821 matches
-
corespondența destul de numeroasă a invitațiilor, mulțumirilor, scuzelor, felicitărilor etc. . . . Admirația ei pentru Elena dura mai departe. Elena binefăcătoarea găsise în Mika-Le o umilă slujitoare. Luxul, mândria, succesul, toate atributele acelea de "damă maro" ale Elenei uimeau pe domnișoara Norica, care, necutezând să~și exprime laudele în fața sorei ei, împreuna mâini extatice către Drăgănescu, profitând, firește, cât mai mult de buna dispoziție a cumnatului, măgulit în idolatria lui neclintită. Elena, conform programului fixat, nu-și amintea prezența fetei decât atunci când avea să
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
un surâs misterios, ce-l separa 231 de ceilalți, se arăta însă generos cu neînțelegerea lor. După un timp, Ada, sfătuită de doctor, forțase pe Maxențiu să se îmbrace, să umble, să fie iar un om, nu un înger. Nu cutezase să-1 expedieze încă cu sila la Leysins, amintindu-și cu multă scârbă, dar și cu multă milă, de ligheanul cu sânge. Rugase pe Marcian să intervină. Marcian nu vorbise niciodată limpede cu doctorul lui de boală, nici chiar în faza
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
pe cucoana Lina și acum îngrijești și de domnișoara Sia, fata dumneaei. Nu se gândise cu răutate la astfel de cuvinte. Le pronunțase mașinal. . . pentru că baba aștepta acolo în fața ei, fără rost. . . sau pentru că venise pregătită să vorbească și nu cutezase să spună Linei nimic . . . sau pentru ca să afle dacă baba știe . . . sau numai răspunsese întrebării mute pe care i-o făcea baba! Baba întîi rămăsese tâmpă. Apoi își plesnise tare palma aspră peste obrazul zbârcit și ieșise în brânci ca o
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
pufni și a căuta pricină tuturor, chiar și Iui Rim. Atitudinea ei păruse celor doi suspectă. Profesorul se uita cu ochii lui de chinez la Sia, care căta pe subt pleoape. Era cev,.'.! . . . Dar ce? Nu știau! De aceea nu cutezau să ia atitudine, așa că - lucru neobicinuit -■ pufnelile Linei se treceau și se întreceau în voie. Lina își răsufla insă necazul fără explicații; iar în gândurile ei trudite se socotea mereu ce ar fi fost oare bine să facă! N-avea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
doctorului . . . O strâmbătură, probabil... și iar tăcere . Tăcere acum la amândoi. Lina începuse a da înapoi în bunele ei nădejdi. Așteptase vorbe bune sau rele și acum se întreba ce însemna tăcerea? însemna rău sau bine? Sau poate Rim nu cuteza . . . sau poate nu credea de cuviință să răspundă. 253 - Dumneata ce zici? Aceeași tăcere. Lina, rămasă de la început lipită de ușă, acum da mereu înapoi în sufletul necăjit. - Ce zici? Atunci a rămas așa . Așa ... să plece fata - Nu! - Cum
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
și distrată, li da impresia contagioasă a unei ființe cuprinsă în semisomn de un vis plăcut. Marcian nu se întreba care vis. Ea, neobicinuită cu fenomenele sensibilității, le suporta inocent și, vizibil, fără de controlul conștiinței de sine. Iar Drăgănescu abia cuteza să creadă că ziua aceea se petrecuse așa de bine. Numai șaizeci de ore despărțeau de marele concert din Bach. . . . Biserica Amzei părea în sărbătoare. încă de pe la trei lumea începuse a sosi, și la patru - ora ceremoniei - strada era aglomerată
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
unul câte unul ba-chiștii coralului se adăogase camarazilor. Elena își simți ochii deodată umezi și îi șterse fără sfială cu batista fină, tivită cu negru. Ar fi voit să se uite spre locul unde văzuse stând pe Marcian, dar nu cuteza să întoarcă capul. Nici nu observase că e lângă Ada Ma-xențiu, de lângă care Marcian dispăruse. Vocile păreau a porni o șoaptă, îndată, stinsă în văzduh, un ■fel de suspin cules de cer, pe când același vuiet slab, pornit ca din gonguri
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
aștepte altă Invitare, Mika-Le plecă. Feciorul, omul vechi de casă, se apropia cu precauțiune de Drăgănescu: - O telegramă pentru doamna! Cu ochii congestionați în ziua aceea, Drăgănescu îl fulgeră, apostrof îndu-1: - Nu știi unde trebuie pusă corespondența doamnei? - Din Elveția! cuteză cellalt. în adevăr, Maxențiu își declarase la Leysins două domicilii, prin una din acele fantezii exaltate, corectată de mențiunea tristă și prevăzătoare "în caz de accident". La vreun accident de bob-sleigh se va fi gândit sărmanul, sau totuși știa că
