1,120 matches
-
-aș fi făcut. Totdeauna despărțirile erau disperate. Pentru a și le întîrzia, făcea, fără ezitare, sacrificii zilnice. Dar dacă separațiile dintre noi erau mai lungi, imediat se simțea o oarecare răceală din partea ei. Dacă se amuzase cu alții, nu mai contenea să povestească amuzamentul, și simțeam o atmosferă streină, cu toate că faptul de a-mi povesti tocmai mie toate detaliile mă făcea să nu mă impresionez prea mult. Astfel, se duse într-o zi cu toată familia la logodna unei prietene de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
admirabilă îmbinare de culori. Viky pare obosită; după obrajii roșii, se vede că are o arșiță mare, dar nu uită deloc să se arate politicoasă cu toată lumea. Surâde ca de obicei și răspunde la toate întrebările noastre, ce nu mai contenesc. Ioana se așează chiar lângă dânsa, ca să probeze desigur, cum se obișnuiește la cazurile acestea, că nu-i este frică de boala sorei sale, sau că e oricând gata chiar s-o împărtășească. A venit și un doctor al Cavarnei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Curtea bătrânei Universități clocotește de glasuri tinere; entuziasmul tribunilor improvizați nu mai cunoaște margini. Victoria de la Rotondă, beția libertății, magia exercitată de numele eroilor revoluționari - toate acestea înfierbîntă până la delir mințile crude. "Academia" - cum e numit tineretul universitar - nu mai contenește cu manifestațiile în curtea Universității. Ceasul tinereții și al libertății a sosit. Euforia puterii e atât de amețitoare încît "Academia" pătrunde pe neașteptate în sălile de cursuri și, neștiind ce să distrugă mai întîi, se apucă să sfarme băncile de pe
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
către Odolgan: — în loc să faci mutra aia de idiot, mai bine ajută-mă să încalec. Cu brațul ăsta nu reușesc. Odolgan sări agil din șa, își împreună palmele și își ajută prietenul să se ridice ca să urce pe cal, dar nu conteni să-l cerceteze, în culmea uimirii: — Ai supraviețuit trăsnetului! Din câte știu, nu prea se întâmplă așa ceva, chiar n-am mai auzit. Balamber nu-i răspunse. Observase prezența lui Kayuk, ce stătea puțin afară din rând, pe spinarea catârului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cel care ceda primul, murind la capătul puterilor și oferind astfel animalului hrană pentru câteva zile. Unidirecționalitatea vânătorii tradiționale era în acest fel suspendată. Omul vâna animalul în aceeași măsură în care animalul îl vâna pe el. Graful nu mai contenea să povestească expediții ce păreau neverosimile. În pădurile Engliterei ademenise, cu ajutorul fecioarelor, licorni îndrăgostiți, pentru a pune mâna pe roș-alb-negrul și spiralatul corn unghios, ce te face imun la veninuri și insensibil la dureri. Aceeași slăbiciune o speculase și la
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ai mei că doar așa spusese Mătușa și nu știu de ce, parcă eu mă transformam în cel din poveste sau mintea mea îi desena chipul cu propriul meu contur. Și cum a murit? tăie dintr-o dată povestea Liliana, care nu contenea să mă uimească cu felul ei direct de a întreba. L-or mâncat lupii, pieri-le-ar nesațul! Ce căuta el la lupi mătușă? întrebă iar Liliana. Apăi maică, așa i-o fost moartea. Găsise un pui de lup lovit
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
săptămână celor două prietene vecine pe care le convocase telefonic în acest scop. Trecuseră două săptămâni de la plecarea profesoarei. Îi simțeam lipsa, iar doamna Pavel, paznic în singurătățile casei, m-aștepta zilnic când veneam de la tribunal, după care nu mai contenea vorbindu-mi despre nepoată; este sigur că încerca o suferință pe care n-o mărturisea ca atare, dar lunga deschidere de vorbe forma pentru ea tot atâtea bandaje secționate de curgerea zilelor, cu care-și oblojea nerostitele răni sufletești, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
promotorii revizionismului. Unii reprezentanți occidentali ai guvernelor, patronilor și sindicatelor s-au asociat la campania ostilă dirijată contra României, în legătură cu subiectul minorităților. Reprezentantul Franței uită că în propria sa țară însăși noțiunea de minoritate nu există și că sângele nu contenește să curgă în Departamentele de peste mări Teritoriile de peste mări (DOM TOM). Această afirmație a atras o remarcă a delegatului sindical francez Mourgues, care a declarat că responsabilitatea guvernului Franței este un lucru, iar situația unor muncitori care sunt oprimați și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
