KorAP: Find »[drukola/base=cosmic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...311 >

7,769 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813

dorului", "Nebănuitele trepte", "Mirabila sămânță" să izbucnească dionisiacul iubirii (Catrenele fetei frumoase, Pean pentru o tânără) și a laudei vieții în plină amiază cosmică (Focuri în primăvară, Ceasul de vară). * Lirica lui Eminescu însumează cele mai largi și variate deschideri cosmice: de la nemărginitele spații revărsându-se neîntrerupt în descrierea cosmogenezei din Scrisoarea I, la spațiile abisale din Mortua est!, Rugăciunea unui dac, Melancolie, Strigoii, episodul "Orfeu" din Memento mori: de la responsabilitatea cosmică în iubire, din finalul poeziei "Pe lângă plopii fără soț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
lui Eminescu însumează cele mai largi și variate deschideri cosmice: de la nemărginitele spații revărsându-se neîntrerupt în descrierea cosmogenezei din Scrisoarea I, la spațiile abisale din Mortua est!, Rugăciunea unui dac, Melancolie, Strigoii, episodul "Orfeu" din Memento mori: de la responsabilitatea cosmică în iubire, din finalul poeziei "Pe lângă plopii fără soț": "Tu trebuia să te cuprinzi/ De acel farmec sfânt/ Și noaptea candelă s-aprinzi/ Iubirii pe pământ." la responsabilitatea geniului pe de o parte față de lumea care l-a adoptat prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe". În poezia Și dacă..., mișcări astrale conferă certitudine și perenitate sentimentului uman, iar în La steaua, fuga astrală în mers indefinit simbolizează durabilitatea eternă a iubirii. Și, în final, sentimentul singularizării cosmice, al refacerii prin iubire a Unului primordial: Două inimi când se-mbină,/ Când confund pe tu cu eu,/ E lumină din lumină,/ Dumnezeu din Dumnezeu". Luceafărul este un adevărat compendiu de deschideri și dinamici cosmice: zborul astrului către lumea umană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
Și, în final, sentimentul singularizării cosmice, al refacerii prin iubire a Unului primordial: Două inimi când se-mbină,/ Când confund pe tu cu eu,/ E lumină din lumină,/ Dumnezeu din Dumnezeu". Luceafărul este un adevărat compendiu de deschideri și dinamici cosmice: zborul astrului către lumea umană, zborul lui Hyperion către demiurg, mările de lumină din jurul acestui zbor, totul polarizând în jurul celor trei dialoguri de amplitudine de asemenea cosmică: Cătălina luceafăr: înfruntarea dintre creat și increat, noroc-moarte și nenoroc-nemoarte; Cătălina-Cătălin: confruntarea dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
lumină,/ Dumnezeu din Dumnezeu". Luceafărul este un adevărat compendiu de deschideri și dinamici cosmice: zborul astrului către lumea umană, zborul lui Hyperion către demiurg, mările de lumină din jurul acestui zbor, totul polarizând în jurul celor trei dialoguri de amplitudine de asemenea cosmică: Cătălina luceafăr: înfruntarea dintre creat și increat, noroc-moarte și nenoroc-nemoarte; Cătălina-Cătălin: confruntarea dintre aspirația uranică și cea telurică; Demiurg-Hyperion: eonul cere norocul omenesc al iubirii, dar demiurgul refuză, din două motive: pe de o parte, nimicnicia lumii umane, pe de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
artă autentică este transformarea unui amalgam disparat idei, cuvinte, forme, culori, sunete într-o structură articulată, unitară. Tensiunile ideatice și formale ale organizării interne într-un poem, tablou, piesă muzicală realizează un microcosmos perfect, condensând și iradiind totodată macrocosmosul. Organizarea cosmică a operei de artă constituie forma ideală pentru receptarea sa și persistența în anamneză. Ca atare, într-un poem, alături de deschiderea și vibrația cosmică, la această organizare contribuie: pe de o parte, logica internă a ideației, condusă conclusiv, iar pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
într-un poem, tablou, piesă muzicală realizează un microcosmos perfect, condensând și iradiind totodată macrocosmosul. Organizarea cosmică a operei de artă constituie forma ideală pentru receptarea sa și persistența în anamneză. Ca atare, într-un poem, alături de deschiderea și vibrația cosmică, la această organizare contribuie: pe de o parte, logica internă a ideației, condusă conclusiv, iar pe de altă parte, metrica, știința rimelor și expresivitatea fonică a vocalelor, inducând lumină, suiș, durere, cădere, întunecare. Logica internă a unei creații poezie, artă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
parte, logica internă a ideației, condusă conclusiv, iar pe de altă parte, metrica, știința rimelor și expresivitatea fonică a vocalelor, inducând lumină, suiș, durere, cădere, întunecare. Logica internă a unei creații poezie, artă plastică, muzică, filozofie este reflexul sentimentul totalizării cosmice. Acționează un simț înnăscut al ordinei, o capacitate apriorică necunoscută intervine, de mare acuratețe și finețe, atingând absolutul la geniu. Reușitele superlative survin spontan, prin ceea ce s-a numit dicteu, un proces abisal fulgurant, de o siguranță infailibilă, al cărui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
