1,852 matches
-
am arătat mai sus. În schimb, deoarece literele se leagă între ele, în cea mai mare parte a situațiilor, au forme diferite în funcție de relația lor cu celelalte litere din cuvânt. Pentru vocalele scurte se folosesc semne puse deasupra sau dedesubtul consoanelor (numai în cărțile destinate învățării limbii arabe, precum și în cărțile sfinte, [[Coran]] și [[Biblie]], pentru a evita erorile de citire); în textele obișnuite, vocalele scurte nu apar decât pentru a evita confuzii între cuvinte care au același schelet consonantic, dar
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
literei arabe „ع”, "‘ayn". Nu există o denumire pentru acest tip de [[transliterare]], dar unii îl numesc "alfabetul arab de chat". Există și alte sisteme de transliterare, ca de exemplu folosirea punctelor sau majusculelor pentru reprezentarea echivalentelor emfatice ale anumitor [[consoană|consoane]]. De exemplu, prin această practică, litera „د”, sau "dal", poate fi transcrisa prin d, iar echivalentul său emfatic, „ض”, poate fi transcris prin majuscula /D/ sau prin minuscula /ḍ/ cu un punct sub ea. Limba arabă are două tipuri
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
arabe „ع”, "‘ayn". Nu există o denumire pentru acest tip de [[transliterare]], dar unii îl numesc "alfabetul arab de chat". Există și alte sisteme de transliterare, ca de exemplu folosirea punctelor sau majusculelor pentru reprezentarea echivalentelor emfatice ale anumitor [[consoană|consoane]]. De exemplu, prin această practică, litera „د”, sau "dal", poate fi transcrisa prin d, iar echivalentul său emfatic, „ض”, poate fi transcris prin majuscula /D/ sau prin minuscula /ḍ/ cu un punct sub ea. Limba arabă are două tipuri de
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
sau "dal", poate fi transcrisa prin d, iar echivalentul său emfatic, „ض”, poate fi transcris prin majuscula /D/ sau prin minuscula /ḍ/ cu un punct sub ea. Limba arabă are două tipuri de [[silabă|silabe]]: Orice silabă începe cu o consoană - sau o consoană este preluată de la un cuvânt anterior prin elidare - în special în cazul [[articol hotărât|articolului hotărât]], "al" (folosit atunci când se începe o propozitie) sau "-l" (atunci când urmează unui alt cuvânt). De exemplu:"maktabu-l-mutarğim" „biroul traducătorului” devine "mak-ta-bul-mu-tar-ğim
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
fi transcrisa prin d, iar echivalentul său emfatic, „ض”, poate fi transcris prin majuscula /D/ sau prin minuscula /ḍ/ cu un punct sub ea. Limba arabă are două tipuri de [[silabă|silabe]]: Orice silabă începe cu o consoană - sau o consoană este preluată de la un cuvânt anterior prin elidare - în special în cazul [[articol hotărât|articolului hotărât]], "al" (folosit atunci când se începe o propozitie) sau "-l" (atunci când urmează unui alt cuvânt). De exemplu:"maktabu-l-mutarğim" „biroul traducătorului” devine "mak-ta-bul-mu-tar-ğim" când este rostit
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
poate face o idee generală. La fel ca în multe alte [[limbile semitice|limbi semitice]], structura [[verb]]ală arabă se bazează, de obicei, pe o rădăcină triconsonantică, care nu este prin natura sa un [[cuvânt]], dar conține sensul [[semantică|semantic]]. Consoanele "š-r-b", de exemplu, arată rădacina care înglobează sensul larg de „a bea”, "s-r-q", „a fura”, "‘-k-l", „a mânca” etc. Cuvintele se formează prin atașarea la radăcina triconsonantică (sau, rareori, cvadriconsonantică) a unei structuri [[vocală|vocalice]] și a unor [[morfem|afixe
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
sfârșitul [[verb]]ului, [[substantiv]]ului sau prepozițiilor și exprimă complementele verbale și prepozitionale sau posesia, în cazul [[substantiv]]elor. Pronumele afix pentru persoana întâi singular are forme enclitice diferite pentru [[verb]]: (/-ni), iar pentru prepoziții și [[substantiv]]e(/-y/ după [[consoană|consoane]], /-ya/ după [[vocală|vocale]]). [[Substantiv|Substantivele]], [[Verb|verbele]], [[Pronume|pronumele]] și [[Adjectiv|adjectivele]] se acordă unele cu altele în toate privințele. Totuși, pluralul substantivelor neumane fac acordul cu femininul singular. Mai mult, un [[verb]] într-o poziție inițială în cadrul
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
verb]]ului, [[substantiv]]ului sau prepozițiilor și exprimă complementele verbale și prepozitionale sau posesia, în cazul [[substantiv]]elor. Pronumele afix pentru persoana întâi singular are forme enclitice diferite pentru [[verb]]: (/-ni), iar pentru prepoziții și [[substantiv]]e(/-y/ după [[consoană|consoane]], /-ya/ după [[vocală|vocale]]). [[Substantiv|Substantivele]], [[Verb|verbele]], [[Pronume|pronumele]] și [[Adjectiv|adjectivele]] se acordă unele cu altele în toate privințele. Totuși, pluralul substantivelor neumane fac acordul cu femininul singular. Mai mult, un [[verb]] într-o poziție inițială în cadrul [[propoziție
