965 matches
-
nouă ani, mai tânără ca Anne, dar mai mare - acest copil nu a fost înfometat; acest copil a fost crescut cu pizza, înghețată și Big Mac-uri, deși nu pare americancă -, stă lângă statuie, are degetele în jurul capului Annei Frank, codițele ei blonde se odihnesc pe capul Annei, cu un zâmbet timid, dar mândru. Lächeln, strigă un bărbat din spatele meu, deși, dacă fetița ar zâmbi mai larg, fața ei ar plesni. Lächeln, se aude ecoul, de data aceasta, o voce de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
vapor de transport și să dispară. În Grecia. La Ninive. În Alaska. Sau În insulele Galápagos. Prin obscuritatea pântecului Annettei, prin Întunericul labirintului de canale umede, sperma lui oarbă Își croia chiar În clipa asta drum, cu mișcări ridicole ale codiței, se zbătea dintr-o parte În alta În lichidul călduț, un fel de Fima-cap rotund și chel, probabil purtând și el o caschetă microscopică udă, fără ochi, fără minte, tânjind și căutând În adâncuri sursa tăinuită a căldurii, nimic mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
alta În lichidul călduț, un fel de Fima-cap rotund și chel, probabil purtând și el o caschetă microscopică udă, fără ochi, fără minte, tânjind și căutând În adâncuri sursa tăinuită a căldurii, nimic mai mult decât un cap și o codiță și nevoia de-a Împinge și de-a se cuibări, de-a sparge coaja ovulului, semănând Întru totul tatălui său, care voia doar să pătrundă o dată pentru totdeauna În adâncul membranelor feminine, să se ghemuiască acolo, să se răsfețe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
tăcut, închis în el, care simțea uneori o atracție bizară pentru probe excentrice de curaj. Se întoarse răvășit de la Elektrokonzern. Cravata îi atârna strâmb sub gulerul descheiat, părul îi era înfoiat în creștet, iar în spate avea un fel de „codiță de rață“, fuma, țigara îi atârna în colțul gurii, se rezemă de tocul ușii, spunând că ar fi „proletar și lumpen“, iar zâmbetul îi deveni batjocoritor când tata sau mama l-au pus la punct, fiindcă se înfuriaseră din cauza pălăvrăgelii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
dânsa. Era neliniștită, ca o mamă iubitoare. De aceea poate o vizitam zilnic, deși la început, când mă opream în pragul prăvăliei, ea îmi părea singura mobilă incomodă. Era mare, bolovănoasă, cu părul spălăcit, făcut coc, pe creștet, dintr-o codiță încolăcită și subțire ca de șoarece, cu un cap pătrat și un nas de clown, butucănos, cu nările în vânt, tăiate parcă din două bucățele de întuneric. Privirea ochilor ei de pește fiert era ștearsă. Buzele groase, lăsau să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
acoperișul din carton gudronat al șopronului din fundul curții casei noastre de închiriat mirosea a bomboane de malț... Gulerul învățătoarei mele de la școala primară, domnișoara Spollenhauer, era din celuloid și se închidea atât de strâns, încât gâtul ei făcea cute... Codițele fetelor ca niște elice de elicopter, duminica, pe cărarea de pe malul lacului Sopot, când fanfara jandarmeriei cânta melodii zglobii... Prima mea mânătarcă... Ziua în care noi, elevii, am avut liber din cauza caniculei... Când amigdalele mele se inflamaseră din nou... Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
un pâlc de eleve, eu, solitarul notoriu, mergeam singur pe jos. Chiar prin mijlocul pâlcului care chicotea am trecut, fără să risc mai mult de o privire. Nu era nici frumoasă, nici urâtă, doar o elevă cu părul negru și codițe destul de lungi. În rama lui întunecată, obrazul ei mi s-a părut mic, scurtat la nivelul de punct-virgulă-linie. Gura cu buze înguste, strânse. Sprâncenele unite deasupra rădăcinii nasului. Cunoșteam fete mai drăguțe. De o verișoară mă ocupasem chiar, pipăind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
verișoară mă ocupasem chiar, pipăind-o, în șopronul pentru lemne al bunicului. O altă fată se numea Dorchen, venea din Bartenstein, din Prusia orientală, așa și vorbea și nu a rămas la noi decât o vară. Nu, iubirea mea cu codițe negre n-am s-o pomenesc pe numele ei adevărat. Poate că mai trăiește pe undeva și nu vrea, femeie bătrână, să fie inoportunată de un moș și de amintirile lui care bâjbâie în aproximații, care încă din timpul școlii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ar fi fructe proaspete, afirmă răspicat că deja băiatul de doisprezece ani care purta numele meu, pe atunci încă evlavios și crezând, dacă nu în Dumnezeu, atunci măcar în Fecioara Maria, o sâcâise la orele de catehism pe fetița cu codițe. Fiind de aceeași vârstă, un capelan ne pregătise pe amândoi pentru prima comuniune în casa parohială a Bisericii Inima lui Christos. Lista pedepselor din chestionarul prntru confesiune - care sunt păcatele tolerabile, care sunt cele grele, care de moarte - ne picurase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
