991 matches
-
eram copilă, mergeam la noi în baltă, la bunici, de fapt, la Vorona, pe lângă Botoșani, și prindeam raci. Îi scoteam așa, de cleștii lor, din bortele lor, pișcau, dar îmi plăcea. Mă cufundam în apă, era un mal lutos cu cotloane de raci și-i scoteam de acolo. Mâncam și eu, mai demult. Cu o scordolea după tot dichisul... — Așa, da, văd că știi rostul racilor, a râs ea. Cu mujdei din nuci pisate, cu pesmet, cu usturoi, frecate bine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înfiorau trecerile dintr-o poartă în alta, pe sub grele bolți, pe lângă muri doar în parte dărâmați. Încă mai păstrau pereții aceia urme de fum, de mucigaiuri, mirosuri grele de jeg și cărămidă spartă, cu damfuri de pivnițe, întunecimi țâșneau din cotloane cu bârne arse. Erau aievea sau doar mintea mea le deslușea în tencuiala scorojită inscripțiile scrijelite cu litere șchioape, găurile îndelung râcâite, piroanele masive de care mai atârnau capete de funii, fierăraie și sârmăraie, lanțurile și zdrențele de pături, hârtiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un fel de zgârci elastic care le scoate și le aruncă iarăși în mine, lăsându-mă doar să le urmăresc irizările pale în scrânciobul dusului meu de gând. Un fel de raci, cuvintele mele, scoase de un prunc neștiutor din cotloanele lor ascunse, nepăsător la mușcătura lor, nepăsător la cleștii lor, care pătrund adânc în carnea degetului care scrie, sângerându-l, așa cum sufletul nu mai poate de mult face. Scrii și doare doar degetul mușcat de cuvinte... Urmăream, idiotizat, jocul fetișcanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Cișmigiul, ne așezam pe o bancă de lângă lac și așteptam să apară veverițele. Nu-i plăcea nici ei să stăm pe banca mea. Nici eu nu mă îndemnam să o conduc într-acolo. Nu întârziau să apară veverițele. Aveau probabil cotloanele lor undeva prin scorburile bătrânilor arbori dinspre lac și țâșneau, jucăușe, când zornăiam punga cu alune. Le aruncam câteva și țopăiau agitate să le găsească, zorind apoi să le ducă în cămările lor. Ester povestea amuzată că, în copilărie, pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
puternică decât misterul ascuns, că voi putea zburda la nesfârșit, în necuprinsul ei. Că nu mă voi pierde niciodată. Că voi sfârși prin a o birui. Credeam că voi învinge Biblioteca, fiindu-mi menit să o îngenunchez, descoperindu-i toate cotloanele. După mai bine de treizeci de ani, îmi dau seama, tot mai uimit, cât de nevolnice gânduri m-au cutreierat. Cât de fără de minte m-am avântat într-o lume ale cărei legi nu le știam și căreia, supremă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fotografii. Simt cum mă preling într-o pagină de vreme, undeva într-o frază de subsol sau într-un început de pagină. Ca un fluid (metal? ceară?) turnat într-o formă, căutându-și trup în marele trup, strecurându-se în cotloane spre a se răci, spre a amorți, spre a se odihni. Sunt un fel de plumb al zețarului de demult, turnat în tiparul câtorva cuvinte, tot mai rece plumb, tot mai reci cuvinte, tot mai măcinată matrița gândului împietrit. Simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vitrine pe care, altfel, peste an, nici nu le zăresc. Deprinderea de a contempla, mai ales, mizeria orașului. În această dimineață obosită, parcă cea mai obosită a anului. Când orașul, amorțit, pare a fi fugit din sine, retrăgându-se în cotloane neștiute spre a se pregăti pentru dezlănțuirea de la noapte. Parcă pentru a-și linge rănile de peste an și a mai pune un strat de fard peste coșcovelile amărăciunii. Cobor, ca de obicei, spre Cișmigiu, privind peste umăr la mine, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de sare zgrunțoasă de săreau steluțe puzderii. Un alt bătrân, orb, într-o manta cenușie, soldățească, de demult, îl acompania la muzicuță pe cel ce citea, îngânând troparul, melodie mai mult bănuită, stinsă, izvorând ea însăși, temătoare, din ascunzișuri și cotloane de întuneric, din oboseli și pătimiri, ridicându-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-o bună zi un unchi de-al ei care prin ’37-’38 lucrase la cenzură. Apoi fusese dat afară. Simpla rostire a cuvântului cenzură îmi stârnea frisoane de spaimă. Știam prea bine ce era cenzura, cum cotrobăia prin toate cotloanele textului (începusem deja să public câte ceva), cum construia ea însăși din interdicții, suspiciuni și amenințări un text cu aparență de adevăr. Mi-era teamă de cenzură, de puterea ei nevăzută, ocultă, pentru că știam, simțeam că-mi modifica însuși textul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
