KorAP: Find »[drukola/base=corporalitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...29 >

714 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

și interacționând cu acestea sau interacționându-le până când acestea își pierd unicitatea sau polaritatea. Spațiul virtual, în multitudinea ipostazierilor sale, intră permanent în relație cu ființa umană, cu memoria și sentimentele sale, cu conștiința și simțurile acesteia. Intersectarea dintre imagine, corporalitate și computabilitate se remarcă în diverse inițiative, proiecte și invenții artistice recente. De exemplu, programele digitale de morphing șterg hotarele dintre corporalități (softul Morph 2.0 este cunoscut prin utilizarea sa atât de către Michael Jackson în videoclipul „Black or White

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
în relație cu ființa umană, cu memoria și sentimentele sale, cu conștiința și simțurile acesteia. Intersectarea dintre imagine, corporalitate și computabilitate se remarcă în diverse inițiative, proiecte și invenții artistice recente. De exemplu, programele digitale de morphing șterg hotarele dintre corporalități (softul Morph 2.0 este cunoscut prin utilizarea sa atât de către Michael Jackson în videoclipul „Black or White”, cât și în filmul „Terminator 2”Ă. De asemenea, demersurile de aplicare a televirtualității de la Institut National de l’Audiovisuel (vezi Quéau

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
joacă o scenă care nu a fost niciodată filmată pe peliculă. Ca un alt exemplu, Mona Hatoum produce în 1994 „Corps étranger”, o instalație video de la Centrul Pompidou din Paris, inserând microcamere prin orificiile propriului trup pentru a explora teritorialitatea corporalității feminine. Iar Jane Prophet creează în 1998 CD-ROM-ul „The Internal Organs of a Cyborg”, divagând vizual-scriptic pe tema implantului și a augmentării chirurgicale (vezi Prophet și Hamlett, 2000, pentru astfel de ilustrăriă. În această direcție, diverse expoziții se adresează raportului

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
trup, precum internaționala „Posthuman”, începând cu anul 1992 la Muzeul de Artă Contemporană din Lausanne sau „Foreign Body/Corps étranger”, din 1995, de la Whitney Museum. Exemplele pot continua pentru a sugera diversitatea și multitudinea expresiilor relației dintre imaginea virtuală și corporalitate. Raportul reversibil dintre iconul cibernetic și trup este complex, de la simularea avatarică a corpului reconfigurabil în sens deopotrivă tehnologic și postmodern la cyborgizarea individului și la mutația transgenică. Prin medierea interfeței computaționale, subiectivitatea și corporalitatea se imagine/ază, ajungând până la

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
relației dintre imaginea virtuală și corporalitate. Raportul reversibil dintre iconul cibernetic și trup este complex, de la simularea avatarică a corpului reconfigurabil în sens deopotrivă tehnologic și postmodern la cyborgizarea individului și la mutația transgenică. Prin medierea interfeței computaționale, subiectivitatea și corporalitatea se imagine/ază, ajungând până la performările postobiect care mizează pe mișcarea imaginii trupului în contexte virtuale efemere și interactive. De la arta automutilării corporale (vezi Stiles, 1991, pentru această subdirecțieă, asociind noțiunile rezistenței și ale supraviețuirii, precum acționismul vienez al anilor

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
a picta pânze în fața ochilor publicului, încearcă să accentueze valoarea estetică a gestului și a mișcării alături de noțiunea de producție vizuală și să implice publicul în realizarea operei de artă. Happening-urile și performance-urile reușesc să transforme reprezentarea vizuală în corporalitate și în identitate fluidă, instabilă și deschisă: trupul însuși devine obiect de artă sau imagine artistică. Exemplele de artă corporală sunt numeroase (vezi Stiles, 1996; Warr, 2003, sau Jones, 2003, pentru o sintetizare a acestoraă, stând mărturie pentru experiențele vizuale

