636 matches
-
Locul se afla la punctul denumit „în fermă”, probabil cândva fusese o fermă a cuiva, înainte de împroprietărirea de după Primul Război Mondial. Era sfârșitul lui iulie și secerișul se apropia de sfârșit. De mai mare dragul să vezi numărul mare de „clăi și jumătăți”, alcătuite din snopii de grâu ce urmau să fie treierați cât mai rapid pentru ca eventualele ploi să nu îngreuieze munca și să deterioreze calitatea boabelor de grâu auriu, căruia îi fusese drag să se dezvolte sub binecuvântarea unor
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
lan de grâu. Din culcat cum era pe niște snopi de grâu, își schimbă poziția cu vizibilitate spre partea dinspre care se auzise trăncănitul căruței. Prin întunericul ce domina cuprinsul, zărește silueta căruței și căruțașului nocturn, care se oprește lângă clăile de grâu apropiate de drum și cu furca de fier aruncă zdravăn snopii în căruță, ca din binele altuia. Până să arunce el câțiva snopi, hop! și tata din spatele lui. Surprins asupra faptului, Nitas se oprește, se uită la tata
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
dar eu nu m-am îndurat? Ce, atunci când ajungi bătrân, trebuie să fii doborât ca netrebuitor!? glumi el. Ina gustă gluma soțului ei, dar cu ochii urmărea să vadă o așezare cu aspect de șantier în care să se afle claie peste grămadă materiale de construcții în neordine. În pașii Inei se simțea o neliniște nemărturisită, un amestec de bucurie și curiozitate ce se declanșează uneori în preajma necunoscutului. Nu-și vorbeau. Ea privea în dreapta și în stânga la alte case din zonă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
arunce componentele În camionetă. Mama și cu mine ne-am dus cu ei până la noua clădire, unde tata și Alex tocmai făceau cunoștință cu portarul - care, În chip bizar, semăna leit cu John Galliano - iar toate cutiile mele erau puse claie peste grămadă lângă peretele din hol. — Andy, mă bucur că ai ajuns. Domnul Fisher, aici de față, nu vrea să deschidă apartamentul decât În prezența unuia dintre chiriași, a zis tata cu un zâmbet uriaș pe față. Ceea ce e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a uscat hârtia fotografică; vai, ce urât eram acum doi ani, când am făcut această poză, Îmi trebuia pentru legitimația de bibliotecă; nu mă recunosc În acest ins fotogenic, mi se pare că eram foarte slab pe atunci, iată ce claie de păr Îmi creștea, nu am nici măcar mustață, nu se observă că trăiesc, aici parcă sunt un mort. Da, cuvântul a venit singur: a te fotografia Înseamnă a muri puțin; orice fotografie este o oprire a timpului, o contemplare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
oamenilor ca să-i aibă acolo, la îndemînă. Merseră, firește, pe jos. De la Amara la Ruginoasa e o plimbare de jumătate de ceas. Titu admiră mulțimea de vite, de cai, de păsări, de servitori, de hambare imense pe picioare înalte, apoi clăile uriașe de paie și de fân, stogurile de coceni, dar fără entuziasm deosebit, ci numai ca să facă plăcere lui Grigore, care într-adevăr se bucura. De la Ruginoasa coborâră apoi până aproape de Izvoru, pe un drum de care, având în stânga moșia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
miezul nopții, zise straja cu glas înăbușit. Acu nu știu cât să fie ceasul... O fi unu?... Că până am trezit oamenii, până am venit, o fi trecut vremea... ― Și de unde a pornit focul? ― Apoi întîi ardeau numai stogurile de paie și clăile de fân, dar pe urmă au luat foc și acareturile, că bate nițel vânt, nu tare, ca ș-aici... Logofătul apăru îmbrăcat. Din casă îl petrecu glasul nevestei, plîngător: ― Ia seama, Leonte... Fii mai lăsător și nu te înfurci cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
porunca regelui și, tăindu-le vorba cu mâna, întoarse fața spre mulțimea ce începuse a prinde glas: ― Apoi după basme d-astea vă luați voi, măi băieți, și dați buzna aci de-mi călcați și-mi stricați grădina? Și veniți claie peste grămadă, oameni în toată firea, adică să mă speriați pe mine, ori ce?... Ei, rușine să vă fie! Și mai ales vouă, care erați oameni de omenie și v-am cinstit! Uite, primarul satului! Frumos îți șade, n-am
