1,200 matches
-
al XVIII-lea și al XIX-lea. De la Turgot la Condorcet, de la Hegel la Spencer, se impune o concepție asupra necesității progresului, ideea că istoria înaintează în mod inevitabil de la mai puțin bine către mai bine. În contrast cu ideile tradiționale despre decadență, modernii au asimilat istoria unui progres continuu și nelimitat care duce la justiție, libertate și fericire. Istoria universală are un sens care nu e altul decât progresul la infinit al omenirii, mersul acesteia către fericirea cea mai completă. Cunoștințele vor
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
a se manifesta ca demiurg al spațiului public. Cu această alterare de funcții totul devine posibil, scopul este de acum să-și creeze singur mijloacele, iar acestea să aibă consistența de a acționa de unele singure. Se intră în faza decadenței absolute a conceptualizării economiei, cu două trepte, un fel de serial scurt al apocalipsei, prima definind economia autoreglativă și ultima, economia autodeterministă. Cu aceste conceptualizări empirizate se ajunge la capătul unei magistrale în care maniheismul economic a pervertit definitiv maniheismul
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
al libertății autocentrat pe singura supraputere a lumii, se regăsesc semnificații ce limitează sau deturnează opțiunile de ieșire din consecințele primei modernități. Presiunea căreia încearcă să i se răspundă cu concepte difuze de către științele sociale este nu doar una a decadenței epistemologice, ci și una a ineismului ontologic. Recursul la deschidere Și totuși, una este această tendință de resuscitare a unor valori constitutive și alta este cea de aglomerare terminologică a celor două sensuri ale magistralelor evoluției, deci și pe cel
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
materne și puterea de a opta pentru altele ce i-ar confirma vârsta procreației. Postmodernismul s-a dovedit un spectacol de gesturi și vise hermafrodite, fără funcția perpetuării ca specie distinctă. Valorile postmodernismului sunt expresii ale sentimentului înstrăinării, alienării, coruperii, decadenței, periferizării, neangajamentului, refuzului, revoltei interioare, șocului de dragul șocului, dar mai ales exprimă credința că produsele sale vor fi înțelese și consumate, vor ieși din efemeritatea modei și vor constitui reflexe perene. Postmodernismul economic este credința în virtuțile utilitare ale virtualului
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
modernitate nu este propriu-zis marcată de postmodernism, ci are conținutul schimbării seturilor de valori definitorii. Ceea ce am numit setul aferent postmodernismului este întrețesut, în formulă parazitară, în ariergărzile și avangărzile celor două concepte radical diferite. Adevărul este că percepția de decadență în Marea Trecere este doar sugerată de valorile postmoderniste, căci determinanții țin de apărarea încrâncenată a consecințelor modului de organizare, de tip ierarhic, generat de prima modernitate pentru a nu lăsa spațiul liber pentru manifestarea ordinii globale, ca expresie a
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
o ordine, fie că pune lucrurile În ordine sau anunță pe cel care va veni, personajul său se implică Într-o realitate temporală ce stă sub semnul rupturii. Se afirmă și se definește În contextul prezentului imediat un prezent al decadenței, al confuziei, al Întunericului; datorită lui, ce va fi „după” nu va mai fi ca „Înainte”. Legendei sale Îi sunt asociate Întotdeauna aceleași imagini, aceleași simboluri ale verticalității, ale luminii.50 Girardet pune În evidență cvadruplul rol pe care-l
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
Mihai Ralea atrage însă atenția: Adaptabilitatea e o sabie cu două tăișuri. Ea poate însemna evoluție, inteligență, finețe, suplețe, progres, după cum poate însemna lașitate, duplicitate, șiretenie, superficialitate. În ea se găsesc conținute virtual și posibilitățile de progres, și cele de decadență. Totul va depinde de directiva culturală, socială și morală care va fi imprimată poporului nostru de conducătorii săi. Destinul care ne așteaptă e astfel dublu. La răspântie se cere mai multă înțelepciune decât oriunde (Ibidem, pp. 90-91). În acest echilibru
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
dominat de lege, de armoniile dumnezeiești ale firii, care au fost stabilite tot pentru frumusețea vieții omului (Ibidem, p. 121). Călinescu îl numește fatalism energetic. Rasa noastră a căpătat prin marea ei vârstă, ca una ce a văzut mărirea și decadența împăraților (celți, romani, barbari, turci, imperiali), o filosofie de sus: Ce e val, ca valul trece.; Din codru rupi o rămurea,/ Ce-i pasă codrului de ea (Călinescu, 1941/1982, p. 976). La Noica, fatalismul este expresia existenței potențiale, aflată
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
