1,970 matches
-
de mistere încercăm s-alergăm după el scormonind colțurile viselor stricăm pănze de păianjeni îndrăgostiți navigând pe arterele clipelor obosiți de oceanul de bine ne luăm la harță cu eternitatea excesivă și facem balans echilibrului scurtând euforia cumplitului în tunetul crăpăturilor diurne Referință Bibliografică: VIS ÎNCURCAT / Daniela Tiger : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1038, Anul III, 03 noiembrie 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Daniela Tiger : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu
VIS ÎNCURCAT de DANIELA TIGER în ediţia nr. 1038 din 03 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/372282_a_373611]
-
în lupta contra timpului și a solului, scoteam rădăcini lungi și lemnoase, uneori în astfel de expediții dădeam din greșeală peste lăcașurile furnicilor și ale altor viețuitoare subpământene. Odată am dat peste culcușul unor pui de cârtiță. Stăteau, într-o crăpătură de pământ, niște animale minuscule. Cum se zbăteau ele așa, fără blană și fără ochi, păreau niște purceluși. Pielea lor era roșiatică. Mult timp am crezut să există și porci de pământ, pe care-i naște pământul, animale foarte asemănătoare
PTIUUU’, SĂ NU TE DEOCHI! de DANIEL SAMUEL PETRILĂ în ediţia nr. 2262 din 11 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375635_a_376964]
-
ele. GuiGui ne dă o minunată lecție de viață, viața continua cu toate vicisitudinile ei, si trebuie să căutăm curcubeul și rază de soare chiar și în mijlocul furtunii! Privind-o pe GuiGui, îmi reamintesc citatul lui Leonard Cohen: Există o crăpătura în orice, doar așa poate să pătrundă lumină"...suntem făcuți cu toții după chipul și asemarea Să, și suntem copiii Lui, cu toate defectele noastre, El ne iubește așa cum suntem și chiar din cioburi poți crea ceva frumos! Vă invit să
GUIGUI ZHENG, PIANISTA FARA DEGETE de MARA CIRCIU în ediţia nr. 209 din 28 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/369274_a_370603]
-
gest. Icar Închis în labirintul chiar de Dedal creat Icar se zbate-nnebunit să scape. Simte că libertatea dorită e aproape, chiar dacă pare că e-nmormântat. În jur sunt numi ziduri ce parcă sunt de fier. Nu a găsit măcar o crăpătură și din mult adorata, mirifica natură nu vede decât petece de cer. Pe ziduri erau cuiburi de-albine și Dedal a început să facă-aripi de ceară. cu ele izbutiră cei doi să iasă-afară în zbor superb, aproape ireal. Îndrăgostit de
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1538 din 18 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374223_a_375552]
-
dărui, prin vânt, Prin timpuri de lumină sau ceață, Peste cer și valuri îți porți al tău dor, Pe aripile tale ducând mereu în zbor, Câte o sămânță, care va rodi în duh și adevăr. În al tău zbor, prin crăpăturile stâncilor, Din iubire cresc rădăcini, prin care să redescopăr, Cum izvorăște, Apa cea vie. Prin a Ta revelație, reînvie întreaga creație, La o primăvară dulce, a Fiul Tău iubit. Glasul Tău Doamne, ne ridică din neființă, Făcând să crească din
UMBRELE CAILOR (POEME) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2203 din 11 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377690_a_379019]
-
precădere antropofili, manifestând preferințe pentru construcțiile umane. De regulă, aceștia sunt întâlniți în poduri, mansarde, turnuri de biserică, beciuri, case părăsite, ruine, morminte, sub podurile de peste ape etc. Ei se adăpostesc în cele mai ascunse locuri, ca diversele fante și crăpături de la nivelul acoperișului sau dintre îmbinarea cornișelor, în nișele dintre țigle, în unghiurile formate de grinzile podului, sub panourile de lemn, lambriuri, precum și în spațiile interstițiale ale zidăriei sau în cele formate la îmbinările dintre grinzi și perete. Îi putem
Mamifere cu aripi by Emilia Elena Bîrgău () [Corola-publishinghouse/Science/1647_a_3099]
-
tot spații deschise, dar se agață de regulă de perete și cu gheara primului deget al aripilor. Adesea, lilieci caută nișe și adâncituri în pereți, în care se fixează cu ușurință. În schimb, Myotis nattereri, M. bechsteinii ș.a. pătrund în crăpături, iar speciile genului Pipistrelus preferă fisurile foarte înguste, intrând în contact intim cu substratul. Plecotus auritus și Barbastella barbastellus nu hibernează decât excepțional în zonele profunde ale peșterilor, ei petrcându-și o mare parte din iarnă aproape de intrare sau chiar în
Mamifere cu aripi by Emilia Elena Bîrgău () [Corola-publishinghouse/Science/1647_a_3099]
-
le plătească". În 1886, călătorul francez Émile de Laveleye notează în legătură cu locuința țărănească: Aproape nici un mobilier, cîteva taburete, dar totdeauna o ladă mare pentru a pune în ea hainele de sărbătoare; în general, lipsesc coșurile; fumul iese cum poate prin crăpăturile acoperișului. Este considerat sănătos și, de fapt, are calități antiseptice, deoarece îndepărtează insectele de pe jamboane. În orice caz, fumul îndepărtează țînțarii, ceea ce este un lucru bun. În concluzie, nici o bucurie, nici un confort. Coliba negrului din Africa centrală este mai bine