perla concentrat de lumină și spiritualitate. "Armonia sferelor" respiră în muzica lui Bach, armonia sufletească cea mai pură, mai elevată în muzica lui Mozart, lupta prometeică dintre om și destin, cu triumful final al omului, în creațiile lui Beethoven. Sentimentul cosmic reunește simțul armoniei, al unui întreg perfect structurat, cu fiorul nemărginirii și etica proiectării în universul valorilor. Lectura cosmică a unui poem, a unui tablou, a unei piese muzicale necesită "instinctul metafizic", de care vorbește Eminescu. Este una din marile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
elevată în muzica lui Mozart, lupta prometeică dintre om și destin, cu triumful final al omului, în creațiile lui Beethoven. Sentimentul cosmic reunește simțul armoniei, al unui întreg perfect structurat, cu fiorul nemărginirii și etica proiectării în universul valorilor. Lectura cosmică a unui poem, a unui tablou, a unei piese muzicale necesită "instinctul metafizic", de care vorbește Eminescu. Este una din marile bucurii ale spiritului. Ea ne pune în prezența celei mai înalte ființări a noastră și a lumii. Pierderea sentimentului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
a unui tablou, a unei piese muzicale necesită "instinctul metafizic", de care vorbește Eminescu. Este una din marile bucurii ale spiritului. Ea ne pune în prezența celei mai înalte ființări a noastră și a lumii. Pierderea sentimentului și a răspunderii cosmice constituie una din dramele culturii actuale. Stare poetică și deschidere vizionară Poezia noastră populară se desfășoară pe coordonate cosmice. Amintim doar că Luceafărul a fost inspirat de un poem din folclor. Cosmicul, cu aspectele sale complexe, apare cel mai evident

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
ale spiritului. Ea ne pune în prezența celei mai înalte ființări a noastră și a lumii. Pierderea sentimentului și a răspunderii cosmice constituie una din dramele culturii actuale. Stare poetică și deschidere vizionară Poezia noastră populară se desfășoară pe coordonate cosmice. Amintim doar că Luceafărul a fost inspirat de un poem din folclor. Cosmicul, cu aspectele sale complexe, apare cel mai evident în Miorița. Orizontul în care are loc balada nu se limitează la priveliștea edenică din primul distih ("Pe-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
și a lumii. Pierderea sentimentului și a răspunderii cosmice constituie una din dramele culturii actuale. Stare poetică și deschidere vizionară Poezia noastră populară se desfășoară pe coordonate cosmice. Amintim doar că Luceafărul a fost inspirat de un poem din folclor. Cosmicul, cu aspectele sale complexe, apare cel mai evident în Miorița. Orizontul în care are loc balada nu se limitează la priveliștea edenică din primul distih ("Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai"), ci are rază infinită. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
priveliștea edenică din primul distih ("Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai"), ci are rază infinită. Un univers multivalent de coloratură aparte, dezvoltând deschiderea vizionară a poetului anonim. În Miorița se pune o problemă filozofică fundamentală integrarea cosmică a omului. Această integrare se operează prin nunta cu moartea, înțeleasă aici drept simbol și anume, simbolul comuniunii universale, al contopirii omului cu Natura cu elementele care-i înscriu spațiul fizic și sufletesc: la planul terestru, plaiul luminos ca o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
inițiale ("spațiu ondulat", absolutizat în mod nefericit de Lucian Blaga, pentru care el ar constitui orizontul matricial specific culturii românești) reprezintă poarta de aur prin care are loc trecerea într-un cosmos feeric, de legendă. Căci în viziunea populară integrarea cosmică este posibilă sub semnul miticului. Numai în mit este cu putință comuniunea cu lumea, numai așa lucrurile dobândesc același limbaj spiritual, numai așa păstorul poate vorbi cu oaia năzdrăvană și se poate uni cu "mireasa" lumii. Viziunea din Miorița cuprinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
și care se încheie profund amar: "E funesto à chi nasce il di natale" "este funestă ziua de naștere pentru cel care se naște", reducând astfel la nimicnicie vastul spațiu selenar pustiu care se întinde în celebrul poem în contrast cu nemărginirea cosmică, astrală, desfășurată în Miorița. * Este bine cunoscut de asemeni faptul că viziunea cosmică reprezintă una din trăsăturile esențiale ale creației eminesciene. Acest fapt nu numai pentru că orizontul în care se desfășoară trăirea poetică este nemărginit, ci pentru că această trăire este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
natale" "este funestă ziua de naștere pentru cel care se naște", reducând astfel la nimicnicie vastul spațiu selenar pustiu care se întinde în celebrul poem în contrast cu nemărginirea cosmică, astrală, desfășurată în Miorița. * Este bine cunoscut de asemeni faptul că viziunea cosmică reprezintă una din trăsăturile esențiale ale creației eminesciene. Acest fapt nu numai pentru că orizontul în care se desfășoară trăirea poetică este nemărginit, ci pentru că această trăire este văzută la scară și în iradiere universală. Gândirea pe marile coordonate reiese în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