2); negru (2); nimic (2); podoabă (2); prețuit (2); sclipitor (2); strălucește (2); suflet (2); superficial (2); tezaur (2); viață (2); atenție; avar; ban; bătrîn; blestem; bogatul; brățări; bucurie; bulibașa; bun; bunăstare; cadou; calitate; copilul; cruce; cufăr; culoare; cuvînt; dăinuire; decadență; dorință; electron; eleganță; exploatare; fățărnicie; fericire cu durere; fericire; fier; fin; floare; frică; fudulie; galben puternic; gingaș; glorie; Gold Corporation; gram; indian; inel scump; lacăt; lăcomie; lemn; lingou; lingură; linguri; lucitor; luciu; măr; mda...; metal scump; modă; monedă de schimb
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
și frivol pe care l-am găsit, pe când a fi ros de îndoieli în spațiul valah e de-o tristețe fără soluție” (2decembrie 1946 Ă 484). De fapt, mutându-se la Paris, sincronizându-se, cum spune într-un loc, cu „decadențele acestui oraș” (15 ianuarie 1940 Ă 483), care devine, ca întregul Occident, „un garaj apocaliptic”, Cioran face posibilă tocmai explorarea negativității până la purificarea ei. De la distanță Ă distanța unui străin Ă, Cioran își identifică și își recunoaște cu tot mai
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care l-am găsit, pe când a fi ros de îndoieli în spațiul valah e de-o tristețe fără soluție” (2decembrie 1946 Ă 484). Altfel zis, cadrul parfumat și frivol oferă pentru un sceptic soluția exhibării de sine, a contemplării în decadență. Parisul nu doar consacră, ci și vindecă, chiar dacă într-un fel care însemnă împingerea bolii până la limitele neputinței. Un motiv în plus, poate singurul cu miez, ca Cioran să iubească, în secret, Parisul. Fapt confirmat de o scrisoare din 1973
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
distins și mai cuceritor fără lumini. Când ies seara pe străzile lui dezolante, mă regăsesc și mă bucur. Orașul acesta pierdea mult prin veselie și oameni. Atmosfera de amurg e potrivită minunat momentului lui istoric. Ce stranii sunt emanațiile de decadență, ce învăluitoare semnele alexandrinismului!” (1 ianuarie 1940 Ă 561). Cu Parisul acesta agonic, din timpul războiului, acoperit de întuneric, atins de morbul decadenței, se identifică Cioran. Curând, însă, Parisul își va recăpăta vitalitatea și, pentru Cioran, va deveni emblema superficialității
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
veselie și oameni. Atmosfera de amurg e potrivită minunat momentului lui istoric. Ce stranii sunt emanațiile de decadență, ce învăluitoare semnele alexandrinismului!” (1 ianuarie 1940 Ă 561). Cu Parisul acesta agonic, din timpul războiului, acoperit de întuneric, atins de morbul decadenței, se identifică Cioran. Curând, însă, Parisul își va recăpăta vitalitatea și, pentru Cioran, va deveni emblema superficialității, a inconsistenței, un loc fără miez. În România, situația era, evident, alta. Dincolo de livrescul lor Ă în tinerețe, livrescul distruge Ă, câteva cuvinte
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ionescu, la Mircea Eliade și la sine, la cei care au reușit să fugă sau să se elibereze. Să ocolească istoria. Dar, evident, nu-i vorba deloc numai despre ei. Când vine vorba despre Sartre, Cioran vede în el „simbolul decadenței occidentale” (27 februarie 1973 Ă 442). Prilej de a formula un verdict aspru, implacabil: „ceea ce nu poți nici să înțelegi, nici măcar să-ți imaginezi este gradul de «tembelism» la care au ajuns aici oamenii. Se cred nefericiți, oprimați, exploatați, când
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și setea devin pantagruelice într-un apetit de viață delirant: "Butoaie mari plesnesc cu detunare/ Butoaiele cu vinul de Cotnari/ cu vinul cel înălțător și tare". Nu lipsită de retorism, uneori dezlănțuirea entuziastă cuprinde protestul împotriva viciului, a minciunii, a decadenței, a stării ambigue a falsului, a indiferenței monstruoase, a inerției: "Suntem în miezul unui ev aprins/ Să-i dăm dezlănțuiți a-nsuflețirii noastre vamă/ Cei ce nu ard aprins ca noi/ În flăcările noastre se destramă"/. Labiș restituie registrului poetic
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Horia Zilieru și Ion Alexandru. Șarpele apără casa și este un simbol al norocului, Ion Brad îl evocă în această ipostază, după cum Marin Tarangul exprimă emoții, stimulate de piatra prețioasă, magică, a șarpelui 17. Mihai Beniuc, prin imaginea șarpelui, sugerează decadența artei 18 și îndepărtarea ei de tradiție. Motivul ursitoarelor, ființe supranaturale care urzesc destinul oamenilor, se repetă în creația lui Cezar Baltag, Gh. Pituț, Ion Brad, A. E. Baconsky, după ce în literatura interbelică, la poeții citați în atâtea rânduri, s-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu alta,/ Vezi crescând deodată/ cu trunchiul impunător, deznădejdea sinteza și încununarea". Cu timpul, Nina Cassian va cânta tot mai frecvent toamna ca simbol al sfârșitului unei vârste. Toamnele ei, cu sunete, parcă, de orgă, sunt senine și somptuoase "ca decadența unui imperiu". Face portretul lui Bach, dar și al minerului, al unei prietene, creează profiluri spirituale cu linii precise ca ale lui Dűrrer, dar și cu misterul penumbrei lui Rembrandt. De fapt, ceea ce dă organicitate poeziei este lunga monografie a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Bergson. Cunoștea din familie limba franceză, așa că a trebuit să aleagă între studiul oficial al pianului și italiană. De ce italiana? Fiindcă fusese incitat de "paradoxul culturii italiene" și anume: aceasta n-a urmat modelul "organicist" al evoluției (naștere, maturizare, apogeu, decadență), ci a cunoscut apogeul chiar la începutul ei prin Dante și Petrarca, "condamnând epocile care au urmat la coagularea, în nesiguranță, a unei alternative la "Dante - Petrarca", postulată, afirmată, susținută și ilustrată prin mijloace deduse, în mod fatal, din retorica