În afară de asta, se pare că, la treisprezece ani - și deja dincolo de toate miracolele din lada cu trucuri a catolicismului - mergeam totuși la biserică, numai ca să pândesc fata sâmbăta după-amiaza: cât mai aproape cu putință de confesional, cu o bancă în spatele codițelor. Până și despre secretele mărturisite la spovedanie trăncănește bucata de rășină pietrificată, galbenă ca mierea: gura mea îi va fi descris cu atâta precizie în ureche experimentatului preot detaliile închipuirilor ce animau practica juvenilă a onaniei, încât, cu acest prilej
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
acest prilej, numele fetei ca receptacul al poftelor mele îmi va fi scăpat de pe limbă, fiind astfel dat în vileag. La care părintele trebuie să fi tușit ușor de partea cealaltă a grilajului. Pe lângă asta, mai târziu, pe când copila cu codițe aflată de cealaltă parte a ferestruicii confesionalului își mărturisea păcatele, se pare că eu am coborât de pe bancă și m-am dus la altarul Fecioarei, pentru ca acolo, cu bună știință sau din simplă îndrăzneală, să... Nu, spun eu și pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ghețuri. Acolo, în ceața din radă, erau ancorate vapoare comerciale, probabil suedeze. Cam la acea vreme, încă înainte de începutul primăverii, mi-a venit prin poșta de campanie acea scrisoare pe care o scrisese, cu o mână de elevă, obiectul cu codițe negre al primei mele iubiri, a cărei intensitate nu avea să mai fie depășită vreodată, și ale cărei greșeli de ortografie mă simțisem obligat să le corectez. Ce stătea scris în acea scrisoare s-a evaporat. Înainte încă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
însă, aș fi putut să scriu doar atât: „Susanne poartă un șirag de mărgele de lemn, roșii precum cireșele...“ Sau poate că un șirag ca ăsta îl purta o cu totul altă fată, care avea părul negru prins în două codițe, care nu era blondă ca o chiflă și al cărei nume nu vreau să-l pomenesc? Din ceea ce se întâmpla în afara câmpului meu vizual, filmul tot mereu fragmentat nu arată nimic. E drept că, de vreme ce știrile circulă sub formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și desena pe tablă cu creta scârțâitoare și linii sigure contururile unei scroafe zdravene. Apoi, împărțea animalul ce domina suprafața neagră în părți ce purtau fiecare câte un nume și pe care le numerota cu cifre romane. „Numărul una este codița îmbârligata și dumneaei ar putea să ne placă fiartă în supă obișnuită de linte...“ Și imediat numerota picioarele scroafei, de la copite până la osul genunchiului, de asemenea potrivite spre a fi fierte. Apoi ajungea de la pulpele din față până la șunca pulpelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
gata cu porc.“ Precum, odinioară, biblica Salomeea arăta cu un deget lung spre capul Botezătorului, tot așa arăta el cu creta spre capul schițat al porcului, pe care-l numerotase pe tablă așa cum făcuse mai devreme cu șuncile, ceafa și codița îmbârligată: „Acum făcem delicioasele răcituri din cap de la porcul, dar, rog frumos, fără gelatină de la fabrica...“ După care urma încă un principiu. Piftia - la el se numea piftie - trebuia obținută din fălcile grase, din rât și din urechile groase, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
părinții și sora cu trei ani mai mică. Deoarece, împotriva oricărei rațiuni, eu îi vedeam în continuare acasă - mama, ca și când nici nu s-ar fi urnit din loc, în spatele tejghelei prăvăliei, tata frământând aluatul pentru cozonaci în bucătărie, sora cu codițele ei jucându-se în sufragerie -, nu eram în stare sau nu voiam să-mi închipui familia într-un loc străin: alungați cu forța, fără adăpost, fără mobilele familiare și fără tablourile înrămate de pe pereți, departe de soba de teracotă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să vină încărcat de daruri, care constau de fapt în sirop, în unt. Fiul s-a speriat. Stăteau acolo, îmbrăcați sărăcăcios în paltoane care le rămăseseră mari. Mama jigărită. Tatăl își salvase pălăria de velur până la sfârșitul războiului. Sora, fără codițe, nu mai era un copil. Se pare că eu aș fi salutat-o exclamând „Daddau, dar te-ai făcut ditamai domnișoara“. Iar ea care, în situații aflate sub semnul îndoielii, își amintește lucrurile întotdeauna altfel decât fratele, „mai aproape de adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