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
h" este așadar un fonem unic, notat de obicei cu simbolul . O analiză fonetică va stabili totuși că sunetele inițiale din cuvintele amintite nu sînt identice, ele fiind articulate în locuri diferite pe calea vocală: "h" din "haină" este o consoană fricativă laringală notată "fonetic" , "h" din "heliu" este consoana fricativă velară , iar "h" din "hidră" este consoana fricativă palatală . Astfel de sunete care sînt diferite fonetic, dar identice fonemic, se numesc alofone. A se observa de asemenea că transcrierea sunetelor
Fonologie () [Corola-website/Science/299383_a_300712]
-
cu simbolul . O analiză fonetică va stabili totuși că sunetele inițiale din cuvintele amintite nu sînt identice, ele fiind articulate în locuri diferite pe calea vocală: "h" din "haină" este o consoană fricativă laringală notată "fonetic" , "h" din "heliu" este consoana fricativă velară , iar "h" din "hidră" este consoana fricativă palatală . Astfel de sunete care sînt diferite fonetic, dar identice fonemic, se numesc alofone. A se observa de asemenea că transcrierea sunetelor se face cu bare oblice atunci cînd se analizează
Fonologie () [Corola-website/Science/299383_a_300712]
-
că sunetele inițiale din cuvintele amintite nu sînt identice, ele fiind articulate în locuri diferite pe calea vocală: "h" din "haină" este o consoană fricativă laringală notată "fonetic" , "h" din "heliu" este consoana fricativă velară , iar "h" din "hidră" este consoana fricativă palatală . Astfel de sunete care sînt diferite fonetic, dar identice fonemic, se numesc alofone. A se observa de asemenea că transcrierea sunetelor se face cu bare oblice atunci cînd se analizează perceperea lor de către vorbitori ("fonemic") și paranteze pătrate
Fonologie () [Corola-website/Science/299383_a_300712]
-
se numesc alofone. A se observa de asemenea că transcrierea sunetelor se face cu bare oblice atunci cînd se analizează perceperea lor de către vorbitori ("fonemic") și paranteze pătrate cînd se au în vedere sunetele ca atare ("fonetic"). În afară de sunetele propriu-zise (consoane, vocale, etc.), fonologia se mai ocupă și de alte aspecte ale vorbirii care au rol semantic, ca de exemplu: Nu toate limbile folosesc aceste elemente în diferențierea cuvintelor. De exemplu cuvintele din limba română se pot diferenția după "accent", iar
Fonologie () [Corola-website/Science/299383_a_300712]
-
elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului. O definiție exactă care să acopere toate limbile existente nu se poate da, întrucât limita de separație între vocale și consoane este uneori neclară și nu se poate preciza întotdeauna ce înseamnă o cale vocală liberă. Un exemplu este consoana care de fapt nu blochează în nici un fel calea vocală, dar care în toate limbile în care există se comportă fonologic
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
aerului. O definiție exactă care să acopere toate limbile existente nu se poate da, întrucât limita de separație între vocale și consoane este uneori neclară și nu se poate preciza întotdeauna ce înseamnă o cale vocală liberă. Un exemplu este consoana care de fapt nu blochează în nici un fel calea vocală, dar care în toate limbile în care există se comportă fonologic ca o consoană. Un alt exemplu este sunetul care, dacă în limba română este mereu o consoană, în limba
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
neclară și nu se poate preciza întotdeauna ce înseamnă o cale vocală liberă. Un exemplu este consoana care de fapt nu blochează în nici un fel calea vocală, dar care în toate limbile în care există se comportă fonologic ca o consoană. Un alt exemplu este sunetul care, dacă în limba română este mereu o consoană, în limba engleză se întâmplă să se comporte ca vocală, cum ar fi de exemplu în cuvântul "table" (masă) pronunțat . (Pentru transcrierile fonetice vezi Alfabetul Fonetic
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
exemplu este consoana care de fapt nu blochează în nici un fel calea vocală, dar care în toate limbile în care există se comportă fonologic ca o consoană. Un alt exemplu este sunetul care, dacă în limba română este mereu o consoană, în limba engleză se întâmplă să se comporte ca vocală, cum ar fi de exemplu în cuvântul "table" (masă) pronunțat . (Pentru transcrierile fonetice vezi Alfabetul Fonetic Internațional.) În cursul vorbirii două sau mai multe vocale pot să apară în succesiune
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
