2,636 matches
-
Prutul, de data aceasta în sens invers. Corpul expediționar (comandat de lordul Raglan și mareșalul Saint Arnaud), în care efectivele britanice se cifrau la c. 30.000 de militari (mai puțin decît cele franceze, dar mai mult decît cele sarde) debarcă la Eupatoria, în Crimeea, și cîștigă bătălia de la rîul Alma cu trupele rusești ale prințului Menșikov la 24 septembrie 1854. Rușii se retrag îndărătul fortificațiilor de la Sevastopol. Aliații temporizează în loc să exploateze avantajul și să atace imediat portul, ceea ce le oferă
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
Republica Sud-Africană. Războiul din Egipt (1882). Colonelul Arabi se pune în fruntea unei mișcări naționaliste egiptene care urmărea înlăturarea influențelor occidentale, în special britanice, din țară. În portul Alexandria sînt masacrați mulți europeni. Britanicii bombardează Alexandria de pe mare, iar forțele debarcate pe țărm ocupă Alexandria. Colonelul Arabi este definitiv înfrînt în bătălia de la Tel-el-Kebir la 13 septembrie 1882. Războaiele din Sudan (1884-1885; 1896-1899). În luna octombrie a anului 1883, o armată egipteană cu ofițeri britanici sub comanda colonelului William Hicks ("Hicks
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
totuși, o excepție: expediția amfibie de la Gallipoli / Dardanele din februarie 1915-ianuarie 1916 al cărei artizan a fost Winston Churchill, la data aceea prim-lord al Amiralității în Cabinetul Lloyd George (după demisia amiralului Fisher, v. infra). Ideea era de a debarca la capul Helles (extremitatea de sud a peninsulei Gallipoli) și apoi de a forța Strîmtoarea Dardanele și a face joncțiunea cu armata imperială rusă. Corpul expediționar era compus în principal din australieni și neozeelandezi (ANZAC). Din nefericire, expediția a fost
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
n-au voie să fie melancolici. Deoarece calitățile lor îi pot pierde mai sigur decât viciile lor. În palatul său din Tenochtitlan, Moctezuma studia zilnic, în amurg, la miezul nopții și în zori, semnele destinului pe cer. Când spaniolii au debarcat pe coastă, el a fost convins, poate cel dintâi, că se împlinea o profeție a legendei. Un scrib i-a trimis un portret al lui Cortes și împăratul aztec n-a mai avut atunci nici o îndoială; misteriosul străin cu fața
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
putea fi altul decât zeul plecat pe mare, care devenise luceafărul de dimineață, dar care făgăduise că se va reîntoarce. Cortes purta pe piept o cochilie albă montată în aur, asemănătoare bijuteriei vântului, iar întîmplarea a vrut ca spaniolii să debarce în Mexic exact la data când, după calculele aztecilor, zeul exilat trebuia să se reîntoarcă. Obsedat de legendă, Moctezuma a fost convins de la început de inutilitatea rezistenței. Își trimitea luptătorii să moară pentru o cauză dinainte pierdută. De altfel, armatele
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
un ghem de șerpi, plouă peste restaurantul unde după miezul nopții, când am sosit, am mâncat printre scaune întoarse, singuri în toată sala, plouă peste oceanul pe care îl bănui fără să-l văd. Aici, în apropiere de Veracruz, a debarcat Cortes și tot aici s-a prăbușit ultima rezistență a dominației spaniole. Dar întîmplarea vrea ca Veracruzul să însemne pentru mine altceva, o noapte copleșită de o ploaie tropicală. Ascult ploaia cum se lovește de ziduri și umple noaptea. Obișnuit
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
exprimă un șacal adevărat. Afară e o dimineață fără nici o umbră. Stau lângă tufele de bambus și simt cum, în lumina care năvălește la fel de violentă ca și ploaia de aseară, jungla, prinsă cu ghearele de piatra Yucatanului*, Când spaniolii au debarcat prima oară pe țărmul peninsulei Yucatan, i-au întrebat pe indieni cum se numește ținutul. Ei au răspuns Ciu than, ceea ce înseamnă "nu te înțeleg". Spaniolii au început să numească peninsula Ciuthan, denumire care ulterior s-a transformat în Yucatan
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