asta... Așa, femeiască. Va arăta spre pântece. — Se mai moare încă în România noastră scumpă din d-astea... Mă va privi atentă, studiindu-mă, încercând parcă tot să-și amintească ceva, orice, despre mine. Să mă scoată de undeva din cotloanele sufletului ei, să mă despoaie și să vadă ce păstrez, încă ascuns, la rândul meu, din timpul acela de demult. Va ofta. — Cred că a făcut aceeași facultate cu tine. Ați terminat cam în același timp. Poate chiar ți-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe care pernele încă mai erau răsturnate, așa cum stătuse ea între ele. Îmi voi turna un pahar de vin și, ridicându-l, voi face gestul de a ciocni cu toți cei de față, întrebând: — Ei, nu cântă nimeni? Orbul, din cotlonul lui, tresare. Își anină albul toiag de un raft al bibliotecii, scotocește în buzunarul de la piept și scoate o muzicuță. O mângâie ușor, de parcă ar vrea să o încălzească, apoi și-o duce la buze. Trage puternic aer în piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca pe Fernando, restul băieților Îl considerau ceva mai puțin decît un lacheu nedorit, mișuna singur prin grădini și curțile interioare, fără să intre În contact cu nimeni. De atîta rătăcit prin colegiu, ajunsese să știe pe de rost toate cotloanele edificiului, tunelele din pivnițe, pasajele ce urcau În turnuri și tot soiul de tainițe labirintice de care nu-și mai amintea nimeni. Era lumea sa secretă și refugiul său. Avea mereu la el un briceag sustras din sertarele lui taică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
niște nenorociți. Niște flecari... Faceți umbra pământului degeaba...” „Cum Îndrăzniți să vorbiți astfel despre Oliver? L-ați cunoscut măcar? Aveți idee cum arată?” „Nu l-am cunoscut și nici nu am nevoie. I-auzi, vine unul, naiba știe din ce cotlon uitat de Dumnezeu, ca să-i netezească drumul lui Mesia la Judecata de apoi...” „Chiar așa”, zise Bikinski. „Oliver nu-i orișicine. A studiat informatica și, pe cont propriu, a descoperit formula nemuririi...” „Prin urmare, Oliver e nemuritor?” râse starețul, agitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nu mai fusese reîntronată. Bălăriile continuau să atace toate aceste rămășițe ale unei gospodării ce fusese probabil Înfloritoare cândva, astfel că fâșia de troscot dintre șleaurile roților de căruță se lărgea nestingherită. Existau desigur și alte drumuri prin curtea aceea, cotloane, unghere, culcușuri, și el se Încăpățâna să le tot cotrobăie pe toate, să se ascundă prin ele, să se scurgă neștiut dintr-unul Într-altul, să se piardă și să se lase apoi căutat ore În șir de vocea plângăreață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
mai departe, frumuseți divine se afundă, înstrăinându-l pe om de rostul său și de Creatorul său, Dumnezeu, Tatăl Atotștiitorul, Făcătorul Cerului și al Pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Catapeteasma neamului nostru creștin se clatină. „Desfrâul se desfată în tainice cotloane”. Nemunca și ferocea sete de îmbogățire pe seama altuia întunecă mintea celor fără de Dumnezeu. Cel drept se ofilește așteptând. Nu mai există dragoste omenească, iubire față de aproapele. Omul de altădată, de înaltă trăire și sănătate morală, a dispărut într-o țară
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
zilelor noastre „îndrăgi-i-ar ciorile și spânzurătorile”, ca și cei din trecut, porniți pe jaf și stricăciune, grași și rotofei, doldora de euro, nemunciți, pierduți în fabuloasele averi, buimăciți de grija de cum să-și mai dosească jaful, în tainice cotloane, rod din carnea cât a mai rămas a bietului român sărăcit, macină și doboară temeiurile noii rânduieli umane pentru care s-a dat sânge și morminte. Noi, legionarii, am slujit lui Dumnezeu și legilor Sale. Dreptul la credință e mai
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
mai dorești nimic altceva, eu îți spun noapte bună, fiindcă m-aș duce la culcare, că o zi de stat numai în picioare îmi ajunge - a vorbit hangiul. ― Noapte bună, jupâne - a răspuns lotrul, cu ochii fierbinți umblând prin toate cotloanele, poate-poate a zări-o pe hangiță. Și nu mică i-a fost mirarea când, ieșind, a găsit-o afară, chiar în fața ușii hanului. ― Ce faci aici, frumoaso? - a întrebat-o el, cu mâinile întinse, gata s-o îmbrățișeze. ― Da’ ce