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
vibrară în ritmul ei. Auzi atunci un zăngănit metalic. Atingând ușor ușa cu unul din tentaculele sale, Corl o deschise și ieși pe coridor. O clipă se simți năpădit de un imens dispreț, gândindu-se la ființele acelea stupide care cutezaseră să-și pună mintea cu un corl Dar în clipa următoare își aminti că nu era singurul corl de pe această planetă. Era un gând pe cât de neașteptat, pe atât de straniu. Căci îi urâse pe ceilalți corli și luptase fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
s-a lăsat Întotdeauna greu tras de limbă cu privire la episoade de cea mai mare Însemnătate din trecutul lui și al celor apropiați, abia În acel an, Încurajat pesemne de dispariția cenzurii, pre cum și de Îndeletnicirea mea de jurnalist, a cutezat să rupă două peceți de pe ceea ce ținea ferecat În el: povestea lui Weisz și propria sa poveste, a lui Valeriu Ruba, din anul 1944. Din drama lui Weisz din acel an nu mai pot fi deslușite prea multe. Tata și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mijloc, ori că există tocmai mulțumită omului ei pe care, dacă ea nu-l are alături, trebuie că sufletul lui bate Într-un loc cu. Credea În Lumea Nouă la fel ca În lumea Ielelor ori a Frumoaselor, cum mai cutezau unii să le spună. Era Încredințată că poate Întîlni America oricînd și oriîncotro ar merge, așa cum, În ziua dinainte de SÎnziene, venind cu maică-sa cu sacii de făină de la moară, a Întrezărit pe cîmpie un fel de roată de lumină
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
După care Fecioara, cu Pruncul În brațe, precum o știau cu toții din icoană, dar Învăluită Într-un nor de ceață translucidă, a plutit o vreme pe deasupra capetelor lunecînd spre ieșire. Li se uita de sus drept În ochi celor ce cutezaseră a ridica privirea. Încet-Încet după aceea, s-a retras prin aer neîntorcîndu-și Însă fața de la oameni, a lunecat Înapoi și s-a topit În icoană. A doua zi dimineața, o mamă străină de sat și-a adus cele două fete
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
hotărâți să scoată iataganele dacă, cumva, Marele Maestru ar fi scăpat de loviturile de pumnal ale celor patru. Ceilalți doisprezece așteptau să vadă ce șanse au ceilalți și puteau fi ușor convinși să lovească. Dar, lăsați singuri, n-ar fi cutezat. Sutele de războinici aflați la distanță de zece până la o sută de pași ar fi vrut reînvierea Ordinului, fiindcă nu știau altceva decât să ucidă și să jefuiască. Dar superstiția că Marele Maestru este deasupra tuturor i-ar fi Împiedicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pe patru rânduri, În urma Apărătorilor! Răzeșii În formație de apărare! La cea mai mică primejdie asupra voievodului, zid de sulițe și scuturi până ajung Apărătorii! Înțeles? Capetele căpitanilor de steaguri se Înclinară, dar nici o voce nu se auzi. Doar Erina cuteză să spună, cu uimire: - Cosmin... ești călare cu spada În mână... - Și cum ar trebui să fiu? Începem atacul... - Da, dar ai sărit În șa de pe piciorul pe care nu te puteai sprijini și ai scos spada cu mâna dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Încet, simțindu-i asprimea, forța și blândețea. Apoi o lăsă și spuse, cu un glas sugrumat de toate lacrimile care ar fi vrut să curgă, dar nu curseseră niciodată de-a lungul acestor optsprezece ani: - Sărut mâna, tată... Abia atunci cuteză să ridice ochii, ca și cum i-ar fi fost teamă că nu era decât un vis și că visul avea să se sfârșească prea repede. Oană se simți copleșit și nu știu ce să facă, nu găsi nici un gest care să se potrivească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
locului unde ar fi mai bine să se facă cununia. Lenora se ... , nu dormise vreo două nopți și într-o dimineață întrebase pe Elena în ce fel crede ea că ar putea avea loc nunta la București. Așadar, Lenora nu cuteza aproape nici să întrebe. Și ei socoteau lucrurile normale sau măcar îmbunătățite? Lenora, după două nopți de insomnie, punea Elenei o întrebare indirectă! Extraordinar! Elena îi explicase atunci ca pe un lucru hotărât că vor inaugura cu ceremonie casa lor
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
întors la firea ei adevărată și căuta să-i fie pe plac. Nu reușea. Tot pe el avea toată pica! încercase el să se supere, să se impuie. Mai rău! Rău de tot! Ce' nebunie! . . . Niciodată încă buna Lina nu cutezase să gândească așa liber și sever despre verișoara ei. Pentru Mini era totuși limpede că amorul pasional al Lenorei, ofensat grav, după credința ei, reacționa prin acea repulsiune. Era un rezultat matematic și absurd. Ce era încă mai rău, era