dată că e însurat și ne povestește mie și lui Andrea cum s-a însurat abia ajuns în Italia, fiind luat drept altcineva, obsesia lui, cum a ajuns pe țărmul din Sicilia plecat cu vaporul din Grecia, cum l-au debarcat marinarii acolo pe țărm, temându-se de polizia portuară, cum a salvat din mare o fată care voia să se sinucidă, cum au apărut frații ei, toată familia siciliană, s-a dovedit că fata păcătuise și de teama familiei voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Augustus își trăia ultimele zile, un bărbat care fusese proconsul în Asia, Fabius, din neamul Maximilor, un om de fier, a avut curajul să-i dezvăluie intriga aceea criminală. Atunci Augustus a ieșit de sub controlul Mașterei și, împreună cu Fabius, a debarcat în Planasia, unde era exilat sărmanul copil. Era frumos și puternic, iar bătrânul Augustus a avut impresia că se vede pe sine la douăzeci de ani. Băiatul era disperat din cauza singurătății aceleia nedrepte... Bunicul și nepotul se îmbrățișaseră, plânseseră laolaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ajutau în război și te salvau de la naufragiu, dar și puteri ascunse și oracole care vedeau - și, poate, influențau - viitorul. Nori joși veneau dinspre munte. Căpitanul zise: — Marea se ridică. Germanicus îi ceru să se îndrepte spre insulă. — Vreau să debarc acolo înainte să se lase întunericul. Zaleucos povesti că de pe muntele acela, în timpul asediului Troiei, zeul Poseidon privea furios atacurile grecilor. Apoi arătă un punct nedeslușit pe coasta Asiei, și spuse: — Troia e acolo. Căpitanul râse. — Psesemne că zeii aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acum o turmă; se vedeau păstorii sprijiniți în bâte, câțiva cai sălbatici. — A fost ultimul război în care zeii s-au implicat, ajungând să se lupte între ei, zise Zaleucos. După măcelul acela, ne-au lăsat pradă nebuniei noastre. Au debarcat și au mers până la cetate, unde se înălța templul Athenei, zeița războinică și violentă, singura învingătoare adevărată. Din tavan, prins cu două lanțuri, atârna un scut foarte greu, strălucitor. Potrivit mitului, fusese purtat de Achilles în ultima sa luptă. Preoții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a Nilus-ului - care, cu apele sale pline de nămol, schimba pe multe mile culoarea Mediteranei - și mergând apoi de-a lungul coastei până la Gurile lui Canopus, micul grup de falși negustori greci - „ne interesează stofele, pietrele dure, perlele și turcoazele“ - debarcă în Aegyptus. Germanicus evită Alexandria, unde își avea reședința praefectus Augustalis, împreună cu două legiuni de care nu s-ar fi putut ascunde. Cu o barcă cu fundul plat au mers pe brațul lat al Nilus-ului, pe care se afla celebrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Julius Caesar și Marcus Antonius căzuseră pesemne într-o vrajă aidoma celei în care simțea și el că aluneca. — Vreau să văd Ab-du, spuse el scuturându-se. Glasul bătrânului preot își schimbă timbrul și îl dezamăgi imediat: Când Augustus a debarcat la Canopus ca să ne aducă războiul, preoții noștri au zidit porțile și cele o sută douăzeci de trepte de la Ab-du. Și toți cei care cunoșteau taina au murit în timpul îndelungatului masacru al lui Cornelius Gallus. Ascultându-l, se simțiră rușinați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ați scris, fără nici un temei, că se numește Neilos, iar romanii se iau după voi și-i spun Nilus... — Diodoros din Agyrion a mai scris - interveni dintr-odată timidul Zaleucos, și acestea erau primele cuvinte pe care le rostea de când debarcaseră - că un rege al vostru, foarte vechi, se numea Neileus și că de aceea fluviul... Ce înțelegi atunci când spui „foarte vechi“? zâmbi preotul. De patru mii de ani gravăm numele de phar-haoui în piatră. Nu l-am văzut niciodată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acestuia, Plancina. Încă n-am câștigat, spuse Creticus, și cuvintele acelea erau dictate de o premoniție. Într-adevăr, a doua zi, Nero, impulsivul frate mai mare al lui Gajus, se întoarse acasă neliniștit și anunță că siriana Martina, presupusa ucigașă, debarcase la Brundusium în lanțuri. — Dar au găsit-o moartă; nu erau urme de boală, nici semne de violență. În părul ei erau înfășurate fărâme dintr-o pastă otrăvitoare. Toți se uitară la el, întrerupându-și discuțiile. — Și astfel e sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prima vedere, le aducea aminte oamenilor în chip primejdios de felul în care fusese asasinat tatăl său. — Am vorbit cu el, le spuse Drusus puținilor prieteni care le rămăseseră. Mi-a povestit cum a murit tatăl său. Pe neașteptate a debarcat pe insulă un ofițer, unul dintre cei care săvârșesc ticăloșii, cu oamenii lui. Gracchus stătea pe o stâncă și privea marea, singur. Ca să supraviețuiască, fiul său împletea coșuri de răchită, așa cum făcea de șaptesprezece ani. Ofițerul i-a spus lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din Umbria, situată în apropiere de izvoarele sacre ale Clitumnus-ului, despre vechea Via Anerina, foarte puțin umblată, cel mai scurt drum între Roma și Umbria, înconjurat de codri și poteci de munte care coborau spre Hadriaticum. De acolo se putea debarca în Illiria. Gajus se întoarse și se întrebă cu teamă cum putea s-o avertizeze pe mama sa. O văzu în atriu, înconjurată de servitorii îngroziți, însă nu-i putu pune nimic, fiindcă în fața ei stătea un ofițer însoțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
