1,366 matches
-
realitate, putem vorbi aici despre normalitate din toate punctele de vedere. Despre o medie a contrariilor. Iată cum este tratat subiectul din punctul de vedere al psihologiei transversale: "În general, se acceptă că norma este dată de o medie a contrariilor și cred că nu am întâlnit în literatura de specialitate o definiție mai exactă a normalului". (Termenul, cu toate implicațiile sale, astfel definit, ar putea oferi subiect de analiză nu numai psihiatrilor și psihologilor, dar și foarte multor altor domenii
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
apreciată această structură în cadrul evoluției genetice și în raport cu mediul. Din această evaluare cvadruplă simptomatică, structurală, genetică și de mediu decurge întregul demers pedopsihiatric 11". Imperativele acestea sunt la fel de valabile și pentru defectolog (defectologul practician.) Normalitatea (norma) este o medie a contrariilor. Însă, vorbind despre normă, mai trebuie evidențiat un element extrem de important: oricine poate fi normal din foarte multe puncte de vedere și deficient din altele. Mai mult: cineva poate, alături de o deficiență sau chiar de un handicap, să aibă calități
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
ce va recomanda măsurile programului de (re)inserție socială. Echipa se va forma în funcție de cerințele fiecărui caz. Capitolul X Bolnavii psihici Pentru a putea vorbi despre bolnavii psihici va trebui să acceptăm că normalul nu reprezintă decât o medie a contrariilor și că doar depărtarea majoră de această medie se încadrează în patologic. Acceptând acest lucru, acceptăm, implicit, că între indivizi există deosebiri, deosebiri care ne fac să fim diferiți între noi. Faptul că nimeni nu este nici clona psihică și
Fundamentele psihologiei speciale, Ediţia a II-a by GHEORGHE SCHWARTZ [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
noastră prezentă și trecută este rezultatul unei educații pentru violență, există suficiente premise realiste să apreciem că putem spera Într-un viitor nonviolent, care să ne Înscrie Într-o altfel de umanitate În care conflictele să se rezolve amiabil și contrariile să se armonizeze pașnic. Totul este, până la urmă, o problemă de educație. Iar o pedagogie socială orientată către non- violență poate Începe cu identificarea unui posibil model cultural al educației pentru toleranță. Reperele unui proiect umanist al educației pentru toleranță
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
infinite resurse pentru a învăța iarăși drumul spre lumină. Ce mai poate fi lumina dacă libertatea este suprimată, proprietatea anulată și împrăștiată în cele patru vânturi, viața pusă în pericol? Impulsul este să intri în noile cerințe, chiar dacă ele sunt contrarii educației, structurii, aspirațiilor tale. EBL este încă profesoară și școala fusese deja invadată de pretențiile emise de fiii doamnei Coadă de topor, cum îi numește ea. Partidele fuzionează și ajunge pentru un timp în Partidul muncitoresc. Se ivesc cumplite constrângeri
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
punctul de vedere al Psihanalizei, și semnificația conflictelor morale din punctul de vedere al Psihologiei Morale. Redăm comparativ mai jos aceste aspecte. Tratat de psihologie morală Psihanaliză Psihologia Morală Complexe Conflicte morale Au origine exterioară. Reprezintă pulsiuni refulate, nesatisfăcute. Sunt contrarii principiului plăcerii Încarcă tensional viața psihică. Încalcă libera circulație a energiei psihice. Generează nevroze. Nevoia de catharsis. Au origine interioară. Reprezintă eșecuri, vinovății. Sunt contrarii responsabilității și datoriei morale. Încarcă conștiința morală. Încalcă normele morale. Generează suferință morală, nefericire, chin
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
să admitem că, de fapt, conștiința este duală, dualitate pe care o resimțim ca pe ceva structural În ființa noastră, așa cum afirmă despre sine Faust. Doctor Faust, omul plenar, resimte această dualitate a naturii sale ca pe două tendințe opuse, contrarii, dar care totuși alcătuiesc ființa sa: conștiința morală a virtuților intelectuale și conștiința pasiunilor inimii. Dacă pentru Faust lucrurile par a fi mai clare, ele se complică În cazul lui Mefistofel. Modul În care acesta i se prezintă lui Faust
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de vedere al corectitudinii și incorectitudinii" 35. Într-o judecata, cuvântul "om" este substantiv, subiectul vizează genul, ca totalitate de lucruri individuale, predicatul se referă la general, ca însușire, iar copula înregistrează pe plan logic unitatea reală dintre aceste doua contrarii ale oricărei entități. 34 H.Wald, op.citată , p.95 35 H.Wald, op.citată , p.98 26 "Dacă specificul judecării, ca operație logică,constă în actul de raportare a generalului la individual, esența judecății, ca formă logică, rezidă în
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
gândirea ca într-un raționament să folosească fiecare noțiune într unul și același înțeles. Această lege reflectă, prin conținutul ei cognitiv, faptul că un lucru nu este numai contradicție între individual și general, ci și unitatea, relativ stabilă, a acestor contrarii. Formula ei este: „A este A” 49. Legea non-contradicției nu este altceva decât formula negativa a legii identității. Ea interzice gândirii să atribuie aceluiași subiect, in același timp și sub același raport doua predicate opuse. Formula ei este: „A . A