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dintre lumile posibile, adică nu mai mic decât toți ceilalți, ci egal cu sine însuși. Iar Iadeș visa că e egal cu pătura lui care se căptușea cu puf de lebădă și îi ținea cald. Fesul se preschimba într-o claie de păr lucios, cu breton de paj, până la sprâncene. Și nu mai trebuia să se ferească, toate lucrurile pluteau, inclusiv scatoalcele pe care, altminteri, se deprinsese să le îndure pe nemeritate. Cum visele sunt atât de ușoare, încât nici măcar moartea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Între timp au dispărut utilajele, pe urmă piesele de schimb și, la urmă, industria chimică de tot. Dacă ar fi să punem toate lucrurile astea cum au fost, nici n-am avea loc unii de alții. Maca se scărpină prin claia de păr, străduindu-se să ajungă la pielea capului. — Mare brânză, spuse. Pe vremea aia visam să fiu ca acuma, adică să fac ce vreau. Acuma la ce să mai visez ? Cam asta e diferența, atuncea tânjeam să fiu liber
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
data asta nu voia să răspundă. Nu i-ar fi plăcut. Tocmai de aceea fata înțelese cu totul altceva. Își propti palmele în pieptul lui și îl îmbrânci. — Ești ca și ei, strigă. Râdeam când îți număram firele albe din claia aia nespălată. Da’ firele albe îți cresc direct din creier, ți-a albit creierul, tataie ! Dacă nu cumva s-a și netezit... Maca îi aruncă o căutătură jumate amuzată, jumate intrigată. — Boșorogule ! îi aruncă ea, încurajată. Nu ești în stare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
poem tribal; spațiul lui - un tărâm de baladă, unde vinul se bea, ca în Moldova, cu oala, și se vinde cu „burta”, unde fiecare țăran e „cumătrul lui Terente”, unde iubirile sunt aprige ca apele repezi, ibovnicii se întâlnesc pe clăi de iarbă, în tufe de scoruși, iar femeile (Netina, Tița, Bocu,Bișca și celelalte) sunt niște Kire Kiraline, făpturi de văpaie arzând până la mistuire lângă și pentru omul iubit. Fără a părăsi climatul dunărean, al doilea roman, Frumoșii nebuni ai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
cu zîmbetul celui deznădăjduit) Ilie: Adevărul... Mina, e că mi-e dor de pămînt, de apă, de frig, de durere, de iarbă... de ceva adevărat... Mi-e dor să tai lemne, butuci mari de lemne, să car iarbă în spate, clăi întregi de iarbă... să cosesc... Mina: Mai știi să cosești? Ilie: (din nou entuziasmat) Sigur că știu. Asta nu se uită. (se ridică și vrea să mimeze) Mina: (strigînd) Nu, Ilie, te rog, nu fă asta! Ilie: (înțelege) Bine, bine
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
date. Astfel, în zilele lui de sărbătoare, la lăsata secului, satul are ecoul cel mai înalt și gerul persistă, lumea se află într-o stare de încremenire și poetul deapănă întâmplarea. "E ger, noaptea e sticloasă/ și salcâmii de pe coastă, clăile de fân toate pătulele și/ Magaziile vergeluțe, sunt ca limba de clopot, gata să facă/ Bang./ Satul devine strălucitor" (" La strigat"). Locul de taifas este "patul" din fața porții, dumineca când afli ce au făcut lupii, ce a visat Gaga Rita
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o poetă ce-și excedează destinul deja obosit și în special fibra tragică: "Se coace în mine cerul de mâine/ ca o obosită și prea rotundă tinerețe./ Ține-mi aprinsă o lumânare/ printre gânduri,/ ascultă-le numai cum/ se-ghiontesc claie peste grămadă,/ total schimbându-mi/ și marea în mamă/ și mama în mare./ Mi-au întors oglinzile spatele/ și-am lăsat și eu gloaba cea fostă/ la capătul drumului,/ iubirea timpului copleșindu-mă/ peste mine adunată,/ mă face hoit să
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
înțelege Barbu, și prezintă, metaforic, modul de desfășurare în timp a acestuia, asemenea unei jerbe 53 de artificii, de-a lungul unor "direcții divergențe în care se partajează elanul"54, pentru care poemul "Grup" ne oferă o superbă ilustrare: "Atâtea clăile de fire ștăngi!"55. Chei ale înălțării spiritului spre potențialul celest ("pajuri[le]"), figurând curbele generării spirituale continue, ori imagine ale trecerii între viață și moarte, formal și informal, sau, mai bine, "sublimare pentru un ideal 56 ("lacul"), în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
pe tine însuți), menționat de Platon în Charmides 64. Principiul transcendent la care autorul participa astfel - creația continuă - este identificat de Bergson drept spiritualitate 65, ori divinitate - iar de Barbu drept "Ochi în virgin triunghi tăiat spre lume" - , de unde iradiază "clăile de fire ștăngi"66 ("Grup"). Pentru a atinge acea "plénitude du grand songe" [plenitudinea marelui vis]67, de care Arthur Rimbaud vorbea în Scrisorile vizionarului [Lettres du Voyant] (1871) sau, cum spune, Ion Barbu, "spiritualitate a vederii", mintea poetului trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
