1,273 matches
-
și ca voi, care o puteau păți oricând: Rahan, stăpânul cavernelor; Dr. Justice, medicul brunet cu talente de judokan; Corto Maltese, marinarul care-i întâlnea în călătoriile sale pe Țarul Nikolai și pe Rasputin; Ragnar, vikingul cu spadă aurită și coif înaripat sau Loup-Noir, indianul fără trib, exilat în Far-West-ul ticsit cu șerpi, coioți și albi răi. Pe-ăștia îi citeam pe sărite, mi se păreau mari și vulnerabili, o lovitură de bâtă i-ar fi doborât, un glonț le-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
arborii de jos, tăindu-i aproape din rădăcini, dar avuseseră timp să se ridice și să-i despice pe Înălțime. Fuseseră mișcări iuți, aproape nedeslușite, de pe coama dealului. Dar, după trecerea lor, nimic nu mai rămăsese În picioare. Scuturi, armuri, coifuri, trunchiuri noduroase de stejar, totul fusese risipit, sfârtecat, călcat În copite. - De neînchipuit... murmurase voievodul. Ștefănel Îl privi cu mirare. Era aproape, niciodată nu Îl văzuse atât de aproape, căci la Curte regulile sunt stricte. Domnitorul Îi păruse mult prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mereu aplecat spre calcule financiare, era mulțumit de ucenicul său. Singura nemulțumire venea din cu totul altă parte, anume din Întârzierea corabiei de mărfuri care trebuia să sosească din Portugalia cu stofe și pietre prețioase și să Încarce săbii și coifuri făurite În atelierul său apoi să plece cu ele, la vânzare, În porturile din Trapezunt. Și iată că Întârziase deja două săptămâni, deși pe Mediterană și pe Adriatică nu fusese nici o furtună. Era doar un cer sticlos și rece, prevestind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
așteptaseră trecerea caravanei și apoi loviseră din spate, eliminând În nici trei minute toți bărbații care purtau vreo armă. Se mișcau extrem de repede, erau scunzi, echipați cu zale care le apărau picioarele până la genunchi, cu platoșe de metal și purtau coifuri deasupra cărora se ridicau coarne de bivol. Ștefănel simți cum Nogodar Îi strecoară un pumnal sub mâneca del-ului mongol. Îl privi cu coada ochiului, dar bătrânul Îi șopti: - Nu pentru acum. Pentru când vei simți că are rost. Căpetenia piraților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nici din față, nici din spate. Avea spada lungă de două mâini și lupta cu răsuciri iuți, În toate direcțiile. Nu mai para nici o lovitură, pur și simplu, reteza capete, brațe, picioare, tot ce intra sub tăișul lamei. Zdrobea armuri, coifuri, rupea iatagane, spărgea scuturi. Era o uriașă forță dezlănțuită. A ținut singur În loc Întregul regiment de ieniceri, până când trupele noastre s-ar retras de pe câmpul de luptă. Și atunci, cineva a dat un ordin. Cinci arcași ai Cuceritorilor s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
doar săbii. Unele semănau cu cea pe care Oan-san o văzuse În cabana de lemn a lui Yamabushi. Altele, nu. Erau săbii lungi, drepte, altele mai scurte, ușor curbate, unele și mai scurte, iarăși drepte. - Nici un scut? Nici o armură? Nici un coif? Oan-san pusese această Întrebare care stârnise hohote de râs. Ceilalți genin se bucurau, În sinea lor, că nou-venitul era un nepriceput. Oricum, el nu semăna cu nici unul dintre ei, fiindcă avea trăsături europene și ochi albaștri. Un astfel de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
apărare. Cei care stăpânesc satori, concentrarea, deschiderea sufletului și a minții, la fel. Samuraii sunt singurii oameni care, În Japonia, au voie să poarte sabie. Așa că n-ar avea de ce să se teamă. Și totuși, samuraii au platoșe de fier, coifuri cu coarne, mănuși de oțel, unii chiar și scuturi. De cine le e teamă acestor teribili luptători care cred că ar trebui să fie singuri pe pământ? Nimeni nu răspunse. Oan-san Își dădu seama că avea multe de Învățat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de pe ziduri, produseseră explozii și fum, dispăruseră, reapăruseră În alte locuri, folosiseră arme lungi, mai ales halebarde Naginata, cu dublu tăiș, apoi dispăruseră din nou și, de pe terasele superioare, deschiseseră un atac cu săgeți de oțel, care perforaseră armurile și coifurile samurailor. Apoi atacaseră din nou, cu arme legate cu lanțuri, astfel Încât săbiile agresorilor fuseseră inutile. Nici un Ninja nu mai fusese atins din acel moment. Dar trupele trimise de Yamana pentru capturarea shogunului fuseseră pur și simplu masacrate. Așa cum fuseseră zdrobite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Învins oștile