sens măiestria cu care sunt plasticizate geneza și stingerea lumilor din Scrisoarea I, sau iradierile nemărginite din Luceafărul. Este ciudat și ține de mania asociațiilor erudite sonore, faptul că s-a căutat peste hotare originea viziunii spațiale infinite eminesciene, viziunea cosmică a autorului Luceafărului. În realitate, această origine nu se află nici în Estetica transcendentală din Critica rațiunii pure nici în Vedele sacre. Filozofia kantiană a spațiului și timpului precum și gândirea veche indiană, impregnată de spiritul incomensurabilului, au venit în consonanță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
Luceafărului. În realitate, această origine nu se află nici în Estetica transcendentală din Critica rațiunii pure nici în Vedele sacre. Filozofia kantiană a spațiului și timpului precum și gândirea veche indiană, impregnată de spiritul incomensurabilului, au venit în consonanță cu viziunea cosmică a poetului. La Eminescu perspectiva spațio-temporală nu reprezintă un fundal inert, un decor neparticipant, ci orizontul necesar, activ, singurul în care se puteau mișca liniile de forță ale gândirii sale. Sentimentul cosmic este un element organic, care arhitecturează poemele. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
spiritul incomensurabilului, au venit în consonanță cu viziunea cosmică a poetului. La Eminescu perspectiva spațio-temporală nu reprezintă un fundal inert, un decor neparticipant, ci orizontul necesar, activ, singurul în care se puteau mișca liniile de forță ale gândirii sale. Sentimentul cosmic este un element organic, care arhitecturează poemele. Și este structural poemelor pentru că era structural lui Eminescu, așa cum este structural poeziei populare. În spiritul baladei Miorița, în creația noastră a originilor, se află izvorul viziunii eminesciene. Dacă majoritatea poemelor lui Eminescu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
află izvorul viziunii eminesciene. Dacă majoritatea poemelor lui Eminescu deschid perspective în stare să ne interiorizeze infinitul cerul, stelele, luna, marea venind să lărgească dintr-odată spațiul poetic acest infinit, nu rămâne exterior, ci are funcție bine definită acela al cosmicului ca modalitate de expresie lirică, de trăire poetică. Dimensionarea cu nemărginire a momentului poetic are rolul de a conferi acestuia valoare universală, și anume, de a ne induce fiorul eliberării radicale a spiritului. Astfel, luceafărul dezmărginește spațiul sufletesc al Cătălinei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
ochii ei albaștri/ Toate basmele s-adună") care face posibilă ca și în balada vrânceană, comuniunea nemijlocită cu lucrurile. La Eminescu miticul are rolul de înveșnicire feerică a realului, transformându-l în prezent etern. * Se poate contura mai bine viziunea cosmică eminesciană referindu-ne la lirica lui Tudor Arghezi și Lucian Blaga. Autorul Cuvintelor potrivite, manifestă o pregnantă tendință de a reduce dimensiunile mari. Infinitul, veșnicia, azurul, stelele devin apropiate, intime, pe măsura micilor lucruri. Calea pe care o urmează Arghezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
necuprins în favoarea măruntelor cuprinsuri este consecința unei atitudini filozofice, definitorie pentru Arghezi: aceea de a acorda lucrurilor zilnice și micului tipar în general valoare primordială în univers. Ca și la Eminescu, la poetul din Lancrăm totul se petrece pe plan cosmic. Un element, un fapt cu rezonanță de nemărginire transmută lucrurile printr-o magie rară în peisajul albastru al nesfârșiri: "Inima tresare și răspunde-n Ursa Mare"; ".Oaspeți suntem/ în tinda luminii/ cu cerul vecini"; S-a întors, ah! în lume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
infinita depărtare: "A iubi aceasta vine/ tare de departe-n mine"; pe cerbul "cu stea în frunte" nu "crângul cu ciutele" nici "cărarea cu iezerul" îl cheamă, ci "depărtările... erele, sferele". Ca și la Eminescu, nemărginirea dă proporții de eveniment cosmic iubirii și celorlalte stări sufletești: În ceasul acela de alchimie cerească/ silirăm luna și câteva stele/ în jurul nostru să se învârtească"; "Patimă fără păcate/ ne răstoarnă-n infinit". Dar cosmicul este la Blaga de natură mitică, un spațiu al povestei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
sferele". Ca și la Eminescu, nemărginirea dă proporții de eveniment cosmic iubirii și celorlalte stări sufletești: În ceasul acela de alchimie cerească/ silirăm luna și câteva stele/ în jurul nostru să se învârtească"; "Patimă fără păcate/ ne răstoarnă-n infinit". Dar cosmicul este la Blaga de natură mitică, un spațiu al povestei: "O, lumea este o albastră haină/ în care ne cuprindem strânși în taină,/ ca vara sângelui să nu se piardă,/ ca vraja basmului mereu să ardă". Astfel transferul mitopeic devine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]