spui în fața unei asemenea mistificări?! Cum să lipsească din această scrisoare „absolut orice referire, cât de aluzivă, la capitalul mobil”? De acord că Hanrieta nu are proprietatea strict juridică a termenilor, ea vorbind și de lucruri mișcătoare (animale) și nemișcătoare (clăi de fân, mobile). dar când face referiri exacte la acestea, când amintește și un înscris de 6000 de franci? Titu Maiorescu (sau un economist de azi) putea estima prețul a 27 de vite; este vorba de o cireadă întreagă de
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
alunge foamea din țară, / Pe păgâni de pe hotară, / Grâu mărunt, / Arnăut / ... Și, mări, îl secerară / Zi de vară / Până-n sară, / Răsturnând un corn de țeară. / Iar după ce a înserat, / Înapoi când s-a uitat, / Au stat snopii / Ca și drobii, / Clăile / Ca stelele. Mânați, băieței! / Hăi, hăi! / Apoi carele-ncărcară / Și pe toate le cărară / Și jirezi mari că durară / În capul pământului, / În sterița vântului / La herghelie-a plecat, / Și-a ales 15 iepe / Tot sirepe, / Câte de zece ani
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Verlag, Frankfurt am Main, 1989, pp. 47-48. 16 Ibidem, p. 63. Există o apropiere între această analogie și cea pe care o întâlnim în Caietul albastru: „Să ne imaginăm că trebuie să aranjăm cărțile unei biblioteci. Atunci când începem, cărțile zac claie peste grămadă pe podea. [Ă] Unele dintre cele mai mari realizări în filozofie pot fi comparate doar cu a lua de pe jos unele cărți, ce păreau să țină unele de altele, și de a le așeza pe rafturi diferite; în ceea ce privește
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
mașinii sale, locatar adesea insolvabil al unui colțișor sărăcăcios și nesănătos. Nu trebuie să confundăm nici pe pricepuții muncitori din Jura și din Picardia, cultivatori în timpul verii, ceasornicari sau lăcătuși în timpul iernii, cu locuitorii gălbejiți din pivnițele de la Lille, înghesuiți claie peste grămadă în locuințe imunde, care-ți provoacă oroarea numai cît le vezi. Chiar în sînul capitalei, muncitorii inteligenți și sedentari din strada Saint-Martin nu au nimic în comun cu nomazii din strada Mouffetard și din foburgul Saint-Jqcques care adună
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
lansată de pe Ieroboam se afla un vîslaș cu o înfățișare foarte ciudată, chiar în această lume sălbatică a vînătorilor de balene, în care se întîlnesc indivizii cei mai bizari. Era un tinerel scund și îndesat, cu fața pistruiată, cu o claie de păr gălbui. Purta o manta lungă, de o croială cabalistică și verde ca nuca, deși cam decolorată, ale cărei mîneci largi erau suflecate deasupra încheieturilor. în ochii lui se citea un delir fanatic, adînc înrădăcinat. De îndată ce-l zări pe
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
la unii oameni sînt semnul unei măreții angelice. Observațiile directe nu fac decît să confirme această concluzie. încercînd să stabilim genealogia acestor mari nefericiri omenești, ajungem inevitabil la progenitura fără sorginte a zeilor; încît, în ciuda tuturor sorilor veseli care luminează clăile de fîn și în ciuda lunilor rotunde ca niște cîmbale, care îndulcesc nopțile secerișului, sîntem nevoiți să recunoaștem că nici zeii nu-s veșnic plini de voie bună. Tristul și indelebilul semn din născare de pe fruntea omului, nu e decît pecetea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
demnitatea lor de femei. Rușinea, jena trăită de femei În aceste circumstanțe rămîne elementul central În cele mai multe dintre mărturiile lor ulterioare, ca În cazul Sofiei Magyari: Și ne-a băgat cu bărbați, cu fete, cu oameni mai bătrîni, cu toate claie grămadă acolo, nu.... nu conta că ești fata sau ești băiet... Și... și cînd vroiam acuma, mi-e rușine să vă spun, da’ era În fundu’ vagonului, În mijloc era o... așa o sobiță făcută așa, ca o dubă sau
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
o mare varietate și expresivitate etc. De la un punct, când drumul se Îngustează, suntem nevoiți să lăsăm mașina Într-o stație de parcare și să luăm un alt mijloc de transport mai rezistent pentru astfel de rute. Noi și bagajele, claie unele peste altele, ne hurducăim când Într-o parte, când În alta, la hopurile provocate de gropile din carosabil și ajungem În poziții hilare. Abia ne restabilim poziția și ne Îndreptăm hainele șifonate, că urmează un nou hop. Și așa
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]