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
imaginilor feței în cărțile de identitate la morphing-ul grafic și la potențialul de manipulare a fotografiilor (vezi Kemp, 2000 pentru o serie de ilustrăriă. În mod aparent paradoxal, arta vizuală digitală expune vulnerabilitatea corpului în același timp în care consideră corporalitatea drept una dintre singurele puncte de sprijin în lumea virtualității. O subdirecție a acestei arte accentuează hibriditatea trupului și a imaginii, monstruozitatea și anormalitatea sau grotescul corpului tehnologizat, indistingerea dintre organic și inorganic. Exemple renumite sunt fotografiile digitale ale artistei

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
asupra trupului. În primul rând, vor să întrebe unde sunt limitele corpului în contextele implantelor, transplantelor, interfețelor sau protezelor și în condițiile extinderii simțurilor în spațio-temporalitatea medială. În al doilea rând, doresc să surprindă relația paradoxală dintre interesul crescând pentru corporalitatea viscerală și preocuparea pentru aparenta dematerializare a acestei corporalități în imaginea digitală. Joncțiunea dintre materialitatea trupului, deopotrivă naturală și artificializată și imaterialitatea iconului produce apariția corpului-imagine, un hibrid care fie poate fi distribuit în rețea în mod global și instant

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
sunt limitele corpului în contextele implantelor, transplantelor, interfețelor sau protezelor și în condițiile extinderii simțurilor în spațio-temporalitatea medială. În al doilea rând, doresc să surprindă relația paradoxală dintre interesul crescând pentru corporalitatea viscerală și preocuparea pentru aparenta dematerializare a acestei corporalități în imaginea digitală. Joncțiunea dintre materialitatea trupului, deopotrivă naturală și artificializată și imaterialitatea iconului produce apariția corpului-imagine, un hibrid care fie poate fi distribuit în rețea în mod global și instant, fie poate fi locuit în mod imersiv, senzorial și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
corpului, fapt care trezește deopotrivă un val de entuziasm teoretic și o reacție critică și subversivă. Tentativele de depreciere a corpului (fenomen filosofic început odată cu Platon sau cu Descartesă în contextul existenței electronice sunt însoțite și contrabalansate de revendicările dimensiunilor corporalității în practicile tehnoartistice. Dincolo de aceste tendințe ale extinderii corporale sau ale amputării prin imaginea virtuală, există acțiuni artistice care supun trupul însuși la alterare, prin cibernetizare, interfațare și prin biotehnologie. Vizualizarea invizibilului devine în acest caz relevarea interiorului corporal, extinderea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și prin biotehnologie. Vizualizarea invizibilului devine în acest caz relevarea interiorului corporal, extinderea simțurilor dincolo de limitele pielii ori de îngrădirile sociale sau remodelarea trupului prin chirurgie plastică. 2.4. Orlan și corpul avatarictc "2.4. Orlan și corpul avataric" Dacă corporalitatea protezică sau cyborgică poate fi ilustrată prin acțiunile tehnoartistice ale lui Stelarc, identitatea interfațată sau avatarică poate fi exemplificată prin operele de „artă carnală” ale artistei Orlan. Arta de tip performance corporal a artistei Orlan, începând cu anii ’90, se