supraviețui îi paraliză gesturile și cuvintele, reduse la cele indispensabile. Nu cunoștea pe nimeni; își spuse că nu putea să întrebe și să facă confidențe nimănui. Întreaga insulă era proprietatea imperiului, ca și Pandataria și Pontia; nici un străin nu putea debarca acolo. Marea lovindu-se de stâncile inaccesibile era ca un zid lichid. Douăsprezece edificii înconjurau Villa Jovis, o capitală mică, absurdă. Dar Gajus se plimba prin galeriile vilei, fără să treacă de granița reprezentată de atrium. Date fiind condiția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe care o ducea, se gândea că tânărul supraviețuise unor evenimente mai groaznice decât traversarea pădurii din Teutoburgus pe timp de noapte. În mintea lui se nășteau vise de pace, aceleași vise care îl împinseseră pe Augustus, la bătrânețe, să debarce pe insula Planasia, unde era exilat nepotul său, Agrippa Postumus, să-l îmbrățișeze și să plângă împreună cu el. Cu spaimă retrospectivă, Tiberius se gândea că avusese nevoie de o viață întreagă ca să înțeleagă cât de stearpă era puterea. Îl privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de neagră, încât nici dacă s-ar fi aplecat n-ar fi auzit vreun zgomot. Se trezi și începu să vorbească în gând cu mama lui moartă, îngropată pe cealaltă insulă, mai mică, unde nimănui nu-i era îngăduit să debarce. Mintea lui se învârtea în jurul acelei fantasme, al fumului în care se transformase amintirea ochilor, a gesturilor, a glasului ei. Trecuseră șapte ani de când o văzuse plecând, escortată de pretorieni, punându-și pe umeri șalul acela subțire. Deschise ochii; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în nopțile cu lună, la lumina slabă a torțelor, asemenea barbarilor sciți. Lăsând-o la Villa Jovis pe tânăra lui soție, Ennia, foarte frumoasă și prea puțin educată, se duse în portul Capri și se îmbarcă pe obișnuita liburna, ca să debarce la Misenum și să se îndrepte apoi spre Roma. Dar îndată ce liburna ieși din port, Ennia se așeză alături de Gajus în de-acum faimosul portic al bibliotecii, privi în jur, îi mângâie părul cu degetele, îl gâdilă după ureche și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aruncă o privire, o făcu de după perdelele groase ale lecticii, fiindcă pe mare sufla un vânt schimbător de început de martie, un vânt dinspre răsărit care venea din munți și care, după spusele marinarilor, prevestea ploaie. Ascuns în spatele perdelelor, împăratul debarcă în formidabila bază navală de la Misenum, centrul de apărare a întregii Mediterane occidentale. Mii de marinari îi aduseră onoruri, însă cel căruia îi erau adresate nu văzu nimic și nu se arătă. Augustinienii, prezenți în fiecare zi, obsedant, la Capri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
insula Pandataria. Marea agitată de caurus lovea coasta corăbiei, și ei se îndreptară spre țărmul dinspre răsărit, unde găsiră apele liniștite din fața elegantului port privat pe care Agrippa, priceput în ale mării, îl construise pentru soția sa, Julia. Tânărul Împărat debarca aici pentru prima oară, și era singurul din familia aceea distrusă care nu-l văzuse niciodată. I se păru însă că-l știe, atât de limpede fusese povestirea mamei sale. Poruncise să nu se trimită semnale pe timpul călătoriei, dar cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
toate acestea, el continua să tacă. Vorbea, din vârful buzelor, doar cu tribunul însărcinat cu paza sa; iar tribunul, tot în tăcere, ca și pe insula Pandataria, încuviința. Urcă pe Tiberis, fluviul Romei, navigând încet, pentru ca vestea să se răspândească. Debarcă, ducând urna grosolană de lut cu rămășițele mamei sale sub purpura imperială, la fel cum Agrippina dusese cenușa lui Germanicus. O mulțime imensă, emoționată și indignată aștepta în liniște pe mal și, așa cum făcuse în cazul lui Germanicus, îl salută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vechile cerințe. Toate rasele, limbile și modele se amestecau pe stradă, fără nici un control. — Pe lângă aceasta, continuă el veninos, peste Roma se revarsă neîncetat un val de sclavi din ținuturile cucerite, germani, hiberici, traci, barbari mauritani. Și fiindcă în capitală debarcau numai bărbați tineri, aleși după înfățișarea și cultura lor, și fete frumoase, mulți dintre ei avuseseră parte de un noroc previzibil. Prin generozitatea marilor familii, prin dispozițiile testamentare ale stăpânilor bogați, își câștigaseră libertatea. La Roma se stabiliseră cu sutele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]