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de la păsările migratoare ale căror stoluri pe cerul toamnei ne umplu privirea de nostalgie. Pe mine drumurile gândului mă purtau spre mătușa de poveste. În jocul de-a v-ați as cun selea cu timpul, ea se pitea prin feluritele cotloane ale tre cu tului, dându-mi un mic răgaz s-o ajung. După o clipă însă, dispărea fără veste. Îi dădeam de urmă numai când izbuteam să dibui, ca la lumina unui fulger, sensul trăirilor ei. Calea se desfăcea încontinuu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
stil Tudor, e cu două etaje. Ridicată la începutul secolului, era tipul de conac-castel suburban, cochet dar și impozant, construit de un agent bancar sau de proprietarul unei mori relativ prospere, pentru familia sa, recent îmbogățită. Pe undeva, prin vreun cotlon retras, stă la pândă doamna Privett-Clampe. În altă parte, există un număr de birouri folosite intermitent de secretare și ofițeri politici tineri. Într-unul din ele, la o distanță confortabilă de acea zonă unde bântuie soția sa, maiorul Privett-Clampe a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de la păsările migratoare ale căror stoluri pe cerul toamnei ne umplu privirea de nostalgie. Pe mine drumurile gândului mă purtau spre mătușa de poveste. În jocul de-a v-ați as cun selea cu timpul, ea se pitea prin feluritele cotloane ale tre cu tului, dându-mi un mic răgaz s-o ajung. După o clipă însă, dispărea fără veste. Îi dădeam de urmă numai când izbuteam să dibui, ca la lumina unui fulger, sensul trăirilor ei. Calea se desfăcea încontinuu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
legământ La căpătâiul vieții, al toamnei fără nume Când ireal mai naște o taină pe pământ... Când ploaia se-ntețește și norii stau să cadă întunecând albastrul din ochii tăi de cer, împrăștii rugăciune și lacrimi în cascadă Și luminezi cotloane ascunse-n frig și ger... Ți se închină versuri și serenade cântă, Desprinsă este luna din culcușu-i celest, Cuvântul prinde viață în cel ce nu cuvântă, Te strâng în brațe fiii în cel mai tandru gest... Și primăveri se joacă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
aibă în privința asta exercițiu. Năpădiră la catedră, astupînd catalogul cu caietele lor, se urcară pe pervazul ferestrelor, în picioare pe bănci, iar cei mai mulți se trîntiră cu burta pe podea. Fiecare își dobîndea locul cu bușaie și amenințări feroce. Într-un cotlon de lîngă sobă, altul ridicase genunchii ca pe-o masă la gură. În chip obișnuit stigmatizați de către învățătorul lor, șapte copii se ridicaseră în picioare: niciunul nu știa să scrie. Dealtfel chiar cea mai bună școlăriță de abia putea silabisi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ca prin farmec. Tovarășul Șoptelea făcu oțărît: - Ce dracu, parc-am fi tătari! Unde s-or fi mistuit ăștia? - S-au dus la Ucigă-l crucea pe pustii! Nici moșneagul, nici ginerii nu-s acasă, constată cu năduf, după ce cercetase cotloanele, bădia Nică. O femeie din vecini ieși somnoroasă ca să zvîrlă cu bulgări în cîine. Cînd mi s-a părut că tovarășul Șoptelea e dur, mă înșelasem. Deși șezuse toată toamna la Dobrina, n-a putut zmulge mai mult de treizeci
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
În cât mai multe cuvinte și În cât mai multe litere, de câte unul care aștepta jos, lângă saltea. Poreclele erau toate răutăcioase, așa că la Începutul Întrecerii de batjocuri au fost folosite numai ele. (Dacă te Încearcă oarece curiozități prin cotloanele Împânzite de păianjeni ale nepermis de secului tău dovleac, află că mie Îmi spuneau Ectoraș - adică un soi de cățel inofensiv, prostănac și papă-lapte. Diminutivul cu usturimi de ocară nu venea de la eroul grec - habar n-aveam nici eu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de la mama, centura de ostaș a tatei cu care În chip pedagogic mă altoia, lacrimile, primul meu abecedar, hârtiile mele de măiastre poeme Înnobilate, viața strămoșilor mei, viața mea, totul. Însă nici o sumă nu poate compensa Îndeajuns izgonirea Muzei din cotlonul ei albastru. Nu mai pot scrie poezie desăvârșită, nu mai pot picta cu har zeiesc. Ar fi fost de bun-simț să mă omorâți și pe mine, căci de aici Încolo voi fi un mort viu. Mi-ați ucis inspirația, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]