un scurt turneu din cauza căruia sufereau cu toții, mai ales „odorul tatii“, sora mea Waltraut, pe care, întorcându-mă acum cu fața spre trecut, o văd drăguță, veselă până la absurd și aparent lipsită de nevoi interioare. Gropițele ei, de îndată ce zâmbea. Fără codițe, părul îi cădea acum ondulat până la umeri. Ce trebuia, ce putea să iasă din ea? Ea părea să fie doar de o tinerețe intactă. Chiar nu se vedea pe ea prin ce anume trecuse, posibil chiar ce anume îndurase „când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Hans cel mic până când am primit un răspuns... Caporalul salvator, căruia un obuz rusesc i-a retezat ambele picioare, în timp ce mie... Crezând totuși până la sfârșit în victoria finală... Până în visele febrile ale celui rănit ușor ajungeau degetele unei fete cu codițe negre... Foamea care rodea... Jocul cu zarurile... Iar apoi, de necrezut în fotografie: Bergen-Belsen, cadavrele stivuite - uitați-vă, haideți, uitați-vă, nu întoarceți privirea numai pentru că așa ceva este, într-o formulare grăbită, de nedescris... Nu, nu mi-am întors privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Maria Rama, care considerau că iubirea noastră se cerea păstrată durabil în fotografii alb-negru. Și iarăși m-am împrietenit cu un flautist, de data asta cu unul cu părul creț, care sufla cu măiestrie și înconjurat de tinere fete cu codițe à la Mozart într-un flaut argintiu: Aurel Nicolet, cealaltă iubire a Annei, durând în tăcere pe o linie moartă, nicicând trăită. Venea familia Härter, cu care se putea bârfi ca lumea; Fridtjof Schliephacke, un student la arhitectură, care mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
față, cât îi permise brațul. Ața, destul de ușoară, nu se întinse cum ar fi dorit el, dar nici în adânc nu se afundă. Plutea tremurând odată cu unduirea ușoară a apei. În schimb, peștișorii se speriară și, cu mișcări rapide ale codițelor și aripioarelor, se îndepărtară grăbiți și se pierdură printre ramurile dese ale plantelor acvatice lângă mal. Nemulțumit, aruncă „undița” și o privi înciudat cum alunecă pe apă, depărtându-se. „Na! Acum nu mai am nici undiță... Cu ce mă joc
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
părăsească încăperea în mijlocul unei conversații sau să oprească brusc pe refugiul unei autostrăzi, în timp ce i se întorcea stomacul pe dos amintindu-și clar acel lucru. Apăsă pe trăgaci. Graham își pierdu cunoștința aproape imediat, așa că nu văzu cum glontele despică codița mărului și se înfipse în peretele din spatele Lucilei și n-o văzu căzând în genunchi și vomând pe parchetul lustruit. Era vag conștient de muzica și glasurile puternice, de oamenii care-l băteau pe spate și îl sileau să bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
scap de el. —Bine. 25tc "25" Prima zi de școalătc "Prima zi de școală" 08.01: — OK, Emily, hai să mergem. Repede. Mami o să Întârzie. Cutia cu mâncarea de prânz? Bun. Cărțile de la bibliotecă? Nu. Nu pot să-ți fac codițe Împletite. Pentru că nu pot. Dinții? Of, Doamne. Repede, spală-te pe dinți. Grăbește-te. Și scuipă pâinea prăjită pe care o ai În gură. Nu e pâine? Nu ai voie să mănânci ou de Paște... Păi, tati nu trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de unul. Julie trebuia să fie prima. Un pic emoționată, Julie m-a rugat să o însoțesc la întâlnirea cu „profesorul“ de la NYU, cum îl numea ea. Julie se îmbrăcase ca Sylvia Plath, într-o fustă ecosez, plisată și purta codițe împletite, așa cum avusese Gwyneth Paltrow în film. Își pusese până și încălțăminte cu tocuri joase. Vreau să spun că până acum Julie susținea că habar n-are ce-s ăia pantofi cu talpă plată. Mă rugase să mă îmbrac și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
meu, să nimerească în mâna occidentalilor civilizați și nu în laba bolșevicilor nelegiuiți? Când?.. Pepenii verzi continuau, în timpul acesta, să se multiplice, sufocându-se între ei și biruind năprasnic curpenii, care încercau să-i sugrume, în funde complicate, ca niște codițe de purcel, pline de clorofilă. Într-o seară, ce se lăsase peste necuprinsul vălurat al țarinei de la Baisa, ca o arșiță de brutărie, baba Maranda, care tocmai ținea gura căscată, deasupra unei fierturi de măselariță și-și acoperise capul, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]