1,399 matches
-
cuvântul. Este o chemare, o invitație, o angajare reciprocă. Privirea presupune o „vedere interioară” a celuilalt de către mine, dar și o reflectare a acestuia În persoana mea. Din aceste considerente, privirea atinge sfera conștiinței. Ea poate fi Înțeleasă ca mângâiere, consolare, Înțelegere, sprijin sau, dimpotrivă, poate Însemna mustrare, dispreț, dezgust, abandon, ironie, culpabilizare. Privirea este primul semn al Întâlnirii. Ajută și susține sau condamnă și pedepsește. De fiecare dată În cazul Întâlnirii, căutăm privirea celuilalt. O privire aprobatoare, consolatoare, care să
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
mijloc de transmitere a unor emoții sau sentimente. Niciodată ideile nu sunt singure. Ele sunt de regulă asociate cu emoțiile sau cu sentimentele celui care vorbește. A adresa unei persoane aflate Într-o situație de impas, Închisă, un cuvânt de consolare, de mângâiere, de Încurajare este un ajutor, o susținere, o acțiune psihomorală extrem de importantă. Cuvintele construiesc o atmosferă de conversație care atrage și interesează, captivează sau care, dimpotrivă, pot Îndepărta persoanele una de alta, le pot traumatiza produce anxietate, repulsie
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sunt motivele și mobilurile sufletești și morale care determină această deschidere a mea către celălalt, către persoana aflată În suferință sau dificultate, persoana care are nevoie de sprijinul meu fizic sau moral. Orice act de ajutor este nu numai o consolare, un sprijin material, ci și o contribuție psihomorală la reabilitarea persoanei aflate În dificultate. Prin aceasta, se integrează În complexul de măsuri psihologice de ajutor, dar, În același timp, și În cele de sprijinire, de suport moral al acestei categorii
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
se poate vedea că acțiunea de terapie morală are o configurație specială, proprie, care Îi conferă un anumit profil. Acest lucru se poate deduce și din formele psihoterapiei morale, care au o configurație specifică, cum ar fi: susținerea, Încurajarea și consolarea morală a unei persoane; apelul la exemplul care reprezintă tăria morală; insuflarea unei atitudini optimiste, de luptă și curaj În fața suferinței și a durerii; cooperarea și sprijinul semenului aflat În suferință; sfătuirea și Însoțirea acestuia. Direcții, forme și mecanisme Orice
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de echilibru interior. 2. Mijloacele de realizare Pentru obținerea rezultatelor urmărite, privind restaurarea psihomorală a persoanei aflate În suferință, trebuie avute În vedere următoarele mijloace: apropierea umană de persoana aflată În suferință, ca formă de Întâlnire cu valoare terapeutică, de consolare și anulare a singurătății acesteia; construirea unei atmosfere emoțional-afective de Înțelegere și protecție, a unei intimități care să contribuie la susținerea acesteia, dându-i persoanei care suferă certitudinea că nu este nici singură și nici abandonată; captarea atenției și a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
că cineva veghează alături de tine, cineva la care oricând poți face apel și de la care să primești un ajutor. La rândul său, terapeutul trebuie să fie cooperant cu cel aflat În suferință, să preia simbolic, asupra sa, prin Înțelegere și consolare, suferințele celuilalt și să-i ofere răspunsurile pe care acesta le așteaptă și de care are nevoie. Acest proces presupune un anumit scenariu psihologic. 4. Scenariul terapeutic Acțiunea de terapie psihomorală are configurația unui scenariu psihologic care conferă cadrul specific
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
era, prin acest act eliberator, supremul catharsis care conferea valoare absolută sufletului. Moartea nu mai era o angoasă, ci un act de trecere simbolică Într-un registru superior al existenței. Ce trebuie să vedem În aceasta? O convingere sau o consolare? Seneca spune că „moartea nu este nici bună, nici rea”. Ea este destinul ultim al ființei. Omul În fața morții Despre moarte s-a scris și se va mai scrie. Ea reprezintă o temă permanentă pentru persoana umană. Deși rămâne o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Cei care Își asumă răspunderea față de bolnavul incurabil sau față de muribunzi o fac, chiar dacă nu recunosc acest lucru, În primul rând din considerente morale. Ei vor să le redea viața. Nereușind, Încearcă atunci să atenueze traumatismul morții. În cazul acesta, consolarea devine practică psihoterapeutică specială ( E. Kübler-Rossă. Oricare ar fi formele de evitare a morții, fizice sau sufletești, medicale sau morale, acestea ascund În interiorul lor, dincolo de practicile utilizate, refuzul morții și frica de moarte. Dar prin aceasta conflictul se adâncește, transformând
