naibii, cu nopți întunecate și tăceri îngrozitoare. Dar, odată ce rămăsese însărcinată, Amanda insistase că viața ei citadină se încheiase. Soluția de compromis o reprezentase Bath-ul. Pe lângă faptul că se afla la jumătatea drumului dintre marele oraș și ruralitatea deluroasă, mai avea și avantajul că se găsea într-un loc despre care Hugo mai auzise vorbindu-se. Existau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
care Hugo mai auzise vorbindu-se. Existau și trenuri către Londra. Nu că Hugo le-ar fi folosit. El își închipuise c-o să facă naveta până în Islington, unde lucra ca agent imobiliar, însă soția lui hotărâse că și viața lui citadină se încheiase. Rezultatul era că acum Hugo devenise sclavul salariului oferit de Neil Dustard, șeful unei mici agenții imobiliare din Bath. La început, Neil păruse un tip destul de rezonabil. Fusese singurul agent căruia Hugo îi trimisese CV-ul și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de tipologie, balzacian, cu Enigma Otiliei (1938), unde idila între Otilia Mărculescu și Felix Sima, student medicinist, cedează locul intrigilor avocatului Stănică Rațiu, ginerele Aglaei Tulea, pentru dobândirea moștenirii rentierului Costache Giurgiuveanu, tutorele Otiliei. Cu acest roman, C. realizează romanul citadin cu cea mai bogată galerie de caractere din literatura română. Costache Giurgiuveanu este avarul afectuos față de pupila sa, incapabil de a face ceva pentru ea. Stănică Rațiu, ginerele Aglaiei Tulea, e arivistul intrepid, decis să se îmbogățească printr-o lovitură
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de altă parte, politica clasică ignoră datele elementare ale psihologiei lor. Topiți în masă, indivizii uită interesul personal, supunîndu-se dorințelor comune, acelor dorințe pe care conducătorii le prezintă drept comune. Salariați sau șomeri, captivi ai stresului orașelor, supuși agitației existenței citadine, ei nu posedă nimic, nici măcar timp de gîndire. Depind veșnic de cineva în privința adăpostului, a mîncării, a slujbei și chiar a ideilor lor. Din acest moment, interesele nu mai au decît puțină importanță ori vigoare, neputînd inhiba dorințele exacerbate. "Specia
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]