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
reacție în lanț în cadrul sistemelor închise om-mașină, simultan cu proliferarea promiscuității, a obscenității și a obezității (ca „extaz al trupului”Ă. În aceste condiții, alteritatea nu poate să fie decât virusul (virtualulă computațional, care se infiltrează și dăunează identității și corporalității în același mod în care virusul biologic afectează organismul. Dacă susținătorii domeniului vieții artificiale aduc virusului electronic o conotație pozitivă, filosoful simulacrului condamnă virusul tehnologic de intruziune nu doar în lumea telecomunicațiilor, ci și în lumea organică. „Numărătoarea inversă a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
anumitor viziuni umaniste (antropocentriste, patriarhale, naționalisteă care întrețin aroganța și iluzia superiorității umane asupra naturii, a altor specii sau a tehnologiei. Postumanul este un construct discursiv în cultura digitală, dar și o realitate contingentă, o identitate mediată tehnologic și o corporalitate concretă. Ne ocupăm de ambele accepții ale postumanului întrucât problematicile ontologiei virtuale devin cu atât mai acute la începutul mileniului al treilea cu cât, prin intermediul noilor tehnologii, nu doar se teoretizează sau imaginează ontologia postumană, ci există posibilitatea de a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
sa postumană. Argumentând împotriva decorporalizării și dematerializării, profesoara propune un model al subiectului uman ca formă întrupată (embodiedă a subiectivității (vezi și referirea la Allucquère Stone în capitolul întâiă. Inițial, încearcă să înțeleagă modul în care informația și-a pierdut corporalitatea, adică felul în care aceasta a ajuns să fie conceptualizată ca o entitate obiectivată fără substrat material, o entitate separată de forma materială în care este cuprinsă. Teoreticiana discută cazul științei ciberneticii în măsura în care consideră natura fluxurilor informaționale dintre oameni și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
simularea computerizată, între mecanismul cibernetic și organismul biologic sau între teleologia robotică și țelurile umane” (Hayles, 1999, p. 3Ă. Informația tehnologică care virtualizează umanul la interfața computerului nu poate fi într-adevăr separată în mod ontologic de substratul material al corporalității. Dacă transumanismul (vezi mai josă privilegiază „patternul informațional asupra instanțierii materiale”, menține ideea conștiinței umane drept centru al identității și promovează corpul ca pe o proteză biologică care poate fi înlocuită ea însăși cu proteze cibernetice, pentru poziția postumană moderară

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
constrângerile materiei care guvernează lumea muritoare” (Hayles, 1999, p. 13Ă. Pe de altă parte, propune o teorie constructivă și pozitivă cu privire la relația dintre informație-corporalitate-postuman în cadrul contextelor identitare material-locale și al ideologiilor temporal-culturale: „Informația, ca și umanitatea, nu poate exista în afara corporalității care a făcut-o să existe ca entitate materială în lume; și corporalitatea este întotdeauna locală și specifică” (Hayles, 1999, p. 49Ă întrucât „uman și postuman sunt construcții istorice specifice care apar din felurite configurări ale întrupării tehnologiei și culturii

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
parte, propune o teorie constructivă și pozitivă cu privire la relația dintre informație-corporalitate-postuman în cadrul contextelor identitare material-locale și al ideologiilor temporal-culturale: „Informația, ca și umanitatea, nu poate exista în afara corporalității care a făcut-o să existe ca entitate materială în lume; și corporalitatea este întotdeauna locală și specifică” (Hayles, 1999, p. 49Ă întrucât „uman și postuman sunt construcții istorice specifice care apar din felurite configurări ale întrupării tehnologiei și culturii” (Hayles, 1999, p. 266Ă. Să reținem așadar modelul postuman haylesian, pe de o

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
rupturii în evoluție, dincolo de care emerge postumanul (specii mixte sau transgenice, sisteme organic-tehnologice, clone, inteligențe artificiale etc.Ă. Un postulat contradictoriu, controversabil și vulnerabil întrucât are la bază dorința lepădării de trup și de constrângerile acestuia și simultan axarea pe corporalitate sau pe întrupare, chiar dacă în forme sintetice. De reținut că anumite valori ale umanismului modern (libertatea, egalitatea, responsabilitatea, autonomia, individualitatea și comunitarismul, rațiunea, progresul tehnologică, împreună cu limitele și semnele de întrebare ale acestora, sunt perpetuate în noua viziune tehnologistă a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
vedere mai multe considerente. În primul rând, arhetipul digital al cyberspațiului nu este decât o fantezie matematică pitagoreică: un spațiu numeric ideal al lumii prin care se propune o întoarcere la dualismul devalorizării materiei și al slăvirii spiritului, la stigmatizarea corporalității înspre triumful spiritualității. În al doilea rând, religiozitatea cibernetică este lipsită de moralitate întrucât se ghidează după principiul libertarian extrem care propune abandonarea responsabilității în lumea real-socială și care afirmă că în cyberspațiul mintal guvernează libertatea omnipotentă și nesancționată, neîngrădită

