1,118 matches
-
recapitulare. De exemplu la capitolul „Geometrie”. Sarcinile scrise pe cele 6 fețe ale cubului pot fi următoarele: Linii - definiții, desen, notații; Triunghiul - definiții, desen, notații, aplicații; Pătratul - definiții, desen, notații, aplicații; Dreptunghiul - definiții, desen, notații, aplicații; Alte poligoane - desen, notații, decupaje; Corpuri geometrice - denumiri, recunoaștere, comparații; În funcție de imaginația și creativitatea fiecărui dascăl se pot adapta și folosi diverse metode de învățare prin cooperare în mod accesibil elevilor din clasele I-IV. Avantaje ale folosirii acestei metode în activitatea de rezolvare a
MĂRTURII DE LA CATEDRĂ by TASIA AXINTE () [Corola-publishinghouse/Science/1657_a_2968]
-
enclavarea extrateritorială, cum este cazul exclavei omaneze Madha enclavată în E.A.U., care enclavează la rândul său micul teritoriu Nahwa aparținând emiratului Sharjah din E.A.U. O situație asemănătoare o cunoaște teritoriul Cisiordaniei, enclavat între Israel și Iordania. Aceste complicate decupaje teritoriale reclamă o gestionare responsabilă a relațiilor interstatale, pe fondul unui fragil echilibru geopolitic în regiune. Totodată, spațiul arab reprezintă la rândul său ținta și miza dezenclavării la scară globală a altor puteri extraregionale. În acestă postură se află Rusia
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
de Creangă și creanga de aur (Cartea românească, 1989). gg ȘTÍMĂ1, știme, s. f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. Din ngr. shíma. (Sursa: DEX 2009) Pentru ilustrare am recurs la un decupaj dintr-un desen realizat de Anna Benczedi (găsită pe Net ca publicitate pentru cartea semnată împreună cu Maria Surducan). hh ȘTÍMĂ2, știme, s. f. Partea dintr-o partitură, care privește fiecare instrument sau voce. Din germ. Stimme. ii 30 septembrie 1975
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
religios, idolatrie, zoomorfism incestuos ș.a.m.d. Bolgiile infernale sau bucolice, scenele de violență transformistă, figuranții aflați parcă sub un blestem al reprezentărilor livrești, damnați să retrăiască istoria prodigioasă și frenetică a coșmarului universal, sunt în vădit contrast cu realismul decupajelor de viață a piemontezilor, să zicem, în limitele verosimilului și ale bunului simț popular, umoristic păstos, acid, fără iluzii. Suntem teleportați, așadar, în plin basm-parabolă pe măsură ce pelerinii (Baudolino, urmat de o seamă de alessandrini de-ai lui, plus camarazii de la
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de marile dificultăți tehnice de editare cu care s-au confruntat atât editorul italian cât și cel român (performant în privința sincronizării), structura textului final oferă totuși posibilitatea unei lecturi fluente, spectaculare, incluzând și cuvenita rigoare "ezoterică" impusă de autor. Cruzimea decupajului realist merge mână în mână cu performanța grilei psihanalitice, aplicate la vasta galerie de personaje și figuranți, învederându-le reacțiile fizice, emotive și fiziologice la limita suportabilului, mai ales cu ocazia nemântuitelor partide de sex. Carlo în dubla ipostază, virilă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
oralitate tipic franțuzească. Talentul romancierei este deplin în numirea detaliilor de epocă, fie că descrie ierarhii sociale stricte, fie veșminte, climate, interioare somptuoase sau taverne, mânăstiri și catedrale, ateliere artizanale, războaie de țesut sau grădini. Un univers narativ limpede, un decupaj istoric perfect recognoscibil imaginației cititorului de azi; cele șapte personaje ale romanului se autonarează prin relaționare, dar și în propria oglindă, purtând fiecare un fir al urzelii și deznodământului într-o perfectă interdependență a caracterelor și destinelor. În rolul licornului
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
constănțean Florin Șlapac, repropune o narațiune clasică scandată modern, britanică și irlandeză totodată, eliptică de orice zăbavă descriptivă sau sentimentalism. Abil în practica reinscripției unor climate psihologice sub zodia fatalismului ce amintesc de "Oameni din Dublin" (Joyce) sau personaje și decupaje din narațiunile unui Maupassant sau Turgheniev (tipologia oamenilor de prisos, idealiști abulici striviți de angrenajul social), Trevor povestește cu o rece obiectivare viața și dezamăgirea afectivă a unei tinere provinciale, Mary Louise, alternând acest fir epic pre- și post-matrimonial cu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
nu prea are de-a face cu psihanaliza freudiană clasică, de vreme ce el accepta ca pacienta să facă uz de antidepresive și barbiturice, să facă parte din familia lui, să-i negocieze contractele și încasările, și de ce nu, să-i supervizeze decupajele și replicile din câteva filme. Dacă aceste probe de intruziune și transfer sunt neîndoielnice, persistă întrebarea: ce rol a avut Greenson în moartea actriței? De ce și-ar fi dorit celebra vedetă de cinema, nu atât prin roluri, cât mai ales
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