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
fantezie și joc. Verva metaforică este remarcabilă, tendința subconștientă fiind, așa cum observa Ov. S. Crohmălniceanu, de a compara elemente ale lumii civilizate cu elemente din lumea naturală: direcția de înaintare este spre nefalsificare și combinație liberă a componentelor lumii. Contopirea contrariilor într-un act erotic (niciodată împlinit, veșnic neepuizat) este prefigurată simbolic în Dialogul vântului cu marea: „Sunt călătorul ciudat,/ fără chip, pe câmpiile zării./ În părul meu păsări solemne se zbat./ Sunt marele dușman al nemișcării!// -Mă tulbur... Mușchi de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286136_a_287465]
-
Ștefănescu, Preludiu, 182-190; Ungureanu, Proză, 157-165; Georgescu, Volume, 32-37; Georgeta Horodincă, Studii literare, București, 1978, 160-227; Regman, Explorări, 20-28, 192-200; Mioara Apolzan, Casa ficțiunii, Cluj-Napoca, 1979, 154-184; Florin Mugur, Profesiunea de scriitor, București, 1979, 154-175; Ion Vitner, Alexandru Ivasiuc. Înfruntarea contrariilor, București, 1980; Alexandru Ivasiuc interpretat de..., îngr. și pref. Constantin Preda, București, 1980; Steinhardt, Incertitudini, 144-149; Voicu Bugariu, Analogon, București, 1981, 108-116; Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 220-225; Gorcea, Structură, 179-181; Manolescu, Arca, II, 220-254; Livescu, Scene, 171-176; Lăzărescu, Romanul, 249-267; Țeposu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
Scipionis / 134 Liber primus / 134 Liber secundus / 306 Comentarii la Visul lui Scipio / 135 Cartea I / 135 Cartea a II-a / 307 Note la "Comentarii la Visul lui Scipio" / 420 Index de nume pentru "Commentarii in Somnivm Scipionis" / 440 Armonia contrariilor în "Comentarii laVisul lui Scipio" de Macrobius Studiu introductiv Introducere Armonia este consonanța, acordul bine reglementat între părțile unui întreg, obiectele unui sistem, relațiile, fenomenele sau procesele inerente lui și implică coerență sau o unitate internă, concordanță între obiectele și
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
având o lege imanentă de acțiune și dezvoltare, o cauzalitate proprie dezvăluind o individualitate funcțională. Armonia poate fi rezultatul: 1 absenței opoziției dintre tendințele sau funcțiile inerente părților, fenomenelor sau proceselor; 2 este constituită în și prin tensiunea și lupta contrariilor care au drept consecință unitatea și chiar identitatea lor (armonia contrariilor). 2.1 Noțiunea de contrariu se raportează la cantități, calități, tendințe opuse unele altora, care se presupun sau se exclud reciproc, din punct de vedere logic, sunt două specii
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
dezvăluind o individualitate funcțională. Armonia poate fi rezultatul: 1 absenței opoziției dintre tendințele sau funcțiile inerente părților, fenomenelor sau proceselor; 2 este constituită în și prin tensiunea și lupta contrariilor care au drept consecință unitatea și chiar identitatea lor (armonia contrariilor). 2.1 Noțiunea de contrariu se raportează la cantități, calități, tendințe opuse unele altora, care se presupun sau se exclud reciproc, din punct de vedere logic, sunt două specii extreme ale aceluiași gen sau două genuri (supraspecii) contrare aparținând unui
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
se presupun sau se exclud reciproc, din punct de vedere logic, sunt două specii extreme ale aceluiași gen sau două genuri (supraspecii) contrare aparținând unui gen superior, implicând existența unor specii intermediare 1, contrarietate reprezintă, astfel, diferența maximă. 2.2 Contrariile prezintă o dublă funcționalitate: 2.2.1 Funcția generatoare: opoziția dintre ele reprezintă conținutul, sursa intrinsecă a dezvoltării unui obiect, proces sau fenomen. Dinamica, tensiunea dintre ele sunt generatoare de noi elemente, de noi unități (sunetul ascuțit și grav dau
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
obiect, proces sau fenomen. Dinamica, tensiunea dintre ele sunt generatoare de noi elemente, de noi unități (sunetul ascuțit și grav dau naștere gamei muzicale, îmbinarea tonurilor contrare generează armonii, etc.), este creatoare, productivă, pozitivă. 2.2.2 Funcția distructivă: opoziția contrariilor poate provoca rupturi, disjuncții, dezacorduri, chiar excludere reciprocă (ex. sănătate-boală). Dinamica lor nu este productivă, creatoare, generatoare de noi elemente; poate cauza sciziunea în esența obiectului, procesului sau fenomenului în cadrul căruia survine, este negativă. 2.2.3. Relativitatea sau non
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
excludere reciprocă (ex. sănătate-boală). Dinamica lor nu este productivă, creatoare, generatoare de noi elemente; poate cauza sciziunea în esența obiectului, procesului sau fenomenului în cadrul căruia survine, este negativă. 2.2.3. Relativitatea sau non - relativitatea și gradul de autonomie al contrariilor: orice tip de opoziție este o punere în relație; existența unui contrariu este relativă, nu poate ființa independent, separat, de vreme ce însăși existența lui este condiționată de un alt contrariu (ex: pozitiv-negativ, bine-rău), calitățile care îl definesc și îi conferă individualitate