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Cine mai era, ce mai reprezintă acum, când lepădase pământul acela, care făcea toată situația și toată noblețea lui. Era mai mult decât putea pricepe si îngădui. Se despărțiseră asupra unui cuvânt de ruptură. Ea singură nu putea crede, nu cuteza să pronunțe ceea ce era totuși o realitate: nu mai vorbea cu tatăl ei! De necrezut! Dar lucrul era prea grav, prea neașteptat. O lovitură de trăsnet! Elena, în revolta ei, avea accente când aspre până la neînduplecare, când, în adevăr, dureroase
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
încrucișate pe pântece. Fetele, mai sfioase, le împleticeau stângaci, urâțele și sperioase de a se vedea "închipuite pe pînză"; fratele defunct părea ofticos. Mini ar fi vrut să întrebe de portretul doamnei Calliope și de pianul de la moșie, dar nu cuteză. Erau cele două obiecte care credea ea că trebuiesc strămutate la oraș, drept chezășie îndestulătoare a trecutului. Cum exclamau din nou asupra plecărei pe ploaie, se concedie și fugi. Nici nu deschise umbrela prin curte. Abia când se văzu în afară de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
enervez ― zise el. Acest atac a avut loc în prima noapte și altele asemănătoare s-au produs împotriva tuturor taberelor organizate de soldații noștri. Efectul lor a fost devastator, căci nimeni nu și-ar fi imaginat că hoarde neînarmate ar cuteza să atace una dintre armatele cele mai echipate ale Galaxiei. Gosseyn abia dacă îl auzea. Total fascinat, urmărea desfășurarea bătăliei. Atacatorii se numărau acum cu miile. Morții lor formau stive, uneori de trei straturi, la poalele fiecărui arbore. Dar ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
foc pe care le-a lăsat de pe la izvoarele Tisei și până hăt către Slovăcie. Parcă a mistuit totul ce i-a stat în cale după care a pârjolit munții și i-a lăsat numai cremene, încât oamenii nici nu mai cutezau să-i numească cei păduroși, precum erau cunoscuți încă din negura vremii. Odată cu pădurile, nemilosul a spulberat din calea sa și toate sălașurile cu oameni cu tot. Destul că prin acele locuri nu se mai auzea nici țipenie de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
m-a întrebat dacă poate traversa dintr-o parte în alta, iar eu i-am spus că nu se poate. Să se uite că sunt lăsate cinci căruțe cu caii, deoarece gospodarii care aveau porumb peste acel pârău nu au cutezat să riște. Bătrânul nu mi-a ascultat sfatul și și-a îndemnat calul să treacă pe celălalt mal. La mijloc, apa din pârău avea acum aproape doi metri adâncime. Când calul a ajuns la mijlocul apei s-a smucit, a tras
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
unul la altul. A cui e crucea? sparse tăcerea, pierzându-și răbdarea, unul care părea a fi șeful lor. Nimeni nu răspunse. Toți se uitară unul la altul. A cui dracu' e crucea asta? Crucea mamii lui!... -... A mea e, cuteză într-un târziu marinarul timid, căutându-și mirat la piept cruciulița. Ptiu! Prost să fii, noroc să ai! strigă unul cu năduf. Și încă pe banii noștri, îl completă altul. Am pierdut și banii și mândrețea asta de fată. Barem
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în culoarea ambrei, din ocru în culoarea aurului patinat. Crezând că flacăra mișcătoare a opaițului este cauza, îl stinse. Inelul continua să viețuiască, fiind străbătut de sclipiri reci de aramă, lumini fosforescente și flăcări mocnite de jeratic. Într-un târziu, cuteză să-l atingă cu prudență. Sub degetul său tremurând, materialul necunoscut devenea ba sticlos, ba catifelat, ba unsuros, ba cerat. Era când cald și umed ca sângele, când răcoros și uscat ca piatra. Vru să strige: "Așa ceva nu există!"; dar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pe mine. Le am găsit acolo nepăsătoare, parcă mai zgomotoase, mai active, mai pline de viață. Stăteam inutil în mijlocul lor, neîndrăznind să izbesc cu fierul mort pe cel însuflețit. Erau în ele viețile tuturor a lor mei și n-am cutezat să le curm definitiv. Am preferat să fiu eu cel distrus de ele. Macedoneanul tăcu brusc. Noaptea era pe sfârșite și toți trei stăteau în aceleași poziții ca în ajun. Doar lumânarea se consumase, marcând trecerea unui timp ireal și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]