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
capătă o altă semnificație, diferită de cea biologică și având un rol esențial. Morala și escatologia postulează faptul că momentul morții reprezintă ieșirea omului din temporalitatea existenței sale trupești și intrarea sufletului acestuia În eternitate. Este o morală atât a consolării prin recompensă, cât și o morală a răspunderii prin pedeapsă. Ce trebuie să vedem și să Înțelegem din aceste dogme pentru o psihologie morală? În primul rând, refuzul ideii că „moartea este ultimul termen” (K. Jaspersă care Închide existența, precum și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Sunt evidente două forme particulare: a) autism agitat - subiectul încearcă pe plan imaginar unele experiențe care pot să-l ducă la extaz sau îl terorizează; b) autism calm - se manifestă prin stări contemplative, subiectul se complace idilic prin „iluzionare” sau „consolare”. Cauzele care determină apariția acestei tulburări nu sunt clar precizate, dar se presupune că poate exista fie o predispoziție ereditară, fie un complex de factori care determină o serie de afecțiuni la nivelul creierului. Se presupune și existența unui determinism
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
plâns fata o săptămână într-una, nu mai putea broda de loc. La necazul ei s-au adunat veverițele, iepurii în jurul ei să-i alunge gândurile rele. Se cocoța ciocârlia pe copacul cel mai apropiat să-i cânte triluri de consolare, broasca făcea acrobații s-o înveselească, chiar și melcul îi apăru în cale iar fata spunea poezia despre melc, melc, codobelc și uita de supărarea ei. Broderia, căzută în iarbă, a rămas neterminată. Un pom era cusut, dar pe celălalt
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
a mai spus nicio vorbă de reproș. Se așternuse tăcerea, nimeni n-o mai certase, dar nimeni n-o absolvise de vină. Cu un simț amar ieșea zi de zi în grădină și se scufunda între buruienile din spate, pentru consolare. Ce găsea acolo? Spini, mărăcini, tufe și crengi, copaci și cântecul nesfârșit al păsărilor. Și mii de ace de brazi, prăbușite la pământ. Trebuie să fac ceva, suna glasul dinăuntrul său. O faptă bună, ca să fiu iertată, chiar și pentru
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
a perfecționat în mantica astrală, în timpul șederii la Rhodos. L-a avut alături pe Thrassylos, versat în tainele astrologiei. Datorită lui a înțeles sensul existenței. Altminteri viața i s-ar fi părut ingrată. Într-adevăr, a avut nevoie de toată consolarea filozofiei pentru a se împăca cu soarta. Prin naștere, capaci tăți și educație ar fi trebuit să fie destinat succesului, însă copilăria i-a fost neliniștită și zbuciumată alături de părinți, în fuga lor continuă de trupele lui Octavianus. Iar la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o copilărie fericită, că nu m-am simțit niciodată iubită, că, mic copil fiind, nu am trecut niciodată peste divorțul părinților mei, și că acum, ca adult, singurul moment în care mă simt cu adevărat bine este acela când caut consolare în mâncare. Iată-mă deci acum, la douăzeci și șapte de ani, strălucitoare, amuzantă, caldă, grijulie și amabilă. Dar desigur, oamenii nu asta văd când se uită la Jemima Jones; ei văd doar grăsime. Îmi văd sânii imenși - al naibii de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
trăiesc pentru zilele în care el ni se alătură, dar e și durere, pentru că de fiecare dată când vine, mă transform într-o ciudată de paisprezece ani. Nici măcar nu-l pot privi, darămite să-i mai și vorbesc, iar singura consolare pe care o am este că atunci când stă jos, îmi dispare pofta de mâncare. Mă gândesc că de fapt, el crede că sunt dulce și sunt sigură că știe că am această slăbiciune ridicolă pentru el, dar mă îndoiesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
care ai vorbit pe net, fax și telefon? Cum poți știi că este cine spune că este? Probabil că asta nu contează. Până la urmă, conversațiile astea sunt singurul lucru care o bucură pe Jemima, de când mâncarea nu-i mai oferă consolarea de altă dată, iar Ben a sunat de fix trei ori în prima lună de când a plecat. I-a spus ce bine îi merge, dar de-atunci n-a mai auzit nimic de el. Mâncarea. Jemima mănâncă doar cât are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