România. La Al. Ecovoiu elita a devenit, în fine, intelighenție, aptă să-și asume, cu prețul vieții, riscul schimbării. Fiecare personaj, în parte, este un dosar de existență care include fișe de psihanaliză a totalitarismului. Tehnica naratorului este cea a decupajului multiplu, înaintarea epică realizându-se printr-o orchestrare cu tâlc inexorabil de secvențe epice. Stațiunea se hrănește din firele secretate de fiecare voce în parte, menite a deveni o rețea necruțătoare generatoare de stil. Un stil abrupt, sacadat, ultimativ, de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
mișcă în viața socio-politică a cetății preferă, și într-o parte extinsă a creației poetice, o tăietură nemiloasă în realul convertit, nu de puține ori, în spectacol, în iluzie ori în caricatură. Versul lui Adi Cristi se construiește ca un decupaj viu dintr-o realitate bolnavă și are adesea o duritate menită a sancționa tocmai tarele realității noastre imediate. Lumea în care trăiește poetul e una a seducției prin kitsch, ipocrizie și superficialitate, așadar un fel de ridicol bâlci al deșertăciunilor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Procedeul nu este defel ignobil ca intenționalitate și explică, în parte, de ce acest autor cu lecturi poetice dintre cele mai solide își asumă riscul major al opțiunii pentru acest tip de discurs. În cazul său, transpoziția evenimentului cotidian sau a decupajului urban înseamnă, deopotrivă, amplificare și o plus-simbolizare determinată în fapt de irepresibila dorință a unificării și resemantizării, nu de aceea a deconstrucției: "aspiratorul se aude în dimineața aceasta ca o goarnă și carnea mea a început să capete culori militărești
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se poate de tradițională, de "cuminte". Ritmate și rimate, textele sale compun strofe aproape 100% clasice poetul cultivă, de altfel, cu obstinație speciile canonice (elegiile, baladele, ba chiar, dintre cele cu formă fixă, sonetele). La poetica tradițională trimite apoi tehnica decupajului de imagini compunând mici tablouri predominant rurale ori pasteluri ale întomnării, ca și opțiunea pentru vocabule rare sau arhaice: "Zăpada-n cuib de vultur odrăslind/ Aura florii o cuprinde-n sine./ Răsară-n zori sub rouă a comând/ S-aștearnă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
într-o tentativă dramatică de a se rosti autentic, epurat de măștile histrionice și de orice intenție de a epata eventualele expectanțe ale unui cititor familiarizat cu opera sa anterioară. Autorul utilizează aici, cu cele mai bune rezultate estetice, tehnica decupajului domestic. Faptul cotidian, cu atât mai mult cu cât pare nu doar autentic, ci și selectat oarecum întâmplător, reușește să traducă, mai ales când este tras în pasta groasă a abjectului sau a grotescului, o imago mundi vecină cu infernul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și tranzistorul/ fotografia persoanei/ cinci flori/ cam ofilite/ și un calorifer/ rece". La fel ca în această neverosimilă, detașată Revelație a minusului, a golului existențial, o răceală calculată, bine dozată pare a se instala în întreaga Viața fără sentimente. Sobrul decupaj de imagini pare executat fără greșeală, de o instanță poetică aproape absentă din propriile texte, în virtutea unui principiu bine cunoscut al liricii moderne: eludarea "trăirii", a sentimentului. Obligația desentimentalizării, pe care o anunțau, în fraze memorabile, unii dintre cei mai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în poezia lui Adrian Maniu (2001). Ipoteza pe care următoarele pagini și-au propus să o avanseze se referă la posibilitatea citirii intertextului în cheia Mitului Eternei Reîntoarceri (MER) eliadian, fără să absolutizăm conceptul din teoria textului. Nu am avut decupaje prestabilite (Charles Mauron), ci ne-am lăsat în voia operei eminesciene, urmărind cum firul intertextual ce leagă endogeneza de exogeneză ne conducea spre miezul creației, niciodată atins. Și așa am aflat că trebuie să ne restrângem, pentru eficiența cercetării, la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
unui cuvânt compus/locuțiune, lexia complexă ar trimite la o secvență în curs de lexicalizare, iar cea textuală deja atinge dimensional și semantic enunțul sau textul, pentru Roland Barthes, lexia este...quelque chose, nedefinit, dar convenabil: unitate de lectură, "acest decupaj (...) nu va implica nicio responsabilitate metodologică, pentru că el are ca obiect semnificantul. Lexia va cuprinde uneori câteva cuvinte, alteori câteva fraze; dimensiunea va fi în funcție de cum ne este comod; va fi suficient ca ea să ne ofere cel mai bun
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
porțiune de frază sau maximum un grup de trei sau patru fraze). Aceste segmente sunt unități de lectură (s.n.), fapt pentru care le-am numit lexii. O lexie este evident un semnificant textual, [...], trebuie să acceptăm să decupăm semnificantul fără decupajul subiacent al semnificatului". Lexia, această generoasă entitate (inter)textuală, poate atinge dimensiuni reduse. Întrebarea este: cât de reduse ? Considerând lexia unitate-reper (cum este secunda în cronotehnologie), ne interesează submultiplii și multiplii ei. În spațiul mitului, unitatea-reper ar fi mitema, care