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
subterane se situează în zone nelocuite nu implică probleme deosebite, însă când peste aceste zone trec căi de comunicație sau există localități, ele în mod direct sunt afectate în timp, de efectele negative ale acestor activitâți umane. Clădirile vor prezenta crăpături, terenul pe care s-a construit își schimbă caracteristicile geotehnice, în majoritatea lor devin instabile, generând chiar alunecări de teren (exemplu: Ocnele Mari). Soluția trebuie rambleate cu steril, lăsați palieri de siguranță activitate ce se face controlat în urma unor studii
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3158]
-
infinită lucrarea minunată se nalta Cu suferință și cu grijă, Lume de Aur cu portale-n jurul cerurilor Și săli și încăperi cu colonade ce primeau astrele, cele în veci rătăcitoare. Zidire de aur minunată, multe ferestre, multe uși. Și multe crăpături lăsate înăuntru și afară în vastul neștiut. 245 Sub bolțile și zidurile sale, nemișcate, Fost-au închise cerurile, si spirite-și plîngeau robia noapte și zi, Si se-arătă Divină Viziune în hainele de sînge-ale lui Lúvah. Astfel găoacea Lumii
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
călăuzi mîna Divină, Căci fu nemărginita calea și-ntunecată de temute Arderi, Si de îngrămădiri de stînci care-ncruntate-n hăuri se uitau, bezmetice-nvîrtindu-se În jurul Iazurilor de foc168 în afunzimea-ntunecoasă, ruinele lumii lui Urizen. 180 Adesea ședea el într-o întunecată crăpătura și rînduindu-și cărțile, Sau cufundat în somn dormea cum spirite nemuritoare dorm, trudit în tînguioasa-i Stare-ntunecată vrednica de plîns; apoi se înalță, privea și medita asupra Groaznicei călătorii, cu ochii cercetînd sfera următoare, desi îndepărtată foarte; Apoi țîșnea în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
nici nouri și nici stea; Și totuși el, cu globul sau de foc imens în mînă să cutezătoare, Nainte se purta prin văile Înfricoșate, urcînd și coborînd, Peste măsură istovit, sau cuteza să se avînte în zbor greu peste întunecoase crăpături, Ori în prăpăstii-ntunecoase, sau cu durere și-uriașă cazna suí 290 Pîn' ce văzu lumea lui Los de pe-Ascuția stîncă-a lui Urthona Și auzit-a tot mai deslușit urletele lui Orc cel roșu. Și îndoindu-și nemuritoarele strădanii, prin
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
o cheme. Ea o chema, dar nimeni nu-i putu răspunde și doar ecoul vocii ei se-ntoarse: 500 "Unde e oare glasul lui Dumnezeu care chematu-m-a din roua cea tăcută? Unde e Domnul Valei? te-ascunzi în crăpături de stîncă? De ce să te ascunzi de Vala, de sufletul care lăsat în părăsire rătăcește?" Ea înceta, si raze-n juru-i străluciră că slavă dimineții, Si se nalta afar' din rîu și își încinse de-aur cingătoarea. 505 Și-acum
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
inelat. În mare număr rădăcinile răzbesc prin trainicele stînci, croindu-și drumul, 605 Chiuie de bucuriile ființei; marile tulpini Pe munți se nalta tulpina de tulpina; tritónul cel cu șolzi afar' din piatră Se tîraște, si musca înarmata sare din crăpătura stîncii, Paianjenul, si Liliacul țîșnesc din țină întărită, strigînd Unul la altul: "Ce sîntem, și bucuria și-ncîntarea noastră de unde este? 610 Iată, micuțul mușchi începe să rasară, si buruiana cea plăpînda Se furișează-n jurul tainicului nostru cuib". Turme luminează
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
duce la viață"), la nivel simbolic, este astfel transformat de Hristos în sîngele nemuririi, viața veșnică. 134 "The Marriage of Heaven and Hell", 14 (BCW: 154) ("omul s-a-nchis pe șine, pîn' ce va vedea lucrurile toate prin strimte crăpături ale cavernei sale"). 135 All Religions are One (BCW: 98): "the forms of all things are derived from their Genius, which by the Ancients was call'd an Angel & Spirit & Demon." 136 "Annotations to Șir Joshua Reynolds's 'Discourses' " (1808
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
plătit, Sparafucile, isi practică meseria infama. Se face noapte. Rigoletto și Gilda se afla lângă han, iar tânăra față își implora tatăl să îl cruțe pe Duce, evocând dragostea lor reciprocă. Rigoletto o conduce lângă un perete unde printr-o crăpătura se poate vedea interiorul hanului. El o invită pe Gilda să privească, iar aceasta poate vedea îngrozită cum omul pe care ea îl iubește, deghizat în ofițer de cavalerie, intră în această spelunca și i se adresează lui Sparafucile cerând
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