unui somn adânc. Lampa sfârâia încet, deasupra. Mortul zăcea pe lăvicerul înflorit al patului; în odaie se lăsase o liniște grea și o taină necunoscută întindea un văl de jale peste mort și peste cei vii. Alăturea, în crâșmă, vuietele conteniseră; rar dacă tresărea câte-un glas domol, ca de departe. Popa făcu semn primarelui, cu capul, spre ușă. Ieșiră amândoi, în vârful picioarelor. În crâșmă, Petrache sta după tejghea, tot spăriat, cu părul vâlvoi. Popa și primarele se așezară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în tăcere, urechile îmi țiuiau și-mi umpleau tidva de vuiet. Într-un târziu, mi s-a părut că aud un horcăit greu care venea de departe parcă. L-am ascultat un răstimp cu zvâcniri tari de inimă; apoi a contenit. Totuși, din când în când, slabe rămășiți, ca niște oftări lungi, ajungeau până la mine și mă înfiorau. Orice-ați spune, eu nu cred să fie om pe lume care să nu-și simtă inima bătând grăbit, când se află noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
casele curate și peste livezile verzi. Și deodată o cucoană își aduce aminte că mâncara se răcește - și toți își aduc aminte că n-au cinat încă, și se grăbesc spre case. Poftă bună, bun apetit, praful se potolește, lătrăturile contenesc, sara coboară peste liniștea oamenilor. Crâșma lui Moș Precu, 1904 Cânele a apărut prima dată în Voința națională, nr. 5853 din 21 oct.-3 nov. 1904. În Notele sale publicate în 1954, Profira Sadoveanu mărturisește că târgul de provincie surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui Sandu să m-aștepte să-mi adăpostească calul. Acuma ce era de făcut? Până ce se trezește la răcnetele mele, până ce se îmbracă, până ce iese - trece vremea. Vânătorul, iar, văzând ploaia, crede că nu vin și pleacă undeva. Dar dacă contenește până în zori-de-ziuă cernerea stropilor? Atunci să mă reped așa, cu calul, până la baltă. Trebuie să-l găsesc pe Marin. Să vedem. Și pornii cu grabă spre locul unde știam că-i priponită luntrea. Zarea răsăritului, spre Dunăre, era închisă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu zgomot zăvorul. Lumina se stânse. Iar în răsărit, prin îngrămădirile de nouri zdrențuiți, curgeau izvoarele de foc ale zorilor trandafirii, peste apa și peste munții de neguri din baltă. Ploaia tot cădea, dar din ce în ce mai rărită, glasul aspru din lunci contenise - și în liniștea care învăluia singurătatea, prin ceața nelămurită a zorilor, încălecai și pornii ca alungat de ceva spre Sărățeni. IVtc "IV" Dragostea înflăcărată, cea dintâi dragoste, mă ardea! Tremuram ca scuturat de friguri în odaia mea, singur, pe când afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vreme. Dar cum mă gândeam la supărarea nevestei pădurarului, îmi veni deodată în minte lămurirea lucrului. Ce căuta pe aici boierul? Iar Voinea de ce se repede așa de des pân’ acasă? Trebuie să fie ceva la mijloc. În amurg, după ce conteni picurarea depărtată a clopotelor în poieni, după ce așteptarăm zadarnic găinuși la poteca Hoțului, ne întorceam, eu și Voinea, cu puștile în spate. Și cum mă necăjea gândul de peste zi, întrebai pe pădurar: —Azi n-ai fost pe la câșlărie, Voineo? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
coada întinsă, cu botul spre un pâlc de tufe mărunte. Eu mă întorsei, cu Voinea. Auzii, după ce cotii după un pâlc de copaci, strigătul cunoscut. Aici, Hector! Într-un târziu, câteva bubuituri deșteptară singurătățile; liniște se făcu după aceea pretutindeni; contenise și bocănirea securii în pădure. M-a căutat pesemne și pe acasă... zise deodată Voinea, lângă mine. —Cine? boierul? — Da. Văd că m-a găsit și nu mi-a spus nimic. Eu tăcui. Se gândea și Voinea, mă gândeam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se îndreaptă babe cu ochi ascuțiți și șireți, cu șaluri grele în spete. Așteaptă pe sătenii din împrejurimi și dezbat crâncen prețurile, din cinci în cinci bani, cu supărări, cu jurăminte, cu ochii bulbucați, cu gurile care nu-și mai contenesc melițatul. Acolo, în sfârșit, în jurul sinagogilor, cresc și pier acele vlăstare ale neamului care niciodată nu ies în ulițile largi: ologii și rătăciții la minte, cu fețele pururea triste, ori pururea neclintite și zâmbitoare. În furnicarea zilnică, în zarva obișnuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spaimă, cu ochii învăpăiați, Rifca. Lumea din uliță se împrăștiase încet-încet. Femeile vegheau tulburate la căpătâiul bolnavei. Urletele răgușite, urletele sălbatice care nu mai aveau nimic omenesc umpleau odaia, și zbaterile necontenite ale cărnii arse de focul dinlăuntru nu mai conteneau. Toată noaptea s-a cutremurat Haia, izbită, frământată, mușcată cu cruzime de otravă. Și prin gura arsă ca de fier roș abia pătrundeau răsuflări răgușite, pe când ochii aveau o sclipire fixă de nebunie. A doua zi dimineață Sanis, spăriat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