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
relativă, nu poate ființa independent, separat, de vreme ce însăși existența lui este condiționată de un alt contrariu (ex: pozitiv-negativ, bine-rău), calitățile care îl definesc și îi conferă individualitate, sunt doar prin comparație, analogie (adică relație) cu atributele unui alt contrariu. Unele contrarii prezintă, totuși, un anumit grad de autonomie: binele poate fi conceput separat de noțiunea răului și invers, pentru că în cadrul corelativilor este necesară simultaneitatea lor, pe când contrarii pot fi succesivi, un raport de anterioritate sau posterioritate, fiind posibilă o excludere reciprocă
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
anumit grad de autonomie: binele poate fi conceput separat de noțiunea răului și invers, pentru că în cadrul corelativilor este necesară simultaneitatea lor, pe când contrarii pot fi succesivi, un raport de anterioritate sau posterioritate, fiind posibilă o excludere reciprocă (sănătate-boală). 2.3. Contrariile reprezintă o stare imanentă a structurii unor obiecte și procese, relația lor de coexistență care echivalează cu armonia contrariilor, se realizează pe de o parte prin unitate, pe de alta prin opoziție. Devine astfel o forță motrice, iar rezolvarea lor
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
simultaneitatea lor, pe când contrarii pot fi succesivi, un raport de anterioritate sau posterioritate, fiind posibilă o excludere reciprocă (sănătate-boală). 2.3. Contrariile reprezintă o stare imanentă a structurii unor obiecte și procese, relația lor de coexistență care echivalează cu armonia contrariilor, se realizează pe de o parte prin unitate, pe de alta prin opoziție. Devine astfel o forță motrice, iar rezolvarea lor este identică cu schimbarea calitativă (alterarea în sens aristotelic sau trecerea de la un contrariu la altul) a obiectului sau
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
parte prin unitate, pe de alta prin opoziție. Devine astfel o forță motrice, iar rezolvarea lor este identică cu schimbarea calitativă (alterarea în sens aristotelic sau trecerea de la un contrariu la altul) a obiectului sau procesului, cu apariția unor noi contrarii. 2.4. Identitatea sau unitatea contrariilor este o medietate, o legătură, o sinteză: unirea într-o unitate a tezei și antitezei. Premisa unității contrariilor este coapartenența la un anumit gen, este furnizată prin conferirea a ceea ce este propriu, definitoriu unui
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
prin opoziție. Devine astfel o forță motrice, iar rezolvarea lor este identică cu schimbarea calitativă (alterarea în sens aristotelic sau trecerea de la un contrariu la altul) a obiectului sau procesului, cu apariția unor noi contrarii. 2.4. Identitatea sau unitatea contrariilor este o medietate, o legătură, o sinteză: unirea într-o unitate a tezei și antitezei. Premisa unității contrariilor este coapartenența la un anumit gen, este furnizată prin conferirea a ceea ce este propriu, definitoriu unui contrariu celuilalt contrariu, prin trecerea în
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
aristotelic sau trecerea de la un contrariu la altul) a obiectului sau procesului, cu apariția unor noi contrarii. 2.4. Identitatea sau unitatea contrariilor este o medietate, o legătură, o sinteză: unirea într-o unitate a tezei și antitezei. Premisa unității contrariilor este coapartenența la un anumit gen, este furnizată prin conferirea a ceea ce este propriu, definitoriu unui contrariu celuilalt contrariu, prin trecerea în esența celuilalt, printr-un schimb necontenit al propriului care determină apariția, ființarea și esențializarea (adică dobândirea și conferirea
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
esența celuilalt, printr-un schimb necontenit al propriului care determină apariția, ființarea și esențializarea (adică dobândirea și conferirea esenței) unui nou element, proces, fenomen, etc. care, deși identic cu sine, este sintetic în sine. 2.5 La nivel macrocosmic, unitatea contrariilor este absolută, permanentă întrucât există un flux continuu de contrarii ce derivă din cele esențiale și întrucât tensiunea, lupta dintre ele (dialectica) are și ea un caracter absolut și permanent. 2.6 Armonia contrariilor implică trei etape necesare în apariția
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
apariția, ființarea și esențializarea (adică dobândirea și conferirea esenței) unui nou element, proces, fenomen, etc. care, deși identic cu sine, este sintetic în sine. 2.5 La nivel macrocosmic, unitatea contrariilor este absolută, permanentă întrucât există un flux continuu de contrarii ce derivă din cele esențiale și întrucât tensiunea, lupta dintre ele (dialectica) are și ea un caracter absolut și permanent. 2.6 Armonia contrariilor implică trei etape necesare în apariția și dezvoltarea ei: 2.6.1 dinamica contrariilor (dialectica) 2
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]