prin caracterul încordat al vocalei din primul caz, și cel relaxat în al doilea. În aceste limbi vocalele încordate apar adesea în silabe deschise (care se termină în vocale), în timp ce vocalele relaxate nu pot să apară decât urmate de o consoană, în silabe închise. În cele mai multe limbi toate vocalele se pronunță sonor, cu vibrarea coardelor vocale, în afară de cazul când se vorbește în șoaptă. Există totuși limbi (de exemplu între limbile native ale Americii de Nord) în care în vorbirea normală se disting și
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
de desonorizare a vocalei "nesilabice" de exemplu de la sfârșitul cuvântului "bați" prin comparație cu aceeași vocală din cuvîntul "bani". Fenomene fonetice similare se întâlnesc în limba japoneză sau în dialectul din Quebec al limbii franceze, unde vocalele cuprinse între două consoane surde tind să fie desonorizate. De exemplu, în japoneză, cuvântul 好き "suki" (drag, plăcut) se pronunță cel mai adesea , asemănător cu cuvântul românesc "schi", cu diferența că pe durata pronunțării consoanei buzele iau forma comprimată, caracteristică vocalei japoneze . O serie
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
Quebec al limbii franceze, unde vocalele cuprinse între două consoane surde tind să fie desonorizate. De exemplu, în japoneză, cuvântul 好き "suki" (drag, plăcut) se pronunță cel mai adesea , asemănător cu cuvântul românesc "schi", cu diferența că pe durata pronunțării consoanei buzele iau forma comprimată, caracteristică vocalei japoneze . O serie de limbi din Africa disting între vocale pronunțate prin retragerea rădacinii limbii și cele pronunțate prin avansarea acesteia. Alte limbi recurg la faringializare sau epiglotalizare în diferențierea vocalelor, uneori aceste vocale
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
În fonetică, consoana nazală velară este un sunet consonantic care apare în unele limbi. Simbolul său fonetic este (a nu se confunda cu alte simboluri asemănătoare: , sau ). În limba română apare ca alofon al consoanei nazale alveolare atunci cînd aceasta este urmată de
Consoană nazală velară () [Corola-website/Science/300047_a_301376]
-
În fonetică, consoana nazală velară este un sunet consonantic care apare în unele limbi. Simbolul său fonetic este (a nu se confunda cu alte simboluri asemănătoare: , sau ). În limba română apare ca alofon al consoanei nazale alveolare atunci cînd aceasta este urmată de o consoană velară sau de una palatală. La nivel fonetic, cele două sunete sînt distincte întrucît au un loc de articulare complet diferit, unul velar și celălalt alveolar. Din punct de vedere
Consoană nazală velară () [Corola-website/Science/300047_a_301376]
-
velară este un sunet consonantic care apare în unele limbi. Simbolul său fonetic este (a nu se confunda cu alte simboluri asemănătoare: , sau ). În limba română apare ca alofon al consoanei nazale alveolare atunci cînd aceasta este urmată de o consoană velară sau de una palatală. La nivel fonetic, cele două sunete sînt distincte întrucît au un loc de articulare complet diferit, unul velar și celălalt alveolar. Din punct de vedere fonologic însă, în limba română ele sînt percepute ca unul
Consoană nazală velară () [Corola-website/Science/300047_a_301376]
-
incisivilor superiori, în al doilea caz vîrful limbii nu joacă nici un rol, iar articularea se face prin atingerea vălului palatului cu partea posterioară a limbii. Atunci cînd distincția fonetică nu este importantă cele două cuvinte se transcriu simplificat și respectiv . Consoana se întîlnește ca alofon al lui în multe alte limbi: italiana, spaniola, greaca modernă, etc. În limba engleză este un sunet separat, de exemplu cuvintele "sin" (a păcătui) și "sing" (a cînta) formează o "pereche minimală", care se deosebesc numai
Consoană nazală velară () [Corola-website/Science/300047_a_301376]
-
în care poate să ocupe orice poziție în cuvînt, ba chiar să formeze cuvîntul singur, ca de exemplu în chineza cantoneză, unde numele de familie 呉, transcris în alfabetul latin ca "Ng" sau "Eng", se pronunță . Acest sunet este o consoană sonoră și nu are o pereche surdă.
Consoană nazală velară () [Corola-website/Science/300047_a_301376]
-
al nostrul", "Alexandrul", "de exemplul", unde corect se scrie fără "-l" la final. Cuvintele scrise și pronunțate greșit "excadron", "excalada", "excroc" etc. în loc de "escadron", "escalada", "escroc" sînt și ele cauzate de hipercorectitudine, prin impresia că în neologisme dintre secvențele "s"+consoană și "x"+consoană numai a doua poate fi corectă. Pronunția hipercorectă transformă la unele cuvinte vocala "i" în "e": "vereghetă", "petec", "plastec", "împiedeca", "pureci", "tenesi', "sălbatec", "săptămînei", "după-amiezele", "pîinei" etc. Similar, vocala "u" devine în unele cuvinte "o": "să adaoge
Hipercorectitudine () [Corola-website/Science/315199_a_316528]