plece, iar Sparafucile este fericit să-l conducă în camera de la etaj, unde urma să-și petreacă noaptea. Furtună este din ce in ce mai puternică în momentul în care își face apariția Gilda travestita în bărbat. Ea se apropie de han, privește prin crăpătura din zid și aude cum Maddalena îi cere fratelui ei să-l ucidă pe bătrân și să-l cruțe pe frumosul necunoscut. În primă instanță Sparafucile refuză, dar presat de sora lui, acceptă un compromis care să nu-l priveze
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
s-a culcat cățelul vecinii pe vâzdoagele mele!”), a merilor, vișinilor, zarzărilor și prunilor („Vântul a mai rupt o cracă!”), a tufelor de vie („E slabă recolta anul acesta!”), a ierbii („Iar trebuie să vină băieții să o cosească!”), a crăpăturilor din casă („S-ar putea să fac altă casă!”). Mergi la serviciu destul de satisfăcut și liniștit. Până ce ajungi acolo. Această locație devine și un loc geometric al breslei pe care cu modestie o reprezint. Mulți reprezentanți ai școlii ieșene de
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
bucată de carne de vită. Procesul este unul lent în care "activitatea oamenilor, surplusurile pe care ei le schimbă, trec încetul cu încetul prin această breșă îngustă, tot atât de anevoios la început cum trecea cămila din scripturi prin urechile acului. Apoi crăpăturile se lărgesc, se înmulțesc, iar societatea devine la capătul cursei o societate cu piață generalizată"224. O consecință, dar și o cauză a diviziunii muncii sociale o constituie creșterea cantității de muncă, antrenarea tot mai multor oameni în procesul muncii
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
din ariile sociale nestructurate. Acuzația de vrăjitorie este un mijloc de a exercita controlul acolo unde formele practice de control sunt inoperante. Vrăjitoria, prin urmare, este plasată În non-structură. Vrăjitorii sunt echivalentul social al gândacilor și păianjenilor care trăiesc În crăpături sau În colțurile dintre ziduri. (M. Douglas, 1965, p. 102) Cercetările antropologilor și ale istoricilor permit identificarea unor note antistructurale, comune pentru persoanele bănuite sau acuzate de vrăjitorie: a) străini, oameni pe care anumite evenimente istorice i-au adus lângă
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mult de plăcile lungi de gheață întunecată, umedă, măcinată de izvoare... Mă întorceam când auzeam un pârâit și îmi vedeam colegul zbătându-se în apă și înfingându-și degetele răsfirate în zăpada zgrunțuroasă. Alergam spre el și, la câțiva metri de crăpătură, mă întindeam pe burtă și îi aruncam capătul fularului meu. De obicei, Pașka reușea să se descurce înainte de intervenția mea. Ca un marsuin, se smulgea din apă și cădea din nou cu pieptul pe gheață, se târa desenând o dâră
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
prietenul meu mi-a făcut semn cu mâna, invitându-mă să-l imit. Agățându-mă de proeminența de oțel care mergea de-a lungul bordului, m-am lipit de hubloul din stânga. Cel din mijloc rămânea neocupat. Ceea ce am văzut prin crăpătură era în același timp banal și extraordinar. O femeie, căreia nu-i vedeam decât capul, din profil, și partea de sus a corpului, stătea parcă sprijinită în coate la o masă, cu brațele paralele, cu mâinile nemișcate. Chipul îi părea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
aruncat o privire lui Pașka. Eram perplex: „De fapt, ce este de văzut?” Dar el, cu palmele lipite de suprafața scorojită a șalupei, avea fruntea țintuită de placaj. M-am mutat atunci la hubloul vecin, înecându-mă într-una dintre crăpăturile din lemnul care îl astupa... Mi s-a părut că barca noastră se scufundă, coboară în fundul acelui canal înțesat și că bordul șalupei, dimpotrivă, se avântă spre cer. Febril, mă lăsam magnetizat de metalul lui zgrunțuros, încercând să rețin în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
orbise. Era o crupă de femeie, de o goliciune albă, masivă. Da, șoldurile unei femei îngenuncheate, văzută tot dintr-o parte, picioarele ei, coapsele ei, a căror lățime m-a speriat, și începutul spatelui ei tăiat de câmpul vizual al crăpăturii. Înapoia acelei crupe enorme stătea un soldat, în genunchi și el, cu pantalonii descheiați, cu tunica în dezordine. Apuca șoldurile femeii și le trăgea spre el, ca și cum ar fi vrut să se înfunde în grămada aceea de carne, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe Volga, își trimitea valurile pe șenalul nostru. Unul dintre ele a reușit să mă dezechilibreze. Evitând căderea, am făcut un pas la stânga, pomenindu-mă din nou lângă primul hublou. Mi-am lipit fruntea de rama lui de oțel. În crăpătură, a apărut o femeie cu părul creț, cu chipul indiferent și somnoros, cea pe care o văzusem mai întâi. Proptită în coate pe ceea ce semăna cu o față de masă, îmbrăcată cu o bluză albă, continua să aprobe, clătinând ușor din
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]