o aude pe Lisa: ―... dacă ești blondă, nu înseamnă că automat nu mai ești o ratată. În zilele de demult, Jemima s-ar fi dus în camera ei și s-ar fi pus pe mâncat un pachet de biscuiți de consolare, dar lucrurile s-au schimbat acum. Jemima poate vedea invidia din spatele comentariilor răutăcioase. Scârbele, își spune ea repede, înainte să apuce să se supere. Ele nu contează. Intră în bucătărie să-și sune mama. ― Mamă? Bună, eu sunt. ― Bună! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
bun", de fapt indelicatețe. Mult am arătat-o, sărmana! Am dat examene, am făcut excursii, am discutat, a trecut multă vreme în felul acesta; am simțit emoții mari și, mereu cu ea, a trebuit să i le împărtășesc. Căutam deseori consolarea în ființa ei; uneori lăcrimam, alteori mă exaltam în fața vreunui apus de soare. În ce fel aș putea descrie această viață cu mici obiceiuri zilnice și alteori cu surprize vaste! Cum nu mai făceam planuri de elaborare, nu mai aveam
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca și la Irina, ceva strident în ele. Așa va fi Irina bătrînă! Ce satisfacție am avut! Simțeam că descoperirea asta are să mă bucure întotdeauna, chiar când totul îmi va fi egal. Aveam o răzbunare pentru a mă potoli puțin. Consolare imbecilă, îmi dădeam seama, dar mă bucuram totuși... Sunt talente speciale ca să pricepi o operă literară, o bucată muzicală, o statuie sau un copac, oricât ar părea că aceste lucruri sunt la îndemîna oricui. Într-adevăr, deși fiecare mărturisește fără
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prea grăbiți, prea dornici de plimbare ca să-l așteptăm să plece, și domnul Cornea sta cu răbdare, mânca încet, ca un om care nu mai prețuia timpul. Eram prea bine dispuși ca să fim triști și să-i spunem cuvinte de consolare. Am fi fost comici, hipocriți, și - cine știe? - ne-ar fi cuprins un râs nervos și ridicol în momentul acela. Am iesit și am vorbit cu el ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat, ne-am arătat mai veseli ca
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
uz de pachetele aduse de primul candidat. Și Garabet adăuga, consolîndu-se: "Dar cel puțin tot eu am jucat cu ea cel dintîi!" Ce mult s-a râs și am râs de aceasta reflexie! Ca și cum noi nu ne-am face zilnic consolări similare și uneori pentru motive și mai importante! După ce-ți îngropi pe cine ai mai scump, îți mărturisești satisfacția: "slujba a fost impozantă!" Și apoi o bucată de vreme pornești spre cimitir cu buchețelul de flori... S-a deschis
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
galbenă (mîna mai ales m-ar înspăi-mînta), văzând pe alții țipând, sau măcar văzând mormântul proaspăt, aducător de amintiri, înainte de a mă fi deprins cu ideea morții - aș începe și eu poate să țip, să plâng, să mă cred fără de consolare. Nu trebuie să mă ponegresc, nu știu ce voi face de voi afla-o moartă... Pentru că îmi arăt necazul cu mai puțin zgomot, mă cred mai puțin ridicol, iar mândria mea, printr-o sumă de complezențe, se crede mai puțin atinsă. Azi-dimineață
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în momentul acela, definitiv hotărît? Mi-am simțit corpul și mi-am zis apoi: sunt întreg, sănătos, și orice s-ar fi întîmplat cu ceilalți, eu n-am pățit nimic, și orice tragedie aș avea, mă pot reface încă. Slabă consolare și scurtă... În durerea mea, mi se pare că acum, pentru prima oară, s-a întîmplat ceva real în viața mea. Tot ce a fost timp de cinci ani - lacrimi, scene, veselie, conversații interminabile - erau numai la suprafață, fără nici o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
timpul, asta nu e dra-goste? Dar Ioana arăta în clipa aceea așa de nenorocită, că n-am mai putut continua discuția gravă, în care nu voiam atât s-o conving pe dânsa, cât să mă clarific pe mine. Am utilizat consolări facile, jurăminte copilărești, glume și am izbutit, ca de obicei, să o calmez puțin, căci este în natura omenească instinctul de a te reface în orice chip, de a te consola de un motiv serios printr-un mijloc facil, de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
știam în orice clipă exact tot ceea ce se petrecea într-însul (nu idei, ci sentimente), în timp ce îi rămâneam un străin. Deci aveam satisfacția să-i produc unele neliniști, pe cit putea el fi neliniștit, chiar dacă ele se cumințeau iute. Slabă consolare, și care nu-i făcea decât servicii (îl mai complica), dar nu puteam să mă opresc. - De aceea nu-i de mirare că mi-a rămas un străin. Și apoi, aveamașa de puțin timp liber, tribunalul îmi lua tot timpul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]