reunite ale principilor europeni, se retrage cu adevărat din fața lui Ștefan? - Nu pot să cred... spuse Alexandru. Parcă nimic nu e real... Ștefan izbi cu sete capul unui turc anatolian, Îmbrăcat Într-o armură de Samarkand, crăpându-i coiful și despicându-i țeasta. Lângă el, Oană prinse cu coada ochiului Încercarea unui călăreț otoman de a-l ataca pe voievod cu lancea scurtă scoasă rapid de la oblâncul șeii, dădu pinteni și Îi reteză brațul din umăr. La cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cu o mie de răzeși primul regiment de ieniceri! Trebuie să-i Întârziem cât putem! Vești de la Oană? Pietro primi răvașul sosit În timpul luptei, trecu repede cu privirea peste el și Îl Înmână, fără un cuvânt, voievodului. Ștefan Își scoase coiful cu nazal și făcu semn unui scutier să-i desfacă platoșa stropită cu sânge. Era obosit și asudat, iar căldura lui iulie devenise greu de suportat. Dar mai erau doar trei sau patru ceasuri până când, la adăpostului codrului, aerul avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
făcând Încă un pas spre el. Era Îmbrăcată ca un oștean, cu pantaloni de călărie, tunică de vânător domnesc, platoșă de oșel și sabie la centură. Doar părul, lung și castaniu, i se revărsa peste umeri, căci nu-și pusese coiful. De altfel, bătălia se terminase, iar caldura zilelor de iulie era Înăbușitoare. Erinei nu-i plăcea infinitul câmpiei. Se visa Înapoi În pădurile Murgenilor, pe malul răcoros la Bârladului. - Ce s-a Întâmplat? - Tatăl tău a căzut, cu sabia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Europei, când este vorba de oștile ungare și polone, ceea ce înseamnă că erau alcătuite, în cea mai mare parte din cavaleri și mercenari greu înarmați. Și oștile otomane aveau un nucleu format din oameni care posedau un armament greu (platoșe, coifuri, cămăși de zale etc). Din puținele informații pe care le avem, putem să afirmăm că și în oștile românești din secolele XIV-XV existau oameni bine înarmați, la fel ca cei din statele feudale apusene. O frescă de pe un stâlp din
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Verancsics în jurul anului 1540, se arată că “armele principale ale moldovenilor sunt ca și la tătari: scutul, lancea, sabia și săgețile; platoșă grea nu are nimeni; puțini sunt, și numai din cei mai bogați, au doar cămăși de zale și coif de oțel; dar drept platoșă ei toți îmbracă niște haine de in, umplute cu bumbac în grosime de trei patru degete, mai ales în partea umerilor și până la coate... și sunt socotite drept platoșă, căci sabia nu le poate pătrunde
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
unități - călărașii din anumite ținuturi, inspecții care se lăsau cu pedepse grele, pentru cei care nu veneau cu armele pregătite (scut, sabie curbă, în stil turcesc, suliță cu coadă lungă, secure sau buzdugan). Cei avuți posedau cămăși de zale și coifuri de oțel. Foarte puțini aveau armuri în stilul cavalerilor occidentali. Cei mai mulți “îmbrăcau niște haine de in, umplute cu bumbac în grosime de trei, patru degete, mai ales în partea umerilor și până la coate - după cum se poate vedea pe țesăturile străvechi
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
om Înarmat, care ieșise din umbră. Iuțeala cu care alergase Îl aruncă la pământ, tocmai la timp ca să vadă cu groază cum omul trăsese spada și se pregătea să Îl lovească. Zări capul de lup pe care Îl purta pe coif, Înainte să Își Închidă instinctiv ochii. Fu salvat de un glas cunoscut. - Messer Durante, ai venit să asiști la lucrarea justiției? croncăni bargello, pe un ton ironic, reținând brațul soldatului. Îți face cinste: credincios datoriei până În ultimul ceas. Dar Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
trăsăturile strâmbate de spaimă și cu fața plină de sânge, se afla Cecco Angiolieri. Încă tremurând de surescitare, Dante se rezemă de o coloană. Lăsă arma jos, fixându-l și nevenindu-i să-și creadă ochilor. Prietenul său purta un coif cu panaș, demn de un Împărat roman, și o platoșă groasă din piele. Însă, pe dedesubt, se zăreau vesta bufantă și obișnuiții săi ciorapi violeți. Jumătate zeu al războiului, jumătate satir. Măscărici, ca Întotdeauna. Celălalt părea fericit să-l vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