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
simțurilor și a dorințelor corporale, începând cu cartezianismul, cât și în scopul teoretizării posibilității de transmigrare a minții umane într-un creier artificial și în direcția teoretizării posibilității de destrupare, în orientarea tehnicofilozofică a transumanismului. Astfel, considerăm subiectul postuman o corporalitate empirică a simțurilor și o întrupare fenomenologică a percepțiilor la întâlnirea cu tehnologiile comunicaționale, o încorporare mentală a concepțiilor interfațate 22. Identitatea subiectului postuman este definită prin ontologia virtuală a noilor configurații caracteristice deopotrivă corpului și minții. Metafizica virtualității își

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
fluide. Pe de altă parte, evidențiază interacțiunea dialogică dintre diferite specii, reconsiderând noțiuni ale identității umane, ale subiectivității biogenetice și ale responsabilității pentru celălalt, problematici ale evoluției și ale drepturilor animalelor. În acest stadiu biodigital, al ființei intermediare și hibride, corporalitatea și natura se conjugă cu artificialitatea și tehnologia, până în pragul mutațiilor profunde în statutul artei și în domeniile vieții. În momentul în care știința operează nu doar asupra aparenței corpului, la suprafața acestuia, prin chirurgie plastică sau modelări media, ci

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
responsabilitatea pentru noua creatură. Artisticul și științificul, naturalul și culturalul-socialul, biologicul și tehnologicul, organicul și artificialul, toate aceste modele dihotomice sunt unificate pentru rediscutarea noțiunilor obișnuite, simultan biologice și artistice, de omogenitate și puritate, de unitate și identitate sau de corporalitate și predestinare. În acest context, arta transgenică a lui Eduardo Kac aduce artei noi valențe: în speță, arta devine un proces al invenției vieții, al interacțiunii social-etice cu imaginea-organism creată și al operării genetice în cadrul corporalității. Lucrarea de artă este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și identitate sau de corporalitate și predestinare. În acest context, arta transgenică a lui Eduardo Kac aduce artei noi valențe: în speță, arta devine un proces al invenției vieții, al interacțiunii social-etice cu imaginea-organism creată și al operării genetice în cadrul corporalității. Lucrarea de artă este de fapt un organism viu creat de artist prin intermediul încrucișării dintre biologie, tehnologie și societate. În același timp, acest tip de instalație transgenică exprimă următorul paradox caracteristic artei lui Eduardo Kac. Chiar dacă se înscriu în paradigma

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
privitorii-vizitatori le pot modifica local sau prin procesul de teleprezență specific Internetului. După cum am remarcat deja, arta transgenică ridică nu doar probleme ale esteticului, ci și chestiuni ale culturii și ale științei, ale manipulării codului genetic, ale vieții artificiale, ale corporalității și identității umane în genere și a celei transumane în particular. În accepția Donnei Haraway (vezi capitolul al patruleaă, iepurele transgenic creat de Eduardo Kac este un cyborg, în ipostaza de fuziune om-animal-tehnologie, un exemplu al reconfigurării practice a relației

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și mediul devin sinonime în cadrul experienței trăite, lumea nefiind situată în afara subiectului, ci fiind experimentată ca o legătură concretă cu subiectul întrupat. Fenomenologul este interesat de fuziunea dintre corp-subiect și spațiu, adică de cufundarea acestui trup în lume. Materialitatea și corporalitatea devin atributele simbiozei om-spațiu/lume: corpul este trăit ca spațiu și subiectul este imersat în cadrele acestuia din urmă. Trupul este subiectul percepției în experiența existențială. Percepția nu înseamnă gândirea obiectului perceput sau a subiectului care percepe, ci orientarea spre

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]