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
întâi și de suficientă vreme încât să se fi produs oarecare familiarizare cu nuanțele tablourilor. Nu ar fi nici onest, nici eficient un traseu care pleacă dinspre manuscris către opera publicată (am ști dinainte unde ajungem și ar crește riscul "decupajelor" în interpretare). De ce vom considera că hipotextul din lirică, dramaturgie sau jurnalistică presupune corespondență intratextuală, iar traducerea filiație? Motivul este legat de necunoașterea cronologiei interioare a unor teme și preocupări ale autorului, chiar dacă exteriorizarea pe portativul unui registru sau al
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
decupeze povești cu tâlc din țesătura mereu schimbătoare a lumii. Editorul a reușit să redea, pentru cititor, viața poveștilor și vă mărturisesc că am parcurs antologia cu aceeași poftă cu care am citit minunatele călătorii ale lui Marco Polo. Prin decupajele cuprinse, antologia Legende și istorioare orientale pune în lumină un aspect deloc neglijabil. În zorii epocii de apariție a ziarelor, adică între a doua jumătate a veacului al XVII-lea și prima jumătate a veacului al XVIII-lea, în scrieri
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
dar nu într-un mod exhaustiv, ci selectiv, alegându-le doar pe cele considerate importante din perspectiva scopului urmărit. Astfel, din diversitatea teoriilor, definițiilor și abordărilor le-am selectat pe cele relevante pentru demersul de față, utilizând categorii semnificative de decupaje teoretice și aplicative. Scopul principal al lucrării este identificarea unui set de trăsături importante ale discursului postmodern, așa cum au fost ele discutate la nivel teoretic în unele dintre cele mai importante luări de poziție din acest domeniu, dar își propune
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și lectorul devin simple funcții discursive. În jocul postmodern se mai poate încă vedea în scriitor un agent provocator și chiar manipulator al receptorului, dar în condiții textuale bine definite. Caracterul contradictoriu al postmodernismului este încă o dată relevat prin intermediul acestor decupaje conceptuale: simultan cu "detronarea fastuoasă" a autorității și a gândirii centrate se reînnoiește, la un alt nivel și sub o altă formă, un interes subteran pentru ele. În aceeași mișcare de înlăturare a conceptelor "tari" se încadrează și înlocuirea lecturii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
asumate de către postmodernism ca fiind articulații importante ale acestui fenomen. Este evident faptul că analiza nu va putea cuprinde toate subiectele și nu va putea explica toți termenii utilizați de Baudrillard în acest sens; ca și până acum, asumăm un decupaj tematico-terminologic care redă totuși atât complexitatea teoriilor postmoderne baudrillardiene, cât și o parte semnificativă a ideilor esențiale înțelegerilor lor. Astfel, "harta" postmodernă baudrillardiană va marca drept puncte de reper conceptele de hiperrealitate, simulacru, simulare, seducție, strategie semnificative în ordinea intrării
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
et simulation este acela al unui "reality-show", care are în centrul atenței familia Loud, ce introduce o serie de situații care pot fi considerate de ordinul hiperrealului, deoarece afirmând că prezintă nedistorsionat realul într-un prezent continuu, fără montaje sau decupaje, de fapt se va ajunge ca televiziunea să oblitereze în mod efectiv realitatea. Din perspectiva abordată de Baudrillard, nu găsim în acest exemplu decât într-o primă interpretare elemente orwelliene de tipul Big Brother sau din categoria panopticonului foucauldian; în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de a accentua în primul rând sensurile obiectului analizat, se observă că scriitura postmodernă inversează aceste scopuri, introducând ca fiind mai importante decât descifrarea sensurilor și sistematizarea lor golirea de sens, enigma, secretul, scriitura poetică, și, în consecință, fragmentul, colajul, decupajul etc. Ceea ce este de remarcat la Baudrillard este faptul că el concentrează în cadrul aceluiași discurs atât partea teoretică a asumpțiilor sale, cât și aplicarea sa concret-practică; neavând un corpus de abordări dual, discursul său încearcă să transmită conținutul și prin intermediul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discursuri, de cele mai multe ori divergente, și să surprindă mutațiile importante ce se pot semnala în sfera limbajului și a practicilor discursive. Rizomatica înfățișare a scriiturii postmoderne, precum și cerințele proprii analizei de față au impus introducerea unor jaloane obligatorii, efectuarea unor decupaje teoretico-metodologice și o anumită limitare a expunerii în funcție de scopurile urmărite. Cu toate acestea, considerăm că liniile generale ale micrologiilor prezentate se pot constitui în indicii importante ale decodării fenomenului postmodern. Deși numeroasele studii despre postmodernism încep să configureze o anumită
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]