timp Își agita brațele, hăcuind În dreapta și În stânga cu pumnalul pe care și-l scosese de la brâu. Părea adâncit Într-o bătălie cu umbrele, În timp ce masca lui grotescă devenea din ce În ce mai tragică. Și fața i se Întunecase, sub panașul fluturând de pe coif. Continua să tremure, pradă unei furii neînfrânate. Împunse cu degetul arătător de mai multe ori În pieptul poetului. - Mi s-a făcut lehamite de tovărășia Mizeriei. Când o să vină și vremea noastră, prietene? Apropo, ce-i Înăuntru? zise el, arătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
această serbare religioasă e și națională, căci locașul dumnezeiesc monăstirea Putnei e fondată de erou și acolo zac oasele sale sânte, apoi pentru că o serbare a creștinului e prin escelință o serbare românească, căci trecutul nostru nu e decât înfricoșatul coif de aramă al creștinătății, al civilizațiunii. Crist a învins cu litera de aur a adevărului și a iubirei, Ștefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, cellalt apărătorul evaugelului ei. Vom depune deci o urnă de
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
Preferam să stau cu el în cameră decât să ies și să trebuiască să dau ochii cu Mama, care, după ce spăla vasele și scutura fața de masă de firmituri, stătea pe jumătate prăvălită în scaun, iar becul ascuțit ca vârful coifului unui ofițer prusac arunca o lumină galbenă și rea pe umflăturile asemeni unor dovlecei și pe ridicăturile și denivelările peretelui văruit. Când o necăjea ceva nu făcea scene; pur și simplu se abandona durerii. Nu făcea nici un fel de scandal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
greoi, târșâit, de parcă voia mereu să își amintească să nu își lovească cocoșelul când pășea. Continua să burnițeze; lacul arăta ca laptele. Înăuntru, lămpi palide luceau pe pluș, pe stacojiul de Orient Îndepărtat și pe mahon. Erau paravane persane și coifuri al căror vârf se termina într-un smoc de păr de cal, busturi ale lui Pericle, Cicero și Atena, și câte și mai câte. Și era și un portret al maică-sii. Bineînțeles, femeia arăta țicnită și purta o coroană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
lupta pentru pâine este o-o-o... Vor elibera bunurile omul sau îl vor înrobi? Aproape că uitai să te mai gândești la înfățișarea lui caraghioasă și la colecția complicată de paravane, antichități, arme, sănii rusești, colaci și cozi de coifuri, casete de sidef. Și totuși, chiar și atunci când se afla în sferele sale înalte, arăta nenorocit, gata să izbucnească în lacrimi. Între timp gustul șuncii ăleia mucegăite pe care o mâncasem îmi venea pe gât încontinuu. Mmmmașinile vor crea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
a i-o smulge de pe cap sau măcar de a i-o îndrepta, de a o ajusta într-o poziție mai puțin strâmbă, aceeași senzație care te inundă, la o petrecere de copii, când vezi invariabilul copilaș urâțel cu un coif de hârtie care i-a căzut pe o ureche sau pe amândouă. — Doamne, ce zi! a exclamat doamna de onoare în numele nostru, al tuturor. Coronița de flori artificiale îi stătea șui, ea era înmuiată de transpirație, dar, am gândit eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
zile orice vânzare de alcool e interzisă în capitală. În vârtejul fiestei, unii au și uitat, parcă, sau n-au aflat încă de ce suflă în tiribombe, de ce poartă măști ciudate, ca vechiul zeu al vântului, sau de ce și-au pus coifuri caraghioase, care mă fac o clipă să tresar, căci asemenea coifuri am văzut la Goya, așezate de Inchiziție pe capul muribunzilor. Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preț. Dar fiesta
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
fiestei, unii au și uitat, parcă, sau n-au aflat încă de ce suflă în tiribombe, de ce poartă măști ciudate, ca vechiul zeu al vântului, sau de ce și-au pus coifuri caraghioase, care mă fac o clipă să tresar, căci asemenea coifuri am văzut la Goya, așezate de Inchiziție pe capul muribunzilor. Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preț. Dar fiesta nu cere eforturi. Dimpotrivă, pare să se bazeze pe o totală
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
continuă hăituire a pădurilor. Dar pădurile se răzbunau crescând torențial peste urmele orașelor părăsite. Soarele și ploaia tropicală le ajutau să renască, să atace piatra, să-și ia revanșa asupra istoriei. Palenque, singur Soarele năucitor ne silește să ne facem coifuri de hârtie, ca să ne ferim de riscul unei insolații. Neobișnuiți cum suntem cu asemenea călduri toride, primejdia există, într-adevăr, mai ales că ne învîrtim tot timpul în lumină. Jungla e, cum ziceam, foarte aproape, la câțiva pași, împresoară incinta
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]