l-a arătat madama... —Parc-aș vrea să mă duc așa prin lume, și să le văd toate... grăi Niță zâmbind. Fata nu răspunse; rămase gânditoare. După-amiaza de toamnă era foarte blândă și o liniște nesfârșită întrista întinderile. Toate zgomotele conteniseră. În pârloagele apropiate luceau fire lungi de funigei; un vânt abia simțit purta și prin văzduh firele acestea rătăcitoare de matasă argintie. Flăcăul și fata stăteau singuri pe prispa bordeiului. Nu-și mai vorbeau, dar se simțeau chemați unul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cât stătură livezile înflorite. Alexa dormea într-o fericită mulțămire, hrănit bine și alintat de muierea lui cu ochii mari și schimbători. Și când începea a sforăi în odăița împodobită cu scorțuri, Cristina îl împungea ușor c-un deget, ca să contenească. Și-n tăcere, ea se ridica-ntr-un cot și-și ațintea urechea, ca s-asculte tropotul unui căluț de munte, care trecuse vadul de pe deal și abătea spre un cotlon tainic. Atunci ofta și se trăgea ca o mâță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
parcă ceva de departe... Ce faci, uncheșule? întrebă iar Boghean. Moș Calistru nu răspunse. Atunci flăcăul smulse din mâna bătrânului cornul și prinse a chema grăbit, cu bătăi de limbă, pe vânătorii necunoscuți pe care îi bănuia aproape, în munte. Contenea și iar pornea, înfricoșat de moartea pe care o simțea lângă el, încleștând pe uncheșul neclintit. Cei chemați nu întârziară. Boghean îi văzu suind din râpă, cu căciuli mari și capete pletoase. Erau oameni cunoscuți, pădurari de pe Moișa. —Care chiamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dumnezeule! Vai, Maică Precistă! Uitați-vă, lume, cât de urât face! —Hah! se îngrețoșează el, desfăcând blana Anei. Ana nu mai suferea, nici nu mai zâmbea. Și-a pus urechea la inima ei. Inima aceea, care bătuse pentru dânsul, a contenit. O clipă Culi închide ochii. Rânjește strâmb. Își smuncește din cap pălăria și o aruncă. C-o atenție prefăcută și cu mișcări înfiorate, caută sub fân și sub moartă, în fundul săniei. A tras securicea pe care o poartă de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
uncheșul sorbea câte puțintel din paharul verde. Pe fața întunecoasă i se veseliseră ochii și sticleau în lumină. Noaptea se lăsase deplin asupra bălții, asupra gârlelor, asupra pădurii și stufurilor în întreg acel cotlon al împărăției dunărene. Zborurile de paseri conteniseră; tăcuseră și broaștele, așteptând cu ochi bulbucați o apariție misterioasă. Luna însă trebuia să răsară ceva mai târziu. Pescarul „hăl bătrân“, cum îi spusese Gâdea, avea o voce care nu se armoniza deloc cu înfățișarea-i naltă. Pe lângă asta, vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a aduce haremului împărătesc o marfă mai puțin obișnuită, întru care s-a aflat și o odraslă de patricieni de la Veneția. Copila aceasta a stârnit mare răzmeriță în gineceu. Avea ochi verzi aprigi, minte ageră; lacrimile și tânguirile i-au contenit curând. A început a privi cu luare-aminte în juru-i. Zâmbetul ei a devenit destul de enigmatic atunci când a fost înfățișată lui Soliman-Sultan. De două veacuri generațiile succesive de roabe împărătești izbutiseră a da lumii cele mai splendide exemplare bărbătești. Au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rămâie neam omenesc trăitor sub soare! Icioglanii se retrăseseră. Sultanul se cumpănea înainte și îndărăt în locul său, clătinat de spaima singurătății. Murmura versete sfinte. O Allah! Ila Allah! singur mă aflu în valea mâhnirii... Chiamă pe rob sub lumina ta; contenește-i osânda. A lovit cu inelul gongul din dreapta sa. A poruncit negrului care s-a arătat sub perdeaua de catifea să cheme pe Selim-Hafiz. Bătrânul tâlcuitor al legii Prorocului a ascultat mărturisirea domnului meu. A luat în mânile-i cu unghii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui. Taică-meu duse la gură o cupă cu sirop de migdale și înghiți încet câteva sorbituri succesive, înainte de a continua, insensibil la starea de confuzie în care mă aflam. — Locuitorii Granadei nu avuseseră niciodată tunuri și, cum Astaghfirullah nu contenea să le tot spună că acea născocire diabolică făcea mai mult zgomot decât rău, se resemnaseră cu ideea că o mașinărie atât de nouă și de complicată nu se putea găsi decât la dușman. Inițiativa medicului i-a lăsat perplecși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]