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
anvergură ale literaturii. Istoria lui se află, deopotrivă, la o importantă cotitură estetică. Fără a scăpa din vedere relativa sa tinerețe în raport cu genurile mari și chiar cu restul speciilor epice, se poate spune că romanul înclină spre o vîrstă a decadenței (în raport cu procedeele clasicizate și cu veritabila hegemonie a realismului, acceptat drept canon al ficțiunii romanești), alunecare resimțită de artiști, pe rînd, drept simptom al crizei modelului, semn al iminentei schimbări de paradigmă, ecou al naturii "celibatare"a operei. (1) "Romanul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
personaj din lumea agonică a Crailor mateini, "înnoptata arătare", epavă decrepită, stafidită, care dusese o viață libertină, iar acum era "iederă de zdrențe" (Domnișoara Hus); elemente din folclorul fantastic (descântec la lună, invocarea obiectelor cu virtuți magice), fatalism, pasivitate și decadență, senzualitate exacerbată; nostalgia astralului, plâns, rugă, cântec de "prohod" pentru personajul de lupanar (Răsturnica); o zdreanță "învechită-n răutăți"; "doftorița la moșnegi" (Cântec de rușine); balcanismul e modul de a zâmbi al cuiva care proiectează farsa tragică. Cea de-a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fără îndoială fenomenul istoric cel mai surprinzător și mai important al existenței umane: faptul că FUNDAMENTUL ESENȚIAL NU NUMAI AL CULTURILOR FOARTE VECHI, CI ȘI AL CULTURII NOASTRE ACTUALE ESTE PREȘTIINȚA MITICĂ ȘI CĂ PRĂBUȘIREA EI ESTE CAUZA ESENȚIALĂ A DECADENȚELOR. Avînd în vedere conformitatea presupusă a simbolismului etic al miturilor și a funcționării psihice legale conformitate afirmată de psihologia intimității motivante devine necesar să abandonăm o vreme studiul simbolismului "divinității" și să intrăm mai în detaliu în considerații de ordin
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
REFULARE. Cu toate acestea, elevația rămîne scopul esențial al procesului evolutiv. Declinul nu este decît un accident. Consecința lui terifiantă îi oferă șansa de a redeveni motivul unui efort intensificat în scopul realizării elevației evolutive. Trăsătura cea mai caracteristică a decadenței succesive a culturilor nu este distrugerea spectacular manifestă a bazei culturale perimate. Trăsătura ei esențială este faptul ca îmbătrânirea culturilor și chinurile agoniei lor devin cauza motivantă a unui efort lent depus într-o manieră secretă în vederea recuperării cu ajutorul unei
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
simbolic de Dumnezeul unic (realmente ales, deoarece acesta a fost primul care a conceput viziunea monoteistă). Textul prezintă istoria reală presărată cu simbolisme: alianța cu Cel Veșnic (viziunea adevărului etern) și neîncetatele decăderi. Noul Testament demonstrează că în acest cadru al decadenței popoarelor și al culturii acestora, individul poate "renaște" la sensul vieții. Apariția monoteismului este determinată de un fapt accidental și exterior: progresul civilizațiilor. Semințiile agrare ale politeismului s-au transformat în popoare fondatoare ale unor regate puternice. Transformarea aceasta s-
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Psalmii din Vechiul Testament). Noul Testament completează adevărul etern al Vechiului Testament, care se ocupa aproape exclusiv de soarta popoarelor. Individul și destinul lui esențial în timpul vieții este tema centrală și dobîndește în evanghelii întreaga sa importanță mitică și istorică. Trăind în decadență, evreii au fost înrobiți de romani. Vechile profeții s-au împlinit. Puterea romană ar fi invadat Palestina chiar dacă poporul nu ar fi căzut în decadență, în acest caz însă, înfrîngerea externă nu ar fi constituit decît un accident. Intangibil prin
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
este tema centrală și dobîndește în evanghelii întreaga sa importanță mitică și istorică. Trăind în decadență, evreii au fost înrobiți de romani. Vechile profeții s-au împlinit. Puterea romană ar fi invadat Palestina chiar dacă poporul nu ar fi căzut în decadență, în acest caz însă, înfrîngerea externă nu ar fi constituit decît un accident. Intangibil prin forța sa interioară, prin forța sa esențial motivantă, poporul ar fi fost capabil chiar și în nenorocire sau mai curînd din cauza ei de un nou
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]